Jurisdictional conflict over trade union standing: territorial competence based on union seat under Law 554/2004

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 18 august 2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A., B., C., D. şi E., prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "F.", în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală de Paşapoarte şi Instituţia Prefectului Judeţului Alba, au solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei compensatorii tranzitorii reprezentând sporul de 25% cuvenit agenţilor de poliţie cu studii superioare începând cu 09.04.2015, actualizată cu indicele inflaţiei şi cu dobânda legală calculată la sumele restante ce trebuie achitate.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 7007 din 22 noiembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a constatat că acţiunea vizează raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, reprezentaţi de sindicatul reclamant (în baza unei împuterniciri scrise din partea acestuia), competenţa materială de soluţionare aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, potrivit dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, iar din punct de vedere al competenţei teritoriale sunt aplicabile dispoziţiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, respectiv art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

A apreciat instanţa că aplicarea prin analogie a considerentelor deciziei pronunţate în recurs în interesul legii (decizia nr. 1/21.01.2013 a ICCJ) nu este admisibilă în cauză, întrucât situaţia premisă este diferită, nefiind un caz de competenţă teritorială exclusivă, ci alternativă (în materia contenciosului administrativ, competenţa teritorială este alternativă, fiind competentă inclusiv instanţa de la sediul pârâtului). Având în vedere acest aspect, precum şi împrejurarea că sindicatul nu are calitate de reclamant unic, ci acţionează potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, în numele membrilor săi de sindicat, care au domiciliul în judeţul Alba, instanţa a apreciat că, din ambele perspective ale competenţei teritoriale alternative, Tribunalul Alba este competent să judece cauza.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, la data de 26.01.2018, sub acelaşi număr de dosar.

2.2. Hotărârea Tribunalului Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă

Prin sentinţa civilă nr. 252/CAF din 22 februarie 2018, Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat, din oficiu, judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar a fost formulată de reclamantul Sindicat, în numele şi pentru membrii acestuia. Potrivit art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011, organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă. Aşadar, potrivit legii, calitate de reclamant are chiar sindicatul şi nu membrii acestuia în numele cărora a acţionat, fiind fără relevanţă domiciliul membrilor de sindicat, sub aspectul stabilirii comptenţei.

Sindicatul reclamant are sediul în Municipiul Bucureşti, de asemenea pârâta Direcţia Generală de Paşapoarte. În materia contenciosului administrativ, competenţa teritorială este una alternativă, neputându-se invoca excepţia de necompetenţă teritorială dacă a fost învestită una dintre cele două instanţe prevăzute alternativ. Or, în cauză, prima instanţă învestită este cea de la sediul reclamantului Sindicat, respectiv Tribunalul Bucureşti.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Obiectul prezentei cauze îl constituie cererea privind obligarea pârâtelor la stabilirea nivelului salariului, în favoarea membrilor de sindicat având calitatea de funcţionari publici, în funcţie de nivelul maxim de salarizare existent în cadrul pârâtelor, pentru aceeaşi funcţie şi acelaşi grad profesional, precum şi obligarea pârâtelor la plata drepturilor salariale rezultate din diferenţa dintre salariile cuvenite şi cele efectiv achitate reclamanţilor, inclusiv a dobânzii legale aferentă acestor sume.

Înalta Curte constată că, în cauză, acţiunea a fost formulată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "F.", în numele membrilor săi de sindicat, care au fost menţionaţi în tabelul anexat cererii.

Instanţele aflate în conflict s-au considerat necompetente teritorial în raport cu sediul/domiciliul reclamantului/reclamanţilor, apreciind diferit asupra problemei legitimităţii procesuale a sindicatelor, respectiv dacă acestea acţionează în calitate de reclamanţi sau doar ca reprezentanţi ai membrilor săi.

Problema calităţii procesuale active a organizaţiilor sindicale a fost semnalată prin recursurile în interesul legii declarate în conformitate cu prevederile art. 329 din C. proc. civ., modificat prin art. I pct. 32 din Legea nr. 202/2010, de prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov, apreciindu-se că nu există un punct de vedere unitar în cazul acţiunilor în justiţie promovate de organizaţiile sindicale în numele membrilor lor, în temeiul dispoziţiilor art. 28 alin. (1) şi (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, anterior abrogării acestui act normativ prin art. 224 lit. a) din Legea dialogului social nr. 62/2011, practica judiciară având un caracter neunitar sub aspectul stabilirii legitimării procesuale active a organizaţiilor sindicale.

Prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea acestor recursuri în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 118 din 01 martie 2013, s-a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat şi că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Aşadar, prin decizia invocată s-a constatat că textul art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 a configurat elementele legitimării procesuale extraordinare a acestor organizaţii, depăşind limitele unui simplu drept de reprezentare legala, fiind recunoscută calitatea de reclamant în conflictele colective de muncă, iar potrivit principiului "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", şi în cazul conflictelor individuale de muncă, unde poate acţiona chiar şi fără un mandat expres.

Înalta Curte apreciază că, deşi prin decizia dată în soluţionarea recursului în interesul legii s-au pus în discuţie aspecte privind interpretarea unor prevederi ale Codului muncii, argumentele juridice privind calitatea procesuală de reclamante a organizaţiilor sindicale depăşesc cadrul litigiilor de muncă, fiind aplicabile, pentru identitate de raţiune, şi în cauze de altă natură în care au fost formulate acţiuni de către organizaţiile sindicale.

În cauza de faţă acţiunea a fost promovată de organizaţia Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "F.", în numele membrilor săi de sindicat, menţionaţi în tabelul anexat acţiunii, cu respectarea dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din legea nr. 554/2004.

Această interpretare este conformă soluţiei de unificare a jurisprudenţei adoptate în şedinţa judecătorilor secţiei contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi din data de 22 mai 2017, conform căreia, în materia contenciosului administrativ, în acţiunile formulate de sindicate în numele membrilor lor, competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte în funcţie de dispoziţiile speciale prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu exercitarea dreptului de opţiune al reclamantului.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, competenţa de soluţionare a acţiunii în primă instanţă revine Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, sindicatul reclamant având sediul în circumscripţia acestei instanţe.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "F." în numele şi pentru A., B., C., D., E. şi pe pârâţii Direcţia Generală de Paşapoarte şi Instituţia Prefectului Judeţului Alba, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2018.