Religious property retrocession: passive procedural capacity of restitution authority and ownership of building on parochial land under Emergency Ordinance 94/2000

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Maramureş, ulterior fiind declinată competenţa în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Parohia Ortodoxă Română nr. 1 Sighetu Marmaţiei a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Natională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Specială de Retrocedare a Bunurilor care au aparţinut Cultelor Religioase din România anularea deciziei nr. 3184 din 24.02.2015 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi obligarea pârâtei la retrocedarea imobilului construcţie şi teren situat în municipiul Sighetu Marmaţiei, str. x nr. 15, judeţ Maramureş, constând în grădină intravilan cu suprafaţă de 3399 mp înscris în CF xb Sighetu Marmaţiei, nr. top x şi casă cu etaj compusă din două apartamente fiecare, având 4 camere şi dependinţe.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 98 din data de 31 martie 2016, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea promovată de reclamanta Parohia Ortodoxă Română nr. 1 Sighetu Marmaţiei în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Natională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Specială de Retrocedare a Bunurilor care au aparţinut Cultelor Religioase din România şi a anulat decizia nr. 3184 din 24.02.2015 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a Bunurilor care au aparţinut Cultelor Religioase din România şi a obligat pârâta să emită dispoziţie de retrocedare a imobilului situat în Sighetu Marmaţiei nr. 15, actualmente nr. 10, judeţ Maramureş, intravilan în suprafaţă de 3399 metri pătraţi înscris în CF x Sighetu Marmaţiei, nr. top x şi casă cu etaj compusă din 2 apartamente având 4 camere şi dependinţe.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că imobilul teren deşi nu a făcut obiectul legii fondului funciar, nefiind cooperativizat şi fiind situat în intravilanul localităţii, atrăgând incidenţa O.U.G. nr. 94/2000, hotărârea Judecătoriei Sighetu Marmaţiei beneficiază de putere de lucru judecat în sensul recunoaşterii dreptului de proprietate al reclamantei, drept de proprietate care însă trebuie stabilit prin decizia comisiei speciale de retrocedare, intrând în categoria prevăzută de art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000.

S-a mai arătat că, dreptul de proprietate a Statului Maghiar a fost radiat prin încheierea din anul 1945, fiind reînscris dreptul de proprietate pe imobil în favoarea Bisericii Ortodoxe, care în virtutea dreptului de accesiune a dobândit şi dreptul de proprietate asupra construcţiei edificate pe terenul său. De altfel, acest drept de proprietate nu a fost negat nici de autorităţile comuniste care au plătit chirie pe imobil şi şi-au înscris dreptul de proprietate în baza unui decret de naţionalizare.

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei nr. 98 din 31 martie 2016 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Specială de Retrocedare a Bunurilor care au aparţinut Cultelor Religioase din România, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

1. Prin recursul formulat Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a susţinut că sentinţa este nelegală întrucât a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 572/2013 şi ale art. 36 din Noul C. proc. civ., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea acestei căi de atac, recurenta a arătat, în esenţă, următoarele:

- calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel care este subiect pasiv (este obligat) în raportul juridic dedus judecăţii. În cadrul unei acţiuni în instanţă calitatea procesuală pasivă aparţine celui faţă de care se poate realiza interesul respectiv.

- competenţa ce revine Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor nu include atribuţii referitoare la emiterea unor decizii privind restituirea în natură a unor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, având doar obligaţia să asigure organizarea şi funcţionarea Secretariatului tehnic al Comisiei speciale de retrocedare.

- instanţa investită cu soluţionarea fondului cauzei a încălcat prevederile art. 36 din Noul C. proc. civ., înţelegând să admită acţiunea şi în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, fără însă să se pronunţe asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, invocate prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.

2. Comisia specială de retrocedare, prin recursul formulat, a solicitat casarea hotărârii recurate şi în rejudecare să se respingă acţiunea reclamantei cu privire la anularea Deciziei nr. 3184/24.02.2015, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea acestei căi de atac, s-a arătat, în esenţă, următoarele:

- instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 potrivit cărora sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii, în natură sau în echivalent, cultele religioase care aveau calitatea de proprietar al imobilului la data trecerii acestuia în proprietatea statului, iar construcţia în cauză, fiind edificată de către autorităţile maghiare, a avut ca proprietar de drept al clădirii statul român, ca succesor în drept al statului maghiar.

- instanţa de fond trebuia să se pronunţe asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor invocată prin întâmpinarea depusă la dosar.

- prima instanţă a greşit când a considerat că sentinţa nr. 792/20.02.2003 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei nu impune forţa puterii de lucru judecat decât în privinţa recunoaşterii dreptului de proprietate al reclamantului şi nu şi a legislaţiei în baza căreia s-a judecat pricina.

- instanţa de fond a încălcat prevederile pct. 3 din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2005, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, potrivit cărora imobilele care fac sau au făcut obiectul restituirii potrivit altor legi cu caracter reparator, nu fac obiectul O.U.G. nr. 94/2000.

4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea celor două recursuri ca nefondate şi acordarea cheltuielilor de judecată în recurs, arătând că:

- cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ANRP, se solicită respingerea acesteia, motivat de faptul că Agenţia Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a fost chemată în judecată pentru opozabilitatea hotărârii. Chiar dacă aparţine Comisiei Speciale de Retrocedare competenţa de a se pronunţa asupra cererilor de retrocedare a imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România, ANRP-ul realizează întreaga activitate de secretariat a Comisiei, inclusiv activitatea de primire a citaţiilor de la instanţele judecătoreşti, respectiv de redactare a actelor de procedură în litigiile în care sunt formulate pretenţii în legătură cu Comisia Specială de Retrocedare.

- din întreaga documentaţie depusă la dosarul aferent cererii de retrocedare nr. x, conexată parţial cu cererile de retrocedare nr. x şi nr. 682976/C/16.01.2006, s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului, construcţie, înscrisă iniţial în cartea funciară nr. x/b, nr. top. x, transcrisă în cartea funciară nr. x/b, nr. top. x, parohia fiind proprietară tabulară asupra terenului pe care a fost notată construcţia solicitată. Potrivit art. 492 din vechiul C. civ., proprietarul terenului este şi proprietarul construcţiei, prin efectul accesiunii reale imobiliare, în acelaşi timp, parohia a dovedit faptul că construcţia de pe str. x, nr. 15, a fost edificată în perioada ocupaţiei maghiare, prin efortul enoriaşilor şi al întregii comunităţi, ajutând la ridicarea casei de la numărul 15 inclusiv enoriaşii din Sarasău (în acest sens se face trimitere la declaraţia martorei A., audiată la data de 17.03.2016, precum şi a martorului B., audiat la data de 25.02.2016).

5. Procedura de filtrare a recursului Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 7 decembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 15 februarie 2018 s-au admis in principiu recursurile declarate de pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Specială de Retrocedare a Bunurilor care au aparţinut Cultelor Religioase din România împotriva sentinţei nr. 98 din 31 martie 2016 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoare: Intimata-reclamantă Parohia Ortodoxă Română nr. 1 Sighetu Marmaţiei a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută de art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu o acţiune îndreptată împotriva Autorităţii Nationale pentru Restituirea Proprietăţilor şi a Comisiei Speciale de Retrocedare a Bunurilor care au aparţinut Cultelor Religioase din România solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea Deciziei nr. 3184 din 24.02.2015 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a Bunurilor care au aparţinut Cultelor Religioase din România şi obligarea pârâtei la retrocedarea imobilului construcţie şi teren.

Prima instanţă a admis acţiunea formulată de reclamanta Parohia Ortodoxă Română nr. 1 Sighetu Marmaţiei, a anulat decizia nr. 3184 din 24.02.2015 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a Bunurilor care au aparţinut Cultelor Religioase din România şi a obligat pârâta să emită dispoziţie de retrocedare a imobilului situat în Sighetu Marmaţiei nr. 15, actualmente nr. 10, judeţ Maramureş, intravilan în suprafaţă de 3399 metri pătraţi înscris în CF xb Sighetu Marmaţiei, nr. top x şi casă cu etaj compusă din două apartamente având 4 camere şi dependinţe, pentru motivele arătate la punctul 2.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs ambele pârâte, criticând-o pentru nelegalitate şi invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

Recurenta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a susţinut că sentinţa este nelegală întrucât prima instanţă nu a soluţionat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, pe care o invocase pe cale de întâmpinare, pronunţând hotărârea şi în contradictoriu cu această instituţie, care nu are competenţe în sensul obligaţiei stabilite de instanţă, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 572/2013 şi ale art. 36 din Noul C. proc. civ.

Din actele dosarului rezultă că prin întâmpinarea depusă la instanţa iniţial investită cu soluţionarea cauzei - Tribunalul Maramureş, pârâta ANRP a invocat, pe lângă excepţia necompetenţei materiale a instanţei sesizate şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, care a rămas nesoluţionată în faţa instanţei de fond.

Intimata-reclamantă Parohia Ortodoxă Română nr. 1 Sighetu Marmaţiei recunoaşte că această pârâtă nu are competenţe în emiterea deciziei de retrocedare, însă susţine că a chemat-o în judecată pentru opozabilitate.

Potrivit dispoziţiilor art. 36 din C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea între părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

În art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 572/2013 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, sunt arătate atribuţiile acestei instituţii, între care şi faptul că asigură organizarea şi funcţionarea secretariatelor Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România (lit. g.

De asemenea, conform art. 3 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, secretariatul Comisiei speciale de retrocedare va fi asigurat de Cancelaria Primului-Ministru, prin Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Or, din dispoziţiile legale menţionate mai sus, rezultă foarte clar că în această fază a procedurii de restiruire, respectiv emiterea deciziilor de retrocedare, recurenta -pârâtă ANRP nu are altă atribuţie decât aceea de a asigura secretariatul Comisiei, competenţă care nu-i atrage şi calitatea procesuală pasivă într-un litigiu vizând anularea unei decizii de retrocedare, alături de Comisia Specială de Retrocedare a Bunurilor care au aparţinut Cultelor Religioase din România.

Pentru aceste argumente, Înalta Curte constată că motivul de recurs invocat (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.) este fondat.

Recurenta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a invocat în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) şi art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanţa a admis apelul şi s-a pronunţat şi asupra fondului, fără ca părţile să fi pus concluzii şi asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialităţii şi al nemijlocirii prin pronunţarea soluţiei în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului şi nu au fost puse în dezbaterea părţilor; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greşită a unor texte de lege.

Or, în cauza de faţă, recurenta formulează critici privind nepronunţarea primei instanţe asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Cu privire la acest aspect, pe de o parte a fost analizat în recursul formulat de această instituţie, iar pe de altă parte, nepronunţarea primei instanţe supra acestei excepţii nu este de natură să îi producă vreun prejudiciu recurentei Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

În aceste condiţii motivul de recurs apare ca nefondat.

Cel de al doilea motiv de casare invocat de recurent se întemeiază pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, prin decizia 3184 din 24.02.2015 a Comisiei Speciale de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, s-a respins cererea de retrocedare depusă de către Parohia Ortodoxă Română Sighetu Marmaţiei 1 jud. Maramureş având ca obiect imobilul construcţie situat în mun. Sighetu Marmaţiei, str. x, fost nr. 15, actual nr. 10, jud. Maramureş, înscrisă iniţial în CF xb nr. top x transcrisă în CF xb nr. top x, întrucât solicitanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra respectivei construcţii, cât şi în ceea ce priveşte imobilul teren în suprafaţă totală de 3399 mp înscris în CF xb a localităţii Sighetu Marmaţiei nr. top x, imobil abnotat şi dezmembrat în parcele noi, transcris ulterior în CF xb a localităţii Sighetu Marmaţiei, având în vedere faptul că solicitarea urmează a fi soluţionată de către Comisia de fond funciar din cadrul Primăriei Sighetu Marmaţiei în temeiul sentinţei civile 792/2003 din dosarul nr. x

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.

Alineatul (3) al aceluiaşi articol arată că sunt imobile, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, construcţiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităţilor, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităţilor, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi). Adăugirile aduse construcţiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depăşesc 50% din aria desfăşurată actuală. În caz contrar, nu se va dispune retrocedarea, considerându-se imobil nou în raport cu cel preluat. Nu se includ în această categorie lucrările de reparaţii curente, capitale, consolidări, modificări ale compartimentării iniţiale, îmbunătăţiri funcţionale şi altele asemenea.

Cu privire la terenul de 3996 mp, din actele dosarului rezultă că acesta a fost în proprietatea Parohiei începând cu anul 1927. Tocmai pentru că nu era proprietatea statului român şi nu putea fi dobândit în mod automat, statul maghiar formulează în anul 1941 o cerere de revendicare a acestui teren şi în anul 1942 este înscris în cartea funciară ca proprietar.

Tot potrivit menţiunilor din cartea funciară, terenul revine în proprietatea Parohiei în anul 1945, iar ca urmare a Decretului de naţionalizare nr. 712/1966, începând cu anul 1970, în cartea funciară este înscris ca proprietar statul român.

Această situaţie de fapt, cu privire la teren, nu este contestată, însă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România a refuzat retrocedarea acestui imobil având în vedere faptul că solicitarea urmează a fi soluţionată de către Comisia de fond funciar din cadrul Primăriei Sighetu Marmaţiei în temeiul sentinţei civile 702/3003 din dosarul 4625/2002.

Este, de asemenea, necontestat faptul că imobilul teren nu a fost cooperativizat deoarece era situat în intravilanul localităţii. Prin sentinţa civilă 792/2003 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei pronunţată în dosarul 4625/2002, a fost admisă plângerea formulată în temeiul Legii nr. 1/2000, au fost anulate parţial Hotărârile nr. 449/2002 şi 454/2002 emise de Comisia locală Sighetu Marmaţiei şi de Comisia Judeţeană Maramureş şi s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petentei pentru mai multe terenuri între care şi terenul ce face obiectul prezentei cereri de retrocedare.

Însă, în lipsa unui titlu de proprietate emis de Comisia de fond funciar pentru terenul de 3996 mp şi a dovezii reînscrierii acestui teren în cartea funciară ca având drept proprietar Parohia, nu se poate considera că acest imobil a făcut obiectul unei alte proceduri de retrocedare ce ar atrage incidenţa H.G. nr. 1164/2002. În aceste condiţii, în mod corect prima instanţă a reţinut că dreptul de proprietate trebuie stabilit prin decizia comisiei speciale de retrocedare, intrând în categoria prev. de art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000.

Cu privire la imobilul construcţie, Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România a refuzat retrocedarea întrucât solicitanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra respectivei construcţii.

Este necontestat faptul că aceactă construcţie a fost realizată în perioada statului maghiar. Martorii audiaţi în cauză au arătat că la acest imobilul au fost efectuate în anii 40 lucrări de construire de către Parohia Ortodoxă Sighetu Marmaţiei şi că imobilul a fost folosit ca şi casă parohială, iar ulterior a fost în folosinţa Poliţiei şi Securităţii locale, care au achitat parohiei o sumă modică cu titlu de chirie. Actualemente imobilul este folosit de instituţia Poliţiei şi de Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei Sighetu Marmaţiei.

Comisia susţine că imobilul a fost realizat de statul maghiar, a fost preluat automat de statul român şi prin urmare nu se impune restituirea.

Înalta Curte nu împărtăşeşte acest punct de vedere întrucât nu se coroborează cu actele administrative emise de-a lungul vremii cu privire la această clădire. Astfel, în anul 1948 se înscrie pentru prima dată în cartea funciară această construcţie având drept proprietar Parohia, iar potrivit actelor din dosar, în anul 1952 aceasta exista în patrimoniul Parohiei, dar era ocupată de Securitate. În anul 1966 se emite decretul de naţionalizare. Or, dacă statul era deja proprietarul construcţiei prin preluare de la statul maghiar nu ar mai fi fost nevoie de acest decret de naţionalizare.

Pe de altă parte, statul maghiar nu a fost niciodată înscris în cartea funciară ca proprietar al construcţiei şi prin urmare succesorul în drepturi, statul român, nu putea avea drepturi mai mari decât cel pe care îl succede.

Nu se poate reţine susţinerea recurentei cum că partea încearcă să creeze o confuzie între imobilul construcţie de la nr. 15 şi imobilul construcţie de la nr. 19 întrucât din actele dosarului rezultă foarte clar că edificiul înscris la nr. 15 este ocupat de Poliţia Sighet, iar edificiul de la nr. 19 a fost ocupat de chiriaşi.

În aceste condiţii, în mod corect prima instanţă a reţinut că imobilul construcţie a aparţinut Parohiei Ortodoxe nr. 1 Sighetu Marmaţiei, fiind înscrisă în cartea funciară în favoarea acesteia şi construită pe terenul proprietatea sa, neputându-se reţine existenţa unui drept de proprietate a statului român ca succesor a autorităţilor şi Statului Maghiar.

7. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâta Autoritatea Natională pentru Restituirea Proprietăţilor, va casa în parte sentinţa nr. 98 din 31 martie 2016 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în sensul că va respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Natională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Se va respinge recursul declarat de Comisia Specială de Retrocedare a Bunurilor care au aparţinut Cultelor Religioase din România, din cadrul ANRP împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

În temeiul art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta - pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a Bunurilor care au aparţinut Cultelor Religioase din România la plata sumei de 5980 de RON cheltuieli de judecată în favoarea intimatei - reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Autoritatea Natională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Casează în parte sentinţa nr. 98 din 31 martie 2016 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în sensul că respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Natională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge recursul declarat de Comisia Specială de Retrocedare a Bunurilor care au aparţinut Cultelor Religioase din România, din cadrul ANRP împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Obligă recurenta - pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a Bunurilor care au aparţinut Cultelor Religioase din România la plata sumei de 5980 de RON cheltuieli de judecată in favoarea intimatei - reclamante.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 martie 2018.