State concession rent: applicability of direct-attrition standards to public-tender contracts and fault-based recovery of unpaid levies

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015, la data de 15.07.2015, astfel cum a fost precizată verbal la termenul de judecată din 16.11.2015, reclamanta Agenţia Domeniilor Statului, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a contestat încheierea nr. 45/25.06.2015 şi Decizia nr. 32/29.04.2015 emise de pârâtă, în ceea ce priveşte măsurile dispuse la punctele 2 şi 4.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3222 din 4 decembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta Agenţia Domenilor Statului în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi; a anulat, în parte, Decizia nr. 32/29.04.2015 şi încheierea nr. 45/25.06.2015, în ceea ce priveşte măsura dispusă la punctul II.2 din decizie şi a respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 3222 din 4 decembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs atât reclamanta Agenţia Domeniilor Statului, cât şi pârâta Curtea de Conturi a României.

3.1 Prin recursul formulat de reclamanta Agenţia Domeniilor Statului, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei recurate în sensul admiterii în tot a acţiunii.

În motivarea recursului se susţine că sentinţa este nelegală cu privire la măsura II, punctul 4, fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale aplicabile şi interpretarea eronată a probatoriului administrat.

Recurenta-reclamantă arată că prin Hotărârea nr. 24/15.12.2005 a Consiliului de Administraţie al Agenţiei Domeniilor Statului s-a aprobat rezilierea contractului de concesiune nr. x, ca urmare a notei de control nr. x a Corpului de control al Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, cu menţinerea măsurilor dispuse în notele Corpului de control ale Ministerului Agriculturii, aprobate de ministru, ce "constituie sarcină de serviciu pentru personalul la care se face referire."

Mai mult, în Nota Corpului de control al Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nr. 45010/18.01.2006 se menţionează că hotărârea Consiliului de Administraţie al A.D.S. din data de 15.12.2005, privind rezilierea celor 2 contracte, este deplin justificată.

Prin cererea înregistrată la data de 19.04.2006 la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială (dosarul nr. x), S.C. A. S.A. a solicitat să se constate că nu a intervenit rezoluţiunea de drept a contractului de concesiune nr. x, iar prin precizarea depusă ulterior a solicitat obligarea A.D.S. să revină asupra măsurii de reziliere a contractului şi să execute întocmai obligaţiile asumate prin contractul de concesiune. Prin Decizia nr. 2607/26.09.2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat irevocabil, respingând recursul A.D.S., contractul de concesiune nr. x rămânând în vigoare.

Mai arată că, deşi A.D.S. a convocat reprezentanţii legali ai S.C. A. S.A. în vederea preluării terenului în data de 02.06.2006, prin adresele nr. x şi nr. x/31.05.2006, societatea i-a comunicat că, întrucât situaţia terenurilor este în litigiu, A.D.S. nu poate lua măsuri definitive cu privire la posesia acestora, iar prin adresa nr. x/2006 a menţionat la punctul 3 că nu înţelege să predea terenurile, deoarece A.D.S. nu poate lua unilateral măsuri definitive cu privire la posesia acestora, întrucât ar încălca prevederile art. 300 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă consideră că până la data de 26.09.2008, când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat irevocabil, contractul nr. x/2004 a rămas în vigoare şi A.D.S. nu putea să concesioneze terenul aferent acestui contract, existând un litigiu cu privire la acesta, astfel că nu putea valorifica terenul, respectiv nu-l putea concesiona înainte de soluţionarea irevocabilă a litigiului.

La data de 26.09.2008, datorită emiterii de către A.D.S. a unor protocoale de predare - primire a terenurilor, întocmite ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate, instituţia mai avea în administrare 684,8 ha de teren agricol, respectiv 109,9 ha teren neagricol şi ar fi trebuit să contacteze reprezentanţii S.C. A. S.A. în vederea preluării de către aceştia a suprafeţelor rămase.

Din valoarea estimată de 1.484.293 RON, ca redevenţă neîncasată pentru perioada 2006-2014, A.D.S. a calculat pentru perioada 02.06.2006-26.09.2008 o valoare a redevenţei aferente contractului nr. x/2004, în sumă de 608.885,51 RON, rămânând pentru perioada 27.09.2008-2014 o redevenţă neîncasată de 875.407,49 RON.

Consideră că instanţa de fond în mod greşit a reţinut culpa sa în sensul că ar fi procedat nelegal la rezilierea contractului de concesiune nr. x, precum şi cu privire la nepunerea la dispoziţia părţii contractante a terenului, deoarece faptul că S.C. A. S.A. nu ar fi avut posesia terenului nu presupune culpa A.D.S.

Totodată, arată că nu a stat în pasivitate, ci a acţionat în sensul recuperării debitului înregistrat de societatea contractantă procedând la executarea silită a debitoarei, dar actele de executare au fost anulate, drept pentru care a procedat la stornarea sumelor aflate în evidenţa A.D.S.

Recurenta-reclamantă menţionează că instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că a dispus rezilierea contractului în baza unei note a Corpului de control al Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, obligatorie pentru A.D.S., având caracterul unei sarcini de serviciu a cărei nepunere în practică atrage sancţiuni. De asemenea, cât timp o mare parte din terenul aferent contractului nr. x/2004 a fost predată comisiilor locale de fond funciar în vederea reconstituirii dreptului de proprietate al unor persoane, în mod greşit instanţa a apreciat că A.D.S. este în culpă întrucât nu a pus terenul concesionat la dispoziţia S.C. A. S.A.

Consideră că nu i se poate imputa redevenţa neîncasată de la preluarea unilaterală a terenului - 02.06.2006 şi până la data de 26.09.2008, când Î.C.C.J. s-a pronunţat irevocabil.

Arată că S.C. A. S.A. a precizat că, atât timp cât situaţia terenurilor este în litigiu nu le va preda, recunoscând în acest mod că nu a predat posesia terenului către A.D.S., astfel că suma ce se poate reţine în sarcina A.D.S. pentru a fi recuperată este aferentă numai perioadei 27.09.2008-2014, fiind în cuantum de 875 407. 49 RON.

3.2 Prin recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea, în tot, a acţiunii, ca neîntemeiate.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă arată că hotărârea recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită normelor de drept material, având în vedere că prin măsura de la pct. II.2 din Decizia nr. 32/29.04.2015, astfel cum a fost menţinută prin încheierea nr. 45/25.06.2015, s-a dispus iniţierea măsurilor legale pentru recuperarea sumei de 88.730,75 RON reprezentând diferenţă între redevenţa aprobată de Comitetul de privatizare, concesionare şi arendare pentru spaţiile în care se desfăşoară activităţi de asistenţă sanitar-veterinară şi redevenţa stabilită prin actul adiţional nr. x la contractul încheiat cu S.C. B. S.R.L. S-a mai dispus recuperarea pe toate căile, inclusiv de la persoanele care nu şi-au îndeplinit sau şi-au îndeplinit defectuos sarcinile de serviciu, a accesoriilor aferente, precum şi analizarea tuturor contractelor de concesiune pentru care au fost încheiate acte adiţionale de prelungire a termenului de valabilitate şi supunerea aprobării Comitetului de privatizare, concesionare şi arendare a nivelului redevenţei pentru spaţiile în care se desfăşoară activităţi de asistenţă sanitar-veterinară.

Susţine că această măsură a fost dispusă având în vedere abaterile reţinute la verificarea modului de încasare a veniturilor provenind din concesiuni. Astfel, A.D.S. a încheiat cu S.C. B. S.R.L. - cabinet sanitar-veterinar, Actul adiţional nr. x la Contractul de concesiune nr. x, în care nu a modificat clauzele privind redevenţa stabilită în anul 1999, la valoarea totală de 490 RON/an - clădire în suprafaţă de 1950 mp (390 RON) şi teren în suprafaţă de 5000 mp (100 RON). Conform actului adiţional, durata contractului de concesiune s-a prelungit cu jumătate din durata sa iniţială, respectiv 7 ani şi 6 luni, până la data de 01.03.2022, fără să se prevadă şi o clauză de includere a noului cuantum al redevenţei stabilit în anul 2012.

Un prim motiv de recurs vizează valoarea redevenţei în cazul încredinţării directe, stabilite în anul 2012 de Comitetul de privatizare, concesionare şi arendare din cadrul A.D.S., prin Normele privind concesionarea prin atribuire directă a bunurilor proprietate privată a statului, aferente circumscripţiilor sanitar-veterinare în care se desfăşoară activităţi de asistenţă sanitar-veterinară de interes public, aprobate prin Hotărârea nr. 6/06.11.2012, valoare care pentru municipiul Bucureşti este de 17,3 RON/mp/an pentru clădire şi 23,2 RON/mp/an pentru teren, astfel că nu se poate susţine că nu exista temei legal pentru includerea noii valori a redevenţei în Actul adiţional nr. x

Aceste Norme au fost adoptate în conformitate cu disp. art. 216 din Legea nr. 118/2011 privind aprobarea O.U.G. nr. 125/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului.

Un al doilea motiv de recurs are în vedere faptul că terenul şi clădirea se află pe str. x, Bucureşti, zonă în care chiriile sunt semnificativ mai mari, pentru care, printr-un Raport de evaluare întocmit de o persoană autorizată, la solicitarea A.D.S. şi aprobat de entitatea verificată se stabilea un nivel al redevenţei anual în sumă totală de 177.461,5 RON, compusă din 34.261,5 RON/an redevenţă stabilită pentru clădire - 17,57 RON/mp x 1850 mp şi 143.200 RON/an redevenţă pentru teren - 28,64 RON/mp teren x 5000 mp.

În speţă, concesionarului i-a fost calculată, pentru prima perioadă a anului, o redevenţă de 245 RON (490 RON/an/2), redevenţă care ar fi fost de 88.730,75 RON (177.461,5 RON/an/2) în cazul în care A.D.S. ar fi procedat la aprobarea unitară a modului de stabilire a nivelului redevenţelor pentru toate imobilele concesionate, inclusiv a celor ale căror contracte au fost reînnoite.

Deşi A.D.S. avea cunoştinţă că valoarea redevenţei stabilite în anul 1999 era mult mai mică decât cea stabilită de un expert în domeniu şi nu a fost actualizată nici măcar cu rata inflaţiei, a păstrat în actul adiţional încheiat acelaşi nivel al redevenţei, cu nerespectarea principiului bunei gestiuni financiare, consacrat de art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/1999 şi cu toate că art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 prevede că ordonatorii de credite răspund de realizarea veniturilor care, în speţă, au fost diminuate în mod injust şi nefondat, prejudiciind bugetul de stat.

Contractul de concesiune nr. x a fost încheiat prin încredinţare directă de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, valoarea redevenţei pentru construcţii şi terenuri fiind stabilită în funcţie de criteriile valabile la acea dată, iar prelungirea acestui contract prin Actul adiţional nr. x reprezintă o atestare şi întărire a încredinţării directe a primului contract, până în anul 2022, astfel că în mod corect şi legal echipa de audit a dispus în sarcina conducerii entităţii verificate măsura anulată de prima instanţă.

4. Apărările formulate

4.1 Prin întâmpinarea formulată, recurenta reclamantă solicită respingerea recursului pârâtei ca nefondat arătând, în esenţă, că prima instanţă în mod corect şi legal s-a pronunţat asupra anulării măsurii II pct. 2, reţinând că nu există nicio bază legală pentru interpretarea pârâtei şi niciun temei legal care să fi impus o anumită conduită A.D.S., pentru a se putea reţine vreo abatere de la legalitate.

Consideră că recurenta-pârâtă este în eroare, ignorând prevederi legale care reglementează încheierea, anterior abrogării Legii nr. 219/1998, a contractelor de concesiune ce au ca obiect bunuri imobile ce fac parte din domeniul public al statului, deoarece continuă să susţină că, în speţă, contractul de concesiune nr. x a fost încheiat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (ce avea denumirea Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor) prin metoda atribuirii directe, deşi respectivul contract a fost încheiat în baza Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunii, care nu prevedea concesionarea prin atribuire directă. Contractul a fost încheiat prin metoda licitaţiei publice, singura modalitate de contractare uzitată la momentul respectiv, iar în preambulul acestuia sunt înserate actele normative ce au stat la baza încheierii sale, fiind menţionată şi Legea nr. 219/1998.

Mai arată că recurenta-pârâtă nu a indicat înscrisul care să dovedească încheierea contractului nr. x/01.09.1999 prin atribuire directă.

Apreciază eronată susţinerea recurentei-pârâte că prelungirea contractului iniţial, prin actul adiţional nr. x, nu ar reprezenta altceva decât o atestare şi întărire a încredinţării directe a primului contract.

Faţă de afirmaţia că trebuia să actualizeze redevenţa, astfel cum a fost stabilită în anul 2012 de Comitetul de privatizare, concesionare şi arendare din cadrul A.D.S., intimata-reclamantă arată că nu poate fi primită, în condiţiile în care contractul a fost încheiat în anul 1999, în baza Legii nr. 219/1998, prin metoda licitaţiei publice, în timp ce Normele adoptate în anul 2012 se aplică contractelor de concesiune încheiate ulterior acestei date.

4.2 Prin întâmpinarea formulată, recurenta pârâtă solicită respingerea recursului reclamantei ca nefondat arătând, în esenţă, că instanţele de judecată au statuat asupra nelegalităţii rezilierii de drept a contractului şi asupra culpei A.D.S. care a luat în mod unilateral şi cu încălcarea legii această măsură.

Dacă o parte din terenul concesionat a fost predat comisiilor locale de fond funciar, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea persoanelor interesate, reclamanta avea obligaţia să încheie acte adiţionale la contract şi să rectifice suprafaţa de teren data în concesiune.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 16 noiembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 01 februarie 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererile de recurs îndeplinesc condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursurile formulate de reclamanta Agenţia Domeniilor Statului şi de pârâta Curtea de Conturi a României ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2. Cu privire la fondul recursului

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, faţă de următoarele considerente:

Curtea de Conturi a efectuat un control în perioada 12.01.2015 - 03.04.2015 asupra modului de administrare, în temeiul unui contract de concesiune sau închiriere, a bunurilor aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ teritoriale, administrarea terenurilor aparţinând domeniului public şi privat al statului la Agenţia Domeniilor Statului.

În urma acestui control a fost întocmit la data de 03.04.2015 raportul de control în temeiul căruia a fost emisă Decizia nr. 32/29.04.2015 prin care s-a constatat în sarcina reclamantei:

- punctul 11 - A.D.S. a încheiat cu S.C. B. S.R.L. actul adiţional nr. x la contractul de concesiune a spaţiului destinat desfăşurării activităţilor de asistenţă sanitar-veterinară nr. 1/1999, prin care s-a prelungit perioada de concesionare.

Nivelul redevenţei menţinut de A.D.S. pentru contractul menţionat este cu mult mai mic decât valoarea stabilită prin documentele aprobate de Comitetul de privatizare, concesionare şi arendare pentru spaţiile cu aceeaşi destinaţie concesionate prin atribuire directă.

Verificările efectuate în timpul controlului au reliefat faptul că prin menţinerea redevenţei la nivelul celei din 1999, prin actul adiţional (încheiat în anul 2014) la contractul încheiat cu S.C. B. S.R.L., au fost diminuate veniturile cuvenite bugetului de stat cu suma de 88.730,75 RON.

Au fost încălcate prevederile art. 22 alin. (2) din Legea privind finanţele publice nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 1.272 alin. (1) şi (2) C. civ.

- punctul 14 - Diminuarea veniturilor cuvenite bugetului de stat cu suma de 1.484.293 RON, reprezentând redevenţă neîncasată (facturată şi ulterior stornată din evidenţa contabilă) în perioada 2006 - 2014, ca urmare a rezilierii unilaterale a contractului de concesiune nr. x încheiat cu S.C. A., judeţul Sibiu, şi a încheierii unui proces-verbal de preluare unilaterală a suprafeţelor de teren concesionate, fără a fi predate de concesionar şi fără ca terenurile să fie preluate în posesie de ADS.

Instanţa de judecată a statuat cu putere de lucru judecat faptul că în perioada 2006 - 2008, terenurile pentru care s-a calculat redevenţă nu s-au aflat în posesia contestatoarei.

Au fost încălcate prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 268/2001, art. 9 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 626/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001 şi pct. 3.3, 3.4 şi 7.2.1 din Contractul de concesiune nr. x

În raport cu aceste constatări, autoritatea pârâtă a stabilit în sarcina reclamantei următoarele măsuri:

- măsura nr. 2: se vor iniţia măsurile legale pentru recuperarea sumei de 88.730,75 RON, reprezentând diferenţa între redevenţa aprobată de Comitetul de privatizare, concesionare şi arendare pentru spaţiile în care se desfăşoară activităţi de asistenţă sanitar-veterinară şi redevenţa stabilită prin actul adiţional nr. x la contractul încheiat cu S.C. B. S.R.L.

Totodată, se vor recupera pe toate căile, inclusiv de la persoanele care nu şi-au îndeplinit sau şi-au îndeplinit defectuos sarcinile de serviciu, dacă va fi cazul, accesoriile aferente.

Se vor analiza toate contractele de concesiune pentru care au fost încheiate acte adiţionale de prelungire a termenului de valabilitate şi se va supune aprobării Comitetului de privatizare, concesionare şi arendare nivelul redevenţei pentru spaţiile în care se desfăşoară activităţi de asistenţă sanitar-veterinară.

Termen de realizare: 30.09.2015.

- măsura nr. 4: stabilirea situaţiei reale a terenurilor cu destinaţie agricolă aferente contractului de concesiune nr. x încheiat de A.D.S. cu S.C. A. S.A. (jud. Sibiu), iar în funcţie de rezultatele obţinute şi de modificările intervenite în structura suprafeţelor concesionate vor fi dispuse măsuri pentru recalcularea, încasarea şi virarea la bugetul de stat a veniturilor din redevenţă, estimate în timpul controlului la suma de 1.484.293 RON, aferente perioadei de valabilitate a contractului de concesiune.

Contravaloarea veniturilor cuvenite bugetului de stat din contractarea suprafeţei de teren concesionat va fi recuperată, pe toate căile legale, inclusiv de la persoanele care nu şi-au îndeplinit sau şi-au îndeplinit defectuos sarcinile de serviciu, dacă va fi cazul.

Termen de realizare: 31.12.2015.

Împotriva acestor măsuri reclamanta a formulat contestaţie administrativă care a fost respinsa prin încheierea nr. 45/25.06.2015.

2.1.1. Recursul formulat de recurenta reclamantă este nefondat, în mod corect reţinând instanţa de fond că, urmare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x, contractul de concesiune nr. x nu şi-a încetat valabilitatea, iar în perioada 2006 - 2008 S.C. A. S.A. nu a avut posesia terenurilor.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 8843/27.06.2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a în dosarul nr. x, s-a constatat că nu a intervenit rezoluţiunea contractului de concesiune nr. x

Prin Decizia nr. 536/09.11.207 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respins apelul ca nefondat, iar prin Decizia nr. 2607/26.09.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respins recursul ca nefondat.

Înalta Curte constată, de asemenea, că prin sentinţa comercială nr. 13/05.02.2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, s-a reţinut expres că în perioada 2006 - 2008 S.C. A. S.A. nu a avut posesia terenului, astfel că A.D.S. nu are dreptul la redevenţă.

Rezultă din aceste hotărâri judecătoreşti culpa reclamantei care a procedat la declararea în mod nelegal a rezilierii contractului, dar şi la nepunerea la dispoziţia părţii contractante a terenului, cu consecinţa pierderii dreptului la redevenţă pe perioada 2006 - 2008.

În aceste condiţii, măsura nr. 4 stabilită de pârâta Curtea de Conturi prin actul administrativ contestat este legală, întrucât reclamanta A.D.S. a diminuat veniturile cuvenite bugetului de stat în mod nelegal cu suma reprezentând redevenţa neîncasată în perioada 2006 - 2014.

Se susţine în cererea de recurs că prin Hotărârea nr. 24/15.12.2005 a Consiliului de Administraţie al Agenţiei Domeniilor Statului s-a aprobat rezilierea contractului de concesiune nr. x, ca urmare a Notei de control nr. x a Corpului de control al Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, iar măsurile dispuse prin notele Corpului de control, aprobate de ministru, constituie sarcină de serviciu pentru personalul la care se face referire.

Mai mult, în Nota Corpului de control al Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nr. 45010/18.01.2006 se menţionează că hotărârea Consiliului de Administraţie al A.D.S., din data de 15.12.2005, privind rezilierea celor 2 contracte, este deplin justificată.

Cu privire la această apărare, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă reţine lipsa ei de relevanţă, din punct de vedere al legalităţii actelor administrative contestate, din moment ce prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a stabilit caracterul nelegal al rezilierii contractului de concesiune, în raport cu îndeplinirea în mod corespunzător de către S.C. A. S.A. a obligaţiilor contractuale care îi reveneau.

Recurenta arată că:

"faptul că S.C. A. S.A. nu a avut posesia terenului nu se datorează culpei A.D.S." "în mod greşit instanţa de fond a raţionat în sensul că, în situaţia în care măsura rezilierii contractului de concesiune nr. x a fost anulată, ar rezulta că A.D.S., în mod nelegal, ar fi procedat la rezilierea contractului" "în mod greşit instanţa a apreciat că A.D.S. este în culpă pentru faptul că nu a pus la dispoziţia S.C. A. S.A. terenul concesionat".

Aceste susţineri pun în discuţie, de fapt, puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti menţionate, care au statuat asupra nelegalităţii rezilierii de drept a contractului de concesiune, dar şi asupra culpei A.D.S. care a luat în mod unilateral, cu nerespectarea legii, măsura rezilierii.

Mai arată recurenta reclamantă că o mare parte din terenul aferent contractului de concesiune a fost predată comisiilor locale de fond funciar, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea persoanelor interesate. Chiar dacă nu ar fi dispus rezilierea contractului de concesiune, oricum S.C. A. S.A. nu avea folosinţa întregii suprafeţe concesionate atât timp cât o mare parte din suprafaţa concesionată a fost predată acestor comisii locale.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine, pe de o parte, că instanţa de judecată a stabilit în mod irevocabil că societatea nu a avut posesia terenului din culpa A.D.S., iar, pe de altă parte, că predarea unor suprafeţe de teren comisiilor locale de fond funciar ar fi impus stabilirea cu exactitate a suprafeţei de teren pe care societatea o mai avea în concesiune, existând posibilitatea încheierii unui act adiţional în care să se menţioneze această suprafaţă. Or, din probele administrate nu a rezultat că recurenta reclamantă a făcut demersuri în acest sens, pentru clarificarea raporturilor contractuale din punct de vedere al întinderii terenului ce forma obiectul contractului de concesiune.

Situaţia menţionată în cererea de recurs potrivit căreia, dacă A.D.S. nu ar fi ţinut cont de nota de control şi nu ar fi reziliat contractul de concesiune Curtea de Conturi ar fi considerat că A.D.S. tot se afla în culpă pentru că nu a procedat la rezilierea contractului, reprezintă o ipoteză şi nu un argument juridic care să prezinte relevanţă în soluţionarea litigiului.

Ceea ce are de analizat instanţa în prezenta cauză este legalitatea măsurii dispuse de pârâtă ca urmare a aplicării prevederilor legale incidente la situaţia de fapt rezultată din documentele avute în vedere la efectuarea controlului şi nu măsura care s-ar fi dispus în cazul în care situaţia de fapt ar fi fost alta decât cea reţinută prin raportul de control.

2.1.2. Nefondat este şi recursul pârâtei Curtea de Conturi, în mod corect prima instanţă reţinând că măsura dispusă la pct. 2 din decizia contestată este nelegală, întrucât actul adiţional din 2014 este încheiat în raport de un contract pentru care nu a fost aplicată procedura atribuirii directe, pentru a se impune reclamantei să aibă în vedere nivelul redevenţei stabilite în cadrul încredinţării directe în anul 2012 de către Comitetul de privatizare, concesionare şi arendare din cadrul A.D.S.

Prin Hotărârea nr. 6/06.11.2012 a Comitetului de privatizare, concesionare şi arendare din cadrul Agenţiei Domeniilor Statului, în temeiul art. 216 din Legea nr. 118/2011, au fost aprobate Normele privind concesionarea prin atribuire directă a bunurilor proprietate privată a statului aferente circumscripţiilor sanitar-veterinare în care se desfăşoară activităţi de asistenţă sanitar-veterinară de interes public. Potrivit acestor norme, valoarea redevenţei în cazul încredinţării directe a fost stabilită în anul 2012, pentru municipiul Bucuresti, la suma de 17,3 RON/mp/an pentru clădire şi la suma de 23,2 RON/mp/an pentru teren.

În decizia, dar şi în încheierea contestată s-a consemnat că respectivul contract de concesiune a spaţiului destinat desfăşurării activităţilor de asistenţă sanitar-veterinară nr. 1/1999 şi actul adiţional la acesta au fost încheiate în baza procedurii atribuirii directe.

Înscrisurile depuse la dosar nu confirmă această constatare, încheierea contractului nefiind rezultatul încredinţării directe.

În preambulul contractului sunt menţionate prevederile legale în temeiul cărora a fost încheiat, rezultând fără niciun dubiu că acestea sunt prevederile Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, lege care reglementa concesionarea prin negociere directă doar pentru cazul în care licitaţia publică nu a condus la desemnarea unui câştigător (art. 26 alin. (1) din lege).

Or, în speţă, contractul a fost încheiat în urma derulării unei proceduri de licitaţie publică, ceea ce exclude negociere directă.

În conseciţă, este vădit nefondată prima critică formulată de recurenta pârâtă potrivit căreia exista temei legal pentru includerea noii valori a redevenţei, în vigoare începând din anul 2012, în clauzele cuprinse în actul adiţional nr. x

Cea de-a doua critică a recurentei pârâte se referă la zona în care este situat imobilul concesionat, zonă în care chiriile sunt semnificativ mai mari, pentru care, printr-un Raport de evaluare întocmit de o persoană autorizată, la solicitarea A.D.S. şi aprobat de entitatea verificată se stabilea un nivel al redevenţei anual în sumă totală de 177.461,5 RON, compusă din 34.261,5 RON/an redevenţă stabilită pentru clădire - 17,57 RON/mp x 1850 mp şi 143.200 RON/an redevenţă pentru teren - 28,64 RON/mp teren x 5000 mp.

Susţine că, deşi A.D.S. avea cunoştinţă de faptul că valoarea redevenţei stabilite în anul 1999 era mult mai mică decât cea stabilită de un expert în domeniu şi nu a fost actualizată nici măcar cu rata inflaţiei, a păstrat în actul adiţional încheiat acelaşi nivel al redevenţei, cu nerespectarea principiului bunei gestiuni financiare, consacrat de art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/1999 şi cu toate că art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 prevede că ordonatorii de credite răspund de realizarea veniturilor, care în speţă au fost diminuate, în mod injust şi nefondat, prejudiciindu-se bugetul de stat.

Această critică nu constituie un argument în soluţionarea favorabilă a căii de atac, din moment ce contractul în discuţie nu este un contract de închiriere, ci un contract de concesiune prin care s-a stabilit o redevenţă pentru un imobil cu o destinaţie specială, în care se desfăşoară o activitate de utilitate publică, subvenţionată de stat.

Înalta Curte constată ca fiind corectă aprecierea primei instanţe că nu există nicio bază legală pentru interpretarea pârâtei, niciun temei legal care să fi impus o anumită conduită reclamantei, majorarea preţului, pentru a se reţine vreo abatere de la legalitate în sarcina acesteia. În acest sens nu vor putea fi reţinute ca fiind încălcate nici prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 şi nici prevederile art. 1272 din C. civ.

Astfel, este nelegală obligaţia stabilită în sarcina conducerii entităţii verificate, de a întreprinde demersuri pentru recuperarea sumei de 88.730,75 RON reprezentând diferenţa dintre redevenţa aprobată prin Hotărârea nr. 6/06.11.2012 a Comitetului de privatizare, concesionare şi arendare din cadrul Agenţiei Domeniilor Statului şi redevenţa stabilită prin actul adiţional nr. x la contractul încheiat cu S.C. B. S.R.L.

Înalta Curte nu contestă îndatorirea recurentei reclamante de a respecta principiul bunei gestiuni financiare prevăzut de art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/1999, invocat în cererea de recurs de pârâtă, dar nu poate reţine nerespectarea acestei îndatoriri, în condiţiile în care recurenta pârâtă nu a precizat care este dispoziţia legală care obliga reclamanta la actualizarea respectivei redevenţe, deci care este norma legală imperativă eludată, de natură a conduce la încălcarea acestui principiu, pentru a se putea reţine abaterea constând în diminuarea veniturilor cuvenite bugetului de stat.

Concluzionând, se reţine că motivul de recurs este întemeiat pe constatarea eronată a pârâtei că încheierea contractului de concesiune nr. x s-a făcut prin încredinţarea directă de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, astfel că măsura dispusă este, în mod evident, nelegală.

Faţă de toate aceste considerente, se constată că sentinţa este legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, astfel că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat de recurente.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

În consecinţă, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de reclamanta Agenţia Domeniilor Statului şi de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva sentinţei civile nr. 3222 din 4 decembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta Agenţia Domeniilor Statului şi pârâta Curtea de Conturi a României împotriva sentinţei civile nr. 3222 din 4 decembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2018.