Fiscal revision for non-adjudication of subsidiary challenge to VAT taxable base on service travel orders

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 25 octombrie 2017, Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A. a solicitat revizuirea deciziei nr. 2436 din 27 iunie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2014, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Revizuenta arată că cererea de revizuire este admisibilă întrucât priveşte o hotărâre definitivă şi evocă fondul, având în vedere că prin decizia atacată Înalta Curte a casat hotărârea instanţei de fond şi, rejudecând cauza, a respins acţiunea formulată de reclamantă.

Cu privire la faptele pe care se întemeiază cererea de revizuire, se arată că instanţa de recurs s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, întrucât a reţinut faptul că "la stabilirea bazei impozabile organele de inspecţie fiscală nu au inclus autorizaţiile de călătorie pentru care intimata a prezentat ordinele de deplasare în interes de serviciu, acesta fiind singurul document financiar-contabil prin care sunt justificate cheltuielile de deplasare în vederea decontării", în condiţiile în care în cuprinsul Raportului de inspecţie fiscală nr. x/25.06.2013 şi ale anexelor acestuia, nu există niciun calcul sau situaţii referitoare la c/val TVA aferent ordinelor de deplasare în interes de serviciu.

De asemenea, s-a arătat că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, respectiv instanţa nu s-a pronunţat pe solicitarea de a se reţine TVA la valoarea de emitere a autorizaţiilor de călătorie.

2. Apărarea formulată de intimată

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin încheierea din data de 21.12.2017, Înalta Curte a constatat admisibilă revizuirea, fiind îndeplinite dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. în ceea ce priveşte cazul de revizuire de minus petita, întrucât instanţa de recurs a omis a se pronunţa cu privire la capătul de cerere subsidiar, formulat pentru ipoteza în care se reţine că sunt aplicabile prevederile art. 129 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal.

S-a reţinut prin încheierea menţionată că instanţa de recurs, prin decizia atacată cu revizuirea pendinte, că instanţa de recurs a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 129 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal, situaţie în care, potrivit capătului de cerere subsidiar, reclamanta a contestat baza de impunere folosită la calculul TVA colectată. Cum în considerentele deciziei supuse revizuirii nu sunt analizate motivele invocate de reclamantă în susţinerea capătului de cerere subsidiar, rezultă că instanţa nu s-a pronunţat asupra acestui capăt de cerere, în condiţiile în care a admis recursul şi, rejudecând, a respins acţiunea în totalitate.

Având în vedere limitele în care, prin încheierea din 21.12.2017, a fost considerată admisibilă cererea de revizuire, Înalta Curte constată că, în situaţia dedusă judecăţii, instanţa de recurs, în faza procesuală a rejudecării fondului, după admiterea recursului şi casarea sentinţei, a soluţionat exclusiv capătul de cerere principal, intrând astfel în puterea lucrului judecat faptul că sunt aplicabile prevederile art. 129 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal şi că reclamanta datorează TVA, sub acest aspect actele fiscale supuse cenzurii jurisdicţionale fiind legale.

În ceea ce priveşte baza de calcul a TVA, contestată, la rândul său, prin formularea capătului de cerere subsidiar din cererea iniţială, în măsura în care instanţa a stabilit, în rezolvarea capătului de cerere principal, că subzistă o astfel de obligaţie în sarcina reclamantei, a devenit actuală necesitatea rezolvării criticii subsidiare, ce se constituie, de asemenea, ca motiv de nelegalitate şi netemeinicie al actului constatator.

Cum această critică, cu care instanţa a fost învestită, nu a fost analizată nici în fond, când s-a dat câştig de cauză reclamantei prin admiterea capătului principal de cerere, şi nici în recursul prin care s-a infirmat soluţia de admitere a cererii principale, acţiunea fiind respinsă în totalitate, în aplicarea dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. - instanţa nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, se impune admiterea cererii de revizuire şi schimbarea deciziei atacate, în sensul admiterii recursului şi casării hotărârii de primă instanţă, cu reluarea judecăţii sub acest aspect, urmând a fi menţinută soluţia dată de instanţa de recurs în privinţa capătului de cerere principal.

În ceea ce priveşte judecata capătului de cerere subsidiar, Înalta Curte constată că asupra acestei cereri nu s-a pronunţat o instanţă de judecată, astfel că, pentru a nu priva părţile de un grad de jurisdicţie, nu va reţine cauza spre rejudecare pe fond, ci o va trimite Curţii de Apel în vederea soluţionării în primă instanţă a cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de revizuire formulată de Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A. împotriva deciziei nr. 2436 din 27 iunie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2014.

Schimbă decizia atacată în sensul că:

Admite recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 3307 din 3 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe în vederea soluţionării capătului subsidiar al cererii de chemare în judecată.

Menţine soluţia dată de instanţa de recurs în privinţa capătului de cerere principal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 martie 2018.