Mayor's incompatibility finding annulled: formal administrator role without actual duties does not trigger conflict-of-interest ban

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/29.03.2016 emis de pârâtă, prin care s-a reţinut existenţa stării de incompatibilitate în privinţa reclamantului A., în calitate de Primar al Comunei Vîrfurile, jud. Arad, iar în subsidiar, să se constate caducitatea acestui raport, în considerarea regimului juridic instituit pentru aplicarea sancţiunii (în limita termenului de 3 ani stabilit de la data încetării cauzei de incompatibilitate, condiţionat de încetarea cauzei de incompatibilitate înainte de sesizarea Agenţiei) în cazul abaterilor constatate sub forma incompatibilităţilor, potrivit prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010. A arătat că nu solicită cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 321 din 29 noiembrie 2016, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, pentru anularea Raportului de evaluare nr. x/29.03.2016.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 321 din 29 noiembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, iar în rejudecare, admiterea în întregime a acţiunii, în sensul anulării Raportului de evaluare nr. x/29.03.2016 emis de A.N.I.

Solicită şi acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant susţine că prima instanţă a interpretat şi a aplicat greşit dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 când a concluzionat că, prin simpla deţinere simultană a funcţiei de primar al Comunei Vîrfurile, jud. Arad, şi a calităţii de administrator neexecutiv la societatea B. S.R.L., în perioada 17.06.2008 - 13.02.2013, acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate, încălcând textul de lege arătat.

În opinia recurentului, aceste dispoziţii legale trebuie interpretate şi aplicate prin prisma evaluării elementelor de incompatibilitate şi cum în cuprinsul art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 se prevede simplu că funcţia de primar este incompatibilă cu funcţia de administrator la societăţile comerciale, fără vreo menţiune expresă privind deţinerea simultană a celor două funcţii, consideră că în cauză prezintă relevanţă dacă a desfăşurat sau nu, în paralel, activitatea de primar şi de administrator în cadrul societăţii B. S.R.L., nefiind suficientă pentru atragerea stării de incompatibilitate simpla deţinere simultană a celor două funcţii.

În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 396/2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, prin care s-a reţinut, cu putere de lucru judecat, că incompatibilitatea reglementată de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, conţine o condiţie specială "ce nu permite exercitarea simultan, de către aceeaşi persoană a unei funcţii sau demnităţi publice şi a unei activităţi economice", recurentul-reclamant susţinând că nu a exercitat efectiv funcţia de administrator şi nu a îndeplinit vreun act în această calitate, întrucât de administrarea societăţii B. S.R.L. se ocupă un alt administrator, respectiv C..

Consideră că prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 nu îndeplinesc exigenţele constituţionale de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate, menţionate în decizia instanţei de contencios constituţional, anterior arătată, pentru ca subiectul de drept vizat să cunoască limita dintre licit şi ilicit, astfel că instanţa de fond a reţinut greşit că nu operează cauza exoneratoare de răspundere prevăzută la art. 30 alin. (4) şi alin. (5) C. pen., în codiţiile în care recurentul a deţinut doar scriptic, calitatea de administrator.

De asemenea, consideră că au fost aplicate greşit dispoziţiile arţ. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, câtă vreme în cazul de faţă nu s-a constatat lipsa de transparenţă în exercitarea funcţiei de primar şi nici existenţa vreunui interes de natură patrimonială sau de favorizare a unor fapte de corupţie, iar pe de altă parte, din raportul de evaluare a reieşit că Primăria Comunei Vârfurile, jud. Arad nu a încheiat contracte cu societatea vizată.

Recurentul-reclamant invocă faptul că într-un alt raport de evaluare, nr. x/07.04.2016, emis de A.N.I., s-a clasat lucrarea nr. x/10.03.2014, care a avut ca obiect evaluarea regimului juridic al conflictelor de interese privind aspectele legate de exercitarea funcţiei de primar, rezultând lipsa oricăror suspiciuni de corupţie şi nefiind identificate încălcări privind regimul juridic al conflictelor de interese.

Referitor la excepţia prescripţiei răspunderii, recurentul-reclamant consideră că instanţa de fond a interpretat şi a aplicat greşit dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 176/2010, reţinând că nu este întemeiată excepţia prescripţiei răspunderii faţă de fapta imputată şi că nu sunt aplicabile prevederile art. 2.517 din C. civ. şi nici dispoziţiile referitoare la prescripţia răspunderii în materie administrativă, cuprinse la pct. 27 - pct. 29 din Decizia nr. 449/16 iunie 2015, pronunţată de Curtea Constituţională, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) pct. 30, art. 8, art. 10, art. 11, art. 25 şi art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010.

Astfel, apreciază că prima instanţă era obligată să analizeze legalitatea Raportului de evaluare cu nr. x/29.03.2016 emis de A.N.I. prin prisma faptului ca nu mai poate fi angajată răspunderea sa, câtă vreme a intervenit prescripţia extinctivă, conform art. 2517 din C. civ. şi a considerentelor cuprinse la pct. 27 - pct. 29 din Decizia nr. 449/16 iunie 2015 a Curţii Constituţionale.

Recurentul-reclamant arată că a deţinut calitatea de administrator la S.C. B. S.R.L. până la data de 13.02.2013. iar A.N.I. a emis Raportul de evaluare contestat la data de 29.03.2016, respectiv după împlinirea termenului de prescripţie de 3 ani de la data săvârşirii faptei asupra căreia s-a purtat evaluarea.

Totodată, mai consideră că în mod greşit s-au aplicat şi interpretat de către instanţa de fond dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 176/2010, raportat la prevederile art. 26 alin. (3) din aceeaşi lege, ce vizează regimul juridic instituit pentru aplicarea sancţiunii, în limita termenului de 3 ani stabilit de la data încetării cauzei de incompatibilitate, condiţionat de încetarea cauzei de incompatibilitate înainte de sesizarea Agenţiei.

Referitor la excepţia prescripţiei dreptului pârâtei-intimate de a solicita prin Raportul de evaluare nr. x/29.03.2016 aplicarea procedurilor disciplinare, arată că activitatea de evaluare reglementată de art. 11 din Legea nr. 176/2010 nu se poate confunda cu dreptul A.N.I. de a propune/dispune aplicarea procedurilor disciplinare, care se poate realiza doar conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, raportul de evaluare fiind nelegal în acest sens, precum şi din perspectiva faptului că Agenţia Naţională de Integritate a dispus prin acesta luarea de către Instituţia Prefectului a măsurilor legale care se impun, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 176/2010, deşi era decăzută din acest drept.

În speţă, întrucât cauza de incompatibilitate a încetat la data de 13.02.2013, respectiv cu aproape un an înainte de a fi sesizată Agenţia (la data de 10.03.2014), în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, termenul de 3 ani în limita căruia se putea aplica sancţiunea, s-a împlinit în data de 13.02.2016 şi, deşi procedurile disciplinare vizând aplicarea sancţiunilor nu mai puteau fi declanşate, Agenţia Naţională de Integritate a solicitat Instituţiei Prefectului prin raportul de evaluare să procedeze la luarea măsurilor disciplinare.

Referitor la ineficacitatea, respectiv caducitatea Raportului de evaluare nr. x/29.03.2016, recurentul-reclamant consideră că, în speţă, sunt aplicabile prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 care privesc regimul juridic instituit pentru aplicarea sancţiunii în cazul abaterilor constatate sub forma incompatibilităţilor., dar întrucât termenul de 3 ani în limita căruia se putea aplica sancţiunea, s-a împlinit în data de 13.02.2016, raportul de evaluare contestat nu poate să-şi producă efectele, fiind caduc, deoarece intervenind prescripţia dreptului de a fi aplicată sancţiunea, pârâta-intimată este decăzută din dreptul de a dispune luarea măsurilor legale.

4. Apărările intimatei-pârâte Agenţia Naţională de Integritate

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că, în urma finalizării evaluărilor efectuate în lucrarea nr. 9486/S/II/10.03.2014 privind pe domnul A., primarul comunei Vârfurile, judeţul Arad, s-a constatat că acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 17.06.2008 - 13.02.2013, întrucât a deţinut atât funcţia de primar al comunei Vârfurile, judeţul Arad, cât şi funcţia de administrator al S.C. B. S.R.L., ceea ce atrage starea de incompatibilitate, sancţionată conform dispoziţiilor art. 91 alin. (4) din Legea nr. 161/2003, în condiţiile în care recurentul nu a respectat obligaţia ce-i revenea, potrivit dispoziţiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, de a demisiona din una dintre funcţiile incompatibile.

Intimata-pârâtă susţine că legea nu condiţionează existenţa stării de incompatibilitate şi de alte condiţii cumulative, iar interpretarea dată de recurent textului de lege incident, înseamnă a adăuga la lege, ori unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să o facem.

Consideră că legiuitorul a stabilit foarte clar incompatibilităţile funcţiei de primar, una dintre acestea fiind calitatea de administrator la societăţile comerciale, fiind fără relevanţă dacă societatea comercială şi-a îndeplinit sau nu obiectul de activitate, dacă a desfăşurat sau nu activităţi, tipul de activităţi pe care persoana evaluată le-a desfăşurat, natura şi cuantumul veniturilor ori numărul de salariaţi, legea interzicând cumulul de calităţi, necondiţionat de întocmirea altor acte juridice, fiind suficient să se producă un cumul de funcţii sau de calităţi din cele prevăzute de lege, prin simpla deţinere a acestora, aspect ce în speţă, nu a fost negat de către recurentul-reclamant, astfel că au devenit incidente prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

În susţinerea aspectelor relevate, intimata-pârâtă invocă jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin deciziile nr. 2007/30.04.2014 şi nr. 3451/25.09.2014.

Referitor la prescripţie, arată că în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 coroborat cu art. 26 alin. (3) din acelaşi act normativ, legiuitorul a instituit, în cuprinsul legii procedurale a Agenţiei Naţionale de Integritate, două categorii de prescripţii, respectiv prescripţia efectuării evaluării şi prescripţia aplicării sancţiunii, dar în susţinerile sale, recurentul aduce în discuţie o a treia latură a prescripţiei - prescripţia răspunderii - cu privire la care consideră că integrează cele două tipuri de prescripţie prevăzute prin legea specială.

Faţă de susţinerile recurentului referitor la prescripţie, arată că acestea sunt neîntemeiate, deoarece recurentul, începând cu 2008 s-a aflat sub incidenţa Legii nr. 176/2010, ocupând funcţia de primar în mandatele 2008-2012 şi 2012-2016, astfel că nu poate fi incidentă prescripţia răspunderii administrative, întrucât recurentul s-a aflat într-o funcţie publică neîntrerupt în perioada 2008 - 2016, iar, pe de altă parte, procedura evaluării a debutat la data de 10.03.2014.

Consideră că termenul de prescripţie general începe să curgă de la momentul la care persoana evaluată nu mai deţine una dintre funcţiile prevăzute de lege, întrucât, pentru deţinerea funcţiilor şi aplicabilitatea normelor referitoare la incidentele de integritate există Legea nr. 176/2010. Mai arată că decizia Curţii Constituţionale, invocate de către recurent, nu este aplicabilă în speţă, întrucât nu prezintă relevanţă momentul încetării stării de incompatibilitate, ci faptul că la data sesizării A.N.I., acesta deţinea una dintre funcţiile faţă de care A.N.I. avea posibilitatea legală de a demara procedura de evaluare. Pe toată perioada deţinerii unei funcţii publice - 2008-2016 - cât şi pe durata a 3 ani după încetarea acestora, A.N.I. consideră că era în termenul legal de a realiza activitatea de evaluare, deoarece termenul privind prescripţia răspunderii administrative nu putea începe să curgă, fiind oprit de deţinerea unor funcţii care permiteau desfăşurarea activităţii de evaluare, iar pe de altă parte, a fost întrerupt de debutul efectiv al activităţii de evaluare la 10.03.2014.

Aşadar, consideră că existenţa stării de incompatibilitate şi atragerea răspunderii administrative se raportează la termenul general prevăzut, dar are în vedere, cu precădere, termenele speciale instituite prin Legea nr. 176/2010, raportându-se la perioada în care A.N.I. era în termen să desfăşoare activitatea de evaluare, aşa cum reglementează art. 11 şi art. 25 alin. (3) din Legea nr. 176/2010.

De asemenea, invocă dispoziţiile art. 15 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 393/20094, ce prevăd încetarea de drept a calităţii de primar înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în caz de incompatibilitate, dispoziţii din a căror interpretate coroborată cu art. 69 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, consideră că rezultă că mandatul primarului încetează de drept în condiţiile legii statutului aleşilor locali, sancţiunea intervenind ope legis.

Pe de altă parte, susţine că încetarea mandatului primarului operează de drept, incompatibilitatea fiind reglementată ca o cauză de încetare de drept a mandatului şi nu o sancţiune cu privire la care să fie aplicabil vreun termen de prescripţie.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 13 iulie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Ulterior, prin încheierea din data de 02 noiembrie 2017 s-a dispus recomunicarea raportului la sediul cabinetului de avocatură care îl reprezintă pe recurentul-reclamant şi la care, conform actelor de la dosar, acesta avea domiciliul procedural ales.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat de reclamantul A. ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2. Cu privire la fondul recursului

Examinând sentinţa recurată, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x/29.03.2016 emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, prin care s-a reţinut existenţa stării sale de incompatibilitate, în calitate de Primar al Comunei Vîrfurile, jud. Arad, iar în subsidiar, să se constate caducitatea acestui raport.

Prin sentinţa atacată, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea reclamantului, reţinând următoarele:

Prin raportul de evaluare nr. x/29.03.2016, întocmit de Inspecţia de Integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, cu respectarea dispoziţiilor procedurale prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 s-a stabilit în urma evaluărilor realizate că reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a deţinut funcţia de primar al comunei Vârfurile, judeţul Arad, pe perioada 17.06.2008 - 13.02.2013, simultan cu cea de administrator al S.C. B. S.R.L.. S-a reţinut de către pârâtă că sunt aplicabile dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din secţiunea a 4-a din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora funcţia de primar este incompatibilă cu funcţia de administrator sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale.

Faţă de cele reţinute în starea se fapt prezentată în raportul de evaluare de către pârâtă, instanţa de fond a stabilit că excepţia prescripţiei răspunderii reclamantului, faţă de fapta cu privire la care pârâta a apreciat că există stare de incompatibilitate, nu este întemeiată şi urmează a fi respinsă, întrucât, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 176/2010, activitatea de evaluare se efectuează atât pe durata exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice cât şi în decursul a trei ani după încetarea acestora.

Cum reclamantul a deţinut şi exercitat în perioada 2008-2016 mandatul de primar al comunei Vârfurile, judeţul Arad, rezultă că termenul prevăzut de art. 11 reglementează perioada în care se desfăşoară activitatea de evaluare, iar în contextul în care procedura evaluării în speţă s-a demarat în data de 10.03.2014, ca urmare a sesizării primită de către ANI, dată la care reclamantul ocupa funcţia publică (mandatul de primar), nu se poate considera că este prescrisă răspunderea reclamantului privind starea de incompatibilitate reţinută în raportul de evaluare.

În acest sens, nu sunt aplicabile dispoziţiile deciziei nr. 449/16.06.2015 a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 8, art. 10, art. 11, art. 25 şi art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, invocate de către reclamant, întrucât în speţă nu se poate reţine că a intervenit prescripţia extinctivă şi, pe acest considerent, să se pretindă că este prescrisă răspunderea persoanei evaluate pentru starea de incompatibilitate.

Aşadar, existenţa stării de incompatibilitate şi atragerea răspunderii administrative se raportează la perioada în care ANI era în termen să desfăşoare activitatea de evaluare, aşa cum reglementează dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 176/2010.

În acelaşi sens, instanţa de fond a considerat că în speţă nu este întemeiată excepţia prescripţiei dreptului pârâtei de a solicita prin raporturi de evaluare aplicarea procedurilor disciplinare dispuse a fi luate de către instituţia prefectului, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 176/2010, pârâta nefiind decăzută din acest drept, întrucât raportul de evaluare s-a întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale referitoare la perioada supusă evaluării.

Cu privire la ineficacitatea, respectiv caducitatea raportului de evaluare, invocată de către reclamant, în considerarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, curtea de apel a apreciat, în sensul celor prezentate mai sus, că în speţă reclamantul se raportează în mod greşit la limita termenului respectiv de la data încetării cauzei de incompatibilitate, când, de fapt, activitatea de evaluare s-a desfăşurat în termen şi s-a reţinut starea de incompatibilitate pentru nerespectarea prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

În fond, în ceea ce priveşte starea de incompatibilitate reţinută de către pârâtă, judecătorul fondului a apreciat că motivele pentru care reclamantul solicită anularea raportului de evaluare, calificându-l ca nelegal nu pot fi reţinute, întrucât nu este vorba despre o eroare de fapt privind caracterul ilicit al faptei, aşa cum arată reclamantul pentru a interveni o cauză exoneratoare de răspundere, ci încălcarea dispoziţiilor menţionate mai sus, care stabilesc regimul juridic al incompatibilităţilor funcţiilor publice pe care reclamantul trebuia să le cunoască, nimeni neputând necunoaşterea legii.

Proba testimonială administrată în cauză a relevat împrejurări de fapt legate de activitatea reclamantului, în calitate de administrator al S.C. B. S.R.L., reclamantul încercând să dovedească în instanţă că a deţinut "doar la modul scriptic" acea funcţie până la data de 13.02.2013, însă aceste aspecte nu pot fi reţinute în considerarea raportului de evaluare ca fiind nelegal, întrucât regimul incompatibilităţilor funcţiilor publice şi a existenţei stării de incompatibilitate este expres prevăzut de lege, iar simpla deţinere a celor două funcţii de primar şi cea de administrator la societatea comercială este suficientă pentru a se atrage starea de incompatibilitate, nefiind necesară îndeplinirea altor condiţii sau cumularea cu alte situaţii specifice de genul celei invocate de către reclamant privind exercitarea efectivă a activităţii în cadrul societăţii unde a avut calitatea de administrator.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a interpretat în mod greşit prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, reţinând că recurentul-reclamant s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a deţinut funcţia de primar al comunei Vârfurile, judeţul Arad, pe perioada 17.06.2008 - 13.02.2013, simultan cu cea de administrator al S.C. B. S.R.L.. Aceasta întrucât, nu poate fi acceptată teza intimatei potrivit căreia simpla deţinere simultană a două calităţi apte din punct de vedere legal să creeze starea de incompatibilitate este suficientă, fără a avea relevanţă dacă funcţiile respective s-au exercitat în fapt şi în mod efectiv.

În consonanţă cu criticile formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte apreciază că deţinerea pur formală a funcţiei de administrator la o societate comercială de către recurent, primar al unei localităţi, nu determină existenţa stării sale de incompatibilitate.

Această concluzie se întemeiază pe interpretarea teleologică şi sistematică a prevederilor Legii nr. 161/2003, act normativ prin care, conform chiar titulaturii sale, au fost reglementate măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Raţiunea instituirii regimului incompatibilităţilor este aceea de a preveni apariţia unor situaţii în care exercitarea unei demnităţi ori funcţii publice simultan cu exercitarea unei funcţii sau desfăşurarea unei activităţi în cadrul unei entităţi de drept privat, ar putea influenţa decizia pe care un oficial o adoptă în exercitarea competenţelor sale legale. Ca urmare, în opinia Înaltei Curţi, numai exercitarea simultană a unei demnităţi publice şi a funcţiei de administrator într-o societate comercială determină starea de incompatibilitate, aceasta fiind interpretarea care corespunde scopului legii, acela de înlăturare a cauzelor şi condiţiilor care determină corupţia.

Această interpretare a dispoziţiilor Legii nr. 161/2003 este susţinută şi de jurisprudenţa Curţii Constituţionale (a se vedea spre exemplu decizia nr. 90/2015, par. 17; decizia nr. 336/2017, par. 29), instanţa de contencios constitutional statuând că stabilirea în concret a stării de incompatibilitate a alesului local revine instanţei judecătoreşti, care, cu prilejul soluţionării acţiunii formulate împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, analizează particularităţile fiecărei speţe, în lumina dispoziţiilor legale cu incidenţă în materie, astfel încât soluţia dispusă să corespundă scopului legii de asigurare a imparţialităţii, protejare a interesului social şi evitare a conflictului de interese. Or, în măsura în care simpla deţinere a uneia dintre funcţiile private prevăzute de lege ar fi suficientă pentru existenţa stării de incompatibilitate, analizarea particularităţilor fiecărei speţe ar fi lipsită de sens, ceea ce înseamnă că instanţa de contencios administrativ are obligaţia de a verifica dacă respectiva funcţie privată a fost exercitată efectiv.

În acelaşi sens este şi soluţia de principiu adoptată de judecătorii secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Jusţiţie, consemnată în procesul-verbal din 22 mai 2017, prin care s-a statuat în sensul că se impune o reorientare a jurisprudenţei secţiei de contencios administrativ şi fiscal, pentru stabilirea stării de incompatibilitate între funcţia publică şi calitatea de administrator la o societate comercială, fiind necesar a se avea în vedere exercitarea efectivă a funcţiei de administrator.

În speţă, Înalta Curte reţine că nu există dovezi care să ateste exercitarea de către recurentul-reclamant a funcţiei de administrator al S.C. B. S.R.L.; din probele administrate în cauză rezultă că situaţiile financiare şi raportările contabile depuse de societatea menţionată în perioada anilor 2010-2013 au fost semnate, în calitate de administrator, de C. . De asemenea, martora D. a declarat în faţa instanţei de fond că nu a observat niciun act emis de societate care să fi fost semnat de recurentul-reclamant, neavând cunoştinţă că acesta deţinea calitatea de administrator .

În consecinţă, Înalta Curte constată că raportul de evaluare atacat este nelegal, întrucât, în raport cu cele arătate mai sus, neexercitând funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, reclamantul nu s-a aflat în stare de incompatibilitate.

Întrucât criticile referitoare la greşita interpretare a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 au fost găsite întemeiate, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici ale recurentului.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de considerentele mai sus expuse, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite acţiunea formulată de reclamantul A. şi va anula Raportul de evaluare nr. x/29.03.2016, emis de Agenţia Naţională de Integritate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 321 din 29 noiembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite acţiunea formulată de reclamantul A..

Anulează Raportul de evaluare nr. x/29.03.2016, emis de Agenţia Naţională de Integritate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2018.