Competence for fiscal security measures: Value threshold versus administrative rank of issuing authority

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 27 februarie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Juridică, prin reprezentantul legal al Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală 4 Târgu Jiu, a solicitat anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/18.01.2017 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 5218 din 20 septembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Motivând hotărârea astfel dispusă, tribunalul a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în funcţie de rangul autorităţii emitente. Astfel, din analiza art. 231 alin. (13) Codul de procedură fiscală, tribunalul a reţinut că legiuitorul a asimilat deciziile de instituire a măsurilor asigurătorii actelor administrative tipice şi de aceea a prevăzut că se atacă în temeiul Legii nr. 554/2004 direct cu acţiune la instanţa de contencios competentă (iar nu cu contestaţie în faţa organelor fiscale precum actele administrativ-fiscale), iar pentru urgenţă s-a renunţat şi la procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Citând dispoziţiile art. 15 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 520/2013, tribunalul a reţinut că actul administrativ contestat în cauză este emis de o autoritate publică centrală, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală-Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Târgu Jiu, din cadrul ANAF, deci o acţiune prin care se solicită anularea acestuia se soluţionează în primă instanţă de curtea de apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 22.11.2017, sub acelaşi număr de dosar.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 175 din 22 ianuarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de reclamantă, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Contrar soluţiei tribunalului, din analiza dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din H.G. nr. 520/2013, curtea de apel a reţinut că emitentul actului contestat este o autoritate publică locală, iar, în măsura în care ar fi aplicabil criteriul rangului autorităţii emitente, competenţa ar reveni tribunalului.

Dincolo de aceste constatări, curtea a reţinut că atacarea deciziei prin care se dispune instituirea măsurilor asigurătorii, conform Legii nr. 554/2004, direct cu acţiune la instanţa de contencios competentă, iar nu cu contestaţie în faţa organelor fiscale precum actele administrativ-fiscale şi fără procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din legea contenciosului administrativ, nu justifică aplicarea criteriului rangului autorităţii emitente.

În raport de art. 1 pct. 1, art. 139 lit. g) şi art. 213 alin. (3), (4), (7) din Codul de procedură fiscală, curtea de apel a reţinut că măsurile au caracter accesoriu, au la bază un raport juridic de drept fiscal, fie clar definit prin emiterea titlului de creanţă, fie determinat în aparenţă, prin estimarea creanţei fiscale ce urmează a fi stabilită (în măsura în care se dovedeşte temeinicia constatărilor preliminare). În ambele situaţii, incident este criteriul valoric prevăzut la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Măsurile asigurătorii, chiar şi în cazul în care se dispun înainte de emiterea titlului de creanţă, "privesc" taxe şi impozite sau contribuţii evaluabile în bani, iar acest criteriu valoric are prioritate, indiferent de rangul autorităţii emitente, nefiind relevant faptul că acestea sunt numai estimate.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Înalta Curte constată că, obiect al contestării în acţiunea de faţă îl reprezintă Decizia nr. x din 18.01.2017, emisă de Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 4 Târgu Jiu, prin care au fost instituite măsuri asigurătorii pentru suma totală de 112.262 RON, reprezentând impozit pe profit.

Potrivit dispoziţiilor art. 213 alin. (13) din Codul de procedură fiscală:

"Împotriva deciziei prin care se dispune instituirea măsurilor asigurătorii, …, cel interesat poate face contestaţie la instanţa de contencios administrativ competentă", textul normativ făcând trimitere, prin urmare, la dispoziţiile generale în materia stabilirii competenţei materiale a instanţelor de contencios administrativ, respectiv art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Dispoziţiile art. 10 alin. (1) din legea nr. 554/2004 instituie două criterii de determinare a competenţei instanţei de fond, respectiv criteriul valoric şi criteriul rangului autorităţii emitente în cadrul sistemului administrativ. Problema care a generat conflictul de competenţa între cele două instanţe priveşte prevalenţa unuia dintre cele două criterii, pornind de la analiza conţinutului actului administrativ supus contestării.

Înalta Curte constată că problema stabilirii competenţei instanţelor judecătoreşti de a soluţiona acţiunile judiciare prin care se contestă măsurile asigurătorii instituie de organele fiscale, a făcut obiectul Soluţiei de principiu a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată în data de 22 mai 2017, prin care s-a stabilit că aceste cereri vor fi judecate de instanţele competente în funcţie de valoarea creanţei pentru care s-au dispus aceste măsuri, şi nu în raport de organul fiscal emitent al deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii.

Decizia nr. x/18.01.2017, emisă de Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 4 Târgu Jiu, având ca obiect instituirea unor măsuri asigurătorii pentru recuperarea unui debit estimat la suma de 112.262 RON, reprezentând impozit pe profit, face parte din categoria actelor administrative "care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora", în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Această concluzie este dedusă din regimul juridic al deciziei contestate, care, deşi are ca obiect instituirea unor măsuri necesare asigurării recuperării debitului pretins reclamantei, este indisolubil legată de creanţa ce a generat nevoia adoptării acestor măsuri, creanţă rezultată, în cazul de faţă, din taxe şi impozite.

Criteriul normativ referitor la legătura actului administrativ cu debitele rezultate din taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora este îndeplinit şi în cazul actelor administrative care nu vizează, în mod direct, stabilirea unor obligaţii fiscale în sarcina contribuabililor (decizii de impunere), ci doar urmăresc constituirea unor garanţii de recuperare a creanţelor bugetare.

Având în vedere că decizia contestată în cauză priveşte o creanţă sub valoarea de 1.000.000 RON, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A. şi pe pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Juridică, prin reprezentantul legal al Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală 4 Târgu Jiu, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2018.