Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 218/2018 AI generated

Barred appeal against refusal to refer constitutional unconstitutionality and legal questions on judicial impartiality

Case Number Decizia nr. 218/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as late and rejected her countersuit as inadmissible, thereby upholding the prior decision that had rejected both her request to refer a unconstitutionality exception to the Constitutional Court and her request to refer legal questions to the Panel for Clarifying Legal Issues. The dispute concerned procedural challenges in a criminal case involving multiple corruption and fraud charges, where the appellant argued that the panel's refusal to address specific jurisdictional and judicial impartiality issues violated her right to a fair trial and required constitutional review. The Court held that the appeal against the rejection of the constitutional referral was barred by the strict 48-hour deadline under Article 29(5) of Law No. 47/1992, and that the countersuit was inadmissible because Article 476(1) of the Code of Criminal Procedure explicitly provides that orders resolving requests to refer legal issues to the Supreme Court’s panel are not subject to any form of appeal, making the exercise of a countersuit a violation of the principle of legality and the exclusivity of statutory appellate routes.

Legislator headnote

AI generated

art. 25 din C. pen, art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, art. 5 din C. pen, art. 71 alin. (2) din C. pen, art. 12 din Legea nr. 187/2012, art. 35 alin. (1) din C. pen; Barred appeal against refusal to refer constitutional unconstitutionality and legal questions on judicial impartiality: The dispute concerned procedural challenges in a criminal case involving multiple corruption and fraud charges, where the appellant argued that the panel's refusal to address specific jurisdictional and judicial impartiality issues violated her right to a fair trial and required constitutional review. The Court held that the appeal against the rejection of the constitutional referral was barred by the strict 48-hour deadline under Article 29(5) of Law No. 47/1992, and that the countersuit was inadmissible because Article 476(1) of the Code of Criminal Procedure explicitly provides that orders resolving requests to refer legal issues to the Supreme Court’s panel are not subject to any form of appeal, making the exercise of a countersuit a violation of the principle of legality and the exclusivity of statutory appellate routes.

Keywords

AI generated
judicial impartiality violation of procedural rights constitutional principle statutory right cassation review referral order

Cited Legislation

AI generated
art. 25 din C. pen
În baza art. 25 din C. pen.
art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002
la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rep.
art. 5 din C. pen
cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnată inculpata la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru instigare la infracţiunea de spălare a banilor.
art. 71 alin. (2) din C. pen
În baza art. 71 alin. (2) din C. pen.
art. 12 din Legea nr. 187/2012
din 1969, cu aplicarea art. 12 din Legea nr. 187/2012.
art. 35 alin. (1) din C. pen
b) şi art. 35 alin. (1) din C. pen.
art. 254 alin. (1) din C. pen
de art. 254 alin. (1) din C. pen.
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

Legal basis cited in the dispositive for obliging the appellant to pay court costs to the state.

art. 275 alin. (6) din C. proc. pen.

Legal basis cited in the dispositive for determining that the fees for the appointed legal aid lawyer remain at the state's expense.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 242/A din 2 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Constanţa şi de apelanţii inculpaţi A., B. şi C. împotriva Sentinţei penale nr. 3/P din 26 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi în ceea ce o priveşte pe contestatoare s-a dispus, după desfiinţarea în parte a sentinţei şi rejudecare:

În baza art. 25 din C. pen. din 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rep. cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnată inculpata la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru instigare la infracţiunea de spălare a banilor.

În baza art. 71 alin. (2) din C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 12 din Legea nr. 187/2012.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei prin sentinţa penală în pedepsele componente.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (1) din C. pen. din 1969, a fost contopită pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatei prin prezenta decizie pentru instigare la infracţiunea de spălare a banilor prev. de art. 25 din C. pen. din 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rep. cu aplic. art. 5 din C. pen., cu pedepsele aplicate aceleiaşi inculpate prin sentinţa penală apelată de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplic. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen., de 5 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen., de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen., de câte 1 an închisoare pentru două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen., stabilind pedeapsa principală cea mai grea de 5 ani închisoare, la care adaugă un spor de 2 ani, urmând ca inculpata A. să execute, în final, pedeapsa de 7 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (2) din C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969, cu aplic. art. 12 din Legea nr. 187/2012.

A fost dedusă din durata pedepsei aplicată inculpatei A. reţinerea din data de 09.08.2013 şi arestul preventiv de la 10.08.2013 la 02.09.2014.

În baza art. 254 alin. (3) din C. pen. din 1969 a fost obligată inculpata A. la plata sumei de 490.000 de euro sau echivalentul în RON la data plăţii.

Au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse faţă de inculpata A. până la concurenţa sumelor de 490.000 de euro şi 156.351 RON asupra imobilelor şi sumelor de bani astfel cum au fost dispuse prin ordonanţele parchetului din 22.08.2013, 26.08.2013, 23.09.2013 şi 30.08.2013.

În baza art. 33 din Legea nr. 656/2002 rep., a fost confiscat imobilul (apartament şi loc de parcare nr. 41) situat în Bucureşti, sector 4 şi s-a menţinut măsura asiguratorie instituită asupra acestuia prin ordonanţa din data de 09.09.2013.

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., au fost desfiinţate următoarele înscrisuri: actele adiţionale nr. x/17.05.2012 şi nr. y/01.06.2012 la contractul de închiriere nr. x/06.03.2009, 50 de chitanţe de plată a chiriei şi 15 declaraţii de primire a chiriei).

Împotriva acestei decizii penale contestatoarea A. a formulat contestaţie în anulare în cadrul căreia a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen., precum şi sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu următoarele chestiuni de drept: - dacă dispoziţiile art. 64 alin. (4) C. proc. pen. sunt aplicabile în procesele începute sub imperiul vechiul cod şi continuate pe noua procedură; - dacă împrejurarea care a generat starea de incompatibilitate a judecătorului D. se poate circumscrie cazului general de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (1) lit.

f) C. proc. pen. raportat la art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că există o suspiciune ce afectează imparţialitatea acestuia; - dacă starea judecătorului de drepturi şi libertăţi pe vechiul cod se circumscrie art. 64 alin. (4) sau art. 64 alin. (1) lit.

f) C. proc. pen. dacă domnul judecător este incompatibil sau nu în temeiul art. 64 alin. (1) lit.

f) C. proc. pen., în condiţiile în care a avut o opinie bine formată asupra cauzei, întrucât s-a pronunţat pe probe, pe vinovăţie şi a dispus măsura arestului preventiv sau menţinerea acestuia; - dacă la soluţionarea cererilor de abţinere formulate de doamnele judecător E. şi F. în temeiul art. 64 alin. (1) lit.

f) din C. proc. pen., ce consacră un caz general de incompatibilitate (suspiciunea rezonabilă), mai putea fi aplicat Recursul în interesul legii nr. 17/12.11.2012; - dacă sintagma "de îndată" consacrată de art. 66 alin. (2) şi de art. 67 alin. (1) din C. proc. pen. (în condiţiile în care textul nu stabileşte un termen final până la care poate fi făcută recuzarea), are rolul de a împiedica exercitarea contestaţiei în anulare în baza art. 426 lit.

d) din C. proc. pen., în sensul de a se analiza cauzele de incompatibilitate apărute ulterior respingerii cererii de abţinere; - dacă respingerea unor astfel de abţineri poate paraliza orice demers prin care se înfăţişează motive şi dovezi ale stării de incompatibilitate, apărute în timpul cercetării judecătoreşti după ce s-a pronunţat respectiva încheiere de respingere a cererii de abţinere; - dacă prevederile art. 68 alin. (7) C. proc. pen., potrivit cu care "încheierea prin care se soluţionează abţinerea ori recuzarea nu e supusă niciunei căi de atac", leagă instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare, în sensul că o împiedică să analizeze incidenţa dispoziţiilor art. 426 alin. (1) lit.

d) raportat la art. 432 alin. (1) din C. proc. pen., text conform căruia, dacă a existat un caz de incompatibilitate, instanţa care judecă contestaţia în anulare, desfiinţează hotărârea a cărei anulare se cere, în baza art. 432 alin. (1) C. proc. pen.

Prin Decizia nr. 151/A din data de 14 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, printre altele, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen. formulată de contestatoarea A., precum şi cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, cu cele 7 întrebări prealabile formulate de contestatoarea A.

Pentru a dispune astfel, instanţa supremă a reţinut că, în ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen. nu îndeplineşte una dintre condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în sensul că excepţia invocată nu are legătură cu soluţionarea cauzei.

Cu privire la cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, cu cele 7 întrebări, a constatat că nu există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

Împotriva acestor dispoziţii, contestatoarea G. a formulat cale de atac, cauza fiind înregistrată pe rolul Înalta Curte, Completul de 5 judecători, sub nr. x/2018.

La termenul din 19 decembrie 2018 au avut loc dezbaterile, susţinerile apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta contestatoare G. şi cele ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul formulat împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 68 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de 5 judecători, a constatat că este tardiv declarat.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, încheierea prin care cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost respinsă, poate fi atacată cu recurs, la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Potrivit actelor şi lucrărilor din dosar se constată că Decizia nr. 151/A, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. (2) din C. proc. pen., a fost pronunţată la data de 14 iunie 2018, iar recursul formulat formulate în cauză a fost depus la data de 18 iunie 2018, cu mult peste termenul de 48 de ore prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, urmează a respinge, ca tardiv, recursul declarat de contestatoarea G. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 68 alin. (2) din C. proc. pen., cuprinsă în Decizia nr. 151/A din data de 14 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017.

Examinând contestaţia formulată împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi, cuprinsă în decizia atacată, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III1 din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestaţiei este condiţionată de exercitarea acesteia potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 4251 din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispoziţiile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

În speţă, contestatoarea G. a exercitat calea de atac a contestaţiei împotriva unei dispoziţii prin care s-a respins cererea de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi, dispoziţie care nu este supusă niciunei căi de atac.

Potrivit art. 476 alin. (1) din C. proc. pen., încheierea prin care instanţa se pronunţă asupra cererii de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi nu este supusă niciunei căi de atac.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, a principiului unicităţii căilor de atac reglementate de lege şi a dispoziţiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, şi din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, va respinge ca inadmisibilă contestaţia declarată de contestatoare împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi, cuprinsă în decizia atacată.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta contestatoare va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de contestatoarea G. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 68 alin. (2) din C. proc. pen., cuprinsă în Decizia nr. 151/A din data de 14 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017.

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia declarată de contestatoare împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi, cuprinsă în decizia atacată.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta contestatoare, în sumă de 130 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 decembrie 2018.

Procesat de GGC - GV