Broadcaster's appeal rejected: 20,000 RON fine upheld for airing graphic surgery segment without consent

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii.

Prin cererea înregistrată la data de 06.02.2015, reclamanta A. S.A. a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 9/15.01.2015 emisă de pârâtul Consiliul National al Audiovizualului, solicitând anularea deciziei şi exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 20.000 RON, iar în subsidiar, înlocuirea sancţiunii amendării reclamantei cu cea a somaţiei publice, având în vedere caracterul disproporţionat al măsurii administrative raportat la gravitatea faptelor săvârşite.

Prin cererea depusă la data de 26.06.2015 reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate parţială a Deciziei CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, respectiv a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) lit. c), întrucât încalcă dispoziţiile art. 73, art. 74, art. 76 şi art. 253 alin. (1) C. civ.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. nr. 2527 din 9 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu; s-a respins excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) lit. c) din decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, ca inadmisibilă.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată administrativ formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, ca neîntemeiată.

3. Recursul.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta A. S.A. solicitând casarea acesteia şi, în rejudecare, pe fond, admiterea contestaţiei pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Arată recurenta că, în mod greşit instanţa de fond a apreciat că ediţia din data de 21.10.2014 a emisiunii "B." nu are caracter umanitar, justificat de faptul că prezentatoarea şi invitaţii au insistat asupra unor detalii şocante într-un mod profan şi total neavizat.

Criteriile avute în vedere de judecătorul fondului, în baza cărora a stabilit că emisiunea nu a avut caracter umanitar, nu au suport normativ, ci reprezintă aspecte de natură pur subiectivă, având în vedere că mesajul adresat telespectatorilor a fost unul de îndemn la acordarea ajutorului către invitatul emisiunii.

De asemenea, instanţa de fond a apreciat în mod netemeinic că nu a existat un acord al invitatului cu privire la prezentarea în detaliu a suferinţelor prin care a trecut, întrucât nu a existat un acord scris.

4. Apărările intimatului Consiliul Naţional al Audiovizualului

Prin întâmpinarea depusă la data de 28.03.2016, intimatul a solicitat respingerea recursului reclamantei, ca nefondat, răspunzând punctual fiecăreia dintre motivele de recurs.

5. Procedura derulată în recurs

Prin încheierea din data de 7 decembrie 2017, în temeiul art. 493 alin. (4) C. proc. civ., completul filtru a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii recursului reţinând că acesta a fost întocmit în conformitate cu dispoziţiile alin. (2) şi (3) ale aceluiaşi articol.

Recursul a fost admis în principiu prin încheierea din data de 15 februarie 2018 când completul filtru a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a căii de atac şi a acordat termen în şedinţa publică pentru dezbateri contradictorii.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei prin prisma motivelor de casare formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Motivul de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează hotărârile care nu cuprind motivele pe care se întemeiază, care cuprind motive contradictorii sau care conţin numai motive străine de natura cauzei.

În cauză nu este îndeplinită nici una dintre aceste ipoteze, sentinţa atacată fiind motivată cu respectarea exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Judecătorului fondului a indicat situaţia de fapt reţinută pe baza probelor administrate şi temeiurile de drept pe care şi-a întemeiat soluţia, raţionamentul fiind expus clar şi logic, iar motivarea este amplă.

Prin decizia nr. 9/15.01.2015 emisă de intimatul Consiliul Naţional al Audiovizualului, supusă controlului de legalitate în prezenta cauză recurenta-reclamantă a fost sancţionată cu o amendă în cuantum de 20.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 41 alin. (1) lit. c) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

În sarcina reclamantei s-a reţinut că, postul de televiziune a prezentat în cadrul emisiunii "B." din 21.10.2014 un subiect referitor la prima operaţie de schimbare de sex efectuată în România, emisiune ce a încălcat dispoziţiile legale mai sus citate.

Decizia de sancţionare s-a întemeiat pe raportul de monitorizare întocmit cu privire la emisiunea menţionată, reţinându-se că în cadrul emisiunii au fost prezentate imagini ce au redat traumele prin care a trecut persoana care a suferit operaţia de schimbare de sex şi care a participat la emisiune, imagini de natură a avea un impact negativ asupra publicului (aspect asupra căruia a şi fost emisă o avertizare "Atenţie imagini care pot afecta emoţional telespectatorii").

Hotărârea de respingere a acţiunii, ca neîntemeiată şi de menţinere a deciziei atacate este legală şi temeinică, întrucât instanţa de fond a interpretat corect dispoziţiile legale incidente în cauză şi elementele de fapt dovedite prin probele administrate, soluţia fiind argumentată în mod convingător.

Prin urmare se impune a fi respinsă critica formulată în recurs şi încadrată în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă tinde la a convinge instanţa de control judiciar că sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) lit. c) din Codul audiovizualului, potrivit cărora furnizorii de servicii media audiovizuale nu pot difuza imagini care exploatează sau scot în evidenţă traumele sau traumatismele unei persoane, însă prevăd ca excepţie cazurile umanitare, pentru difuzarea cărora este necesar acordul persoanei în cauză sau al familiei.

Susţine astfel recurenta-reclamantă că, subiectul emisiunii a fost chiar persoana invitată, care a oferit explicaţii referitoare la înfăţişarea sa, iar scopul emisiunii a fost sensibilizarea publicului faţă de situaţia invitatului.

Curtea reţine că este adevărat că suferinţa unei persoane poate constitui subiect al unei emisiuni TV în situaţia în care s-a supus voluntar unei operaţii chirurgicale, nu doar când suferă de anumite boli, însă întotdeauna scopul urmărit trebuie să fie unul umanitar.

Or, scopul umanitar, aşa cum corect a subliniat şi judecătorul fondului, ar fi presupus ca anterior emisiunii să fi fost solicitate opinii medicale referitoare la situaţia invitatului, iar în cadrul emisiunii cazul să fie prezentat prin folosirea unor expresii medicale şi cu o anumită rezervă, astfel încât dreptul la respectarea imaginii şi demnităţii invitatului să nu fie încălcat.

Însă, aşa cum rezultă din raportul de monitorizare, o astfel de opinie medicală, nu a fost solicitată anterior emisiunii, însă atât prezentatoarea cât şi invitaţii emisiunii au insistat cu privire la prezentarea unor detalii şocante, imagini filmate în timpul unei intervenţii chirurgicale, astfel că întreaga emisiune conduce la concluzia că prioritar a fost interesul pentru spectacolul mediatic şi nicidecum scopul umanitar.

Deşi imaginile prezentate exploatau traumele unei persoane, având impact emoţional negativ asupra publicului, radiodifuzorul a prezentat în mod repetat imaginile respective, însoţite de comentarii prin care erau subliniate suferinţele persoanei în discuţie, ceea ce contravine dispoziţiile art. 41 alin. (1) lit. c) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

Apărarea recurentei-reclamante, în sensul existenţei acordului persoanei invitate cu privire la prezentarea stărilor şi suferinţelor prin care a trecut, nu poate fi reţinută de instanţa de control judiciar.

Pe de o parte, un astfel de acord scris nu există, iar pe de altă parte un eventual acord tacit nu o poate exonera pe reclamantă de obligaţia respectării prevederilor legale şi a obligaţiilor instituite în sarcina sa, demersul jurnalistic neîncadrându-se în excepţia prevăzută de norma legală (art. 41 alin. (1) lit. c).

Aşa cum corect a reţinut şi judecătorul fondului, prezentarea situaţiilor de suferinţă umană, a accidentelor, presupune o anumită precauţie în alegerea limbajului, a imaginilor prin care sunt prezentate, ceea ce impune o responsabilitate sporită din perspectivă jurnalistică (cauza CEDO Leroy c Franţei, Hotărârea din 2 octombrie 2008, pg. 45).

În consecinţă, reţinând că nu au fost identificate motive de casare a sentinţei potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A împotriva sentinţei nr. 2527 din 9 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 martie 2018.