Jurisdiction over challenge to local forestry authority’s refusal to approve state aid documentation

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului

Prin cererea în contencios administrativ şi fiscal înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita sub nr. x/02.05.2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Garda Forestieră Braşovşi Ministerul Apelor şi Pădurilor solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea actului administrativ nr. x/03.04.2017, prin care pârâta Garda Forestieră Braşov şi-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentaţiei întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite pentru anul 2017 şi, în consecinţă, să dispună următoarele: obligarea în solidar a pârâţilor de rând 1 şi 2 la plata sumei de 91.084,07 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamanta nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafaţa de pădure de 403,10 ha, situate în tipul funcţional T II, pe întreaga perioadă a anului 2017, cu titlul de compensaţii/ajutoare de stat aferente anului 2017; obligarea în solidar a pârâţilor de rând 1 şi 2 la plata dobânzilor fiscale calculate asupra debitului principal în cuantum de 91.084,07 RON, începând cu data de 24.3.2017 şi până la plata efectivă a debitului; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa 2330 din 5 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Harghita s-a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată de pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu-Mureş.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa, în contextul reţinerii faptului că art. 1 alin. (3), art. 30 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/20103 şi art. 97 alin. (1) din Codul Silvic nu conferă compensaţiilor la plata cărora reclamanta se consideră îndreptăţită caracterul de contribuţii în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a apreciat că la stabilirea competenţei materiale în prezenta cauză operează criteriul autorităţii publice chemate în judecată.

Astfel, având în vedere că într-unul dintre capetele de cerere se pretinde obligarea autorităţii publice centrale - Ministerul Apelor şi Pădurilor - să efectueze o operaţiune administrativă de plată a unor sume de bani, s-a constatat că instanţa competentă material şi teritorial să soluţioneze litigiul este Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

2.2. Prin sentinţa nr. 30 din 26 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia necompetentei materiale invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita.

S-a constatat intervenit conflict negativ de competenţă.

S-a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, curtea de apel, în contextul enunţării prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a reţinut că, din coroborarea prevederilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. f) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 rezultă că obiectul acţiunii în contencios administrativ este constituit în principal dintr-un act administrativ fie tipic, fie asimilat, iar petitul de acordare a despăgubirilor reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamantul susţine că nu le-a putut recolta în calitate de proprietar este accesoriu celui care vizează refuzul Gărzii Forestiere Braşov concretizat în adresa în discuţie, competenţa urmând a fi stabilită prin raportare la petitul principal al acţiunii care este reprezentat de cererea de anulare a adresei, aceasta reprezentând actul apreciat de reclamant ca fiind refuzul nejustificat de acordare a unor drepturi.

S-a mai reţinut că împrejurarea că reclamantul a formulat acţiunea şi în contradictoriu cu o autoritate publică centrală care răspunde de silvicultură, respectiv Ministerul Apelor şi Pădurilor, cu solicitarea obligării celor doi pârâţi, în solidar, la plata ajutorului de stat pentru anul 2017, cu dobândă şi cheltuieli de judecată, nu are relevanţă sub aspectul analizat - acela al competenţei - astfel că în raport de prevederile art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Harghita, instanţă competentă teritorial în raport de sediul reclamantului.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.

Pentru identificarea instanţei competente după materie este esenţial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată.

Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Garda Forestieră Braşov şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea actului administrativ nr. x/3.4.2017, prin care pârâta Garda Forestieră Braşov şi-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentaţiei întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite pentru anul 2017 şi, în consecinţă, să dispună următoarele: obligarea în solidar a pârâţilor de rând 1 şi 2 la plata sumei de 91.084,07 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamanta nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafaţa de pădure de 403,10 ha, situate în tipul funcţional T II, pe întreaga perioadă a anului 2017, cu titlul de compensaţii/ajutoare de stat aferente anului 2017; obligarea în solidar a pârâţilor de rând 1 şi 2 la plata dobânzilor fiscale calculate asupra debitului principal în cuantum de 91.084,07 RON, începând cu data de 24.3.2017 şi până la plata efectivă a debitului.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Dispoziţiile art. 10 alin. (1) din legea nr. 554/2004 instituie două criterii de determinare a competenţei instanţei de fond, respectiv criteriul valoric şi criteriul rangului autorităţii emitente în cadrul sistemului administrativ.

Atât Curtea de Apel Târgu Mureş, cât şi Tribunalul Harghita au apreciat că în cauză nu este incident criteriul valoric, întrucât pretenţiile reclamantei nu fac parte din categoriile enumerate de textul de lege (taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora), urmând a da prevalentă criteriului rangului autorităţii emitente. Totuşi, aplicând acest criteriu, cele două instanţe au dat dezlegări deosebite asupra competenţei de soluţionare a cauzei, pornind de la interpretarea diferită a obiectului dedus judecăţii şi a cadrului procesual pasiv.

Înalta Curte reţine ca fiind corectă opinia cu privire la înlăturarea criteriului valoric de stabilire a competenţei de soluţionare a cauzei, întrucât despăgubirile solicitate de reclamantă, reprezentate de contravaloarea produselor lemnoase pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, nu se înscriu în categoria creanţelor fiscale enumerate în cuprinsul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte modalitatea de aplicare a criteriului rangului autorităţii emitente, Inalta Curte constată că reclamanta a chemat în judecată atât pârâta Garda Forestieră Braşov, care are calitatea de autoritate publică locală, cât şi pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor, organ central al administraţiei publice de specialitate.

Competenţa instanţei de contencios administrativ nu este determinată strict de cadrul procesual pasiv, astfel cum a apreciat Tribunalul Harghita, ci şi de obiectul principal al cererii de chemare cu care a fost învestită.

Astfel, în situaţia în care persoana care se consideră vătămată înţelege să cheme în judecată atât o autoritate publică locală, cât şi una centrală, pentru stabilirea instanţei competente este esenţială identificarea actului administrativ contestat, tipic sau asimilat, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. c) şi i) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Constată Înalta Curte că în cauza de faţă, obiectul principal al cererii îl reprezintă anularea actului administrativ emis de pârâta Garda Forestieră Braşov, respectiv adresa nr. x/2017, pe care reclamanta o apreciază a fi un refuz nejustificat de acordare a unor drepturi.

Cererea de acordare a despăgubirilor reprezentate de contravaloarea produselor lemnoase pe care reclamanta nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, îndreptată împotriva ambilor pârâţi, are caracter accesoriu faţă de capătul principal de cerere, fiind, incidente prevederile art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"(1) Cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti (...) ".

Astfel, în considerarea specificului cererilor formulate în contencios administrativ, acţiunea vizând plata despăgubirilor nu poate avea decât caracter accesoriu în raport de capătul principal de cerere, fiind o consecinţă a înlăturării actului administrativ nelegal, potrivit art. 8 alin. (1) coroborat cu art. 18 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului administrativ-fiscal, fiind determinată de poziţionarea în sistemul autorităţilor publice a emitentului actului administrativ contestat, în cazul de faţă Garda Forestieră Braşov, care este o autoritate publică locală.

II. Temeiul legal al regulatorului de competenţă

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Harghita, secţia civilă - complet specializat în cauze de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu intimaţii Garda Forestieră Braşov şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, în favoarea Tribunalului Harghita, secţia civilă - complet specializat în cauze de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 martie 2018.