Invalidity of administrative tax appeal suspension after criminal case closure; failure to establish decisive impact of pending criminal investigation under Fiscal Procedure Code.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 26.02.2015, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală -Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală -Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală- Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili- Direcţia Generală Juridică, anularea Deciziei de soluţionare nr. 248/26.08.2014 prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de reclamantă, prin care s-a solicitat anularea Deciziei de impunere nr. x din 31.01.2014 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 31.01.2014; obligarea organului de soluţionare a contestaţiei la soluţionarea în fond a contestaţiei fiscale în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, în temeiul art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce priveşte anularea Deciziei de impunere şi a Raportului de inspecţie fiscală; obligarea organului de soluţionare la plata de penalităţi către reclamantă, în cuantum de 1000 RON, pentru fiecare zi de întârziere, în temeiul art. 18 alin. (1) şi alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în situaţia neîndeplinirii în termen a obligaţiilor stabilite de instanţă în urma admiterii capetelor de cerere de mai sus, precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2659 din 20 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea reclamantei A. S.R.L., ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., fiind invocat, în susţinerea căii de atac formulate, motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a susţinut greşita aplicare a prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a din Codul de procedură fiscală, întrucât Decizia atacată a fost emisă cu nerespectarea dispoziţiilor arătate.

S-a precizat că din analiza textului de lege invocat rezultă condiţiile pe care le-a avut în vedere legiuitorul atunci când a acordat posibilitatea suspendării soluţionării contestaţiei administrative de către organul fiscal.

S-a arătat că măsura suspendării soluţionării contestaţiei administrativ-fiscale nu poate fi legală, decât atunci când ne regăsim în prezenţa unei sesizări penale întocmite de către organele care au verificat contribuabilul şi în acelaşi timp a unei decizii motivate a organului de soluţionare, în sensul demonstrării fără putinţă de tăgadă a interdependenţei existente între soluţionarea contestaţiei şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor pentru care a fost întocmită sesizarea penală.

Recurenta susţine că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile necesare pentru a se dispune suspendarea contestaţiei fiscale.

Astfel, s-a susţinut că deşi organul fiscal are dreptul de a sesiza organele penale în condiţiile prevăzute de lege, acest aspect nu poate conduce automat la măsura suspendării soluţionării contestaţiei administrative.

Totodată, recurenta susţine că sunt nelegale considerentele instanţei de fond prin raportare la faptul că organul de soluţionare a contestaţiei nu este dependent de soluţia organului penal, aaspect confirmat de altfel chiar de către organul fiscal de verificare. De aceea se susţine că nu există o interdependenţă între contestaţia administrativă şi soluţia organelor penale în condiţiile în care organul fiscal de verificare are toate elementele necesare soluţionării acestei contestaţii administrative. Astfel, verificările suplimentare ce ar putea fi realizate de către organul penal, în mod evident nu au vreo înrâurire asupra soluţiei ce se poate da în contestaţia administrativă, care vizează chestiuni fiscale asupra cărora organul fiscal de verificare s-a pronunţat deja.

Recurenta critică teza reţinută de instanţa de fond cu privire la presupusele probleme fiscale pentru care s-a dispus formularea sesizării penale. Dimpotrivă, pentru fiecare aspect pentru care recurentei i-au fost impuse obligaţii suplimentare de plată, societatea a pus la dispoziţia organului fiscal de verificare toate documentele justificative necesare/solicitate care probează legalitatea operaţiunilor.

Astefl, s-a arătat că prin decizia de soluţionare ce face obiectul prezentei acţiuni în anulare a fost suspendată contestaţia recurentei-reclamante împotriva respingerii dreptului de deducere a TVA cu privire la anumite achiziţii efectuate de societate, în sumă de 2.460.475 RON şi împotriva stabilirii de obligaţii fiscale accesorii în cuantum de 479.563 RON.

4. Apărările intimatelor

Atât intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cât şi intimata Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili au formulat la dosarul de recurs concluzii scise. ANAF a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca legală, fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile, iar DGAMC a solicitat să se constate lipsa calităţii procesuale pasive a acestei instituţii, în ceea ce priveşte capătul de cerere prin care s-a solicitat anularea deciziei nr. 248/26.08.2014, având în vedere faptul că nu este emitentul actului administrativ contestat.

II. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va admite recursul pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Criticile formulate de recurenta-reclamantă subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., umrează a fi primite de această instanţă, constatând că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a din Codul de procedură fiscală.

Astfel, Înalta Curte reţine că prin cererea de chemare în judecată recurenta-reclamantă a supus analizei instanţei decizia de suspendare a soluţionării contestaţiei formulate de reclamantă împotriva respingerii dreptului de deducere a TVA, cu privire la anumite achiziţii efectuate, în sumă de 2.460.475 RON şi împotriva stabilirii de obligaţii fiscale accesorii în cuantum de 479.563 RON.

Suspendarea soluţionării contestaţiei administrative a fost fundamentată legal pe dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a din Codul de procedură fiscală.

În conformitate cu prevederile mai sus indicate, organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea contestaţiei atunci când: organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Înalta Curte în temeiul rolului activ prevăzut de dispoziţiile art. 22 din C. proc. civ. a procedat la întocmirea unei adrese către Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, pentru a se comunica stadiul soluţionării dosarului penal nr. x/2014 aflat la acest organ de cercetare penală.

La dosarul de recurs au fost depuse înscrisuri cu privire la soluţia dată în dosarul menţionat, acestea fiind ataşate la dosar.

Astfel, din conţinutul acestora rezultă că prin Ordonanţa nr. 157/P/2014 din data de 22.02.2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov s-a dispus clasarea cauzei privind plângerea penală formulată de ANAF-Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b, c) şi art. 8 din Legea nr. 241/2005.

Împotriva acestei soluţii a formulat plângere ANAF, care a fost respinsă ca neîntemeiată, prin Ordonanţa nr. 32/II-2/2017 din 03.04.2017 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov.

Fără a mai purcede la analizarea condiţiilor prevăzute de textul de lege aplicabil, respectiv a dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a din Codul de procedură fiscală, Înalta Curte reţine că în cauza dedusă judecăţii motivul care a determinat suspendarea soluţionării contestaţiei administrative nu mai subzistă, întrucât cercetările penale, în curs la data emterii deciziei atacate, au fost finalizate prin Ordonanţa nr. 157/P/2014 din 22.02.2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov.

În aceste condiţii, organul fiscal este dator să soluţioneze contestaţia administrativă depusă de recurenta-reclamantă cu privire la respingerea dreptului de deducere a TVA şi împotriva stabilirii de obligaţii fiscale accesorii recurentei-reclamante. Nu este de neglijat nici faptul că recurenta-reclamantă a solicitat organului fiscal reluarea procedurii administrative ca urmare a soluţionării laturii penale, fiind incidente dispoziţiile art. 184 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, iar organul fiscal, prin adresa din 3.10.2017, depusă la dosarul de recurs, a comunicat recurentei că va proceda la reluarea soluţionării contestaţiei, în conformitate cu prevederile art. 277 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, lucru care nu s-a întâmplat până la acest moment.

Cât priveşte capătul de cerere având ca obiect obligarea autorităţii fiscale la plata unor penalităţi în situaţia nerespectării obligaţiei de soluţionare a contestaţiei administrative, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acesta nu este întemeiat.

Aceasta întrucât în contextul particular al speţei nu se impune stabilirea în sarcina intimatei-pârâte a unui mijloc de constrângere suplimentar, dat fiind şi că în cazul neexecutării obligaţiei, recurenta-reclamantă are la dispoziţie procedura prevăzută de art. 24 alin. (2) şi urm. din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Totodată, având în vedere cererea de cheltuieli de judecată solicitate de recurentă, constând în onorariu avocaţial în sumă totală de 7.863,56 RON, văzând soluţia dată, va admite în parte cheltuielile de judecată solicitate, în temeiul art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., obligând intimata la plata sumei de 5.000 RON, prin raportare la complexitatea cauzei şi munca efectiv desfăşurată de avocat în stadiul procesual al recursului.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 394 coroborate cu art. 494 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va admite în parte acţiunea reclamantei, va anula decizia atacată şi va obliga pârâta să soluţioneze pe fond contestaţia administrativă formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere.

Instanţa va respinge cererea de acordare a penalităţilor şi va acorda cheltuieli de judecată reduse conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2659 din 20 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Admite în parte acţiunea.

Anulează Decizia nr. 248/26.08.2014 emisă de ANAF-DGSC.

Obligă ANAF-DGSC să soluţioneze pe fond contestaţia administrativă formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. F/MC 873 din 31.01.2014 emisă de ANAF-DGAMC, în termen de 30 de zile de la data pronunţării prezentei decizii.

Respinge cererea de acordare a penalităţilor.

Obligă intimata ANAF-DGSC la plata sumei de 5000 RON către recurenta A. S.R.L., reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, reduse conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2018.