Taxpayer fails to suspend 22.3m RON tax execution; interim relief denied for lack of well-justified case

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 24 iunie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B. SPRL, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ulterior şi cu A.J.F.P. Prahova - Inspecţia Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, prin D.G.R.F.P. Bucureşti, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/20.11.2014 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova - Activitatea de inspecţie fiscală, pentru suma totală de 22.343.264 RON, până la soluţionarea pe fond a acţiunii formulată împotriva actului administrativ.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2551 din 13 octombrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.A.F. şi a respins cererea în contradictoriu cu acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B. SPRL, în contradictoriu cu ceilalţi pârâţi, dispunând restituirea către reclamantă a cauţiunii în cuantum de 223.432,64 RON consemnată cu recipisa nr. x la C. - Sucursala Victoria.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii menţionate la pct. 2, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. prin administrator special D. şi prin administrator judiciar B. SPRL, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi în rejudecare, admiterea cererii de suspendare astfel cum a fost formulată.

Recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond a pronunţat o soluţie nelegală, ca urmare a interpretării şi aplicării greşite a dispoziţiilor de drept material incidente în cauză, respectiv dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce priveşte existenţa unui caz bine justificat şi a unei pagube iminente.

În cuprinsul cererii introductive au fost prezentate pe larg motivele pentru care recurenta-reclamantă apreciază că aparenţa dreptului este în favoarea sa. Recurenta reia prezentarea acestor motive, arătând în esenţă că: organele de inspecţie fiscală nu aveau competenţa de a da curs solicitărilor organelor de urmărire penală şi nici să încheie acte administrativ-fiscale care să conţină constatări ale inspecţiei fiscale din punct de vedere faptic şi legal; reclamanta nu poate fi ţinută responsabilă pentru comportamentul fiscal inadecvat al furnizorilor săi; organul fiscal nu a înţeles corect relaţia economică cu cei 7 prestatori de servicii (subcontractori) şi contractori şi nici mecanismul prestării de servicii cu personal, cunoscut sub numele de "daily rate works" sau sistem ore regie, derivat din tariful zilnic; atât facturile emise de reclamantă cât şi cele primite şi acceptate de la prestatori au fost legal întocmite şi susţinute cu documente justificative; operaţiunile economice au avut o bază reală, arătând în acest sens că serviciile prestate ori bunurile facturate de către cei 7 parteneri comerciali au fost prestate efectiv în folosul propriilor operaţiuni taxabile.

Toate aceste elemente demonstrează existenţa cazului bine justificat, iar instanţa a reţinut greşit că nu ar fi îndeplinită această condiţie.

Referitor la cea de-a doua condiţie, instanţa a considerat nefondat că, nefiind îndeplinită una dintre condiţii, nu mai este necesară analizarea îndeplinirii condiţiei pagubei iminente. Or, jurisprudenţa constantă a ICCJ-SCAF a statuat că hotărârea judecătorească prin care este analizată suspendarea executării actului administrativ trebuie să fie motivată atât cu privire la existenţa cazului bine justificat, cât şi cu privire la prevenirea unei pagube iminente (ex. Decizia nr. 1571/2008 a ICCJ-SCAF), obligaţie care nu a fost respectată de către instanţa de fond.

Recurenta-reclamantă invocă şi circumstanţele speciale în care se află, respectiv sub incidenţa Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, astfel încât punerea în executare a actelor administrativ-fiscale a căror suspendare o solicită ar avea ca efect creşterea masei credale ceea ce ar putea determina imposibilitatea aducerii la îndeplinire a obiectivelor stabilite cu acordul creditorilor şi avizate de judecătorul sindic în vederea redresării societăţii. Mai mult, majorarea obligaţiilor societăţii ar putea determina creditorii să solicite lichidarea acesteia, în condiţiile în care aceştia ar aprecia că şansele de redresare ar fi diminuate.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinările formulate în cauză, intimatele-pârâte AJFP Prahova şi ANAF au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Legal citată, intimata-pârâtă DGRFP Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii nu a depus întâmpinare în cauză.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14 iunie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 17 ianuarie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa atacată în raport cu motivele de casare invocate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Criticile formulate de recurenta-reclamantă, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Recurenta-reclamantă a solicitat, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/20.11.2014, emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova - Activitatea de inspecţie fiscală, până la soluţionarea pe fond a acţiunii în anulare a acestui act administrativ.

Soluţionarea contestaţiei administrative a fost suspendată până la soluţionarea cauzei penale ce face obiectul dosarului penal nr. x/2014

Contrar celor susţinute de recurentă, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare şi interpretare a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată.

Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

La modul concret, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalităţii actelor administrative presupune, atât ca autorităţile administrative să nu eludeze dispoziţiile legale, cât şi ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. Acest principiu, impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanţa de judecată nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate a actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei învestite cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Prin urmare, pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenţei dreptului.

Analizând prima facie motivele invocate de reclamantă, în mod corect prima instanţă a constatat că acestea nu relevă împrejurări legate de starea de fapt sau de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. Decizia de impunere nr. x/20.11.2014 nu sancţionează partea reclamantă pentru fapte ale partenerilor de afaceri, ci se referă la caracterul nereal al tranzacţiilor evidenţiate în contabilitatea părţii reclamante.

Organul fiscal a acţionat în limitele permise de prevederile art. 11 alin. (1) din Codul fiscal, care îi conferă prerogativa reîncadrării tranzacţiilor pentru a reflecta conţinutul economic al acestora.

Motivele detaliate prezentate în cererea introductivă şi în cererea de recurs nu se pretează analizei sumare care are în loc în procedura referitoare la suspendarea actului administrativ, făcând exclusiv obiectul analizei de legalitate şi temeinicie pe fond, specifică acţiunii în anularea actului administrativ.

Prima instanţă nu putea aprecia, pe baza probatoriului sumar administrat în faţa sa, că tranzacţiile a căror reîncadrare a condus la impunerea suplimentară, apar ca fiind reale. Realitatea operaţiunilor economice este o chestiune litigioasă care poate fi tranşată exclusiv în cadrul acţiunii în anulare, pe baza unui probatoriu complex.

Totodată, prima instanţă a apreciat că nu se mai impune analizarea cerinţei pagubei materiale iminente, câtă vreme nu este îndeplinită condiţia existenţei cazului bine justificat.

La aceeaşi concluzie ajunge şi instanţa de control judiciar, având în vedere prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care impun îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii, inexistenţa cazului bine justificat făcând inutilă examinarea criticilor referitoare la abordarea condiţiei pagubei iminente în sentinţa atacată.

Prin urmare, prima instanţă a făcut o analiză a premiselor suspendării executării actului administrativ şi a reţinut fondat că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea efectelor actului administrativ emis de autoritatea pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond asupra legalităţii acestuia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, găsind nefondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. SPRL, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. SPRL împotriva sentinţei civile nr. 2551 din 13 octombrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2018.