Support staff salary allowances upheld; appeal allowed and prior dismissal of administrative action quashed

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2015, reclamanta Curtea de Apel Oradea în contradictoriu în contradictoriu cu pârâţii Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Oradea, A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN. şi OO., a solicitat anularea Hotărârii Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Oradea nr. 22/18.05.2015.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2658 din 19 octombrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x a admis acţiunea şi a anulat hotărârea nr. 22/18.05.2015, emisă de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Oradea.

2. Recursul

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, pârâţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO. au formulat recurs, criticând sentinţa pronunţată de instanţa de fond prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care au solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii instanţei de fond, cu consecinţa respingerii acţiunii Curţii de Apel Oradea şi a menţinerii Hotărârii nr. 22 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Oradea.

2.1. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică a fost acordat personalului conex care îşi desfăşoară activitatea în circumscripţia Curţii de Apel Oradea prin hotărâri judecătoreşti pronunţate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009. Astfel, prin sentinţa civilă nr. 1017/LM/29.06.2009 a Tribunalului Bihor, respectiv decizia civilă a Curţii de Apel Oradea nr. 3/2010/R/23.02.2010 i s-a recunoscut personalului conex drepturile salariale reprezentând sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut începând cu data de 03 februarie 2007 şi pentru viitor.

La intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, preşedintele Curţii de Apel Oradea a emis Decizia nr. 28/11.02.2010 prin care au fost stabilite drepturile salariale ale personalului auxiliar de specialitate şi ale personalului conex din cadrul Curţii de Apel Oradea, începând cu data de 01.01.2010, fără acordarea pentru personalul conex a sporului de risc şi suprasolicitare. Împotriva acestei decizii, personalul conex a formulat contestaţie adresată Colegiului de conducere al Curţii de Apel Oradea, care prin Hotărârea din 5 martie 2010 a admis contestaţia şi a dispus acordarea sporului de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi personalului conex, fiind emisă ulterior de către preşedintele Curţii de Apel Oradea Decizia nr. 51/22 martie 2010 prin care s-a dispus reîncadrarea personalului conex în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009, cu luarea în considerare a sporului de 50% obţinut de această categorie de personal prin hotărâri judecătoreşti irevocabile. Hotărârea Colegiului Curţii de Apel Oradea a fost transmisă ordonatorului principal de credite care avea posibilitatea să o atace, dar nu a făcut-o, astfel încât ea a rămas în fiinţă, producând efecte.

Recurenţii au apreciat că prin parcurgerea în anul 2010 de către personalul conex a procedurii administrative de contestare a modului de stabilire a salariilor în raport de prevederile noii legi a salarizării unitare a personalului bugetar, respectiv Legea nr. 330/2009, problema acordării sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică nu mai poate fi repusă în discuţie, de la acel moment până în prezent neintervenind modificări legislative care să justifice modificarea cuantumului salariilor acordate personalului conex în baza hotărârii colegiului de conducere mai sus amintite. Acceptarea tezei contrare ar atrage încălcarea principiului securităţii juridice şi al încrederii legitime şi ar lipsi de orice eficienţă atributul recunoscut colegiului de conducere de a soluţiona contestaţiile formulate de persoanele nemulţumite de modul de stabilire a salariului.

Pe de altă parte, în măsura în care ar fi fost respectate în totalitate exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului referitoare la dreptul de acces efectiv la justiţie inclusiv în faza de executare, personalul conex ar fi trebuit sa beneficieze de punerea benevolă în plata a hotărârilor judecătoreşti executorii, astfel că la data de 31.12.2009 salariul de încadrare ar fi trebuit să cuprindă sporul în discuţie.

Chiar daca la data de 31.12.2009 acest spor nu se afla efectiv în plată, prin plăţile eşalonate efectuate în temeiul O.G. nr. 71/2009 la acest moment reconstituind salariul aferent lunii decembrie 2009, se poate afirma cu certitudine că sporul aferent acestei luni a fost integral achitat, astfel că se pot prevala inclusiv de prevederile art. 5, alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010, în vigoare la data emiterii deciziilor de reîncadrare în baza noii legi. De asemenea, relevante sub acest aspect sunt şi prevederile art. 30 din Legea nr. 330/2009. O atare dispoziţie de păstrare în plată a nivelului salariului aferent lunii decembrie a anului anterior se regăseşte şi în legile de salarizare adoptate pentru perioada 2012-2015, astfel că intervenţia ordonatorului secundar de credite în sensul retragerii sporului de risc şi suprasolicitare psihica contravine acestor dispoziţii.

Recurenţii au apreciat că nu se poate face abstracţie de situaţia particulară a personalului conex din circumscripţia Curţii de Apel Oradea, căruia sporul pentru risc şi suprasolicitare i-a fost acordat prin hotărâri irevocabile şi pentru viitor, ceea ce presupune, prin raportare la considerentele Deciziei nr. 21/2007 a ICCJ, plata acestuia până la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, fapt care în mod evident nu a intervenit, din moment ce pentru celelalte categorii de personal din sistem sporul a fost inclus în indemnizaţia/salariul de încadrare.

Temeiul acordării sporului de risc şi suprasolicitare pentru personalul conex din raza Curţii de Apel Oradea îl reprezintă în primul rând forţa obligatorie şi executorialitatea hotărârilor judecătoreşti irevocabile pronunţate în favoarea acestuia, în sensul acordării sporului de risc şi suprasolicitare şi pentru viitor.

Modul în care Curtea de Apel Oradea a înţeles să valorifice în favoarea personalului conex efectele hotărârilor judecătoreşti irevocabile mai sus menţionate nu este singular, aspect ce rezultă din considerentele Deciziei nr. 2/2015 prin care ICCJ a statuat în esenţă că punerea în plata a unor hotărâri judecătoreşti de natura celor obţinute şi de personalul conex din raza Curţii de Apel Oradea nu este de natură a crea un tratament discriminatoriu pentru personalul conex care nu a obţinut recunoaşterea respectivului spor in instanţă. De altfel, acest spor este acordat personalului conex din cadrul parchetelor, în baza unui ordin emis de ordonatorul principal de credite - Procurorul General al Parchetului de pe lângă ICC J - astfel încât, prin neplata acestuia s-ar crea o discriminare nejustificată legislativ între personalul conex al instanţelor judecătoreşti şi cel al parchetelor.

Recurenţii au arătat că situaţia se prezintă în mod similar şi în ceea ce priveşte sporul de confidenţialitate. Prin sentinţa civilă nr. 1303/LM/02.11.2009 a Tribunalului Bihor, respectiv decizia civilă nr. 359/2010/R723.02.2010 a Curţii de Apel Oradea se recunoaşte obligaţia profesională de păstrare a confidenţialităţii ce revine inclusiv personalului conex, dispunându-se acordarea unui spor de confidenţialitate de 15 % cu începere din aprilie 2007 şi în continuare pentru viitor (nu până la aplicarea Legii cadru nr. 330/2009 cum în mod eronat se menţionează în cuprinsul proiectului de raport).

Nu în ultimul rând, a fost invocată încheierea nr. 16 din 10.07.2015 a Curţii de Conturi a României prin care personalului conex din circumscripţia Curţii de Apel Târgu Mureş, aflat într-o situaţie identică cu cea în care se află recurenţii, i s-a recunoscut beneficiul sporului de risc şi a celui de confidenţialitate acordat prin hotărâri judecătoreşti irevocabile şi pentru viitor.

In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 488 pct. 8 din Noul C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost scutită de la plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 29 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013.

2.2. Recurenţii au depus o dezvoltare a motivelor de recurs, prin care se arată următoarele:

Soluţia instanţei de fond este nelegală deoarece este consecinţa aplicării greşite a normelor de drept material incidente raportului juridic dedus judecăţii.

În ceea ce priveşte principiul legalităţii stabilirii drepturilor salariale

Prin Legea nr. 330/2009 s-a reglementat stabilirea unui sistem unitar ele salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, iar la alin. (3) al art. 1 din actul normativ s-a menţionat că, începând cu intrarea în vigoare a legii, drepturile salariale rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege, că reglementarea sistemului unitar de salarizare vizează o perioadă tranzitorie. La art. 7 alin. (2) din acelaşi act normativ se precizează că realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a legii nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări.

Prin art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010, act cu valoare de normă în ceea ce priveşte principiul legalităţii stabilirii drepturilor salariale, se stabileşte că, cu privire la regula instituită de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 330/2009, se va asigura, cu caracter tranzitoriu, o sumă compensatorie care să acopere diferenţa în cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu legea cadru de salarizare sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului.

Principiul legalităţii stabilirii drepturilor salariale, sub aspectul că drepturile salariale sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în Legea nr. 330/2009, se impunea a fi interpretat din perspectiva normei instituite şi prin art. 3 lit. c) din actul normativ, în sensul că drepturile salariale în baza legii cadru de salarizare se vor stabili prin considerarea sporurilor precum şi a altor drepturi de natură salarială recunoscute sau stabilite până la data intrării în vigoare a legii prin hotărâri judecătoreşti, prin acte de negociere colectivă.

Cu privire la drepturile de natură salarială/sporuri, ce vor forma salarizarea acordată în baza Legii nr. 330/2009, prin art. 10 din O.U.G. nr. 1/2010 se reglementează expres că, în conformitate cu prevederile art. 30 din legea cadru de salarizare, la stabilirea salariilor nu vor fi luate în considerare drepturile salariale stabilite prin contractele şi acordurile colective şi contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor, dacă excedează prevederilor legii cadru. Per a contrario, dacă prin normele de aplicare a legii-cadru, în ceea ce priveşte legalitatea stabilirii drepturilor salariale, nu sunt menţionate ca excedentare drepturile stabilite prin hotărâri judecătoreşti, principiul legalităţii stabilirii drepturilor salariale presupune formarea salariilor cu acordarea drepturilor stabilite anterior prin hotărâri judecătoreşti.

În ceea ce priveşte inaplicabilitatea sporurilor în litigiu personalului conex din instanţe/parchete.

Soluţia instanţei de fond este nelegală deoarece şi-a limitat analiza prevederilor din anexa VI la Legea nr. 330/2009, în contextul în care, pe de o parte, salarizarea nu s-a făcut prin considerarea drepturilor stabilite în anexe decât în limita instituită de art. 30 din actul normativ şi, pe de altă parte, salarizarea este şi consecinţa prevederilor alin. (1) al art. 30 şi a reglementărilor cu caracter general stabilite prin actul normativ. Prin alin. (1) al art. 30, se reglementează în sensul că sporurile acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009 se introduc în salariul de bază, dacă acele sporuri se regăsesc în notele din anexele la actul normativ. Cu alte cuvinte, în cazul recurenţilor, sporurile litigioase nu sunt cele din categoria sporurilor ce intrau în salariul de bază, ci sporuri acordate în baza unor legi, a căror interpretare, prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, a fost în sensul că beneficiază şi personalului conex. De acea interpretarea propusă de instanţa de fond, prin trimitere la prevederile din anexa VI la Legea nr. 330/2009 este una greşită.

Personalul conex este beneficiarul dreptului de a i se stabili salarizarea pe anul 2010 prin includerea/acordarea sporurilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti irevocabile date în soluţionarea unor litigii având ca obiect întinderea dreptului asupra sporurilor litigioase, independent de faptul că în anexa VI este menţionat personalul auxiliar de specialitate ca beneficiar al acestor sporuri. Distincţia pe care nu a sesizat-o instanţa de fond este aceea că, urmare a cuprinderii acestor sporuri în anexa VI şi a indicării ca beneficiar a personalului auxiliar de specialitate, legiuitorul, în contextul art. 30, a stabilit includerea în salariul de bază a acestor sporuri, ca şi sporuri stabilite prin legea unică de salarizare, în timp ce în cazul personalului conex acordarea dreptului se face prin reîncadrare, cu o salarizare care include şi sporurile stabilite prin hotărâri judecătoreşti, independent de salariul de bază, de natura caracterului lor compensatoriu sau din alte considerente, pentru a fi atins scopul legii, acela de a fi asigurată salarizarea avută în luna decembrie 2009, atâta timp cât vorbim de sporuri prevăzute de legile de salarizare anterioare şi nu de drepturi rezultate din negocieri colective sau acte administrative.

În ceea ce priveşte corelaţia dintre hotărârile judecătoreşti prin care s-a dispus acordarea pentru viitor a sporurilor în litigiu şi Legea nr. 330/2009.

Pentru judecătorul fondului neincluderea sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% şi a celui de confidenţialitate de 15% printre cele care pot fi acordate personalului conex, echivalează cu voinţa neechivocă a legiuitorului de a înlătura acordarea acestor sporuri pentru personalul conex din instanţele judecătoreşti, cu atât mai mult cu cât hotărârile judecătoreşti irevocabile sunt consecinţa interpretării unor drepturi acordate prin legi abrogate ulterior prin Legea nr. 330/2009, independent de faptul că legea unică de salarizare a instituit ca şi regulă obligativitatea includerii în noua salarizare a drepturilor stabilite prin legi sau hotărâri de Guvern anterioare, astfel încât să nu se realizeze o diminuare a drepturilor salariate avute în luna decembrie 2009, dacă aceste drepturi au fost prevăzute în legile de salarizare anterioare.

Este adevărat faptul că sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică a fost acordat acestei categorii de personal prin hotărâri judecătoreşti pronunţate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009.

Sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% presupune o abordare distinctă de prevederile din anexele la Legea nr. 330/2009, deoarece, pe de o parte, Legea nr. 330/2009 a produs efecte numai din perspectiva prevederilor art. 30 şi, pe de altă parte, tocmai din această aplicabilitate rezultă modul de compunere a salariului preferenţial pentru anul 2010 în baza legii unice de salarizare.

Abrogarea legilor interpretate prin hotărâri judecătoreşti, în ceea ce priveşte îndreptăţirea recurenţilor la plata sporurilor litigioase, este nerelevantă, atâta timp cât această abrogare a survenit prin Legea nr. 330/2009 şi acest act normativ reglementează expres că se va asigura salarizarea avută la 31 decembrie 2009, în măsura în care salariul şi sporurile la acesta sunt consecinţa juridică a unor legi sau hotărâri de guvern, aşa cum au fost confirmate la aplicare prin hotărâri judecătoreşti, acolo unde a fost cazul, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009.

Sporul de risc şi solicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizaţia brută lunară a fost dispus, începând cu data de 01.02.2007 şi pentru viitor, până la acordarea efectivă prin cuprinderea acestuia în indemnizaţia lunară, prin decizia civilă nr. 1236/2009, dar nu-şi are izvorul în aceasta. Sporul îşi are originea în lege şi implicit, era obligatoriu să fie cuprins în salariul de bază începând cu data de 01.01.2010, deoarece, prin decizia civilă nr. 1236/2009, s-a statuat în mod irevocabil asupra interpretării legilor de salarizare a personalului conex, în sensul că le sunt aplicabile prevederile referitoare la personalul auxiliar de specialitate din Ministerul Justiţiei, iar legea unică de salarizare prevede expres că stabilirea salariului se va face prin includerea în acesta a unor drepturi stabilite prin hotărâri judecătoreşti pronunţate cu privire la interpretarea normelor de salarizare iniţiale legii cadru.

Fiind lămurită încadrarea personalului conex în categoria personalului reglementat prin art. 3 alin. (3) din Legea nr. 567/2004, implicit acestuia îi sunt aplicabile prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti şi după intrarea în vigoare a O.G. nr. 83/2000. aprobată prin Legea nr. 334/2001, aşa cum s-a statuat şi prin Decizia nr. 21/2008 a ÎCCJ

2.3. Intimata-reclamantă Curtea de Apel Oradea a depus la dosar note de şedinţă, prin care a achiesat la recurs, arătând următoarele:

La data promovării de către Curtea de Apel Oradea a acţiunii având ca obiect anularea Hotărârii Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Oradea nr. 22/18.05.2015, prin are a fost admisă contestaţia pârâţilor şi desfiinţată Decizia nr. 54/BRU/07.05.2015 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Oradea conform căreia începând cu 01.06.2015 salariile de bază individuale ale personalului conex de la instanţele din raza Curţii de Apel Oradea să fie stabilite fără acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi a celui de confidenţialitate stabilite prin hotărâri judecătoreşti, s-a avut în vedere o situaţie juridică nereglementată, care însă în raport de prevederile Deciziei nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constituţionale şi ale Deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie este discriminatorie pentru această categorie de personal faţă de aceeaşi categorie din cadrul altor Curţii de apel din ţară.

Prin Decizia nr. 794/15.12.2016, Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal -bugetare sunt neconstituţionale.

La punctul 29 din Decizia nr. 794/15.12.2016, Curtea a reţinut că principiul constituţional al egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, iar din moment ce situaţia juridică a personalului bugetar de acelaşi grad, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate şi aceleaşi studii este identică, atunci şi tratamentul juridic aplicabil - salariul de bază/indemnizaţia de încadrare - trebuie să fie acelaşi, nefiind permis ca aceeaşi categorie de personal să aibă indemnizaţii de încadrare diferite.

Totodată, la punctul 31 din decizie, Curtea a constatat că, pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de legea - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

La punctul 32 din decizie. Curtea a reţinut că efectul neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1) (ind. 2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016) consta în aceea că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare" la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Prin urmare, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritatea publică.

De asemenea, Curtea Constituţională a reţinut la punctul 34 din Decizia nr. 794/15.12.2016 că, în vederea egalizării prevăzute de art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/20015, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile/definitive, urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, lin cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

La punctul 35 şi 36 din decizia mai sus menţionată, Curtea Constituţională a reţinut că atât considerentele cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, astfel că, atât Parlamentul, cât şi Guvernul, respectiv autorităţile şi instituţiile publice urmează să respecte cele stabilite de Curtea Constituţională în considerentele şi dispozitivul Deciziei nr. 794/15.12.2016.

De asemenea, la punctul 29 din considerentele Deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curţi le Casaţie şi Justiţie a României - Completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a reţinut că interpretarea art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 53/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, are în vedere intenţia legiuitorului ca prin aprobarea acestei norme să elimine discriminările existente între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, aşadar în acord cu scopul legii, iar pe de altă parte, nu poate fi înlăturată obligaţia instanţei de judecată de a face aplicarea prioritară a convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului ori a dreptului Uniunii Europene şi a jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, obligaţie ce decurge din dispoziţiile art. 20 din Constituţia României, dar şi din jurisprudenţa instanţei europene şi, respectiv, a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

În concluzie, având în vedere considerentele mai sus expuse şi pentru a evita aplicarea unui tratament discriminatoriu personalului conex din circumscripţia Curţii de Apel Oradea în raport cu aceeaşi categorie de personal din circumscripţia altor Curţi de apel din ţară, intimata-reclamantă a achiesat la recursul declarat de către recurenţii pârâţi din acest dosar, astfel încât stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare pentru această categorie de personal să includă şi sporul de risc şi sporul de confidenţialitate ce le-a fost acordat prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

S-a solicitat judecarea cauzei şi în lipsa sa în temeiul dispoziţiilor art. 223 alin. (3) din C. proc. civ.

2.4. Recurenţii-pârâţi au depus la dosar concluzii scrise, prin care au arătat că solicită să se ia act de achiesare.

3. Procedura de soluţionare a recursului

3.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 12 iulie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Nu au fost formulate puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 04 octombrie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond.

3.2. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

În fapt, astfel cum a reţinut prima instanţă, prin decizia nr. 54/BRU/07.05.2015 emisă de preşedintele Curţii de Apel Oradea s-a dispus ca începând cu 01.06.2015 salariile de bază individuale ale personalului conex de la instanţele din raza Curţii de Apel Oradea să fie stabilite fără acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi a celui de confidenţialitate.

Prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Oradea nr. 22/18.05.2015, a fost admisă contestaţia împotriva deciziei de mai sus şi a fost desfiinţată această decizie, statuându-se faptul ca salariile de bază individuale ale personalului conex de la instanţele din raza Curţii de Apel Oradea să fie stabilite cu acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi a celui de confidenţialitate.

Obiectul litigiului cu care a fost investita Curtea de Apel Bucureşti îl formează cererea de anulare a acestei hotărâri a colegiului de conducere.

Problema de drept ce trebuie dezlegată de instanţă este aceea de a cunoaşte dacă, după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 şi a actelor normative ulterioare de salarizare în materie, precum şi în raport de prevederile Deciziei nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constituţionale şi ale Deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, se impune sau nu acordarea personalului conex al instanţelor judecătoreşti a sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% şi de confidenţialitate de 15%, în condiţiile în care anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, dreptul la acordarea acestor sporuri a fost recunoscut inclusiv pentru viitor, prin hotărâri judecătoreşti irevocabile.

Ca şi chestiune prealabilă, Înalta Curte va constata că, deşi intimata-reclamantă a depus un set de note de şedinţă prin care a arătat că achiesează la recurs, nu se poate face aplicarea ca atare a dispoziţiilor din C. proc. civ. referitoare la achiesare.

Achiesarea este reglementată de legiuitor în două forme:

- achiesarea pârâtului la pretenţiile reclamantului (art. 436-437 C. proc. civ.);

- achiesarea părţii care a pierdut procesul la hotărârea pronunţată (art. 463-464 C. proc. civ.).

Or, intimata-reclamantă Curtea de Apel Oradea nu se află nici în situaţia achiesării pârâtului la pretenţiile reclamantului, pentru că a fost reclamantă în prezenta cauză, nici în situaţia achiesării la hotărâre a părţii care a pierdut procesul, pentru că a câştigat în faţa primei instanţe.

Pe de altă parte, C. proc. civ. nu reglementează expres situaţia achiesării intimatului la pretenţiile recurentului, astfel că nu există temei procesual pentru a se lua act de achiesare ca atare şi a se proceda la admiterea recursului fără judecata acestuia pe fond.

De altfel, chiar intimata-reclamantă a depus un nou set de note de şedinţă, ulterior primului, prin care nu a mai arătat că achiesează la recurs, ci că este de acord cu admiterea acestuia, aspect ce reprezintă doar poziţia procesuală a acestei părţi în raport de recursul formulat, fără a i se putea da valenţele unei renunţări la acţiune sau a unei achiesări (aşa cum s-a arătat mai sus).

Ca urmare, Înalta Curte, procedând la analiza pe fond a recursului de faţă, constată că acesta este fondat şi că în mod corect a procedat Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Oradea la acordarea acestor sporuri personalului conex, având în vedere evoluţia legislativă ulterioară introducerii acţiunii de către reclamantă.

Astfel, prin O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, legiuitorul a urmărit eliminarea inechităţilor salariale la nivel de autoritate prin instituirea posibilităţii de egalizare a salariilor persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi în cadrul aceleiaşi autorităţi.

Astfel, a fost introdus art. 31, prin care s-a statuat:

"(1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Ulterior, prin O.U.G. nr. 43/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale, a fost completat articolul de mai sus:

"(1^2) În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti."

Or, prin Decizia nr. 794/15.12.2016, Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (1) indice 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal -bugetare, sunt neconstituţionale.

La punctul 29 din această decizie, Curtea a reţinut că principiul constituţional al egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, iar din moment ce situaţia juridică a personalului bugetar de acelaşi grad, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate şi aceleaşi studii este identică, atunci şi tratamentul juridic aplicabil - salariul de bază/indemnizaţia de încadrare - trebuie să fie acelaşi, nefiind permis ca aceeaşi categorie de personal să aibă indemnizaţii de încadrare diferite.

Totodată, la punctul 31 din decizie, Curtea a constatat că, pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de legea - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

La punctul 32 din decizie, Curtea a reţinut că efectul acestei neconstituţionalităţii consta în aceea că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare" la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Prin urmare, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritatea publică.

De asemenea, Curtea Constituţională a reţinut la punctul 34 din Decizia nr. 794/15.12.2016 faptul că, în vederea egalizării de mai sus, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile/definitive, urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

La punctul 35 şi 36 din decizia mai sus menţionată, Curtea Constituţională a reţinut că atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, astfel că, atât Parlamentul, cât şi Guvernul, respectiv autorităţile şi instituţiile publice urmează să respecte cele stabilite de Curtea Constituţională în considerentele şi dispozitivul Deciziei nr. 794/15.12.2016.

Înalta Curte mai reţine şi incidenţa punctului 29 din considerentele Deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României - Completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a reţinut că "interpretarea art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, are în vedere intenţia legiuitorului ca prin adoptarea acestei norme să elimine discriminările existente între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, aşadar în acord cu scopul legii, iar, pe de altă parte, nu poate fi înlăturată obligaţia instanţei de judecată de a face aplicarea prioritară a Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului ori a dreptului Uniunii Europene şi a jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, obligaţie ce decurge din dispoziţiile art. 20 din Constituţia României, dar şi din jurisprudenţa instanţei europene şi, respectiv, a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene."

În concluzie, având în vedere considerentele mai sus expuse şi pentru a evita aplicarea unui tratament discriminatoriu personalului conex din circumscripţia Curţii de Apel Oradea în raport cu aceeaşi categorie de personal din circumscripţia altor curţi de apel din ţară, se impune recunoaşterea pentru acest personal a dreptului la includerea în salariu a sporului de risc şi a sporului de confidenţialitate ce le-au fost acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

3.3. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge acţiunea formulată de reclamanta Curtea de Apel Oradea, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii-pârâţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO. împotriva sentinţei nr. 2658 din 19 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x în contradictoriu cu intimata-reclamantă Curtea de Apel Oradea şi cu intimatul-pârât Colegiul de conducere al Curţii de Apel Oradea.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând, respinge acţiunea formulată de reclamanta Curtea de Apel Oradea, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 martie 2018.