Forestry compensation award quashed and remanded over unproven land ownership

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia la data de 18.04.2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice (în prezent Ministerul Apelor şi Pădurilor) şi Departamentul Pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, să se dispună:

- anularea adresei nr. x raportat la anul 2013 ca fiind netemeinică şi nelegală, emisă cu exces de putere, prin care Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice prin Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură a comunicat refuzul/avizul negativ la solicitările legate de avizarea şi acordarea despăgubirilor şi dobânzilor aferente anului 2013;

- obligarea pârâţilor la plata sumei de 138.751,399 RON reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-au putut recolta în calitate de proprietari pentru suprafaţa de pădure de 385,05 ha, situată în zona de conservare totală a Sitului Natura 2000 Trascau în zona/tipul funcţional T1 (304,78 ha) şi T2 (80,27ha), terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Iezarul Trascau în anul 2013, cu titlu de compensaţii/despăgubiri datorită funcţiilor de protecţie stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, aferente anului 2013.

- la plata dobânzilor calculate asupra debitului principal, începând cel puţin cu data de 01.04.2014, dată la care creanţa a devenit exigibilă, respectiv data la care ministerul de resort prin Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură a refuzat nejustificat, cu exces de putere, să dispună plata compensaţiilor cuvenite;

- acordarea cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 279 din 26 noiembrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea adresei nr. x, invocată de pârâtul Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, a respins ca inadmisibilă cererea reclamantului A. privind anularea adresei nr. x, a respins excepţia lipsei competenţei materiale şi a lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice.

Prin aceeaşi sentinţă s-a admis, în parte, acţiunea precizată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, şi Departamentul Pentru Ape, Păduri şi Piscicultură şi a obligat pârâţii să plătească reclamantului suma de 138. 751,39 RON, reprezentând compensaţii aferente anului 2013, precum şi dobânda aferentă acestei sume începând cu data de 01.04.2014 şi până la achitarea integrală a debitului şi suma de 5300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 279 din 26 noiembrie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Alba-Iulia au declarat recurs pârâţii Ministerul Mediului Şi Schimbărilor Climatice şi Departamentul Pentru Ape, Păduri şi Piscicultură.

3.1 Pârâtul Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice (în prezent Ministerul Apelor şi Pădurilor) a invocat în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a solicitat casarea cu trimitere aspre rejudecare aceleiaşi instanţe.

O primă critică vizează faptul că au fost aplicate greşit dispoziţiile Legii nr. 46/2008 privind Codul silvic şi ale H.G. nr. 861/2009, arătându-se că refuzul de acordare a despăgubirilor a fost justificat din perspectiva aplicării art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

În primul rând, nu sunt îndeplinite cerinţele Legii nr. 46/2008, pentru a acorda compensaţiile solicitate, astfel încât, în mod nelegal a apreciat instanţa de judecată că există un refuz nejustificat de soluţionare a cererii reclamantului.

Pârâtul şi-a exprimat voinţa de a rezolva solicitarea, refuzul fiind întemeiat pe interpretarea prevederilor legale incidente în cauză, respectiv art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul Silvic, dar şi art. 1 şi 6 din H.G. nr. 861/2009, precizându-se că nu s-a depus întreaga documentaţie prevăzută de actul normativ menţionat, făcându-se referire, printre altele şi la obligativitatea depunerii unei copii de pe documentul de proprietate al solicitantului.

Referitor la modalitatea în care valoarea despăgubirilor a fost calculată, instanţa de fond, în mod eronat, a apreciat că pârâtul nu a contestat modul de calcul al acestora, atâta timp cât s-a invocat de către pârât lipsa unei metodologii pentru calculul valorii compensaţiilor.

De altfel, cererea introductivă de instanţă este nemotivată, deoarece este insuficient să se indice că reclamanta este îndreptăţită la plata compensaţiilor "în baza textelor legale şi a normelor metodologice de calcul", fără să arate în mod concret aplicarea dispoziţiilor legale cu privire la litigiul dedus judecăţii. În acest sens, reclamanta trebuia să dovedească prejudiciul, acesta trebuie să fie cert, şi determinat sau determinabil şi să fie stabilit conform Normelor metodologice aprobate de Guvernul României, ceea ce nu s-a întâmplat în speţă.

A doua critică vizează îndeplinirea condiţiilor pentru acordarea ajutorului de stat, adică necesitatea existenţei Deciziei Comisiei Europene, dar şi publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii Guvernului pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al ajutorului de stat pentru compensaţii reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000.

În speţă, pentru anul 2013, există Decizia Comisiei Europene nr. C(2012) 5166 final/19.07.2012, însă Guvernul nu a adoptat normele metodologice aferente acordării ajutorului de stat, ceea ce înseamnă că pentru situaţia dedusă judecăţii nu există cadru legal aplicabil.

3.2. Pârâta Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură (DAPP), a criticat soluţia pentru nelegalitate, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2014, Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură şi-a încetat existenţa, fiind preluat de Ministerul Apelor şi Pădurilor care devine astfel, singurul recurent în litigiul dedus judecăţii.

4. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 7 iunie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Prin încheierea din 21 martie 2017, completul filtru a constatat, faţă de conţinutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, a declarat recursul formulat de pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, şi a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

II. Cu privire la cererea de recurs. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Criticile formulate în recurs se subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.

Pentru a răspunde criticilor formulate de recurentul-pârât, instanţa de control judiciar trebuie să lămurească regimul juridic al compensaţiilor solicitate de reclamant pentru anul 2013, prin raportare, atât la dispoziţiile art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, cât şi la Decizia nr. 36/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în complet de dezlegare a unor chestiuni de drept.

i) Cu privire la cerinţele art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008

Este întemeiată critica pârâtului Ministerului Pădurilor şi Mediului referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor legale privind cerinţele prevăzute de Codul silvic pentru acordarea compensaţiilor, în ceea ce-l priveşte pe reclamantul Composesoratul Întregâlde.

Înalta Curte constată că în temeiul dispoziţiilor legale ce guvernează acordarea compensaţiilor se impune, în primul rând, cerinţa existenţei dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere afectate de situl Natura 2000, aceasta fiind situaţia premisă de la care trebuie să pornească analiza asupra situaţiei de fapt şi de drept deduse judecăţii.

Din cuprinsul art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 rezultă că textul se referă la "proprietarii" care nu recoltează produsele de pe terenurile forestiere, iar art. 6 din H.G. nr. 861/2009 prevede necesitatea depunerii unei copii "de pe documentul de proprietate" al solicitantului.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008:

"În scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru acordarea unor (...)

b) compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă."

Interpretarea gramaticală şi teleologică a textului de lege menţionat, precum şi a dispoziţiilor din H.G. nr. 861/2009 impun cerinţa existenţei dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantului, ca o condiţie esenţială pentru naşterea dreptului la acordarea compensaţiilor şi, în mod subsecvent, a exercitării acţiunii în instanţă.

Din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate prin exhibarea titlului obţinut conform procedurii prevăzute de Legea nr. 1/2000 pentru terenul forestier în suprafaţă de 1008,54 ha situat pe raza judeţului Alba. Din această suprafaţă, 385,05 ha au fost cuprinse, conform susţinerilor reclamantului, în aria total protejată a Sitului Natura 2000 Trascău - Munţii Trascăului în zona/tipul funcţional T1 şi T2, sit care este parte integrantă a Reţelei Ecologice Europene Natura 2000 in Romania.

Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor şi nici nu a solicitat reclamantului să depună titlul de proprietate asupra terenului, pronunţând hotărârea, fără a lămuri dacă cel care a solicitat acordarea compensaţiilor prevăzute de lege este titularul dreptului de proprietate, aspect esenţial în soluţionarea litigiului dedus judecăţii.

Analiza fondului litigiului presupune că instanţa trebuie să verifice dacă sunt îndeplinite, în primul rând cerinţele prevăzute de Codul silvic, adică reclamantul să fi obţinut titlu de proprietate asupra terenului în litigiu şi terenul să fie afectat de situl Natura 2000.

Celelalte condiţii, constând în aprobarea Comisiei Europene pentru acordarea ajutorului de stat şi adoptarea de către Guvernul României a normelor metodologice pentru acordarea compensaţiilor - aşa cum au fost acestea reliefate în Decizia nr. 36/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în complet de dezlegare a unor chestiuni de drept - vor fi analizate ulterior verificării condiţiilor ce rezultă din art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008.

Sunt relevante pentru aspectele menţionate Deciziile nr. 1324 din 27 martie 2018, 3282 din 27 octombrie 2017 şi 4126 din 15 decembrie 2017, pronunţate de Înalta Curte, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Aşa fiind, rezultă că litigiul a fost soluţionat fără a se verifica dacă cerinţele esenţiale pentru situaţia premisă de la care trebuie să pornească analiza asupra situaţiei de fapt şi de drept deduse judecăţii sunt îndeplinite şi, în consecinţă, se impune casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

ii) Temeiul juridic al soluţiei pronunţate de Înalta Curte

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8, raportat la art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează să admită recursul, să caseze sentinţa şi să trimită cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor împotriva sentinţei nr. 279 din 26 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată. Trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2018.