Competence for judicial review of a county forestry guard’s administrative refusal: central ministry liability does not override forum based on the act’s issuer

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea adresată Tribunalului Harghita, secţia civilă la data de 31 mai 2017, înregistrată sub nr. x/2017, reclamanta Asociaţia Composesorat A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Braşov şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, anularea actului administrativ nr. x/03.04.2017, prin care pârâta Garda Forestieră Braşov şi-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentaţiei întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite pentru anul 2016, cu consecinţa obligării acesteia în solidar cu pârâtul Ministerul Apelor şi Pădirilor la plata sumei de 10.620,07 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamanta, în calitate de proprietar, nu le poate recolta pentru suprafaţa de pădure de 47,00 ha, încadrată în tipul II de categorii funcţionale (TII), terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Privat Odorheiu Secuiesc pe întreaga perioadă a anului 2016, cu titlu de compensaţii/ajutoare de stat, datorită funcţiilor de protecţie stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, aferente anului 2016, şi plata dobânzilor fiscale calculate asupra debitului principal în cuantum de 10.620,07 RON, începând cu data de 24.03.2017 (data la care a fost depusă Cererea nr. x/23.03.2017 la Garda Forestieră Braşov), până la plata efectivă a debitului.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Harghita, secţia civilă

Prin sentinţa civilă nr. 2441 din 14 decembrie 2017, Tribunalul Harghita, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că nici art. 1 alin. (3) şi art. 30 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 şi nici art. 97 alin. (1) din Codul silvic nu conferă compensaţiilor la plata cărora reclamanta se consideră îndreptăţită caracterul de contribuţii în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Compensaţiile pretinse sunt venituri publice în sensul legii care reglementează taxele judiciare de timbru, dar nu orice venit public se încadrează în vreuna din categoriile enumerate la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În aceste condiţii, criteriul care operează la stabilirea competenţei materiale este cel al autorităţii publice chemate în judecată şi, din moment ce într-unul din capetele de cerere se pretinde obligarea unei autorităţi publice centrale (Ministerul Apelor şi Pădurilor) să efectueze o operaţiune administrativă de plată a unor sume de bani, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal este competentă material şi teritorial să soluţioneze integral acţiunea dedusă judecăţii.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 08.01.2018, sub acelaşi număr de dosar.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 52 din 13 februarie 2018, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de anularea unui act administrativ emis de către autoritatea publică locală Garda Forestieră, act interpretat de către reclamantă ca fiind un refuz nejustificat al pârâtului la solicitarea reclamantei de întocmire a decontului şi de acordare a compensaţiilor aferente anului 2016.

Criteriul de stabilire a competenţei materiale în materia contenciosului administrativ este acela al emitentului actului, care în cauză este o autoritate publică locală, Garda Forestieră Braşov.

Chemarea în judecată şi a MAP - organ ierarhic superior al Gărzii Forestiere Braşov şi autoritate publică centrală în materia silviculturii, nu schimbă cu nimic competenţa, întrucât actul administrativ atacat nu emană de la această autoritate. Doar urmare a admiterii cererii de anulare a actului administrativ şi, ca o consecinţă, a acestei anulări, MAP ar putea fi obligat la plata sumelor solicitate în calitatea sa de ordonator principal de credite.

În aceste condiţii, în aplicarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine Tribunalul Harghita.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

În contextul reţinut în mod corect de către instanţa învestită prin declinare, obiectul principal al cererii introductive îl reprezintă anularea adresei nr. x/2017, emisă de Garda Forestieră Braşov, act pe care reclamanta l-a apreciat a fi un refuz nejustificat de acordare a unor drepturi.

Înalta Curte constată că adresa, a cărei anulare se solicită în cauza dedusă judecăţii, este un act administrativ supus legii contenciosului administrativ, iar în cadrul unui litigiu de contencios administrativ, calitate procesuală pasivă are autoritatea publică emitentă a actului administrativ contestat. În speţă, Garda Forestieră Braşov, în calitate de emitentă a adresei nr. x/2017, este o autoritate publică judeţeană.

În aceste condiţii, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 554/2004, conform cărora "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene/…/se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale".

Împrejurarea că reclamanta a formulat un capăt de cerere în contradictoriu cu autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, respectiv Ministerul Apelor şi Pădurilor, nu este de natură a atrage competenţa materială a curţii de apel.

Astfel, cererea de acordare a despăgubirilor, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamanta nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, şi care este formulată în contradictoriu şi cu Ministerului Apelor şi Pădurilor, este accesorie acţiunii ce vizează refuzul nejustificat de acordare a unor drepturi astfel încât, în aplicarea prevederilor art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., competenţa poate fi stabilită strict prin raportare la obiectul principal dedus judecăţii, respectiv anularea adresei nr. x/2017, emisă de Garda Forestieră Braşov.

De altfel, în considerarea specificului cererilor în materia contenciosului administrativ, o acţiune vizând despăgubiri nu poate fi avută în vedere decât ca o cerere accesorie unei acţiuni ce vizează legalitatea unui act administrativ, fie el tipic sau asimilat, în acest sens fiind relevante dispoziţiile art. 8 alin. (1) coroborat cu art. 18 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004.

În referire la faptul că obligaţia acordării de despăgubiri îi revine statului, prin intermediul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 6 coroborat cu art. 12 din H.G. nr. 861/2009, sumele necesare decontării se transmit către structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, acestea din urmă fiind cele care efetuează plăţile.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că, în baza art. 10 din Legea nr. 554/2004, prin raportare la obiectul cauzei şi având în vedere că actul administrativ contestat în cauza dedusă judecăţii este emis de către o autoritate publică judeţeană, competenţa de soluţionare a cauzei în fond aparţine tribunalului administrativ-fiscal.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Asociaţia Composesorat A. şi pe pârâţii Garda Forestieră Braşov şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, în favoarea în favoarea Tribunalului Harghita, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2018.