Joint tax liability upheld for company under common control with insolvent debtor
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the taxpayer's appeal as unfounded, thereby affirming the lower court's judgment and leaving in force the administrative decision imposing joint liability on the company for the debtor's outstanding tax debts of 2,076,371 RON (plus interest and penalties). The dispute arose from a fiscal administrative challenge against the tax authority's decision to hold the appellant jointly liable under Art. 27(3)(c) of the Fiscal Procedure Code (O.G. no. 92/2003), on the grounds that the two companies were under common indirect control and that the appellant had employment relationships with at least half of the debtor's employees. The court held that all statutory conditions for joint liability were met: the debtor was declared insolvent, the appellant exercised indirect control through a common administrator/shareholder, and three of the debtor's five employees also worked for the appellant during the period when the tax obligations arose. The court also rejected the procedural complaint, ruling that the internal report proposing joint liability was not an administrative fiscal act requiring communication, as only the decision establishing concrete obligations—which was duly communicated and contested—constituted such an act.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 496 din C. proc. civ; Joint tax liability upheld for company under common control with insolvent debtor: Având în vedere că acesta emană de la intimată, fiind un înscris fiscal, prin raportare la definiţia dată actului administrativ fiscal de art. 41 din O.G. nr. 92/2003, se impune a se reţine încălcarea dreptului la apărare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 05.12.2013, sub nr. x/2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. (fosta S.C. B. S.R.L.) societate în insolvenţă, reprezentată legal prin C. SPRL, în calitate de administrator judiciar, şi d-l D. în calitate de administrator special, a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, solicitând pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună:
(i) anularea Deciziei nr. 521/4.09.2013 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 444/15.05.2013;
(ii) admiterea contestaţiei şi, pe cale de consecinţă, anularea ca netemeinică şi nelegală a Deciziei nr. 444/15.05.2013, exonerarea de la plata sumei de 2.076.371 RON reprezentând debit, precum şi a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente, anularea tuturor actelor ulterioare acestei decizii.
2. Hotărârea pronunţată în cauză
Prin sentinţa nr. 320/2 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei nr. 230/2 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs în termen legal reclamanta S.C. A. S.R.L., susţinând că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pentru următoarele argumente:
Prin Decizia nr. 444/15.05.2013 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor s-a dispus atragerea răspunderii solidare a societăţii reclamante pentru obligaţiile de plată restante ale debitoarei S.C.E. S.R.L.. În motivarea deciziei s-a precizat faptul că "cele două societăţi se afla sub control comun indirect".
Reţinerea acestei stări de fapt nu este una care să concorde cu realitatea, aspect menţionat în contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 444/15.05.2013.
Referatul cu propunerea de atragere a răspunderii solidare nr. 8917/03.04.2013, care a stat la baza Deciziei nr. 444/15.05.2013, nu a fost comunicat.
Având în vedere că acesta emană de la intimată, fiind un înscris fiscal, prin raportare la definiţia dată actului administrativ fiscal de art. 41 din O.G. nr. 92/2003, se impune a se reţine încălcarea dreptului la apărare.
Între S.C. A. S.R.L. şi S.C.E. S.R.L. nu s-a exercitat un control comun indirect, aspect care a fost dovedit prin depunerea la dosarul de fond a informaţiilor privind evoluţia extinsă a celor două societăţi, informaţii furnizate de Oficiul Registrului Comerţului Bihor.
Antrenarea răspunderii în solidar a reclamantei se întemeiază pe dispoziţiile art. 27 alin. (3) lit. c) din O.G. nr. 92/2003. Pe întreaga durată în care s-au derulat relaţiile comerciale între reclamantă şi S.C.E. S.R.L., acestea s-au bazat pe buna-credinţă, fără ca vreuna dintre părţi să urmărească prejudicierea celeilalte.
Pe durata întregului proces de la instanţa de fond, intimata nu s-a prezentat la niciun termen de judecată şi nu şi-a formulat nicio apărare în dovedirea netemeiniciei celor invocate în cererea de chemare în judecată. Această stare totală de pasivitate denotă faptul că intimata nu avea niciun argument valabil prin care să combată cele susţinute de reclamantă.
În concluzie, pentru motivele expuse, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei nr. 230/2015 şi admiterea contestaţiei.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, ca temeinică şi legală, pentru următoarele motive:
S.C.E. S.R.L. datorează bugetului de stat suma de 2.076.371 RON cu titlu de TVA, impozit pe profit, contribuţii, dobânzi şi penalităţi de întârziere, fiind declarată în stare de faliment la data de 03.05.2012.
S.C. A. S.R.L. răspunde solidar cu S.C.E. S.R.L., deoarece cele două societăţi se află sub control comun indirect, calitatea de administrator fiind deţinută de către d-l D., care deţine o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 4%. Cota majoritară, de 96% este deţinută de d-na F., asociat, fosta soţie a d-lui D.. În cadrul S.C.E. S.R.L. dl. D. deţine o cotă de participare de 99,99%.
Potrivit documentelor anexate ca urmare a audierii din data de 19.02.2013 rezultă că S.C. A. S.R.L. a avut raporturi comerciale de muncă cu cel puţin jumătate dintre angajaţii debitorului.
În ceea ce priveşte necomunicarea referatului cu propuneri de atragere a răspunderii solidare nr. x/03.04.2013, acesta este un document intern care nu se comunică. Prin invitaţia nr. x/26.11.2012 contribuabilul a fost invitat la audiere de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor - Activitatea de Colectare, audierea fiind reprogramată la cererea administratorului societăţii pentru data de 05.02.2013.
Referitor la aplicarea art. 27 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, ca o condiţie pentru a se putea atrage răspunderea pentru obligaţiile de plată ale debitorului, acesta trebuie să fie insolvabil sau declarat insolvent. Având în vedere că începând cu data de 03.05.2012 societatea a intrat în procedură simplificată de insolvenţă, această condiţie este îndeplinită.
Actele administrative emise respectă prevederile Codului de procedură fiscală, fiind întrunite elementele aplicării art. 27 alin. (3) lit. c) din acest act normativ, astfel că se impune respingerea recursului ca nefondat.
4. Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor intimatei-pârâte ca nefondate, precizând că îşi menţine punctul de vedere expus în cuprinsul recursului, precum şi în toate apărările formulate în dosarul de fond cu privire la reţinerea eronată a stării de fapt în cuprinsul Deciziei nr. 444/15.05.2013 emisă de către intimata-pârâtă.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează.
Reclamanta S.C. A. S.R.L. (fosta S.C. B. S.R.L.) a supus controlului de legalitate în condiţiile art. 218 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, Decizia nr. 444/15.05.22013 de atragere a răspunderii solidare a S.C. A. S.R.L. pentru obligaţiile de plată ale debitoarei S.C.E. S.R.L., precum şi Decizia nr. 521 din 04.09.2013 privind soluţionarea contestaţiei formulate de S.C. A. S.R.L. şi înregistrată la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor sub nr. x
Temeiul juridic pe care s-a fundamentat Decizia nr. 444/15.05.2013 a fost reprezentat de art. 27 alin. (3) lit. c) din O.G. nr. 92/2003, potrivit căruia:
"(3)Persoana juridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod sau declarat insolvent dacă, direct ori indirect, controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul şi dacă este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii:
/.../c) are sau a avut raporturi de muncă sau civile de prestări de servicii cu cel puţin jumătate dintre angajaţii sau prestatorii de servicii ai debitorului".
Pentru a decide angajarea răspunderii solidare a reclamantei pentru obligaţiile fiscale de plată restante ale debitoarei S.C.E. S.R.L., autoritatea pârâtă a avut în vedere următoarele elemente:
S.C.E. S.R.L. înregistra la data de 22.03.2013 obligaţii fiscale de plată restante în valoare de 2.076.371 RON.
La data de 03.05.2012, societatea debitoare a fost declarată în stare de faliment.
Reclamanta S.C. A. S.R.L. răspunde solidar cu debitoarea S.C.E. S.R.L., deoarece aceste două societăţi se află sub control comun indirect, calitatea de administrator fiind deţinută de către d-l D., cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 4%, cota majoritară de 96% fiind deţinută de către d-na F., soţia d-lui D..
Din analiza centralizatoarelor fişelor fiscale la nivel de angajator pentru anul 2011 ale celor două societăţi s-a constatat că 3 angajaţi din cei 5 ai S.C.E. S.R.L. au fost angajaţi şi în cadrul S.C. B. S.R.L. (în prezent S.C. A. S.R.L.).
Prin urmare, s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 27 alin. (3) lit. c) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Aceste dispoziţii legale au fost în mod corect interpretate şi aplicate de către prima instanţă, susţinerile recurentei-reclamante fiind neîntemeiate.
O condiţie esenţială ce se impune a fi îndeplinită pentru angajarea răspunderii solidare în temeiul art. 27 alin. (3) lit. c) din Codul de procedură fiscală este aceea ca debitorul să fi fost declarat insolvabil în condiţiile acestui cod sau insolvent.
Această condiţie este îndeplinită în cauză, întrucât faţă de debitoarea S.C.E. S.R.L. a fost deschisă procedura insolvenţei potrivit Legii nr. 85/2006, prin încheierea nr. 1153/F/201 din data 03.05.2012 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x
O altă condiţie impusă de textul de lege analizat şi care este îndeplinită în cauză este aceea că societatea reclamantă să se afle, direct sau indirect, sub control comun cu debitoarea S.C.E. S.R.L.
Astfel, d-l D. a dobândit în cursul anului 2011 cota de 99.9987% din capitalul social al S.C.E. S.R.L. (fostă S.C. G. S.R.L.), deţinând concomitent şi calitatea de asociat şi administrator al S.C. A. S.R.L. (fostă S.C. B. S.R.L.), conform datelor furnizate de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor .
În calitate de administrator al celor două societăţi, d-l D. a încheiat la data de 12.04.2012 contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x şi 1318/12.04.2012, prin care bunurile S.C.E. S.R.L. au fost înstrăinate către reclamanta din prezenta cauză, fără ca preţul reprezentând contravaloarea acestor bunuri să fi fost achitat. Toate aceste împrejurări sunt evidenţiate în Raportul privind rezultatele verificărilor efectuate la S.C. B. S.R.L., înregistrat la D.G.F.P. Bihor sub nr. x/2012 .
Ca urmare a neachitării preţului aferent celor două tranzacţii, la data de 31.08.2012 S.C.E. S.R.L. avea de recuperat de la S.C. B. S.R.L. o creanţă în sumă de 5.964.042 RON. De asemenea, S.C.E. S.R.L. figura cu obligaţii fiscale de plată constând în TVA în valoare de 1.343.184 RON şi impozit pe profit în valoare de 728.768 RON, obligaţii pentru care s-a şi emis Decizia de angajare a răspunderii solidare a S.C. A. S.R.L. nr. 444/15.05.2013, decizie contestată în prezenta cauză.
Referitor la condiţia ca persoana juridică a cărei răspundere este atrasă în solidar cu debitorul să fi avut raporturi de muncă sau civile de prestări de servicii cu cel puţin jumătate dintre angajaţii sau prestatorii de servicii ai debitorului, în mod corect prima instanţă a constatat că este îndeplinită în cauză.
Astfel, principalele obligaţii fiscale ale debitoarei S.C.E. S.R.L. au fost generate de încheierea celor două contracte de vânzare-cumpărare din luna aprilie 2012, perioadă în care trei dintre angajaţii societăţii debitoare au avut raporturi de muncă şi cu societatea reclamantă.
Faptul că încetarea contractelor de muncă la societatea debitoare pentru cei trei angajaţi comuni a intervenit în luna iunie 2012 nu are nicio relevanţă, raportat la data naşterii obligaţiilor fiscale în sarcina debitoarei.
Referitor la pretinsa neîndeplinire a obligaţiei de comunicare a Referatului cu propunerea de atragere a răspunderii solidare nr. 8907/03.04.2013 încheiat de Administraţia Finanţelor Publice Oradea, susţinerile recurentei nu vor fi reţinute, întrucât nu toate actele emise de organele fiscale sunt acte administrative fiscale, ci doar acelea care stabilesc obligaţii concrete în sarcina contribuabilului.
Referatul cu propunerea de atragere a răspunderii solidare nu este un act administrativ fiscal în accepţiunea art. 41 din O.G. nr. 92/203, astfel că nu exista obligaţia comunicării acestuia către reclamantă.
Potrivit art. 28 din O.G. nr. 92/2003, decizia de angajare a răspunderii solidare constituie titlu de creanţă şi se comunică persoanei obligate la plată.
În privinţa acestei decizii, obligaţia de comunicare către reclamantă a fost îndeplinită, decizia fiind contestată atât în etapa administrativă, cât şi în cea jurisdicţională.
Prin urmare, în mod legal prima instanţă a constatat că acţiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată sub aspectul tuturor motivelor de nelegalitate invocate, astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Înalta Curte va dispune respingerea recursului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. (fosta S.C. B. S.R.L.) societate în insolvenţă, prin administrator judiciar C. SPRL şi administrator special D. împotriva sentinţei nr. 230 din 2 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 martie 2018.