Invalidation of action for unpaid court fees violates right of access to a tribunal where unreasonable time granted to foreign-domiciled parties

Anularea cererii de chemare în judecată ca nelegal timbrată. Termen nerezonabil acordat părţii cu domiciliul într-un alt stat pentru a complini diferenţa taxei judiciare de timbru datorate. Încălcarea dreptului de acces la o instanţă

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Procedura contencioasă.

Index alfabetic : taxă de timbru

proces echitabil

dreptul de acces la un tribunal

dreptul la apărare

C.proc.civ., art. 6

Prin anularea acţiunii, ca netimbrată, reclamantele au fost prejudiciate în dreptul de acces efectiv la o instanţă, în condiţiile în care au ataşat demersului judiciar dovada achitării unei taxe de timbru într-un cuantum consistent, raportat şi la faptul că intervalul de timp acordat pentru îndeplinirea obligaţiilor lor procesuale nu a fost unul rezonabil, care să satisfacă exigenţele dreptului la justiţie şi la un proces echitabil, având în vedere că acestea domiciliau în străinătate, acţionând în instanţă prin reprezentant.

Un interval de timp prea scurt, care pune partea în imposibilitate de a se conforma dispoziţiilor instanţei, are valoarea unui obstacol disproporţionat în exerciţiul dreptului fundamental de acces la un tribunal, semnificând o atingere adusă substanţei acestui drept, lipsindu-l astfel de finalitatea pentru care a fost reglementat. Intervalul de timp acordat pentru îndeplinirea unei obligaţii procesuale trebuie să fie rezonabil, să respecte dreptul de acces la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare şi toate garanţiile procesuale oferite de normele constituţionale şi comunitare din materia drepturilor fundamentale, adică să dea posibilitate părţii căreia i se adresează respectiva obligaţie să o ducă la îndeplinire în circumstanţele factuale ce caracterizează litigiul.

Secţia I civilă, decizia nr. 912 din 15 mai 2019

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Cluj-Secţia civilă în data de 24.08.2017, reclamantele A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Cluj-Napoca, C., D. E., F., obligarea pârâţilor la lăsarea în deplină proprietate şi posesie în favoarea reclamantelor a imobilului teren în suprafaţă de 641 mp, casă din cărămidă, acoperită cu ţigla, cu 2 localuri pentru prăvălii, 3 camere, 1 bucătărie şi dependinţe, casă din cărămidă acoperită cu tinichea, cu 3 camere, 1 bucătărie şi dependinţe, situate în Cluj-Napoca, intabularea imobilelor în favoarea reclamantelor şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată în caz de opoziţie.

Prin sentinţa nr. 1106/F din 06.03.2018 Tribunalul Cluj, Secţia civilă a anulat acţiunea, ca nelegal timbrată; a obligat reclamantele, în solidar, la plata, către pârâtul C., a sumei de 15.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată-onorariu avocaţial, la plata, către pârâta F., a sumei de 9.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată-onorariu avocaţial, la plata, către pârâta E., a sumei de 1.250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată-onorariu avocaţial.

Instanţa a constatat că, deşi citate cu menţiunea de a achita diferenţa de taxă judiciară de timbru, reclamantele nu şi-au adus la îndeplinire această obligaţie pentru termenul de judecată din 06.03.2018 şi nici nu au formulat cerere de reexaminare sau cerere de acordare a ajutorului public judiciar.

Prin decizia nr. 92/A din 12.06.2018 Curtea de Apel Cluj, Secţia I civilă a admis apelul reclamantelor împotriva sentinţei, pe care a anulat-o, trimiţând cauza în rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că, intervalul de timp de la data comunicării citaţiei (26.02.2018) şi până la termenul de judecată din 06.03.2018, nu este rezonabil şi încalcă dreptul de acces la justiţie

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât pârâţii C., F., precum şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, ambele recursuri fiind întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ.

Recurenţii-pârâţi C. şi F. au arătat că, în raport de acţiunea în revendicare promovată, reclamantele trebuiau să achite o taxă judiciară de timbru la valoare, acestea ştiau de potenţiala obligaţie a timbrării încă din data de 15.01.2018, astfel încât până la următorul termen din 06.03.2018 au avut la dispoziţie 49 de zile pentru a se pregăti pentru plata unei eventuale taxe de timbru.

Citaţia cu menţiunea timbrării a fost emisă pe 19.02.2018, de la această dată existând şi posibilitatea vizualizării pe site. Chiar şi acceptând data comunicării citaţiei, 26.02.2018, până la data termenului de judecată din 06.03.2018, reclamantele îşi puteau îndeplini obligaţia, în condiţiile în care un transfer internaţional durează 3 zile.

Mai mult, reclamantele nu au solicitat acordarea unui nou termen de judecată pentru achitarea taxei de timbru, refuzând pur şi simplu să o achite, nerespectând prevederile legale cu privire la timbrarea acţiunii.

Recurenţii-pârâţi au arătat că nici raţiunile CEDO nu îşi pot găsi aplicabilitate în cauză, întrucât procesul fiind judecat doar pe excepţie, reclamantele au posibilitatea de a promova o altă acţiune, pe care să o taxeze corect, fondul cauzei nefiind prejudiciat.

Recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj a arătat că apelul reclamantelor a fost admis în mod greşit, întrucât intervalul de timp ce se acordă pentru achitarea taxei de timbru nu se raportează la domiciliul părţii sau la sediul apărătorului, pentru a fi unul mai îndelungat.

Reclamantele nu au formulat cerere de reexaminare împotriva dispoziţiei cuprinse în citaţie privind cuantumul taxei, în condiţiile în care au susţinut că menţiunile din citaţie sunt contradictorii.

Pe de altă parte, transferul banilor din Israel în România se poate realiza prin modalităţi rapide, utilizând servicii prin care sumele se pot transfera în aceeaşi zi.

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 13.12.2018, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin raportul de admisibilitate, încadrarea juridică dată recursurilor a fost stabilită ca fiind în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ.

Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C.proc.civ., a dispus, prin rezoluţia de la aceeaşi dată, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C.proc.civ.

Părţile nu au formulat puncte de vedere la raportul de admisibilitate.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 6 alin. (1) C.proc.civ., „Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim şi previzibil, de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită de lege. În acest scop, instanţa este datoare să dispună toate măsurile permise de lege şi să asigure desfăşurarea cu celeritate a judecăţii.”

Textul legal este consecinţa implementării, în legislaţia naţională, a dispoziţiilor art. 6 alin. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, conform cărora orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării dreptului şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeinicei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa.

Este consacrat astfel, implicit dar neechivoc, dreptul de acces la o instanţă, rămânând ca procedura desfăşurată înaintea acesteia să fie, între altele, echitabilă, adică să asigure un just echilibru între părţile în litigiu, oferindu-le garanţiile specifice unei bune administrări a justiţiei într-o societate democratică.

Toate exigenţele care compun dreptul la un proces echitabil se subordonează ideii potrivit căreia Convenţia Europeană a Drepturilor Omului protejează drepturi concrete şi efective, iar nu teoretice şi iluzorii, în acest fel contribuindu-se la punerea în operă a principiului preeminenţei dreptului.

Acţiunea în revendicare promovată de reclamantele A. şi B. pe rolul Tribunalului Cluj a fost însoţită de o taxă de timbru în cuantum de 5.378 lei şi de înscrisuri doveditoare ale faptului că acestea au domiciliile în Israel.

Urmare a invocării mai multor excepţii prin întâmpinările formulate în cauză, printre care şi aceea a netimbrării, la termenul de judecată din 15.01.2018, Tribunalul Cluj a dispus amânarea cauzei şi emiterea unei adrese către Primăria Cluj, cu solicitarea de comunicare a certificatului de impunere pentru imobilul litigios, în vederea verificării taxei de timbru aferentă cererii de chemare în judecată, fiind acordat termen la 06.03.2018. A mai apreciat Tribunalul că în măsura în care aceste informaţii vor fi comunicate între termene, instanţa va proceda la verificarea şi calcularea timbrajului şi se vor cita reclamantele pentru achitarea unei eventuale diferenţe.

Relaţiile solicitate au fost înregistrate la dosar la data de 06.02.2019, reclamantele primind citaţii pe adresa domiciliului ales la data de 26.02.2018, conform celor anterior arătate, respectiv cu menţiunea achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 3.547,7 lei, fără a se indica dacă aceasta reprezintă o taxă în integralitatea ei sau o diferenţă datorată.

Prin adresa înregistrată la dosarul de fond în data de 01.03.2018, urmare a celor solicitate prin citaţie, reprezentantul reclamantelor a învederat că s-a achitat taxă judiciară de timbru în cuantum de 5.378 lei, iar la termenul din 06.03.2019, când tribunalul a învederat că taxa de timbru datorată este de 8.925,7 lei, din care s-a achitat iniţial 5.378 lei, rămânând o diferenţă de 3.547,7 lei, reprezentantul reclamantelor a solicitat acordarea unui termen în vederea achitării acestei diferenţe, cerere care a fost însă respinsă.

Eventuale adrese, rezoluţii ori alte înscrisuri din care să rezulte dacă şi cum s-a calculat taxa de timbru şi diferenţa datorată de reclamante nu se regăsesc în dosarul instanţei de fond care, la termenul din 06.03.2018, a anulat acţiunea, ca nelegal timbrată.

În apelul declarat de reclamante împotriva acestei soluţii, cauza a fost trimisă în rejudecare la instanţa de fond, apreciindu-se, în esenţă, că intervalul de timp de la data comunicării citaţiei (26.02.2018) şi până la termenul de judecată din 06.03.2018, nu este rezonabil şi încalcă dreptul de acces la justiţie.

Prin recursurile declarate, pârâţii C. şi F., pe de o parte, pârâtul Statul Român, pe de altă parte, au arătat că apelul reclamantelor a fost admis în mod greşit; că acestea au avut la dispoziţie un interval de timp suficient pentru a achita taxa judiciară de timbru; că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile CEDO în materie, întrucât reclamantele aveau posibilitatea declanşării unui nou demers judiciar, cu respectarea condiţiilor legale privind timbrajul; că reclamantele ar fi avut posibilitatea formulării unei cereri de reexaminare pentru a lămuri chestiunile contradictorii din citaţii; că intervalul de timp ce se acordă pentru achitarea taxei de timbru nu se raportează la domiciliul părţii sau la sediul apărătorului, pentru a fi unul mai îndelungat şi că transferul banilor din Israel în România se poate realiza prin modalităţi rapide, utilizând servicii prin care sumele se pot transfera în aceeaşi zi.

Contrar susţinerilor ambelor categorii de recurenţi, Înalta Curte constată că în cauză, prin anularea acţiunii, ca netimbrată, în condiţiile în care reclamantele au ataşat demersului judiciar dovada achitării unei taxe judiciare de timbru într-un cuantum consistent (5.378 lei), raportat şi la intervalul de timp pe care acestea l-au avut la dispoziţie pentru a complini cuantumul menţionat cu diferenţa datorată, cu luarea în considerare a faptului că acestea acţionau în instanţă prin reprezentant, întrucât domiciliau în Israel, tribunalul a încălcat dreptul de acces la instanţă, soluţia corectă fiind aceea dispusă de instanţa de apel, care a trimis cauza în rejudecare, cu obligaţia pentru reclamante de a achita diferenţa de taxă datorată până la primul termen de judecată ce se va acorda, sub sancţiunea anulării cererii.

Pentru plata diferenţei taxei de timbru a existat un interval de timp situat între 26.02.2018 (data comunicării citaţiei la domiciliul procesual ales al reclamantelor, la sediul profesional al avocatului) şi 06.03.2018 (termenul de judecată acordat), adică, în concret, 7 zile, întrucât zilele de 4 şi 5 martie au fost nelucrătoare (sâmbătă şi duminică).

La data comunicării citaţiei (26.02.2018), la sediul avocatului reclamantelor, era necesar ca avocatul să comunice acestora obligaţia de a plăti diferenţa de taxă de timbru, urmând ca reclamantele să procure această sumă şi să o transfere din Israel în România, pentru ca apoi avocatul să facă plata efectivă a sumei în contul autorităţii publice stabilite de lege.

Prin urmare, raportat la cele 7 zile puse la dispoziţie pentru efectuarea plăţii, la cuantumul acesteia (3.547,7 lei), care nu era unul modic, şi la împrejurarea că părţile cărora le incumba atare obligaţie aveau domiciliile în Israel, este evident că acestea au fost prejudiciate în dreptul de acces efectiv la o instanţă, prin faptul că intervalul de timp acordat în îndeplinirea obligaţiilor lor procesuale nu a fost unul rezonabil, care să satisfacă exigenţele dreptului la justiţie şi la un proces echitabil.

Un interval de timp prea scurt, care pune partea în imposibilitate de a se conforma dispoziţiilor instanţei, are valoarea unui obstacol disproporţionat în exerciţiul dreptului fundamental de acces la un tribunal, semnificând o atingere adusă substanţei acestui drept, lipsindu-l astfel de finalitatea pentru care a fost reglementat.

Contrar susţinerilor recurenţilor, o bună administrare a justiţiei nu se realizează prin anularea unei cereri, ca netimbrate, ca apoi partea să reinvestească instanţa, în mod succesiv, cu acţiuni conforme dispoziţiilor legale din materia timbrajului, întrucât scopul procesului civil este acela de a se desfăşura şi finaliza potrivit legii, cu remedierea, de preferinţă, a tuturor viciilor procedurale în interiorul acestuia. De asemenea, în virtutea rolului activ, instanţa de judecată este datoare să dea părţilor toate recomandările necesare şi să acorde intervale de timp corespunzătoare îndeplinirii obligaţiilor pe care tot aceasta le pune în vedere părţilor.

Împrejurarea neclarităţii faptului dacă suma învederată reclamantelor a fi achitată până la termenul de judecată din 06.03.2018 (3.547,7 lei) reprezenta taxa judiciară de timbru în integralitatea sa, ori doar o diferenţă din taxa totală, nu justifica formularea unei cereri de reexaminare, cum în mod eronat susţin recurenţii, fiind obligaţia instanţei de a explicita modul de calcul al taxei judiciare de timbru şi de a aduce la cunoştinţă părţilor cuantumul corect al acesteia.

Intervalul de timp acordat pentru îndeplinirea unei obligaţii procesuale trebuie să fie rezonabil, să respecte dreptul de acces la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare şi toate garanţiile procesuale oferite de normele constituţionale şi comunitare din materia drepturilor fundamentale, adică să dea posibilitate părţii căreia i se adresează respectiva obligaţie să o ducă la îndeplinire în circumstanţele factuale ce caracterizează litigiul şi partea în discuţie.

În cauză, faptul că reclamantele au depus, odată cu acţiunea, o taxă de timbru în cuantum de 5378 lei, fie şi incompletă, era de natură să creeze prezumţia că acestea doresc continuarea judecăţii, iar instanţa de fond trebuia să dea posibilitatea reală acestora de a achita diferenţa de taxă, prin acordarea unui termen corespunzător în acest sens.

Faţă de cele arătate şi de solicitarea formulată de către intimatele-reclamante A. şi B., prin reprezentant, de acordare a cheltuielilor de judecată astfel cum au fost dovedite, Înalta Curte constată că recurenţii-pârâţi reprezintă părţi căzute în pretenţii conform art. 453 alin. (1) Cod procedură civilă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte a respins, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii C. şi F., precum şi de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 92/A din 12.06.2018 a Curţii de Apel Cluj, Secţia I civilă şi a obligat recurenţii la plata sumei de 2.717 lei cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C.proc.civ., în favoarea intimatelor-reclamante A., B., în raport de aspectele reţinute în soluţionarea cauzei, caracterizate printr-o complexitate şi o miză reduse în circumstanţele litigiului, de natură să genereze apărări corespunzătoare în etapa recursului.