State Aid De Minimis: Nullity of Revision Request Due to Expiration of Motivation Deadline

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 31/1/04.01.2018, revizuenta A. S.R.L. a solicitat revizuirea deciziei nr. 4051 din 13 decembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2014.

S-a apreciat că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, având în vedere că Înalta Curte a fost instanţa de ultim grad şi ţinând cont de noutatea speţei, respectiv interpretarea corectă a textului din Regulamentul CE nr. 1998/2006 cu referire la momentul acordării ajutorului de stat sub forma de minimis.

În acest sens, s-a considerat de către revizuentă că a fost omisă de către instanţă procedura instituită de art. 267 din TFUE, articol care prevede situaţiile în care statele membre sunt obligate să se adreseze CJUE.

S-a precizat că motivele cererii de revizuire vor fi depuse la dosar după comunicarea deciziei nr. 4051/2017.

Hotărârea supusă revizuirii

Prin decizia nr. 4051 din 13 decembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a respins recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 679 din 11 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Intimatul nu a formulat întâmpinare.

La data de 28 martie 2018, prin Serviciul Registratură (e-mail), s-a depus la dosar din partea revizuentei o cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene privind interpretarea TFUE şi a Regulamentului CE nr. 958/1999 faţă de prevederile art. 18 alin. (1) şi art. 36 din O.U.G. nr. 117/2006.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, examinând cu prioritate excepţia nulităţii cererii de revizuire invocată în cauză, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constată că aceasta este întemeiată, pentru motivele în continuare arătate, ceea ce face inutilă analiza admisibilităţii cererii de revizuire, precum şi analiza admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene privind interpretarea TFUE şi a Regulamentului CE nr. 958/1999 faţă de prevederile art. 18 alin. (1) şi art. 36 din O.U.G. nr. 117/2006.

In fapt, prin cererea înregistrată la data de 3 august 2015, revizuenta A. S.R.L. a solicitat revizuirea deciziei nr. 4051 din 13 decembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2014, în temeiul art. 21 din Legea nr. 554/2004, apreciind că, ţinând cont de noutatea speţei, respectiv interpretarea corectă a textului din Regulamentul CE nr. 1998/2006 cu referire la momentul acordării ajutorului de stat sub forma de minimis, instanţa de recurs a încălcat principiul priorităţii dreptului comunitar, omiţând să efectueze procedura instituită de art. 267 din TFUE, care prevede situaţiile în care statele membre sunt obligate să se adreseze CJUE.

Potrivit dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 554/2004 "(2) Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivată a părţii interesate, în termen de 15 zile de la pronunţare. Cererea de revizuire se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, într-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare."

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 1609 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 70 din 27 ianuarie 2011 prevederile art. 21 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 554/2004 au fost declarate neconstituţionale, instanţa constituţională constatând că textul de lege este lipsit de rigoare, în ceea ce priveşte termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii, având în vedere că decizia irevocabilă nu se comunică părţilor.

În lipsa unei intervenţii a legiuitorului pentru reglementarea termenului de revizuire în cazul prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte este ţinută a aplica dispoziţiile dreptului comun în materie, în baza prevederilor art. 28 din Legea contenciosului administrativ, constatând astfel că termenul în care poate fi formulată cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este de o lună, care curge de la data comunicării hotărârii definitive, supusă revizuirii, în condiţiile noului C. proc. civ., nemaipunându-se problema legată de comunicarea hotărârilor judecătoreşti supuse revizuirii, având în vedere prevederile art. 427 alin. (1) teza I din C. proc. civ. (2010), potrivit cărora "Hotărârea se va comunica din oficiu părţilor, în copie, chiar dacă este definitivă".

O astfel de abordare apare ca fiind pe deplin justificată prin prisma respectării principiul siguranţei raporturilor juridice, legat de interesul general al asigurării stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive, aceasta primind şi o consacrare în cadrul hotărârii prealabile nr. 45 din 12 decembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 386 din 23 mai 2017.

Constată Înalta Curte că hotărârea a fost comunicată revizuentei la data de 22 ianuarie 2018, conform procesului-verbal de înmânare aflat la dosarul nr. x/2/2014, la adresa din Bucureşti, str. x nr. 61, astfel cum acesta a solicitat prin nota prin care a comunicat instanţei de recurs schimbarea sediului şi a denumirii societăţii aflată la dosarul de recurs, iar cererea de revizuire a fost formulată la data de 29 decembrie 2017 (fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 3 ianuarie 2018), aceasta nefiind motivată până în prezent.

În raport de conţinutul normei de drept citată, Înalta Curte constată că există un singur termen atât pentru introducerea revizuirii, cât şi pentru motivarea acesteia, astfel cum prevăd în mod expres dispoziţiile art. 511 alin. (4) din C. proc. civ., în speţă fiind vorba despre termenul de o lună de la data comunicării hotărârii definitive, supusă revizuirii.

Astfel, cererea de revizuire a deciziei nr. 4051 din data de 13 decembrie 2017 a ICCJ-SCAF, formulată în considerarea motivului de revizuire reglementat de prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, trebuia atât înregistrată la instanţă, cât şi motivată până la data de 22 februarie 2018.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că deşi decizia atacată a fost comunicată la data de 22 ianuarie 2018, iar revizuenta a formulat declaraţie de revizuire la data de 29 decembrie 2017, aceasta nu a motivat cererea de revizuire cu respectarea termenului prevăzut de art. 511 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce atrage sancţiunea prevăzută de art. 511 alin. (4) C. proc. civ.

Obligaţia motivării cererii de revizuire este expres prevăzură de C. proc. civ., iar schimbarea ulterioară a sediului ales pentru comunicarea actelor de procedură nu o repun pe revizuentă în termenul de motivare a căii extraordinare de atac, cu atât mai mult cu cât nici chiar la termenul de judecată acordat în cauză, deşi a formulat prin avocat cerere de sesizare a Curţii Europene de Justiţie, nu a înţeles să acopere această lipsă.

Temeiul de drept al soluţiei adoptate în revizuire

Având în vedere toate considerentele expuse şi ţinând seama de prevederile art. 511 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea cererii de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de revizuire formulată de S.C. A. S.R.L împotriva deciziei nr. 4051 din 13 decembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 martie 2018.