Fiscal accessory claims following principal debt prescription and imputation of current payments to suspended debts

Şedinţa publică din data de 26 martie 2018

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, anularea deciziei nr. 147/22.05.2013 emisă în soluţionarea contestaţiei administrative şi, pe cale de consecinţă, anularea Deciziei nr. 214/30.10.2012 privind obligaţiile de plată accesorii, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 624 din 6 martie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal:

- a admis în parte contestaţia formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor;

- a anulat parţial Decizia nr. 147/22.05.2013 şi nr. 214/30.10.2012, emisă de pârâtă pentru suma de 2.383.070 RON, reprezentând obligaţii fiscale accesorii, menţinând actele administrativ-fiscale contestate pentru suma de 4.922 RON;

- a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 30.961,35 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, solicitând casarea în parte a sentinţei şi, în rejudecare, pe fond, respingerea acţiunii, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat a formulat următoarele critici:

Instanţa de fond a reţinut că instanţa de fond în mod greşit şi-a fundamentat hotărârea exclusiv pe concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, fără a ţine cont de apărările pârâtei şi fără a arăta motivele pentru care acestea au fost înlăturate.

Astfel, s-a susţinut în faţa primei instanţe că intimata datorează suma de 2.387.992 RON, reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit în condiţiile în care organul de administrare fiscală a distribuit sumele reprezentând plăţi curente virate de aceasta in contul unic buget de stat, pentru stingerea unor debite restante, debite contestate de societate pe calea contenciosului administrativ, introduse de organul de administrare fiscală în "subsistemul actelor administrativ-fiscale suspendate la executare" (SASE); ulterior sumele au fost scoase din acest modul ca urmare a unor soluţii pronunţate de instanţe în diverse stadii de judecată a procesului civil, iar obligaţiile fiscale curente, rămase nestinse, constituie baza de calcul a accesoriile stabilite prin deciziile contestate.

În continuare, reiterează succesiunea evenimentelor care au condus la starea de fapt fiscală care a determinat emiterea deciziilor privind creanţele accesorii contestate. Astfel, în baza constatărilor cuprinse în Raportul de inspecţie fiscală nr. x/21.01.2008, DGAMC a emis în sarcina reclamantei Decizia de impunere nr. 3/21.01.2008 cu obligaţii de plată la impozitul pe profit, reprezentând debit 23.118.141 RON şi dobândă 41.340.289 RON.

Această decizie a fost contestată pe cale administrativă de către societate, iar prin Decizia nr. 118/2008 privind soluţionarea contestaţiei s-a dispus respingerea contestaţiei pentru debitul de 16.915.950 RON şi desfiinţarea parţiala a Deciziei de impunere nr. 3/21.01.2008 pentru suma de 47.542.480 RON, reprezentând impozit pe profit aferent perioadei 01.01.2002 - 28.02.2002 în sumă de 5.728.894 RON, impozit pe profit aferent anului 2005 în sumă de 473.297 RON şi dobânzi în sumă de 30.777.354 RON, cu reverificarea perioadei şi a impozitelor aferente debitelor desfiinţate.

Ca urmare a reverificărilor dispuse prin Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 118/2008, organele fiscale au emis în sarcina intimatei Decizia de impunere nr. 357/24.09.2008, întocmită în baza constatărilor fiscale din Raportul de inspecţie fiscală nr. x/24.09.2008, prin care au fost stabilite următoarele obligaţii de plată la impozitul pe profit debit: 473.297 RON şi dobândă 30.777.354 Iei.

Prin acţiunile formulate în instanţă, intimata a atacat pe calea contenciosului administrativ atât Decizia de impunere nr. 3/21.01.2008 şi Decizia nr. 118/2008 privind soluţionarea pe cale administrativă a contestaţiei formulate împotriva acestei decizii, pentru suma de 16.915.950 RON reprezentând impozit pe profit stabilit prin decizia de impunere şi menţinută prin decizia de soluţionare a contestaţiei administrative, cât şi Decizia de impunere nr. 357/24.09.2008 întocmită ca urmare a reverificărilor dispuse prin Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 118/2008, pentru impozitul pe profit în sumă de 473.297 RON şi accesorii aferente impozitului pe profit în sumă de 30.777.354 RON.

În paralel, în dosarul nr. x/2008, având ca obiect contestaţie la executare-suspendare executare a Deciziei de impunere nr. 3/24.01.2008 şi a Deciziei nr. 118/22.04.2008 privind soluţionarea contestaţiei administrative formulate împotriva deciziei de impunere respective, soluţionat prin încheierea din data de 21 mai 2010, instanţa dispune suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului cu nr. x/2008, având ca obiect anularea actelor administrative menţionate.

Soluţionând fondul cauzei, Curtea de Apel Bucureşti, în data de 13.07.2010, în dosarul nr. x/2008, respinge ca neîntemeiată acţiunea reclamantei S.C. A. S.A., privind anularea Deciziei de impunere nr. 3/2008, a RIF nr. 11240/2008 şi a Deciziei privind soluţionarea contestaţiei nr. 118/2008, şi ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea Deciziei de impunere nr. 357/2008; iar prin Decizia nr. 3049/26.05.2011, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2008, se respinge ca nefondat recursul declarat de S.C. A. S.A.

Totodată, deşi în prima instanţă, prin decizia civilă nr. 3822/10.11.2009 pronunţată în dosarul nr. x/2009, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea reclamantei S.C. A. S.A. privind suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 357/24.09.2009 până la soluţionarea cauzei având dosar nr. x/2008, prin decizia civilă nr. 3127/15.06.2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a admiterii cererii de recurs formulate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, instanţa a admis recursul şi a respins cererea de suspendare formulată.

Pe cale de consecinţă, in temeiul dispoziţiilor deciziei civile nr. 3127/15.06.2010 emisă de ICCJ, secţia de contencios administrativ şi fiscal, organul de administrare fiscală a scos dobânzile în sumă de 30.777.354 RON din modulul SASE, procedând la stingerea acestora prin distribuirea plăţilor curente efectuate de intimata în contul unic al bugetului de stat, conform procedurii de stingere a debitelor faţă de buget reglementate de codul de procedură fiscală, fapt pentru care obligaţiile curente nestinse la termenul de scadenţă au generat accesoriile stabilite prin actele administrative fiscale contestate.

In acest sens, sunt aplicabile dispoziţiile art. 110, 114, 115, 119, 120 şi 1201 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, potrivit cărora dobânzile se calculează pentru sume datorate şi neplătite la bugetul general consolidat al statului, iar penalităţile se calculează pentru achitarea debitelor cu o întârziere mai mare de 30 de zile de la scadenţă. Calcularea de accesorii are efectul unei sancţiuni fiscale aplicată acelor contribuabili care nu îşi onorează obligaţiile fiscale în cuantumul şi la termenele prevăzute în legislaţia specifică.

In concluzie, fata de situaţia de fapt descrisă, raportată la dispoziţiile legale aplicabile, în perioada în care operează suspendarea executării titlului de creanţă prin care sunt individualizate obligaţiile principale este firesc să fie suspendată şi calcularea de accesorii asupra acestor obligaţii, aceasta neînsemnând însă că dacă după soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, titlul de creanţă prin care sunt individualizate obligaţiile principale este menţinut, organul fiscal nu are dreptul să actualizeze accesoriile pe care a fost împiedicat să le calculeze în virtutea efectelor pe care le-a produs hotărârea judecătorească prin care s-a dispus suspendarea executării titlului de creanţă.

Totodată, având în vedere prevederile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, hotărârea judecătorească de suspendare a executării actului administrativ fiscal având efecte limitate în timp nu exonerează debitorul de plata obligaţiilor fiscale, ci are ca efect suspendarea oricărei forme de executare a actului, până la expirarea duratei suspendării, când instanţa judecătorească urmează să se pronunţe asupra legalităţii sau nelegalităţii acestuia.

În condiţiile în care, după parcurgerea căilor de atac prevăzute de lege, instanţa de judecată stabileşte prin hotărâre irevocabilă legalitatea actului administrativ fiscal, rezultând astfel că în cauză creanţa este certă, lichidă şi exigibilă, această situaţie generează plata accesoriilor aferente debitului principal, calculate după termenul de scadenţă, inclusiv pe perioada în care a fost suspendată executarea actului administrativ, în conformitate cu prevederile art. 119 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Fata de dispoziţia primei instanţe privitoare la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 30.961.35 RON, recurenta pârâtă consideră că instanţa de fond trebuia sa analizeze îndeplinirea condiţiilor impuse de art. 451 - 453 C. proc. civ., pentru a conchide că nu este îndeplinită condiţia cuantumului rezonabil al cheltuielilor de judecată, întrucât prezenta cauză nu prezintă o complexitate deosebită atât in pregătirea apărării din partea avocaţilor, a întocmirii raportului de expertiza cat şi in soluţionarea pricinii de către instanţa de judecată, astfel încât se impune cenzurarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 20.500 RON, atât a onorariului expertului cât şi cel şi al avocatului.

In considerarea celor expuse, solicită admiterea recursului, casarea in parte a sentinţei civile recurate in sensul respingerii acţiunii in totalitate ca neîntemeiata.

4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea înregistrată, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată generate în recurs.

În motivarea întâmpinării a formulat următoarele apărări:

Singura critică indicată în memoriul de recurs cu privire la hotărârea instanţei de fond este aceea că instanţa de fond nu a ţinut cont de apărările ANAF şi nu a arătat argumentele pentru care acestea au fost înlăturate, critică care nu se încadrează la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu vizează aspecte de drept material. Critica este în mod vădit neîntemeiată, instanţa stabilind în considerentele hotărârii situaţia de fapt expusă în detaliu de către ambele părţi, argumentele invocate de aceştia, încadrarea in drept a situaţiei de fapt expuse şi motivele pentru care a apreciat ca fiind nelegale actele administrativ fiscale emise de recurenta ANAF. Ca urmare, obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, impusă de prevederile art. 425 C. proc. civ. a fost îndeplinită, chiar dacă recurenta ANAF nu este mulţumită cu dezlegarea dată de către prima instanţă.

În mod corect instanţa de fond a constatat, în considerentele sentinţei recurate, că prin sentinţa civilă nr. 7030/2009 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti, irevocabilă prin perimarea recursului, s-a constatat prescris dreptul ANAF - DGAMC de a cere executarea silită pentru suma de 16.915.650 RON, reprezentând impozit pe profit (aşa cum s-a arătat mai sus, sumă stabilită prin decizia de impunere nr. 3/21.01.2008, modificată prin decizia ANAF- DGAMC nr. 118/22.04.2008, pentru care s-a dispus anularea titlului executoriu.

Este adevărat că în perioada soluţionării recursului declarat de ANAF în dosarul nr. x/2008 în care prin sentinţa nr. 7030/2009 se constatase prescripţia executării silite, conform celor mai sus expuse, la 21 mai 2010 Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea judecăţii recursului declarat de ANAF până la soluţionarea definitiva şi irevocabilă a dosarului nr. x/2008, având ca obiect anularea actelor administrative menţionate, apreciind ca in cazul unei soluţii definitive favorabile A. în respectiva cauză, executarea silita rămâne fără obiect, iar ANAF nu mai poate justifica un interes în legătură cu calea de atac declarată, însă aspectul invocat de recurentă nu influenţează cu nimic situaţia constatată deja irevocabil la momentul de faţă privind împlinirea termenului de prescripţie a executări silite pentru debitul principal şi implicit pentru accesoriile calculate la acesta, înscrise iniţial în decizia nr. 3/2008.

In consecinţa, în mod eronat susţine ANAF că, după încetarea perioadelor de suspendare a executării actelor administrative ar fi avut vreun drept de a imputa plăţile curente asupra respectivelor sume, suspendate un timp la executare, in condiţiile in care la nivelul anului 2010 (când se pretinde că dobânzile au fost scoase din modulul SASE) instanţele constataseră deja ca debitul principal la care s-au aplicat dobânzi este prescris, desfiinţându-se actele de executare silită. Aşa fiind, în condiţiile art. 46.1. lit. e) din Normele de aplicare ale Codului de procedură fiscală se desfiinţase şi actul administrativ fiscal prin care se stabilise debitul principal, prescris la executare, determinând aplicabilitatea prevederilor art. 47 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, în sensul in care desfiinţarea actului administrativ fiscal prin care s-au stabilit creanţe principale atrage şi desfiinţarea actului prin care s-au stabilit creanţe accesorii aferente creanţelor principale, existând de asemenea dispusă şi suspendarea executărilor silite pornite de ANAF in legătură cu respectivele debite, cu obligaţia ANAF de a scoate din fişă sumele prescrise, conform art. 134 Codul de procedură fiscală

Motivul determinant, reţinut de instanţa de fond în aprecierea greşitei imputaţii a plaţilor, efectuata de către ANAF în legătura cu suma de 30.777.354 RON îl constituie faptul că sumele respective reprezentau accesorii aferente impozitului pe profit in suma de 16.915.650 RON (aspect ce rezulta din raportul de expertiză, dar chiar şi din concluziile scrise ale pârâtei), iar ca efect al sentinţei civile nr. 7030/2009 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, al prevederilor art. 47 alin. (2) şi 134 alin. (1) din Codul de procedura fiscală (forma in vigoare la 13.12.2012) dar şi al principiului accesorium sequitur principale, accesoriile menţionate nu mai puteau fi executate silit şi deci nici nu puteau face obiect al imputaţiei plătii.

Prin deciziile contestate au fost stabilite obligaţii fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere in cuantum total de 20.446.393 RON aferente obligaţiilor fiscale scadente in perioada 2008-2012, obligaţii care, deşi au fost achitate la termenul scadent, au fost stinse cu întârziere in mod eronat întrucât ANAF a procedat la imputarea plăţilor efectuate asupra unor obligaţii fiscale contestate la executare şi in legătură cu care au operat de-a lungul timpului diverse suspendări ale executărilor precum şi ale executărilor silite, şi care la momentul de fată sunt constatate, prin hotărâre judecătorească ca fiind prescrise la executare silită.

Este vorba de debitele înscrise iniţial în decizia nr. 3/21.01.2008 modificată ulterior prin decizia nr. 118/22.04.2008, fapt ce a generat şi emiterea deciziei subsecvente nr. 357/24.09.2008 prin care au fost recalculate accesoriile înscrise iniţial in decizia nr. 3/2008, debite in prezent constatate ca fiind prescrise la executare silită in dosarul nr. x/2008 respectiv y/2010.

De asemenea, o parte din sumele contestate sunt stabilite suplimentar deoarece ANAF a aplicat corecţii în fisa de plătitor, urmare a calculării de accesorii la debitele curente după încetarea unor perioade de suspendare a deciziilor nr. 118/2008 sau nr. 357/2008, fără a se ţine cont de suspendările ce afectau executările silite demarate pentru recuperarea creanţelor înscrise in aceste decizii de impunere şi nici de efectele intervenţiei prescripţiei executării silite constatate în cauză.

Cu ordinele de plată depuse la dosarul de fond s-a dovedit achitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale declarate in perioada 2008-2012, fiind de observat din anexa la deciziile contestate că accesoriile au fost calculate (contrar susţinerilor ANAF care susţine că a imputat plăţile curente ale subscrisei asupra accesoriilor in cuantum de 30.777.354 RON urmare a deciziei civile nr. 3127/15.06.2010 şi pentru debite cu scadenta anterioara perioadei 25.06.2010-26.03.2012, începând cu data punerii în executare a deciziei nr. 3/2008. Şi acesta este o altă încercare a ANAF de a distorsiona realitatea probată pe deplin cu înscrisurile depuse la dosarul de fond şi cu raportul de expertiză întocmit în cauză.

Expertiza executată în cauză a reliefat faptul că in situaţia in care se operează in fişa pe plătitor operaţiile de diminuare şi eliminare din fisă a sumelor pentru care a intervenit prescripţia executării silite, rezultatul obţinut este in mod constant un surplus de plată, astfel că generarea de accesorii la plată este un nonsens.

Prin acţiunea formulată, s-a invocat, în principal, modul eronat de imputaţie a plăţilor asupra creanţelor înscrise in decizia nr. 3/2008, modificata ulterior - şi aplicarea de accesorii la obligaţiile curente. În temeiul expertizei efectuate, s-a constatat în mod irevocabil împlinirea la 1.01.2008 a termenului de prescripţie a executării silite a debitului principal înscris in decizia nr. 3/2008 - motiv pentru care expertiza efectuată a analizat deciziile finale existente la data întocmirii raportului - şi a concluzionat, prin raportare la prevederile art. 134 alin. (1) Codul de procedură fiscalăsi la art. 47 alin. (2) Codul de procedură fiscală, că se impun a fi efectuate operaţiuni de diminuare şi de eliminare din fişă a sumelor pentru care a intervenit prescripţia, conform celor indicate la fila 5 şi in anexele raportului întocmit.

Prin raportare la sentinţa nr. 7030/26.05.2009 pronunţată in dosarul nr. x/2008 în sensul constatării ca fiind prescris dreptul de a cere executarea silită a debitului principal, respectiv a obligaţiilor suplimentare de plată ce rezultă in urma reverificării fiscale in baza deciziei de impunere nr. 118/22.04.2008, în răspunsul la obiecţiuni, experta a apreciat că prin prisma acestei sentinţe, analiza perioadelor de suspendare care au operat temporar, nu mai are nicio relevanţă, deoarece soluţia dispusă de instanţă produce efecte de la data emiterii actului administrativ atacat, şi nu de la data pronunţării hotărârii.

Din expertiză a rezultat că sumele totale cu care trebuie corectate fisa depăşesc valoarea deciziilor de impunere contestate, ANAF efectuând stingeri ale datoriilor, cu încălcarea art. 115 alin. 4 Codul de procedură fiscală fără a comunica societăţii modul de stingere, şi fără a emite acte administrativ fiscale ce ar fi putut fi contestate.

In condiţiile date, instanţa de fond a constatat în mod corect că deciziile contestate îşi pierd valabilitatea, ca efect al aplicării prevederilor art. 47 şi art. 134 din Codul de procedură fiscală şi al hotărârilor judecătoreşti de constatare a perimării, reţinând în plus că nu au fost respectate de către ANAF hotărârile judecătoreşti prin care s-au dispus suspendări ale debitului prescris la executare silita până la momentul la care instanţele au confirmat in mod irevocabil prescripţia executării silite, astfel că sumele pentru care se începuse executarea silită nu puteau fi in mod legal stinse din plăţile curente,

Faţă de motivele expuse, probate cu înscrisurile şi expertiza efectuata in cauza, solicită respingerea recursului formulat de ANAF.

De asemenea, in ceea ce priveşte critica recurentei cu referire la valoarea cheltuielilor de judecată, in raport de complexitatea cauzei, solicită să se constate caracterul neîntemeiat al susţinerilor ANAF, care omite a preciza că problema de drept trenează nerezolvata din 2008, instanţa de fond făcând deja aplicare prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. in ceea ce priveşte onorariul de avocat.

2. Procedura de soluţionare a recursului

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 23 octombrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 15 ianuarie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Analiza recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa atacată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat.

Intimata reclamantă a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ decizia nr. 147/22.05.2013, emisă în urma soluţionării contestaţiei şi Decizia referitoare la obligaţiile fiscale accesorii nr. 214/30.10.2012, emise de pârâtă pentru suma de 2.383.070 RON.

Prima instanţă a constatat că deciziile contestate în cauză au fost emise nelegal, întrucât organele fiscale au imputat plăţile efectuate de reclamantă în vederea stingerii unor obligaţii fiscale curente asupra creanţei în suma de 30.777.354 RON, reprezentând accesorii, stabilite prin decizia de impunere 357/2008, aferente impozitului pe profit în suma de 16.915.650 RON - aspect ce rezultă atât din constatările raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză cât şi din concluziile scrie ale pârâtei, aflate la dosarul de fond - creanţe care nu mai puteau fi executate silit şi nu mai puteau face obiectul imputaţiei plăţilor.

Prima instanţă a reţinut că această imposibilitate constituie efectul sentinţei nr. 7030/2009 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, în aplicarea dispoziţiilor art. 47 alin. (2) şi art. 134 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, menţionând totodată şi faptul că imputaţia plăţii nu se putea face asupra unor creanţe în privinţa cărora a fost dispusă suspendarea executării silite, dată fiind lipsa caracterului exigibil al acestor obligaţii.

Recurenta pârâtă, în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a criticat hotărârea primei instanţe pe motiv că aceasta omite să răspundă la argumentele sale, considerând eronată concluzia acesteia, formulată în sensul că deciziile de impunere referitoare la obligaţiile de plată accesorii sunt nelegale în virtutea faptului că reclamanta a plătit debitul principal la scadenţă, respectiv că nu se putea imputa plata efectuată pentru stingerea unor obligaţii fiscale principale asupra unor obligaţii fiscale în privinţa cărora fusese dispusă suspendarea executării silite.

În acest context, recurenta pârâtă arată că organul fiscal a distribuit în mod corect plăţile efectuate de intimata reclamantă în contul unor obligaţii fiscale curente în vederea stingerii creanţei de 30.777.354 RON, reprezentând dobânzi şi penalităţi stabilite prin Decizia de impunere nr. 357/24.09.2008, emisă ca urmare a reverificării dispuse prin Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 118/2008 şi constatările Raportului de inspecţie fiscală nr. x/24.09.2008, având în vedere următoarele hotărâri judecătoreşti:

- decizia civilă nr. 3127/15.06.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a admis recursul ANAF şi s-a respins cererea de suspendarea executării formulată de reclamanta S.C. A. S.A. privind Decizia de impunere nr. 357/24.09.2008, a Deciziei de impunere nr. 3/2008, a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 118/22.04.2008 şi a Deciziei de impunere nr. 357/2008, admisă anterior în primă instanţă.

- decizia pronunţată pe fondul cauzei de Curtea de Apel Bucureşti, în data de 13.07.2010, în dosarul nr. x/2008, definitivă prin Decizia nr. 3049/26.05.2011, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei S.C. A. S.A., având ca obiect anularea Deciziei de impunere nr. 3/2008, a RIF nr. 11240/2008 şi a Deciziei privind soluţionarea contestaţiei nr. 118/2008, precum şi respingerea ca inadmisibilă a capătului de cerere privind anularea Deciziei de impunere nr. 357/2008.

În drept, recurenta pârâtă invocă dispoziţiile art. 110, 114, 115, 119, 120 şi 1201 din Codul de procedură fiscală, arătând că potrivit acestora calcularea de accesorii are efectul unei sancţiuni fiscale aplicată acelor contribuabili care nu îşi onorează obligaţiile fiscale în cuantumul şi la termenele prevăzute în legislaţia fiscală.

Intimata reclamantă, prin apărările formulate, subliniază că efectul principal al sentinţei nr. 7030/26.05.2009 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, irevocabilă prin constatarea perimării recursului, constă în constatarea împlinirii termenului de prescripţie a executării silite pentru debitului principal reprezentând impozit pe profit în suma de 16.915.650 RON şi, implicit, pentru suma de 30.777.354 RON, reprezentând accesorii ale acestei sume, stabilite prin decizia de impunere 357/2008.

Cu titlu de constatare prealabilă, instanţa de control judiciar observă că recurenta pârâtă, deşi a arătat în motivarea recursului că a distribuit sumele achitate conform procedurii de stingere a debitelor reglementate de Codul de procedură fiscală, nu indică care este ipoteza aplicabilă reglementată de art. 115 din Codul de procedură fiscală cu referire la imputaţia plăţilor efectuate.

Conform dispoziţiilor art. 115 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură fiscală, dacă contribuabilul datorează mai multe creanţe fiscale de natura celor prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. a), iar suma plătită nu este suficientă pentru stingerea tuturor datoriilor, atunci se stinge tipul creanţă fiscală indicat de contribuabil, mai întâi creanţele fiscale principale, în ordinea vechimii, apoi obligaţiile fiscale accesorii, în ordinea vechimii.

De asemenea, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, organul fiscal competent va comunica debitorului modul în care a fost efectuată stingerea datoriilor prevăzute la alin. (1), cu cel puţin 5 zile înainte de următorul termen de plată a obligaţiilor fiscale.

În raport de aceste reglementări, instanţa de control judiciar apreciază că operaţiunea descrisă de recurenta pârâtă, în sensul că "după ce organul de administrare fiscală a scos dobânzile în suma de 30.777.354 RON din modulul SASE, procedând la stingerea acestora prin distribuirea plăţilor curente efectuate de intimată în contul unic al bugetului de stat, conform procedurii de stingere a debitelor faţă de buget reglementate de codul de procedură fiscală" este lipsită de fundament legal.

De asemenea, instanţa de control judiciar observă că recurenta pârâtă nu oferă nicio explicaţie în legătură cu efectele sentinţei nr. 7030/26.05.2009 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, irevocabilă prin perimarea recursului, prin care s-a constatat prescripţia dreptului ANAF - DGAC de a cere executarea silită pentru suma de 16.916.650 RON. Astfel, recurenta intimată nu abordează cel mai important aspect litigios, şi anume modul în care s-ar fi impus să respecte dispoziţiile art. 134 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora, dacă organul de executare constată împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţei fiscale, acesta va proceda la încetarea măsurilor de realizare şi la scăderea acestora din evidenţa analitică de plătitori.

Constituie un fapt necontestat de recurenta pârâtă faptul că suma de 30.777.354 RON, stinsă prin distribuirea sumelor plătite de intimata reclamantă în contul unor creanţe curente, constituie accesoriile creanţei fiscale reprezentând impozit pe profit în suma de 16.915.650 RON, în privinţa căreia, prin sentinţa nr. 7030/26.05.2009 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, irevocabilă prin constatarea perimării recursului, s-a constatat împlinirea termenului de prescripţie a executării silite.

În această situaţie, în virtutea principiului accesorium sequitur principale, recurenta pârâtă trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 134 alin. (1) din Codul de procedură fiscală atât în privinţa creanţei principale cât şi a creanţelor accesorii, fiind lipsit de relevanţă faptul că cererea de suspendare a executării a fost respinsă sau că actele administrativ fiscale prin care aceste creanţe accesorii au fost stabilite au rămas definitive în sistemul căilor administratve sau judiciare de atac.

În raport de cele reţinute în fapt şi în drept, prima instanţă în mod corect şi-a însuşit concluziile raportului de expertiză efectuat, prin care s-a concluzionat, în urma verificării corectitudinii stabilirii accesoriilor, că suma datorată de reclamantă cu acest titlun este de 4.922 RON. Aşa fiind, în lipsa unor critici pertinente sub aspectul aplicării normelor de drept fiscal, Înalta Curte apreciază că nici susţinerea recurentei, în sensul că prima instanţă în mod greşit şi-a însuşit concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză nu se încadrează la motivul de casare invocat.

Înalta Curte apreciază că sunt nefondate criticile recurentei pârâte şi în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Prima instanţă a apreciat că, în raport de circumstanţele cauzei, cheltuielile reprezentând onorariu de avocat în suma de 28.911 RON, sumă solicitată de reclamantă şi dovedită conform înscrisurilor aflate la dosar de fond nu este disproporţionată.

În acord cu prima instanţă, instanţa de control judiciar apreciază că valoarea stabilită de primă instanţă este rezonabilă, ţinând seama de complexitatea şi valoarea cauzei şi activitatea desfăşurată de avocat.

Pentru aceste considerente, instanţa de control judiciar apreciază că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reţinut în cauză.

Având în vedere dispoziţiile art. 451 C. proc. civ., apreciind că reprezintă o suma rezonabilă în raport de complexitatea şi valoare cauzei, precum şi activitatea desfăşurată de avocat, va dispune obligarea recurentei pârâte la plata către intimata reclamantă cheltuielilor de judecată suportate în recurs în suma de 10.000 RON.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge, ca nefondat, recursul formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva sentinţei nr. 624 din 6 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Obliga recurenta-pârâta la plata către intimata-reclamantă Societatea A. S.A. a sumei de 10.000 de RON, cheltuieli de judecată parţiale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2018.