Accrual-basis treatment of enforcement titles for fines and statutory overtime compensation under budgetary caps

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 14 martie 2014, sub nr. x/2013, urmare declinării competenţei de soluţionare a cauzei prin sentinţa civilă nr. 972/11.02.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Departamentul III, a solicitat:

- Anularea încheierii nr. x/08.07.2013, prin care a fost respinsă contestaţia formulată de reclamantă împotriva măsurilor nr. 4.2, 17.1 şi 17.2 din Decizia nr. III/12/24.05.2013 a Curţii de Conturi Departamentul III;

- Anularea măsurilor nr. 4.2, 17.1 şi 17.2 din Decizia nr. III/12/24.05.2013, ca netemeinice şi nelegale.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2793 din 20 octombrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Departamentul III, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei civile recurate şi admiterea cererii de chemare în judecată.

În susţinerea recursului reclamanta consideră că atât Curtea de Conturi a României, cât şi instanţa de fond nu au analizat, în mod corect, înscrisurile depuse la dosar şi nu au arătat care sunt motivele pentru care au reţinut că nu este aplicabilă legislaţia invocată de recurenta-reclamantă în apărarea sa.

a) Referitor la măsura 4.2 din cuprinsul Deciziei nr. III/12/24.05.2013, recurenta-reclamantă reia aspectele de nelegalitate expuse prin acţiune şi arată că, în privinţa veniturilor din amenzi şi despăgubiri stabilite în temeiul O.G. nr. 15/2002, acestea au fost reflectate în contabilitate conform OMFP nr. 3055/2009, pct. 211 alin. (2), ca active contingente, dat fiind caracterul lor incert.

A susţinut recurenta-reclamantă că, în privinţa acestor sume, nici Curtea de Conturi şi nici instanţa de judecată nu a înţeles caracterul incert al creanţei rezultate ca urmare a nerespectării obligaţiei prevăzute la art. 8 alin. (1) şi alin. (3) din O.G. nr. 15/2002, considerând acestea că au fost încălcate prevederile art. 36 din OMFP nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, ce impuneau înscrierea veniturilor rezultate din procesele-verbale de constatare a contravenţiilor la capitolul "tranzacţii şi alte evenimente" din contabilitatea C.N.A.I.R.

În susţinerea punctului său de vedere a arătat recurenta-reclamantă că, interpretând coroborat prevederile din OMFP nr. 3055/2009 cu cele ale art. 8 alin. (31) din O.G. nr. 15/2002, reiese că doar sumele care sunt efectiv încasate de la contravenienţi pot fi considerate venit, iar sumele neîncasate, reprezentând drepturile C.N.A.I.R., pe care contravenienţii nu le-au achitat, au fost tratate ca active contingente, deoarece încasarea acestora este incertă şi depinde de elemente viitoare ce nu sunt în totalitate sub controlul companiei naţionale în cauză.

A mai arătat recurenta-reclamantă că pot surveni cauze multiple care să aibă ca rezultat neplata sumelor de bani stabilite prin procesele-verbale de constatare a contravenţiilor, iar anularea unora dintre actele administrative sancţionatorii a condus la nerecuperarea amenzilor/tarifelor de despăgubire, fapt pentru care s-a considerat că tratamentul fiscal corect al acestor sume este acela al înscrierii lor ca active contingente în contabilitate, fără a fi recunoscute în situaţiile financiare. Totodată, a mai susţinut recurenta-reclamantă că, urmare apariţiei O.U.G. nr. 101/30.10.2013 şi Legii nr. 144/23.07.2012, veniturile care nu ar fi fost tratate ca active contingente ar fi trebuit stornate, iar impozitul pe profit şi taxa pe valoarea adăugată virate la bugetul de stat ar fi trebuit recuperate de către C.N.A.I.R. S.A.

b) Referitor la măsura nr. 17.1 din Decizia nr. III/12/24.05.2013 - "Stabilirea întinderii prejudiciului cauzat companiei prin plata nelegală a unor drepturi salariale aferente anului 2012, estimate la valoarea de 217.013 RON şi recuperarea acestora, potrivit legii", a susţinut recurenta-reclamantă că această sumă are două componente, respectiv premii acordate în baza prevederilor art. 110 din Contractul colectiv de muncă nr. 78/28.04.2011, în cuantum de 32.658 RON, precum şi sporuri pentru orele suplimentare efectuate în cursul anului 2012, aferente lunii noiembrie 2012, plătite în luna decembrie 2012, în cuantum de 184.355 RON.

A opinat recurenta-reclamantă că nu i se poate imputa plata acestor drepturi salariale, întrucât, în caz contrar, s-ar fi încălcat prevederile art. 122, art. 123 alin. (1) şi art. 159 alin. (1) şi (2) din Codul muncii, art. 54, art. 61, art. 62 şi art. 94 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă nr. 78/28.04.2011.

Totodată, s-a mai arătat de către recurenta-reclamantă că plata acestor drepturi salariale s-a realizat cu aprobarea conducătorului C.N.A.I.R. S.A., conform art. 20 din Statutul companiei naţionale, iar Curtea de Conturi nu are dreptul de a declara unilateral ca nelegale acte juridice încheiate de terţe persoane, intrate în circuitul altor raporturi juridice, fiind aplicabil în cauză principiul irevocabilităţii actelor administrative puse în executare sau a celor care au produs efecte în alte domenii, ceea ce înseamnă o posibilitate limitată a organului administrativ de a reveni asupra actelor emise, putându-le revoca pentru nelegalitate sau pentru inoportunitate numai până la momentul în care respectivele acte şi-au produs efectele.

Un alt argument al recurentei-reclamante în susţinerea legalităţii plăţilor făcute cu titlul de drepturi salariale este acela că plata orelor s-a efectuat în conformitate cu prevederile "Notei referitoare la solicitarea de aprobare a plăţii orelor suplimentare efectuate de personalul C.N.A.D.N.R. S.A. Central în luna noiembrie 2012", înregistrată sub nr. x, plată justificată de faptul că salariaţii companiei au lucrat în program prelungit, motivat de necesitatea punerii în aplicare a prevederilor art. 17 din O.U.G. nr. 96/22.12.2012, ce au reglementat un nou cadru organizatoric.

c) Referitor la măsura nr. 17.2 din Decizia nr. III/12/24.05.2013 - "Corectarea situaţiilor financiare aferente anului 2012 cu influenţele ce rezultă din recuperarea prejudiciului cauzat entităţii prin efectuarea plăţilor nelegale reprezentând drepturi salariale aferente anului 2012 (recalcularea corespunzătoare a profitului impozabil şi a impozitului pe profit) şi virarea la bugetul de stat a sumelor aferente influenţelor ce rezultă ca urmare a recalculării impozitului pe profit", a susţinut recurenta-reclamantă că nelegalitatea acestei măsuri derivă din nelegalitatea măsurii reţinute la punctul 17.1 din decizia contestată, fiind dependentă de constatările privind respectarea cerinţelor legale şi convenţionale pentru plata drepturilor salariale aferente anului 2012.

Prin urmare, a susţinut recurenta-reclamantă că nu se impune corectarea situaţiilor financiare ale anului 2012, întrucât drepturile salariale acordate în decembrie 2012 sunt aferente acestui an financiar, neexistând nici un prejudiciu cauzat entităţii auditate şi nu a existat nicio influenţă asupra impozitului pe profit.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României - Departamentul III a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 17 mai 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 15 noiembrie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ. şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat reclamantă este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

a) O primă măsură contestată în prezenta cauză, la care se referă criticile din recurs, dispusă prin Decizia nr. III/12/24.05.2013 a Curţii de Conturi a României în sarcina recurentei-reclamante, a fost cea înscrisă la punctul 4.2 din actul administrativ atacat, referitoare la "Calcularea, evidenţierea şi virarea impozitului pe profit şi a taxei pe valoarea adăugată, precum şi a majorărilor şi penalităţilor de întârziere, datorate bugetului de stat, aferente veniturilor din amenzi şi despăgubiri stabilite în temeiul O.G. nr. 15/2002, care nu au fost recunoscute în evidenţa contabilă şi virarea sumelor la bugetul statului".

Abaterea reţinută în sarcina companiei naţionale auditate a fost cea de "neînregistrare în evidenţa contabilă a veniturilor din amenzi şi tarife de despăgubire stabilite în baza Ordonanţei de Guvern nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua drumurilor naţionale din România, în perioada la care se referă, conform principiului contabilităţii de angajamente".

Recurenta-reclamantă a evidenţiat, în cuprinsul căii de atac declarate, mai multe situaţii posibile a căror survenienţă ar fi impus înregistrarea veniturilor rezultate din amenzi şi despăgubiri în categoria activelor contingente ale companiei, aceste sume nefiind, prin urmare, reflectate în situaţiile financiare ale entităţii juridice controlate de Curtea de Conturi a României.

În concret, abaterea se referă la neînregistrarea, în categoria tranzacţii şi alte evenimente, a acelor sume reprezentând amenzi şi despăgubiri înscrise în procesele-verbale de contravenţie la momentul în care actele sancţionatorii au devenit titluri executorii, recurenta-reclamantă procedând la înregistrarea acestor venituri doar la momentul în care ele au fost efectiv încasate.

Diversele situaţii expuse de recurenta-reclamantă în dinamica efectelor pe care ar putea să le producă procesele-verbale de contravenţie, în raport de cum sunt acestea comunicate contravenienţilor, contestate în faţa instanţelor judecătoreşti şi ulterior soluţionate, nu prezintă nicio importanţă în privinţa abaterii constatate de Curtea de Conturi a României, ce se referă doar la neînregistrarea veniturilor rezultate din amenzi şi despăgubiri stabilite prin procese-verbale de contravenţie care au caracterul de titluri executorii, nefiind avute în vedere, la controlul efectuat, acele situaţii care ar fi fost incidente anterior consfinţirii acestui caracter pentru înscrisurile ce consacră drepturile de creanţă ale companiei în conţinutul lor.

Un prim argument al recurentei-reclamante, în justificarea legalităţii modului în care a înţeles să reflecte în contabilitatea proprie aceste venituri, derivă din aplicarea prevederilor art. 8 alin. (31) din O.G. nr. 15/2002, potrivit cărora "despăgubirea se va achita în RON, la cursul de schimb stabilit potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) şi (2), în contul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. şi va reveni acesteia ca venit extrabugetar".

Prin urmare, susţine recurenta-reclamantă că a înregistrat ca venit în contabilitatea proprie sumele cu această destinaţie doar pe măsură ce acestea au fost încasate, iar sumele neîncasate au fost înregistrate ca active contingente, fiind incertă încasarea lor.

O atare manieră de reflectare în contabilitate a drepturilor sale de creanţă este, evident, eronată şi fără suport legal, cât timp prevederile art. 36 din OMFP nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene stabilesc că "elementele prezentate în situaţiile financiare anuale se evaluează în conformitate cu principiile contabile generale prevăzute în prezenta secţiune, conform contabilităţii de angajamente. Astfel, efectele tranzacţiilor şi ale altor evenimente sunt recunoscute atunci când tranzacţiile şi evenimentele se produc (şi nu pe măsură ce numerarul sau echivalentul său este încasat sau plătit) şi sunt înregistrate în contabilitate şi raportate în situaţiile financiare ale perioadelor aferente."

Prin urmare, procesele-verbale de contravenţie ce au devenit titluri executorii, fie prin necontestarea lor în termenul legal, fie prin contestarea şi respingerea în mod definitiv a plângerilor contravenţionale formulate, consacră în cuprinsul lor drepturi de creanţă ce trebuie înregistrate în contabilitatea companiei auditate, indiferent de împrejurarea că respectivele drepturi au fost recuperate sau nu.

Deşi recurenta-reclamantă a făcut trimitere la prevederile art. 12 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002, textul de lege menţionat stabileşte doar cum se distribuie sumele rezultate din încasarea amenzilor, fără însă a influenţa tratamentul contabil al acestora, în funcţie de certitudinea încasării, după cum a susţinut fără temei legal compania auditată.

Cât priveşte însă imposibilitatea încasării unor creanţe, situaţie în care se înregistrează ajustări pentru depreciere, fapt ce determină o stornare a venitului, implicit a TVA-ului aferent acestui venit, potrivit susţinerilor recurentei-reclamante, aceste alegaţii nu sunt de natură a justifica tratamentul fiscal incorect aplicat veniturilor din amenzi şi despăgubiri stabilite prin procesele-verbale de contravenţie emise în aplicarea dispoziţiilor O.G. nr. 15/2002. Aceste venituri, aferente drepturilor de creanţă izvorâte din procesele-verbale de contravenţie devenite titluri executorii, nu reprezintă active contingente, întrucât ele nu pot fi asimilate unor active incerte, potenţiale, a căror realizare depinde de un eveniment independent de voinţa creditorului, ci pot fi urmărite pentru a fi aduse la îndeplinire, potrivit regulilor referitoare la executarea silită, înscrise în C. proc. civ.

Totodată, potrivit prevederilor pct. 189 din OMFP nr. 3055/2009, "(1) Creanţele incerte se înregistrează distinct în contabilitate (contul 4118 "Clienţi incerţi sau în litigiu" sau în conturi analitice ale conturilor de creanţe, pentru alte creanţe decât clienţi).

(2) În scopul prezentării în situaţiile financiare anuale, creanţele se evaluează la valoarea probabilă de încasat.

Atunci când se estimează că o creanţă nu se va încasa integral, în contabilitate se înregistrează ajustări pentru depreciere, la nivelul sumei care nu se mai poate recupera."

Prin urmare, pentru situaţia debitorilor insolvabili, precum şi pentru celelalte ipoteze în care obţinerea drepturilor de creanţă consfinţite prin titluri executorii nu mai poate fi posibilă, normele contabile incidente în cauză conferă posibilitatea înregistrării unor ajustări pentru depreciere în contabilitatea entităţii juridice care are obligaţia de a reflecta în situaţiile sale financiare activele reprezentate de aceste drepturi de creanţă, ele neîntrunind, în nici un caz, caracteristicile noţiunii de active contingente.

În al doilea rând, a susţinut recurenta-reclamantă că, prin adoptarea Legii nr. 141/23.07.2012 şi, ulterior, a O.U.G. nr. 101/30.10.2013, s-a confirmat caracterul de incertitudine al creanţelor provenite din amenzile contravenţionale şi din tarifele de despăgubire, întrucât sumele cu aceste destinaţii nu mai puteau fi colectate de către C.N.A.D.N.R. S.A., fiind obligatorie transmiterea proceselor-verbale de contravenţie către unităţile din subordinea A.N.A.F., iar tarifele de despăgubire, după intrarea în vigoare a Legii nr. 141/2012, aplicate şi contestate în instanţă până la apariţia acestui act normativ, au fost anulate.

Nici aceste alegaţii nu pot fi validate în sensul urmărit de recurenta-reclamantă, acela de confirmare a legalităţii modului în care a înţeles să înscrie în contabilitatea sa sumele provenind din amenzi şi tarife de despăgubire stabilite prin procesele-verbale de contravenţie pe care le-a emis, prin evidenţierea lor ca active contingente, fără reflectare în situaţiile sale financiare, cât timp drepturile de creanţă rezultate din procesele-verbale de contravenţie aferente perioadei 2011-2012 (perioada supusă controlului), devenite titluri executorii, puteau fi urmărite de către compania naţională emitentă, conform legislaţiei în vigoare la momentul emiterii fiecăruia dintre respectivele titluri executorii.

Pe de altă parte, intervenţia Legii nr. 141/2012 a avut efect doar asupra acelor sume reprezentând tarifele de despăgubiri înscrise în procesele-verbale de contravenţie contestate în instanţă până la data intrării în vigoare a respectivului act normativ, iar măsura stabilită de intimata-recurentă a privit doar recuperarea veniturilor înscrise în procesele-verbale devenite titluri executorii, astfel că nu interferează dispoziţiile legale cuprinse în art. II din legea amintită anterior cu drepturile de creanţă ce au un caracter cert rezultat din executorialitatea titlului în care sunt înscrise aceste drepturi.

În consecinţă, astfel cum corect a stabilit şi judecătorul fondului, este legală măsura dispusă de Curtea de Conturi a României la punctul I.4.2. din Decizia nr. III/12/24.05.2013, întrucât reflectarea incorectă în contabilitatea recurentei-reclamante a avut drept efect diminuarea bazei sale impozabile. Acest fapt a condus la crearea unui prejudiciu în bugetul de stat prin stabilirea impozitului pe profit şi a taxei pe valoarea adăugată în raport de veniturile înregistrate în situaţiile sale financiare, în care, în mod nelegal, nu au fost evidenţiate şi activele reprezentate de drepturile de creanţă constând în amenzi şi despăgubiri stabilite prin procese-verbale de contravenţie ce reprezintă titluri executorii, emise în aplicarea prevederilor O.G. nr. 15/2002, măsura dispusă de intimata-pârâtă fiind de natură a conduce la recuperarea prejudiciului astfel cauzat.

b) O a doua măsură contestată de recurenta-reclamantă a fost cea dispusă prin Decizia nr. III/12/24.05.2013 la punctul II.17.1, privind "Stabilirea întinderii prejudiciului cauzat companiei prin plata nelegală a unor drepturi salariale aferente anului 2012, estimate la valoarea de 217.013 RON şi recuperarea acestora, potrivit legii", măsură ce a fost menţinută de judecătorul fondului, dată fiind legalitatea sa, soluţia primei instanţe fiind confirmată în calea controlului judiciar.

S-a reţinut, în actele de control întocmite de intimata-pârâtă, că au fost efectuate cheltuieli de personal fără bază legală, constând în plata unor premii acordate pentru luna decembrie 2012, în cuantum de 32 658 RON, precum şi în plata orelor suplimentare efectuate în luna noiembrie 2012, în sumă de 184 355 RON.

În privinţa premiilor acordate salariaţilor C.N.A.D.N.R. S.A. pe anul 2012, s-a constatat că, potrivit prevederilor art. 110 din Contractul colectiv de muncă nr. 78/28.04.2011, salariaţii companiei puteau fi recompensaţi prin Decizia Directorului General, cu încadrarea în fondul de salarii prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei, iar deficienţele s-au produs în contextul în care deciziile directorului general al C.N.A.D.N.R. în baza cărora au fost acordate primele au fost emise fără a fi supuse vizei de control financiar preventiv propriu în vederea certificării pentru încadrarea în limitele bugetare.

Temeiurilor în drept care au justificat legalitatea măsurii dispuse de către Curtea de Conturi a României nu le-au fost opuse alte norme legale care să determine acceptarea punctului de vedere al recurentei-reclamante în ceea ce priveşte caracterul legal al drepturilor salariale acordate pentru angajaţii companiei în anul 2012, relevant fiind contextul normativ stabilit prin prevederile art. 2 din H.G. nr. 242/2012 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2012 al C.N.A.D.N.R. S.A., în care se arată că:

"nivelul cheltuielilor totale aferente veniturilor totale prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli reprezintă limite maxime şi nu poate fi depăşit decât în cazuri justificate, cu aprobarea Guvernului, la propunerea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi al Ministerului Finanţelor Publice", iar art. 6 din acelaşi act normativ stipulează astfel:

"Cheltuielile totale, inclusiv cele aferente fondului de salarii, reprezintă limite maxime ce nu pot fi depăşite".

Aceste texte legale se coroborează cu prevederile contractului colectiv de muncă, ce conferă posibilitatea acordării unor recompense pentru angajaţii companiei, sub rezerva încadrării sumelor acordate cu acest titlu în fondul de salarii prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei pentru anul respectiv.

Depăşind aceste limite, recurenta-reclamantă a acordat în mod nelegal premii către salariaţii săi, astfel că s-a dispus în mod corelativ, prin actele întocmite de Curtea de Conturi a României, stabilirea prejudiciului cauzat prin plata nelegală a acestor drepturi salariale şi recuperarea sumelor plătite cu acest titlu, pentru anul 2012, măsura impusă în sarcina companiei auditate fiind una legală, ce se impune a fi menţinută.

În privinţa sumelor reprezentând sporuri pentru orele suplimentare aferente lunii noiembrie 2012, a susţinut recurenta-reclamantă că plata acestor sume s-a realizat în baza Notei privind solicitarea de aprobare a plăţii orelor suplimentare efectuate de personalul C.N.A.D.N.R. S.A. Central în luna noiembrie 2012, nr. D.G.A.E. 4/139/09.01.2013, aprobată de directorul general al companiei din perioada respectivă, însă, chiar în cuprinsul notei respective se arată că, "în conformitate cu prevederile art. 123 din Codul muncii, în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termen de 60 de zile de la efectuare, munca suplimentară va fi plătită salariatului respectiv în luna următoare".

Or, aprobarea plăţii la lichidarea lunii decembrie 2012 a orelor suplimentare efectuate în noiembrie 2012, astfel cum s-a solicitat prin nota ce a reprezentat fundamentul dispoziţiei de plată a acestor drepturi, are un caracter nelegal, nefiind respectată procedura de compensare a orelor lucrate suplimentar cu ore libere plătite, pentru ca ulterior expirării termenului de 60 de zile de la efectuarea muncii suplimentare, doar în condiţiile în care nu puteau fi acordate zilele libere compensatorii, să poată fi acordată plata aferentă orelor suplimentare efectuate în cursul lunii noiembrie 22012.

În acest context faptic, nu puteau fi acordate în luna decembrie 2012 drepturile salariale pentru orele suplimentare efectuate în luna anterioară, fiind obligatoriu, potrivit legii, a se respecta termenul de 60 de zile de la prestarea muncii suplimentare, interval de timp în care compania angajatoare să încerce a compensa cu timp liber plătit aceste ore muncite de angajaţii săi, pentru ca, ulterior împlinirii acestui termen, să solicite aprobarea plăţii corespunzătoare activităţii suplimentare prestate în noiembrie 2012.

Nu este suficientă, pentru legalitatea plăţii, doar existenţa aprobării conducătorului recurentei-reclamante în vederea achitării respectivelor drepturi salariale, cât timp normele legale ce guvernează raporturile juridice din care s-au născut aceste drepturi impun condiţii corelative, ce trebuie îndeplinite cumulativ, fiind obligatoriu, în situaţia de faţă, ca recompensele acordate salariaţilor pentru orele suplimentare prestate în luna noiembrie 2012 să se încadreze în fondul de salarii prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei naţionale, iar plata să fie efectuată după împlinirea termenului de 60 de zile în care să se încerce efectuarea compensării cu zile libere plătite către salariaţii în cauză.

Prin măsura dispusă de Curtea de Conturi nu a fost afectată valabilitatea actelor juridice încheiate cu terţe persoane, susţinerile recurentei-reclamante în acest sens fiind neîntemeiate, iar invocarea principiului irevocabilităţii actelor administrative puse în executare nu poate produce efectele urmărite de compania auditată, cât timp verificarea legalităţii modului de realizare a veniturilor din activitatea de administrare, gestionare şi exploatare a infrastructurii rutiere de autostrăzi şi drumuri naţionale la recurenta-reclamantă intră în sfera atribuţiilor intimatei-pârâte, ce poate dispune măsuri în vederea remedierii deficienţelor constatate şi recuperării prejudiciului produs ca urmare a săvârşirii unor abateri de la legalitate ori regularitate, constatate prin acte administrative supuse cenzurii instanţei judecătoreşti competente.

c) Cât priveşte măsura dispusă la punctul 17.2 din Decizia nr. III/12/24.05.2013, aceasta este subsecventă măsurii dispuse la punctul 17.1 din acelaşi act administrativ, urmând a-şi produce efectele în consecinţă, dată fiind confirmarea, de către instanţa de control judiciar, a soluţiei pronunţate în primă instanţă, de menţinere ca legală a măsurii principale stabilite de intimata-pârâtă în sarcina recurentei-reclamante, legalitatea acestei măsuri determinând, în mod automat, şi legalitatea măsurii aflate în strânsă dependenţă cu cea de la punctul 17.1 din decizia contestată.

Prin urmare, niciuna dintre criticile recurentei-reclamate, vizând soluţia pronunţată de prima instanţă, de menţinere a legalităţii actelor emise de Curtea de Conturi a României, respectiv Decizia nr. III/12/24.05.2013 şi încheierea nr. x/08.07.2013, nu este întemeiată, fapt ce determină respingerea, ca nefondată, a căii de atac declarată în cauză de către recurenta-reclamantă C.N.A.I.R. S.A.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele anterior expuse, având în vedere prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu cele ale art. 496 C. proc. civ. şi în raport de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2793 din 20 octombrie 2014 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sentinţă ce va fi menţinută astfel cum a fost pronunţată, fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2793 din 20 octombrie 2014 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2018.