Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 35/2019 AI generated

Illegal composition of five-judge panel due to failure to select all members by lot in influence trafficking appeal

Case Number Decizia nr. 35/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs No costs imposed

Legislator summary

AI generated

In a final decision, the High Court of Cassation and Justice (Completul de 5 judecători) admitted the extraordinary appeal (contestație în anulare) filed by the convicted defendant, prevailing against the Prosecutor’s Office, and completely annulled the lower appellate decision that had upheld a four-year prison sentence for influence trafficking; the court ordered the annulment of all enforcement measures based on the original judgment and scheduled a re-hearing of the appeal. The dispute centered on whether the composition of the five-judge panel that decided the appeal was unlawful, specifically the automatic inclusion of the presiding officer as a member of the panel rather than through random selection, which the defendant argued violated the principle of impartiality and the right to a fair trial. Relying on Constitutional Court Decision No. 685/2018 and interpreting Article 32 of Law No. 304/2004 (as amended by Law No. 255/2013) in conjunction with Article 426(1)(d)(i) of the Code of Criminal Procedure, the court determined that the statutory requirement for all five members of the panel to be selected by lot was violated when only four were randomly designated, rendering the panel's composition absolutely null and void.

Legislator headnote

AI generated

art. 291 alin. (1) C. pen, art. 5 C. pen, art. 67 alin. (1) C. pen, art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen, art. 65 C. pen, art. 65 alin. (3) C. pen; Illegal composition of five-judge panel due to failure to select all members by lot in influence trafficking appeal: The dispute centered on whether the composition of the five-judge panel that decided the appeal was unlawful, specifically the automatic inclusion of the presiding officer as a member of the panel rather than through random selection, which the defendant argued violated the principle of impartiality and the right to a fair trial. Relying on Constitutional Court Decision No. 685/2018 and interpreting Article 32 of Law No. 304/2004 (as amended by Law No. 255/2013) in conjunction with Article 426(1)(d)(i) of the Code of Criminal Procedure, the court determined that the statutory requirement for all five members of the panel to be selected by lot was violated when only four were randomly designated, rendering the panel's composition absolutely null and void.

Keywords

AI generated
right to fair trial code of criminal procedure enforcement decision e-justice annulment proceedings judicial bias

Cited Legislation

AI generated
art. 291 alin. (1) C. pen
x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 291 alin. (1) C. pen.
art. 5 C. pen
78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul A.
art. 67 alin. (1) C. pen
În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.
art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen
pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
art. 65 C. pen
În temeiul art. 65 C. pen.
art. 65 alin. (3) C. pen
pe durata executării pedepsei închisorii, potrivit art. 65 alin. (3) C. pen.
art. 291 alin. (2) C. pen
În temeiul dispoziţiilor art. 291 alin. (2) C. pen., a confiscat de la inculpat suma de 303.118 RON şi echivalentul în RON, la cursul BNR de la data punerii în executare, a sumei de 30.000 euro, prin obligarea acestuia la plata către stat a acestor sume.
art. 274 alin. (1) C. proc. pen
Conform art. 274 alin. (1) C. proc. pen.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 432 alin. (1) rap. la art. 426 lit. d) teza I din C. proc. pen.

Main ground for admitting the extraordinary appeal and annulling the challenged decision due to the illegal composition of the court.

art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

Provision applied to determine that judicial costs incurred in resolving the extraordinary appeal are borne by the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestaţiei în anulare de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 305 din data de 26 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen. a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii, potrivit art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul dispoziţiilor art. 291 alin. (2) C. pen., a confiscat de la inculpat suma de 303.118 RON şi echivalentul în RON, la cursul BNR de la data punerii în executare, a sumei de 30.000 euro, prin obligarea acestuia la plata către stat a acestor sume.

A menţinut măsura sechestrului asigurător, dispusă prin Ordonanţa nr. 961/P/2015 din 09.06.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei - până la concurenţa sumei de 435.823 RON.

Conform art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 18.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 15.000 RON reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în faza de urmărire penală, iar 3000 RON în faza de cercetare judecătorească.

În baza art. 217 alin. (7) C. proc. pen., a dispus plata din cauţiunea în valoare de 150.000 RON, instituită prin Ordonanţa nr. 961/P/2015 din 04.05.2016, cu raportare la Ordonanţa de luare a măsurii controlului judiciar pe cauţiune nr. 961/P/2015 din 25.04.2016, depusă pe numele inculpatului A. la B. - Agenţia Braşov, în contul curent nr. x, a cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 18.000 RON.

Conform art. 217 alin. (6) C. proc. pen., a restituit din cuantumul cauţiunii suma de 132.000 RON către inculpat.

II. Prin Decizia penală nr. 118 din 28 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 305 din data de 26 mai 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2016.

A desfiinţat, în parte, sentinţa atacată şi, rejudecând:

A înlăturat dispoziţia privind confiscarea de la inculpat a sumei de 30.000 euro.

A menţinut măsura sechestrului asigurător, dispusă prin Ordonanţa nr. 961/P/2015 din data de 09.06.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, numai până la concurenţa sumei de 303.118 RON.

A menţinut restul dispoziţiilor din sentinţa apelată care nu sunt contrare prezentei decizii.

A respins, ca nefondat, apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva aceleiaşi sentinţe.

III. Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare condamnatul A., ce a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători P2 la data de 4 decembrie 2018.

În motivarea contestaţiei în anulare formulate, contestatorul condamnat a susţinut, în esenţă, nelegala compunere a Completului de 5 judecători care a soluţionat cauza în apel, considerând că în speţă au fost încălcate dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 304/2004, în ceea ce priveşte modul de desemnare al unuia dintre membrii acestui complet.

În acest sens, s-a arătat că deşi dispoziţiile legale în vigoare la data soluţionării cauzei în apel prevedeau că judecătorii care fac parte din aceste complete sunt desemnaţi prin tragere la sorţi, în Completul de 5 judecători care a pronunţat decizia penală atacată a fost inclus de drept preşedintele secţiei penale (în locul vicepreşedintelui aflat în stare de incompatibilitate), nefiind desemnat aleatoriu un judecător, astfel cum impunea Legea nr. 304/2004.

O atare soluţie, a precizat contestatorul condamnat, s-a întemeiat pe dispoziţiile Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

De asemenea, contestatorul condamnat a invocat împrejurarea că prin Hotărârea nr. 61 din data de 19 octombrie 2017 a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost aprobat Calendarul intern pentru tragerea la sorţi a Completelor de 5 judecători pentru anul 2018, stabilindu-se că cele 4 formaţiuni de judecată vor fi conduse conform dispoziţiilor art. 32 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv: preşedintele instanţei supreme, vicepreşedinţii instanţei supreme sau preşedintele secţiei penale, după caz.

Totodată, prin Hotărârea nr. 68 din data de 22 noiembrie 2017 a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost aprobată compunerea completelor de 5 judecători în materie penală şi civilă pentru anul 2018, stabilindu-se că C5 - P1 va fi condus de vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi C5 - P2 va fi condus de preşedintele secţiei penale.

În motivarea căii extraordinare de atac, contestatorul condamnat a mai invocat Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 1021/29.11.2018, prin care Curtea Constituţională a decis următoarele:

"1. Admite sesizarea formulată de prim-ministrul Guvernului României şi constată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de hotărârile Colegiului de conducere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, începând cu Hotărârea nr. 3/2014, potrivit cărora au fost desemnaţi prin tragere la sorţi doar 4 din cei 5 membri ai Completurilor de 5 judecători, contrar celor prevăzute de art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 255/2013.

2. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a proceda de îndată la desemnarea prin tragere la sorţi a tuturor membrilor Completurilor de 5 judecători, cu respectarea art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 207/2018".

Din considerentele deciziei precitate, contestatorul condamnat a citat mai multe paragrafe, respectiv:

"după intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2013, prin Hotărârea Colegiului de conducere nr. 3/2014, s-a stabilit o practică menţinută până în prezent, prin care unul dintre membrii Completurilor de 5 judecători era de drept o persoană din conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei (preşedinte, vicepreşedinte, preşedinte de secţie). Astfel, s-a creat şi menţinut o evidentă diferenţă de optică între voinţa legiuitorului, exprimată prin lege, şi interpretarea dată acestei voinţe, exprimată printr-un act administrativ.

În timp ce legea stabilea că toţi judecătorii care fac parte din complet sunt traşi la sorţi, actul administrativ a limitat/limitează sfera legii, timp de aproape 5 ani. Colegiul de conducere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a ignorat intrarea în vigoare a noii legi (Legea nr. 255/2013), cu privire la modul de compunere a completurilor de 5 judecători, rămânând tributar Legii nr. 202/2010, care, într-adevăr, prevedea că preşedintele instanţei supreme prezida Completurile de 5 judecători şi de unde se putea trage concluzia că acesta era un membru de drept al acestora.

În aceste condiţii, pe cale regulamentară, a stabilit că numai 4 din cei 5 judecători sunt traşi la sorţi, cel de-al cincilea membru fiind considerat "de drept" un judecător cu funcţie de conducere, respectiv preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, vicepreşedinţii sau şefii de secţie, ceea ce poate fi calificat drept o formă de control a activităţii completului din partea conducerii. În acest fel, hotărârea Colegiului de conducere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - ca act administrativ - a creat şi premisele excluderii de la aplicare a unei norme procedurale, anume textul legal care permitea şi decanului de vârstă din componenţa Completului să îl conducă, după caz" - paragraful 148; "prin propriile sale hotărâri, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi-a atribuit competenţe ce aparţin completului de judecată, în interpretarea unor texte legale cu vădit caracter procedural, subrogându-se completului de judecată" - paragraful 145; " instanţa supremă, prin Colegiul de conducere, pe cale de interpretare, a denaturat conţinutul legii în privinţa modului de alegere a membrilor Completului de 5 judecători şi, totodată, tot pe cale de interpretare, a refuzat aplicarea imediată a noii legi.

Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe cale de interpretare, a dat un alt conţinut normelor de lege privind desemnarea membrilor completurilor de 5 judecători şi a refuzat, în mod expres, să urmeze conţinutul acestora" - paragraful 156; "textul art. 32 din Legea nr. 304/2004 reprezintă o garanţie aferentă imparţialităţii obiective a instanţei, parte a dreptului la un proces echitabil. Între aceste garanţii se înscrie caracterul aleatoriu atât al distribuirii cauzelor în sistem informatic, cât şi al compunerii completului de judecată instituit prin lege.

Astfel, repartizarea cauzelor în mod aleatoriu, fiind o normă de organizare judiciară cu rang de principiu, a fost instituită prin art. 11 şi art. 53 din Legea nr. 304/2004, cu scopul de a conferi o garanţie în plus independenţei funcţionale a judecătorului şi imparţialităţii actului de justiţie, principala modalitate de repartizare aleatorie fiind cea informatică [a se vedea şi Decizia nr. 5103 din 1 noiembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal]. Prin urmare, şi în privinţa compunerii aleatorii a completului de judecată, hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - de la momentul aplicării prevederilor art. 32 din Legea nr. 304/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 255/2013 şi Legea nr. 207/2018 (respectiv din 1 februarie 2014 până în prezent) - trebuiau să fie o expresie a acestei garanţii şi să înlăture orice posibilitate de a nu fi traşi la sorţi toţi membrii completului, evitând, astfel, instituirea introducerii "de drept" a unui judecător cu funcţie de conducere din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca membru al Completului de 5 judecători, care, pe această cale, devine şi preşedinte al Completului.

O asemenea obligaţie incumba Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în virtutea loialităţii pe care aceasta trebuia să o manifeste faţă de principiile constituţionale şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului"- paragraful 188.

În contextul prezentat, contestatorul condamnat a concluzionat că maniera de desemnare a compunerii Completului de 5 judecători, în etapa soluţionării în apel a Dosarului nr. x/2017 s-a realizat cu încălcarea prevederilor art. 32 din Legea nr. 304/2004. Decizia penală nr. 118/28.06.2018 a fost pronunţată, în opinia contestatorului, de un complet format cu încălcarea prevederilor legale, lipsit de atributele legalităţii şi imparţialităţii, instituite prin legislaţia română şi europeană. În acest sens, s-a solicitat aplicarea directă a art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, invocându-se cauzele Richert c. Polonia, Hotărârea din data de 25.10.2011, Jorgic c. Germania, Hotărârea din data de 12.07.2007, Levents c. Letonia, Hotărârea din data de 28.11.2002, Fatullazev c. Azerbaijan, Hotărârea din data de 22.04.2010 şi Findlay c. Regatului Unit, Hotărârea din data de 25.02.1997.

În drept, a fost invocat cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) teza I din C. proc. pen., având în vedere nelegala compunere a completului de judecată, care atrage, în opinia contestatorului condamnat, incidenţa dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În acest sens, contestatorul condamnat a făcut trimitere şi la paragraful 198 din Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018 a Curţii Constituţionale în care se arată că:

"Întrucât atât în materie penală, cât şi extrapenală, sancţiunea compunerii nelegale a completului de judecată este nulitatea necondiţionată şi, prin urmare, absolută a actelor îndeplinite de un astfel de complet şi ţinând cont de faptul că deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, conform art. 147 alin. (4) din Constituţie, Curtea reţine că prezenta decizie se aplică de la data publicării sale, atât situaţiilor pendinte, respectiv în cauzele aflate în curs de judecată, precum şi în cele finalizate în măsura în care justiţiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare corespunzătoare, cât şi situaţiilor viitoare."

Prin Încheierea nr. 212 din data de 19 decembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători penal 2 - 2018 a admis, în principiu, contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 118 din 28 iunie 2018, pronunţată de Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2017.

Totodată, a admis cererea de suspendare a executării Sentinţei penale nr. 305 din 26 mai 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 118 din 28 iunie 2018, pronunţată de Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2017, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei în anulare şi a dispus punerea de îndată în libertate a contestatorului condamnat A. de sub puterea mandatului de executare a pedepsei emis în baza Sentinţei penale nr. 305 din 26 mai 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 118 din 28 iunie 2018, pronunţată de Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2017, dacă nu este arestat în altă cauză.

Pentru a pronunţa această soluţie, s-a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege în art. 431 alin. (2) din C. proc. pen. pentru admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare formulate de condamnatul A., respectiv contestaţia în anulare a fost formulată cu respectarea termenului stabilit de alin. (1) al art. 428 din C. proc. pen., împrejurările de fapt şi de drept susţinute de către contestatorul condamnat se circumscriu, de principiu, cazului de contestaţie în anulare menţionat de art. 426 lit. d) teza I din C. proc. pen., reţinând, totodată, că şi cea de a treia condiţie de admisibilitate a contestaţiei în anulare este îndeplinită în cauză, întrucât contestatorul condamnat a invocat în dovedire înscrisuri care se află la dosar.

Deopotrivă, s-a mai apreciat că, în raport cu împrejurările de fapt şi de drept invocate de către contestatorul condamnat în cererea formulată, văzând contextul generat de necesitatea analizării în concret, în speţă, a efectelor Deciziei nr. 685 din data de 7 noiembrie 2018 a Curţii Constituţionale a României, în cauză se impune, în temeiul dispoziţiilor art. 430 din C. proc. pen., suspendarea executării pedepsei aplicate contestatorului condamnat prin Sentinţa penală nr. 305 din 26 mai 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 118 din 28 iunie 2018, pronunţată de Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2017, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei în anulare.

Cu ocazia dezbaterilor, pe fondul contestaţiei în anulare formulată de condamnatul A., de la termenul din 18 februarie 2019, acesta a susţinut, prin apărătorul ales, aceleaşi motive formulate în cererea scrisă reluate, ulterior, şi prin concluziile scrise depuse la data de 20.02.2019.

Analizând contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 118 din 28 iunie 2018, pronunţată de Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2017 prin prisma motivului invocat, respectiv prevederile art. 426 alin. (1) lit. d) teza I din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că este întemeiată pentru motivele ce se vor expune în continuare.

Preparator, Înalta Curte reţine că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 modif., justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.

Totodată, potrivit art. 2 alin. (1) din aceeaşi lege, justiţia se înfăptuieşte de către judecători în numele legii, este unică, imparţială şi egală pentru toţi.

Conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 modif., judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii, aceştia trebuie să fie imparţiali, având libertate deplină în soluţionarea cauzelor deduse judecăţii, în conformitate cu legea.

Pe de altă parte, prin dispoziţiile art. 4 alin. (4) din legea anterior referită se instituie interdicţia în sensul că judecătorii nu pot refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă.

Aceste prevederi legale cu valoare de principiu, care instituie, în sarcina instanţelor judecătoreşti, şi implicit a judecătorilor, competenţa exclusivă de interpretare şi aplicare a legii în procedurile judiciare pendinte au fost transpuse şi în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional. Astfel, prin Decizia nr. 108/2014 asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre autoritatea judecătorească şi autoritatea executivă, Curtea Constituţională a stabilit că aceasta nu poate da dezlegare unor probleme litigioase care intră în competenţa altor autorităţi şi instituţii publice, motiv pentru care modul de interpretare şi aplicare al dispoziţiilor legale incidente intră în sfera de înfăptuire a actului de justiţie cu condiţia ca instanţele judecătoreşti să fie sesizate prin acţiuni specifice.

Prioritar analizei contestaţiei în anulare formulată de condamnatul A., Înalta Curte va expune conţinutul succesiv al dispoziţiilor legale reclamate ca fiind încălcate în cauză de către instanţa de apel care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere, respectiv art. 32 din Legea nr. 304/2004, care reglementează compunerea Completului de 5 judecători din cadrul instanţei supreme.

Astfel, art. 32 Legea nr. 304/2004 a suferit, în intervalul 2013 - 2018, o serie de modificări după cum urmează:

Potrivit dispoziţiilor legale incidente în anul 2013, ca interval de referinţă, art. 32 din legea precitată avea următorul conţinut:

(1) La începutul fiecărui an, în materie penală se stabilesc două complete de 5 judecători formate numai din judecători din cadrul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

(2) În alte materii decât cea penală se stabilesc la începutul fiecărui an două complete de 5 judecători.

(3) În compunerea completelor prevăzute la alin. (2) intră, de regulă, judecători specializaţi, în funcţie de natura cauzei.

(4) Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie aprobă compunerea completelor de 5 judecători. Judecătorii care fac parte din aceste complete sunt desemnaţi de preşedintele sau, în lipsa acestuia, de vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

(5) Completul de 5 judecători este prezidat de preşedintele sau vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În lipsa acestora, completul poate fi prezidat de un preşedinte de secţie desemnat în acest scop de preşedintele sau, în lipsa acestuia, de vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

(6) Cauzele care intră în competenţa completelor prevăzute la alin. (1) şi (2) vor fi repartizate aleatoriu în sistem informatizat.

Ulterior, prin Legea nr. 255/2013, alin. (1), (4) şi (5) ale art. 32 au fost modificate şi aveau următorul cuprins:

(1) La începutul fiecărui an, în materie penală se stabilesc complete de 5 judecători formate numai din judecători din cadrul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

(4) Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie aprobă numărul şi compunerea completelor de 5 judecători, la propunerea preşedintelui secţiei penale. Judecătorii care fac parte din aceste complete sunt desemnaţi, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, de preşedintele sau, în lipsa acestuia, de vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

(5) Completul de 5 judecători este prezidat de preşedintele sau vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, atunci când acesta face parte din complet, potrivit alin. (4), de preşedintele secţiei penale sau de decanul de vârstă, după caz."

Din dispoziţiile legale precitate, în vigoare la data soluţionării cauzei ce a făcut obiectul deciziei penale atacate, rezultă că modificările textului de lege vizau numărul completurilor de 5 judecători din materie penală, al căror număr nu mai era limitat la două, implicarea preşedintelui secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în propunerea numărului şi a componenţei completurilor de 5 judecători, desemnarea judecătorilor din completurile de 5 prin tragere la sorţi şi stabilirea celui care prezida completul de 5 judecători în persoana preşedintelui sau vicepreşedintelui Înaltei Curţi, atunci când acesta făcea parte din complet, a preşedintelui secţiei penale, fără a se se face vreo altă precizare şi, în aceeaşi modalitate, a decanului de vârstă.

Se constată că modificările intervenite nu au fost corelate şi cu alte texte din legea de organizare judiciară, care au rămas nemodificate.

Astfel, deşi se reglementa un număr nelimitat de completuri de 5 judecători în materie penală şi două completuri în alte materii, numărul total al completurilor de 5 judecători din cadrul Înaltei Curţi a rămas nemodificat, în număr de 4 (art. 19 din Legea nr. 304/2004).

Totodată, modificările aduse art. 32 nu au fost corelate cu dispoziţiile art. 33, care, de asemenea, au rămas nemodificate şi care prevedeau, în alin. (1), că: preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau, în lipsa acestuia, unul dintre vicepreşedinţi prezidează Secţiile Unite, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, precum şi Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Completul de 5 judecători şi orice complet în cadrul secţiilor, când participă la judecată, iar în alin. (3) că: preşedinţii de secţii pot prezida orice complet de judecată din cadrul secţiei, iar ceilalţi judecători prezidează prin rotaţie.

Or, se constată că în enumerarea formaţiunilor de judecată din cadrul instanţei supreme prezidate de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în lipsa acestuia, de unul dintre vicepreşedinţi era menţionat expres de legiuitor şi Completul de 5 judecători, alături de Secţiile Unite, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, precum şi Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Astfel, conţinutul prevederilor legale precitate anterior reglementau conducerea Completurilor de 5 judecători de către preşedintele, respectiv vicepreşedinţii instanţei supreme, în contradicţie evidentă cu prevederile art. 32 alin. (4) care reglementau tragerea la sorţi a judecătorilor din cadrul acestor completuri.

Mai mult, conform noilor modificări, preşedintele secţiei penale avea competenţa exclusivă de a propune numărul şi componenţa completurilor de 5 judecători, în lipsa unei prevederi exprese a legiuitorului, în toate materiile, deşi în alin. (3) al art. 32 (rămas nemodificat) se instituia regula specializării judecătorilor din compunerea completurilor, în funcţie de natura cauzei.

În plus, teza a doua din alin. (5) al art. 32, referitoare la prezidarea de către preşedintele secţiei penale sau a decanului de vârstă a completurilor de 5 judecători, cu privire la care legiuitorul nu a făcut nicio menţiune aşa cum a făcut-o în cazul preşedintelui instanţei şi a vicepreşedintelui (atunci când acesta face parte din complet) contrazice prevederea din alin. (4) al aceluiaşi articol conform căruia judecătorii care fac parte din aceste completuri sunt desemnaţi prin tragere la sorţi. Interpretarea literală a art. 32 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 255/2013, îndrituia preşedintele secţiei penale sau decanul de vârstă, după caz, să conducă completurile de 5 judecători indiferent de materie. De altfel, preşedinţii secţiilor civile erau excluşi de la conducerea Completurilor de 5 judecători în materie civilă, deşi şi în cadrul Completurilor de 5 judecători trebuie respectat principiul specializării.

Aspectele relevate anterior denotă lipsa de claritate a modificărilor legislative, imprecizia termenilor folosiţi de legiuitor fiind de natură a conduce la interpretări juridice diferite.

De altfel, realitatea juridică a confirmat această concluzie. Or, deşi desemnarea, prin tragere la sorţi a patru din cei cinci membri ai completurilor de judecată, a avut caracter public şi transparent, fiind cunoscută publicului şi, implicit, participanţilor din procesul penal, niciuna dintre părţile implicate în procedurile judiciare aflate pe rolul Completurilor de 5 judecători, apărătorii acestora şi Ministerul Public, în intervalul cuprins între 01.02.2014, când au intrat în vigoare modificările referite, şi până la pronunţarea de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 685/07.11.2018, nu a invocat nelegala compunere a completului de judecată nici cu ocazia soluţionării apelului şi nici, ulterior rămânerii definitive a deciziei penale, ca motiv de contestaţie în anulare. Pe cale de consecinţă, se constată că atât instanţa supremă, cât şi părţile şi Ministerul Public au dat aceeaşi interpretare dispoziţiilor legale privind compunerea Completurilor de 5 judecători.

Ulterior pronunţării deciziei penale atacate în prezenta cauză, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004, s-au stabilit cu claritate regulile privind Completurile de 5 judecători, atât în materie penală, cât şi în alte materii, respectiva desemnarea, prin tragere la sorţi, a tuturor membrilor completurilor, precizarea expresă a persoanelor, dar şi a modalităţii concrete, în care se prezidează aceste completuri.

Astfel, art. 32 are, în prezent, următorul conţinut, ambiguităţile şi contradicţiile legislative cuprinse în reglementarea anterioară generatoare de interpretări diferite a textelor de lege fiind înlăturate prin prevederile exprimate, cu claritate şi precizie, în special, în alin. (5) şi (6) ale articolului precitat:

(5) Completul de 5 judecători este prezidat de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de unul dintre cei 2 vicepreşedinţi sau de preşedinţii de secţie atunci când aceştia fac parte din complet, desemnaţi potrivit alin. (4) (prin tragere la sorţi).

(6) În cazul în care niciunul dintre aceştia nu a fost desemnat să facă parte din completurile de 5 judecători, completul este prezidat, prin rotaţie, de fiecare judecător, în ordinea vechimii în magistratură a acestora.

Însă, se constată că prin Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018 Curtea Constituţională, fără a face şi o analiză din perspectiva art. 33 din Legea nr. 304/2004, a dat o altă interpretare textelor de lege, arătând că art. 32 alin. (4) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 255/2013, a reglementat, în mod expres, tragerea la sorţi a tuturor membrilor Completului de 5 judecători, fără să facă vreo diferenţiere între aceştia şi fără să consacre instituţia "membrului de drept". De asemenea, art. 32 alin. (5) din lege a stabilit că preşedintele sau vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prezidează completul doar dacă au fost desemnaţi prin tragere la sorţi ca membri ai acestuia, aceeaşi regulă aplicându-se, evident, şi în privinţa preşedintelui secţiei penale. Prin urmare textul analizat conferă acestora dreptul de a prezida completul în măsura în care sunt desemnaţi prin tragere la sorţi şi nu pe acela de a face parte de drept din complet. Astfel, voinţa legiuitorului a fost aceea de a aplica regula tragerii la sorţi în privinţa tuturor membrilor completului (...).

Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Textul constituţional nu distinge în funcţie de tipul de decizie sau în funcţie de atribuţia în exercitarea căreia a fost pronunţată. Ca urmare, şi deciziile prin care Curtea Constituţională soluţionează un conflict juridic de natură constituţională au acelaşi regim juridic stabilit de norma juridică mai sus enunţată.

Pe cale de consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie şi principiului supremaţiei Constituţiei, dezlegarea dată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018 este obligatorie, astfel încât, pentru viitor, nu mai poate fi dată o altă interpretare dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 255/2013.

Analizând, în aceste coordonate contestaţia în anulare formulată de condamnatul A., Înalta Curte urmează a constata că aceasta este întemeiată şi urmează a fi admisă.

Potrivit art. 426 lit. d) teza I din C. proc. pen., se poate face contestaţie în anulare când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii.

Art. 354 alin. (1) din C. proc. pen. - Compunerea instanţei - prevede că instanţa judecă în complet de judecată, a cărei compunere este cea prevăzută de lege, încălcarea dispoziţiilor privind compunerea completului de judecată fiind sancţionată cu nulitatea absolută, conform art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Instanţa nu este compusă potrivit legii în cazul în care sunt încălcate prevederile din legea de organizare judiciară sau din legile speciale referitoare la compunerea completului de judecată.

În speţă, contestatorul reclamă încălcarea dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 255/2013, în condiţiile în care doar 4 din cei 5 membri ai completului de apel au fost desemnaţi prin tragere la sorţi.

Având în vedere că motivul invocat în cauză se circumscrie cazului de contestaţie în anulare privind compunerea completului de judecată, în interpretarea dată de Curtea Constituţională prin decizia precitată anterior, calea extraordinară de atac formulată de contestatorul A. urmează a fi admisă.

Faţă de cele arătate, în baza art. 432 alin. (1) rap. la art. 426 lit. d) teza I din C. proc. pen., Înalta Curte va admite contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 118 din 28 iunie 2018, pronunţată de Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2017, va desfiinţa în totalitate decizia penală contestată, anulând formele de executare dispuse în baza Sentinţei penale nr. 305 din 26 mai 2017, pronunţată de Înalte Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin decizia penală sus - menţionată şi va acorda un termen în vederea rejudecării cauzei după desfiinţare.

Având în vedere temeiurile în drept care au condus la admiterea căii extraordinare de atac relevate anterior conţinute în normele procedurale interne, nu se mai impune analizarea solicitării apărării de aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 6 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nefiind incidentă regula instituită în art. 20 alin. (2) din Constituţia României care dă prioritate reglementărilor internaţionale, ci excepţia reglementată de norma constituţională, legea internă conţinând dispoziţii mai favorabile în acest caz. Pe cale de consecinţă, nu se mai impune nici analiza incidenţei în cauză a jurisprudenţei europene invocate în cererea contestatorului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 118 din 28 iunie 2018, pronunţată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2017.

Desfiinţează în totalitate decizia penală contestată şi anulează toate formele de executare dispuse în baza Sentinţei penale nr. 305 din 26 mai 2017, pronunţată de Înalte Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin decizia penală sus-menţionată.

Fixează termen la 15 aprilie 2019, Sala Secţiilor Unite, pentru rejudecarea apelurilor declarate de inculpatul A. şi de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Sentinţei penale nr. 305 din data de 26 mai 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016.

Dispune citarea apelantului-intimat inculpat A. la adresele indicate în dosar.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei în anulare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN