Sanction for administrative passivity: culpable non-execution and cure by late compliance under Law 554/2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, la data de 9 mai 2014, sub nr. x/2014, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, a solicitat amendarea conducătorului pârâtei cu amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere de la data de 26.10.2012 şi până la data soluţionării cererii înregistrate sub nr. x, precum şi obligarea pârâtei la plata penalităţilor în sumă de 1000 RON/zi, de la data de 26.10.2012 şi până la data soluţionării cererii înregistrate sub nr. x

La data de 26 mai 2014, reclamantul a depus la dosar o extindere de acţiune, prin care a menţionat că solicită aplicarea amenzii în sarcina Preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, în persoana d-nului B. şi obligarea pârâtei Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor la plata penalităţilor în sumă de 1000 RON/zi, de la data de 26.10.2012 şi până la data soluţionării cererii.

Prin sentinţa civilă nr. 6723 din 6 octombrie 2014, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâţi şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 26 ianuarie 2015, sub nr. x/2015.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 107 din 23 februarie 2015, astfel cum a fost îndreptată, din oficiu, prin încheierea de cameră de consiliu pronunţată la data de 20 aprilie 2015, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Preşedintele Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 107 din 23 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecarea cauzei, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată, în esenţă, pentru următoarele motive:

Prin Dispoziţia nr. 499/06.02.2006, emisă în favoarea numiţilor C. şi D., s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului şi s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Legii nr. 247/2005, Titlul VII, pentru imobilul expropriat situat în Cluj-Napoca, str. x nr. y înscris în C.F. nr. x, cu nr. topografic x.

Ulterior emiterii Dispoziţiei nr. 499/06.02.2006, s-a înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, sub nr. x, cererea pentru emiterea titlului de despăgubire.

Având în vedere faptul că până în anul 2011, această cerere nu a fost soluţionată, titularii dosarului de despăgubire au promovat o acţiune în contencios administrativ, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj sub nr. x/2011.

Prin sentinţa civilă nr. 313/2011, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2037 din 26 aprilie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire în termen de 6 luni de la data de 26.04.2012, potrivit Legii nr. 247/2005, Titlul VII.

La data de 14.01.2011, titularii dosarului de despăgubire, C. şi D., au cesionat reclamantului toate drepturile lor, prin Contractul de cesiune de drepturi nr. 73, încheiat la BNP E. din Cluj-Napoca.

Pârâta nu a înţeles să execute obligaţia impusă de către instanţa de judecată, de a soluţiona dosarul de despăgubire în termen de 6 luni, motiv pentru care, reclamantul a înţeles să formuleze prezentele solicitări începând cu data expirării acestui termen, respectiv cu data de 26.10.2012.

Titlul executoriu a fost pus în executare în dosarul nr. x al BEJ F. şi G. iar potrivit Procesului-verbal de constatare a neexecutării obligaţiei de a face, încheiat în data de 28.04.2014, s-a constatat că debitoarea Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor nu a îndeplinit obligaţia stabilită prin titlul executoriu, în termenul de 10 zile prevăzut în C. proc. civ., republicat.

Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor are obligaţia de a soluţiona dosarul de despăgubire, potrivit art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, iar refuzul autorităţii pârâte de a emite titlu de despăgubire, nu poate fi justificat de considerente de ordin administrativ referitoare la volumul de activitate sau la modul de constituire şi funcţionare, ori prin motive care exced competenţelor Comisiei, referitoare la punerea, din nou, în discuţie a îndreptăţirii reclamantului la despăgubiri.

Dreptul la penalităţi conferit prin art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, s-a născut în patrimoniul reclamantului ca urmare a neîndeplinirii de către intimaţi a obligaţiilor impuse prin titlul executoriu şi acest drept nu se epuizează în momentul în care autoritatea pârâtă îndeplineşte actul impus prin titlul executoriu, penalităţile fiind datorate de către intimată pentru neexecutarea în termen a obligaţiilor impuse prin titlul executoriu.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinările depuse la dosar, intimaţii-pârâţi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi B. - Preşedintele Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, au invocat excepţia nulităţii recursului, pentru nedeclararea căii de atac în termen, iar pe fondul cauzei, au solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând apărările formulate pe parcursul judecării litigiului în primă instanţă.

4.2. Prin punctele de vedere formulate cu privire la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului, intimaţii-pârâţi au invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, susţinând că potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la momentul introducerii cererii deduse judecăţii, instanţa de executare se pronunţă prin încheiere definitivă.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 05 aprilie 2017.

Prin încheierea din data de 17 ianuarie 2018, completul de filtru a respins excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului, invocate de intimaţii-pârâţi, a constatat că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a căii de atac.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Criticile formulate de recurentul-reclamant, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate, sentinţa atacată fiind pronunţată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Cu titlu prealabil, instanţa de control judiciar apreciază că susţinerile intimaţilor-pârâţi vizând excepţia lipsei de interes a cererii de chemare în judecată formulate de reclamant, şi în subsidiar, excepţia lipsei de obiect a cererii, motivat de emiterea deciziei de compensare de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, constituie apărări pe fondul cauzei, care urmează a fi avute în vedere la analiza motivului de nelegalitate invocat de recurent.

Înalta Curte reţine că prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004 instituie, pe de o parte, un mijloc de constrângere a autorităţii publice pentru executarea obligaţiilor stabilite în sarcina sa, şi de altă parte, reglementează o formă de răspundere juridică drept sancţiune a atitudinii de pasivitate manifestate de autoritatea publică şi de conducătorul acesteia, însă pentru aplicarea acestor dispoziţii trebui să se dovedească vinovăţia celui chemat să răspundă, respectiv acesta să fi avut o culpă în neexecutare.

Prin Decizia nr. 1566/2009, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, stabilind că aplicarea amenzii prevăzute de acest text de lege este consecinţa neexecutării culpabile a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Potrivit soluţiei de unificare a jurisprudenţei adoptată de plenul judecătorilor din cadrul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în şedinţa din 27 mai 2016, cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, în ceea ce priveşte intervalul şi condiţiile în care debitorul poate fi obligat la plata amenzii, penalităţilor şi despăgubirilor în situaţia neexecutării obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu, s-a stabilit că este prezumată culpa conducătorului autorităţii în neexecutarea obligaţiei, prezumţia neavând un caracter absolut, ci putând fi răsturnată prin administrarea de dovezi cu privire la existenţa unor motive temeinice pentru care nu s-a executat obligaţia în termenul legal.

Prin urmare, pentru a putea conchide asupra existenţei sau inexistenţei unei neexecutări culpabile a titlului executoriu, urmează a se analiza, cumulativ, atât actele întocmite, cât şi faptele săvârşite de intimaţii-pârâţi ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti dar şi inexistenţa unei imposibilităţi obiective de punere în executare a titlului executoriu.

În cauză, după temporizarea intervenită prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2002, obligaţia de reorganizare a activităţii Comisiei a fost îndeplinită astfel încât să asigure punerea în executare a hotărârii judecătoreşti într-o manieră care să respecte termenul rezonabil stabilit prin jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Prin Decizia nr. 723 din 5 iulie 2012 a Curţii Constituţionale, au fost declarate constituţionale prevederile O.U.G. nr. 4/2002, considerentele acestei decizii prezentând relevanţă şi în speţă, analizându-se în ce măsură întârzierea punerii în executare a hotărârii judecătoreşti se datorează culpei intimaţilor-pârâţi.

Instanţa de control judiciar reţine că după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, s-au instituit noi reguli de examinare a dosarelor aflate în lucru pe rolul Comisiei, iar în aplicarea acestor dispoziţii legale, intimaţii-pârâţi au realizat demersurile necesare în vederea punerii în aplicare a titlului executoriu, finalizarea târzie a acestor demersuri nefiindu-le imputabilă.

În acest sens, anterior sesizării instanţei de judecată, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a emis Decizia de compensare nr. 669/13.03.2014, aducând la îndeplinire obligaţia impusă prin titlul executoriu, motiv pentru care, în acord cu judecătorul fondului, se reţine că nu mai subzistă caracterul de mijloc de constrângere al dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 107 din 23 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2018.