Integrity evaluation challenge voided by late appeal under 15-day administrative litigation deadline superseding general procedural rule

Asupra admisibilităţii în principiu a recursului;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 05 iunie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/22.05.2014, întocmit de pârâtă.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 124 din 16 septembrie 2014, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva soluţiei instanţei de fond, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, rejudecând în fond, admiterea cererii reclamantei de anulare a raportului de evaluare nr. x/22.05.2014.

Recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că funcţia publică de consilier juridic în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului nu face parte din aparatul propriu al Consiliului Judeţean Braşov, ci această instituţie este organizată şi funcţionează potrivit Legii nr. 272/2004 şi H.G. nr. 1434/2004, ca instituţie publică cu personalitate juridică în subordinea Consiliului Judeţean Braşov, conform Hotărârii Consiliului Judeţean Braşov nr. 137/21.10.2004.

Astfel, funcţia de consilier juridic în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului nu este o funcţie încadrată în aparatul propriu de specialitate al Preşedintelui Consiliul Judeţean Braşov, ci este o funcţie desfăşurată în cadrul unei instituţii publice care funcţionează în scopul satisfacerii unui interes public.

A mai susţinut recurenta-reclamantă că nu este salariată în aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean Braşov şi nici nu desfăşoară activităţi de voluntariat în cadrul acestei instituţii. Participarea la şedinţele Consiliului Judeţean Braşov are loc în baza invitaţiei oficiale adresate de către Secretarul Judeţului Braşov, în baza Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu completările ulterioare, această participare nefiind asimilată cu o activitate remunerată sau neremunerată în cadrul consiliului judeţean, nefiind vorba despre un raport de serviciu, în înţelesul Legii nr. 188/1999. Totodată, în calitate de consilier judeţean, doar participă la aprobarea bugetului general şi a organigramei instituţiilor din subordinea consiliului judeţean, însă acest lucru nu poate echivala cu un interes patrimonial în sensul legii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului ce formează obiectul prezentei cauze, în urma verificării de către magistratul raportor a condiţiilor de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 486 şi art. 487 din C. proc. civ., s-a apreciat că, raportat la dispoziţiile art. 489 alin. (1) şi art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., este fundamentată soluţia de anulare a recursului, motivat de faptul că nu a fost respectat termenul pentru declararea şi motivarea recursului, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 4 noiembrie 2015, în temeiul art. 493 alin. (4) C. proc. civ., completul de filtru a analizat raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi a dispus comunicarea actului către părţi.

Părţile nu au depus punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

La data de 1 martie 2016, recurenta-reclamantă A. a depus la dosar note de şedinţă, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.. Prin notele de şedinţă, recurenta a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, susţinând că hotărârea recurată nu a fost comunicată la adresa corectă din Braşov, str. x, ci la adresa din Braşov, str. x, astfel încât nu se poate reţine comunicarea legală a sentinţei. În această situaţie, termenul de recurs, calculat de la momentul comunicării prevăzut de art. 485 C. proc. civ., nu a început să curgă, iar recurenta este în termen să exercite recursul. De asemenea, în opinia recurentei, potrivit dispoziţiilor art. 485 C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile dacă legea nu prevede altfel. Or, în dispozitivul sentinţei atacate judecătorul care a pronunţat-o a apreciat asupra căii de atac ca fiind cea a recursului, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, ceea ce înseamnă că recursul este declarat în termen. De altfel, prevederile Legii nr. 176/2010 nu prevăd expres calea de atac ce va putea fi exercitată împotriva hotărârii prin care se soluţionează contestaţia formulată în temeiul art. 22 din acest act normativ, şi fac trimitere la prevederile Legii nr. 554/2004 numai în ce priveşte competenţa instanţei şi procedura de judecată.

La aceeaşi dată, recurenta a depus la dosarul cauzei şi o cerere de repunere în termenul de declarare a recursului, reiterând susţinerile din cuprinsul notelor de şedinţă, cu privire la faptul că hotărârea atacată a fost comunicată la o adresă poştală incompletă, ceea ce echivalează cu necomunicarea sentinţei, situaţie în care, termenul de recurs, calculat de la momentul comunicării prevăzut de art. 485 C. proc. civ., nu a început să curgă. De asemenea, recurenta a apreciat că cererea de repunere în termen este întemeiată, întrucât a exercitat calea de atac a recursului în cadrul termenului de 30 de zile de la data comunicării, termen ce a fost indicat de către judecător în dispozitivul hotărârii atacate.

La termenul din 2 martie 2016, completul de filtru a luat în examinare, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 124 din 16 septembrie 2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 2 martie 2016, completul de filtru a dispus comunicarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de recurenta-reclamantă către intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate, în vederea formulării unui punct de vedere, a prorogat discutarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs şi a fixat termen la 11 mai 2016, în cameră de consiliu, cu citarea părţilor.

Prin încheierea din 11 mai 2016, pronunţată în camera de consiliu, completul de filtru a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de recurenta-reclamantă A., a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. şi a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Prin decizia nr. 278 din 4 mai 2017, ataşată la dosar, în copie, Curtea Constituţională a României a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea B. S.R.L., prin lichidator judiciar C., şi de D. şi E. în dosarele nr. x/2013, respectiv nr. x/2015, ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, invocate de F., A., şi, respectiv, G. în dosarele nr. x/2015, nr. x/2014, şi, respectiv, nr. x/2015, ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi a constatat că dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. sunt constituţionale în raport de criticile formulate.

Prin încheierea din 17 ianuarie 2018, pronunţată în camera de consiliu, completul de filtru a dispus repunerea pe rol a cauzei, constatând că nu mai subzistă motivul care a determinat suspendarea, întrucât prin Decizia nr. 278 din 4 mai 2017, Curtea Constituţională a soluţionat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., ridicată în dosarul nr. x al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, de către recurenta-reclamantă A..

Prin încheierea de la aceeaşi dată, completul de filtru a dispus comunicarea către intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a notelor de şedinţă, înregistrate la dosar de către recurenta-reclamantă A. la data de 01.03.2016, precum şi a cererii de repunere în termenul de declarare a recursului. De asemenea, a pus în vedere ambelor părţi să formuleze un punct de vedere cu privire la cererea de repunere în termenul de declarare a recursului şi a prorogat discutarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs pentru termenul din 28 martie 2018, fixat în cameră de consiliu, fără citarea părţilor.

La data de 7 martie 2018, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a depus punct de vedere cu privire la cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, susţinând că nu pot fi reţinute criticile recurentei. Astfel, atât timp cât chiar recurenta a declarat, de-a lungul procesului, adresa de domiciliu ca fiind în Municipiul Braşov, str. x (atât în cererea de chemare în judecată cât şi în cererea de recurs), nu pot fi primite susţinerile recurentei privind greşita comunicare a sentinţei atacate motivat de faptul că această hotărâre a fost comunicată la adresa precizată de recurentă. Cât priveşte termenul legal în care putea fi declarat recursul, intimata arată că acesta este de 15 zile de la comunicare, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, recurenta-reclamantă A. a depus punct de vedere cu privire la cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, înregistrat la dosar la 21 martie 2018, prin care a solicitat instanţei să pronunţe o încheiere de admitere în principiu a recursului şi, fixând termen de judecată pe fond a recursului, să pună în discuţia contradictorie a părţilor cererea de repunere în termen, formulată în cauză. Deşi repunerea în termenul de recurs este o chestiune de procedură, şi nu de fond, iar art. 493 alin. (7) C. proc. civ. se referă la fixarea unui termen de judecată pe fond a recursului, a precizat recurenta că tocmai soluţionarea acestei cereri este de natură a duce sau nu la soluţionarea fondului, iar instanţa se poate pronunţa asupra acesteia doar punând-o, în prealabil, în discuţia contradictorie a părţilor, cu respectarea principiul contradictorialităţii reglementat de art. 14 C. proc. civ., aplicabil inclusiv în faza recursului. Mai mult, contradictorialitatea se referă nu doar la exprimarea unui punct de vedere, ci şi la citarea sau înfăţişarea părţilor, astfel cum stabileşte art. 14 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăşişarea părţilor, dacă legea nu prevede altfel.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând, cu prioritate, condiţiile de admisibilitate a recursului, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru considerentele arătate în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

În ceea ce priveşte cererea recurentei-reclamante de repunere în termenul de declarare a recursului, Înalta Curte reţine că potrivit art. 186 alin. (1) C. proc. civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. În speţă, recurenta A. nu a adus niciun argument în sprijinul cererii sale, susţinerile vizând greşita comunicare a sentinţei de fond şi eroarea judecătorului cu privire la termenul de recurs, fiind nefondate.

Astfel, referitor la susţinerile recurentei-reclamante privind greşita comunicare a sentinţei atacate, se reţine, aşa cum rezultă din cuprinsul înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, că atât în cererea de chemare în judecată cât şi în cererea de recurs, recurenta-reclamantă a indicat adresa de domiciliu ca fiind cea din Braşov, str. x, iar comunicarea tuturor actelor de procedură către parte s-a realizat prin depunerea acestora în cutia poştală, potrivit menţiunii din cuprinsul procesului-verbal încheiat de agentul însărcinat cu înmânarea actelor procesuale, acesta făcând dovada până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat, potrivit art. 163 alin. (5) C. proc. civ.

Înalta Curte nu poate primi apărarea recurentei-reclamante, potrivit căreia, comunicarea sentinţei s-a efectuat la o adresă poştală incompletă, întrucât din actele din dosar nu rezultă că partea ar fi comunicat instanţei de judecată o altă adresă de citare decât cea din Braşov, str. x, iar actul de procedură al comunicării sentinţei a fost legal efectuat prin depunere la cutia poştală.

Sub acest aspect, se observă că reclamanta nu a indicat numărul apartamentului în dosarul instanţei de fond şi nici prin cererea de recurs, menţionându-l pentru prima dată ulterior comunicării raportului întocmit potrivit art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin care s-a apreciat a fi întemeiată excepţia nulităţii recursului.

Prin urmare, Înalta Curte constată că procedura de comunicare a hotărârii atacate a fost corect efectuată la adresa cunoscută din dosar şi indicată de parte, prin depunerea actului de procedură la cutia poştală, iar termenul de recurs a început să curgă de la data de 21 octombrie 2014, ce reprezintă data comunicării sentinţei, conform dovezii de înmânare aflate la dosarul instanţei de fond.

Neîntemeiată este şi susţinerea recurentei-reclamante potrivit căreia recursul a fost declarat în termenul de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, indicat de către judecător în dispozitivul sentinţei.

Norma cuprinsă în C. proc. civ. nu este aplicabilă în contenciosul administrativ, fiind incompatibilă cu regimul instituit prin normele speciale ale art. 20 din Legea nr. 554/2004. Chiar dacă în dispozitivul sentinţei s-a menţionat că aceasta poate fi atacată cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare, în speţă, termenul de recurs este cel prevăzut de norma specială, respectiv 15 zile de la comunicare, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În raport de dispoziţiile legale citate anterior, indicarea greşită în dispozitivul sentinţei a unei căi de atac (în speţă, recurs în 30 zile de la comunicare), nu dă dreptul părţii să promoveze calea de atac menţionată în mod greşit în hotărâre.

Împotriva sentinţei ce face obiectul prezentei cauze se exercită calea de atac a recursului în termen de 15 zile de la comunicare, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât potrivit art. 24 din Legea nr. 176/2010, procedura de judecată aplicabilă în speţă, inclusiv termenul în care partea putea să exercite dreptul de a formula recurs, sunt cele prevăzute de Legea nr. 554/2004.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile stipulate de prevederile art. 186 alin. (1) C. proc. civ., cererea de repunere în termenul de declarare a recursului fiind neîntemeiată.

În ceea ce priveşte solicitarea recurentei-reclamante de a se fixa termen în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru discutarea cererii de repunere în termenul de declarare a recursului, Înalta Curte constată că nu se impune soluţionarea acestei cereri în modalitatea indicată de parte.

În legătură cu acest aspect, prezintă relevanţă paragraful 64 din considerentele Deciziei nr. 278 din 4 mai 2017, pronunţată de Curtea Constituţională, unde se reţin următoarele: "...în ceea ce priveşte faptul că procedura de filtrare se desfăşoară fără citarea părţilor, Curtea reţine că aceasta nu înseamnă că nu există dezbateri contradictorii. Astfel, procedura scrisă este de natură a asigura respectarea principiilor contradictorialităţii şi dreptului la apărare, în condiţiile în care tuturor părţilor le este oferită posibilitatea de a-şi spune părerea atât asupra cererilor şi apărărilor părţilor adverse, cât şi cu privire la chestiunile ridicate de instanţă din oficiu".

Cum în cauză, cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, formulată de recurenta-reclamantă a fost comunicată părţii adverse, care a depus punct de vedere cu privire la această cerere, în cuprinsul căruia a răspuns susţinerilor formulate de recurentă, se constată că a fost respectat principiul contradictorialităţii pe parcursul procesului, existând, prin urmare, dezbateri contradictorii asupra tuturor aspectelor puse în discuţie în cauză.

Procedând, în continuare, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., la examinarea cu prioritate a excepţiei nulităţii recursului, Înalta Curte reţine că potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3).

În speţă, sentinţa civilă nr. 124 din 16 septembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 21 octombrie 2014, conform dovezii de înmânare aflate la dosarul instanţei de fond. Termenul de 15 zile, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înăuntrul căruia trebuia declarată calea de atac a recursului, se împlinea la data de 6 noiembrie 2014, potrivit dispoziţiilor art. 181, raportat la art. 184 din C. proc. civ.

Recursul formulat de reclamanta A. a fost depus la instanţa de fond la data de 7 noiembrie 2014, după cum rezultă din rezoluţia de primire aplicată pe cerere .

Prin urmare, găsind nefondate criticile opuse de recurentă excepţiei nulităţii recursului, având în vedere că termenul de declarare şi de motivare a recursului, de 15 zile de la comunicare, s-a împlinit la data de 6 noiembrie 2014, iar recursul a fost declarat la data de 7 noiembrie 2014, Înalta Curte constată că recursul este tardiv formulat, urmând a aplica sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 489 alin. (1) C. proc. civ., corelat cu dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea reclamantei A. de repunere în termenul de declarare a recursului şi va anula recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea reclamantei A. de repunere în termenul de declarare a recursului.

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 124 din 16 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2018.