Challenge to procedural delay unfounded due to statutory backlog affecting superior court case preparation

Asupra plângerii de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 13 februarie 2017, în dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a formulat contestaţie privind tergiversarea procesului.

În motivarea contestaţiei, întemeiată pe dispoziţiile art. 522 C. proc. civ., contestatorul a arătat că dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi din data de 11 decembrie 2015 fără a se fi întocmit, după un an şi două luni, termen de judecată.

Prin încheierea din 16 februarie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia la tergiversarea procesului, formulată de A., cu privire la Dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect recursul declarat de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bucureşti împotriva sentinţei nr. 152 din 13 octombrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.

Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a reţinut că nu se poate reţine incidenţa vreuneia dintre ipotezele prevăzute de art. 522 alin. (2) C. proc. civ., republicat, raportat la situaţia de fapt rezultată din lucrările dosarului, potrivit căreia dosarul se află în faza de pregătire, la Completul de filtru nr. 3, mai exact în aceea în care urmează a se desemna magistratul-raportor în vederea întocmirii raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., republicat.

În ceea ce priveşte motivul de tergiversare prevăzut de art. 522 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., republicat, trebuie precizat că acesta trebuie privit ca un remediu oferit de normele de procedură, care are aplicabilitate în situaţiile în care chiar instanţa cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluţionării procesului într-un termen optim şi previzibil.

În acest sens, este de reţinut că Legea nr. 2/2013, care a amânat până la data de 1 ianuarie 2016 şi Ordonanţa de urgenţă nr. 62/2015 care a amânat pana la data de 1 ianuarie 2017 punerea în aplicare a dispoziţiilor C. proc. civ., republicat, potrivit cărora procedura de regularizare a recursului se efectuează de către instanţa a cărei hotărâre se atacată, a condus la existenţa un volum mare de activitate la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care prin completele sale a trebuit să soluţioneze atât cauze înregistrate pe vechiul C. proc. civ., cât şi recursurile înregistrate pe noul C. proc. civ., inclusiv sub aspectul regularizării şi filtrării acestora.

Împotriva încheierii din data de 16 februarie 2017, contestatorul A. a formulat plângere, solicitând, în esenţă, admiterea plângerii şi găsirea unei modalităţi legale care va determina termenul de judecată, raportat la timpul îndelungat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv de la 17 decembrie 2015 şi până la 10 martie 2017, timp în care procedura de soluţionare a stagnat.

Examinând cauza şi Încheierea atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta plângere este neîntemeiată.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 522 C. proc. civ.:

"(1) Oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată pot face contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.

(2) Contestaţia menţionată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:

1. când legea stabileşte un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunţare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat;

2. când instanţa a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia să îndeplinească un act de procedură, iar acest termen s-a împlinit, însă instanţa nu a luat, faţă de cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia, măsurile prevăzute de lege;

3. când o persoană ori o autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligată să comunice instanţei, într-un anumit termen, un înscris sau date ori alte informaţii rezultate din evidenţele ei şi care erau necesare soluţionării procesului, iar acest termen s-a împlinit, însă instanţa nu a luat, faţă de cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia, măsurile prevăzute de lege;

4. când instanţa şi-a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluţionării cauzei, deşi timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului."

Articolele 522-526 din Noul C. proc. civ., sub denumirea "Contestaţie privind tergiversarea procesului", au instituit o cale de atac, aflată la dispoziţia părţilor şi a procurorului care participă la dezbateri, în cazul încălcării dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, pentru luarea măsurilor legale de înlăturare a acestei situaţii.

Articolul 522 alin. (2) din Noul C. proc. civ. precizează expres situaţiile în care părţile sau/şi procurorul pot face contestaţia.

Toate motivele vizează, inevitabil, şi culpa instanţei, mai exact atitudinea ei faţă de neglijenţa sau abuzul părţilor, a altor participanţi în proces, ori a terţilor propriu-zişi, care aveau obligaţii legale sau judiciare.

Ceea ce caracterizează toate cazurile prevăzute de art. 522 din C. proc. civ. este pasivitatea instanţei de judecată, care are mijloacele necesare la dispoziţie pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare şi nu le foloseşte, sau, mai grav, nesocoteşte ea însăşi dispoziţiile legale care-i impun o anumită conduită.

În acest context, contestaţia în tergiversarea procesului nu trebuie privită ca o posibilitate de sancţionare a judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei, ci ca un remediu oferit de normele de procedură, care are aplicabilitate în situaţiile în care chiar instanţa cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluţionării procesului într-un termen rezonabil.

Astfel cum s-a reţinut şi în considerentele încheierii atacate, la analiza respectării "termenului optim şi previzibil" în soluţionarea cauzei, trebuie luate în considerare şi alte elemente obiective, care ţin de încărcătura instanţei de judecată pe rolul căreia a fost înregistrată cauza şi, implicit, a completului de filtru desemnat pentru pregătirea dosarului şi pentru a decide asupra admisibilităţii în principiu a acestuia.

În acest context, trebuie precizat că Legea nr. 2/2013 astfel cum a fost modificată ulterior, a amânat până la data de 1 ianuarie 2019 punerea în aplicarea a dispoziţiilor C. proc. civ., republicat, potrivit cărora procedura de regularizare a recursului şi pregătire a dosarului se efectuează de către instanţa a cărei hotărâre se atacată, a generat existenţa unui volum mare de activitate la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe rolul căreia se află înregistrate atât cauze pe vechiul C. proc. civ., cât şi dosare pe noul C. proc. civ., inclusiv sub aspectul comunicării şi filtrării acestora.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile petentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, instanţa respingând în mod corect contestaţia privind tergiversarea procesului.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 525 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge plângerea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge plângerea formulată de reclamantul A. împotriva încheierii din 16 februarie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 martie 2017.