Judicial Salary Seniority Recalculation and Ministry of Justice Procedural Standing

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 23.11.2016 reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Suceava:

- obligarea acestora să emită începând cu data de 11.11.2012 noi ordine de salarizare prin care să modifice clasa de salarizare şi gradaţia potrivit prevederilor Legii nr. 284/2010 şi în funcţie de acestea să majoreze indemnizaţia de încadrare lunară, astfel: - începând cu 01.08.2011 - gradaţia 4 şi clasa de salarizare 98, aferente unei vechimi în muncă de 15 - 20 ani şi vechime în funcţie de 0 - 3 ani, începând cu 01.03.2013 - gradaţia 4 şi clasa de salarizare 99, aferente unei vechimi în muncă de 15 - 20 ani şi vechime în funcţie de 3 - 5 ani şi începând cu 01.03.2015 - gradaţia 4 şi clasa de salarizare 100, aferente unei vechimi în muncă de 15 - 20 ani şi vechime în funcţie de 5 - 10 ani;

- obligarea pârâţilor ca începând cu 01.03.2013 şi ulterior cu 01.03.2015 să modifice indemnizaţia de încadrare prin adăugarea a 10% şi respectiv a 15% din indemnizaţia de încadrare, ca urmare a schimbării condiţiilor referitoare la vechimea în funcţie, astfel: începând cu 01.03.2013 - să modifice indemnizaţia brută de încadrare prin adăugarea a 10% din indemnizaţia de încadrare, procent aferent unei vechimi în magistratură de la 3 la 5 ani şi începând cu 01.03.2015 - să modifice indemnizaţia brută de încadrare prin adăugarea a 15% din indemnizaţia de încadrare, procent aferente unei vechimi în magistratură de la 5 la 10 ani.

De asemenea, reclamanta a mai solicitat obligarea pârâţilor să emită începând cu data de 11.11.2012 alte Ordine de salarizare în care să acorde sporul pentru condiţii de muncă grele de 15% din indemnizaţia lunară de încadrare, a sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 25% şi a sporului pentru păstrarea confidenţialităţii de 5%, fiecare aplicate la indemnizaţia lunară de încadrare, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) să emită noi ordine de salarizare în vederea înlăturării discriminării salariale şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, să-i calculeze şi să-i plătească diferenţa de drepturi băneşti neplătite, actualizate cu rata inflaţiei la momentul plăţii şi la plata de dobânzi legale corespunzătoare acestor drepturi băneşti neplătite de la momentul datorării, 11.11.2012 şi până la plata lor efectivă şi la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 1240 din 12 aprilie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea în ceea ce priveşte cererea de emitere a unui nou ordin de salarizare, în care începând cu data de 11.11.2012 să modifice clasa de salarizare şi gradaţie şi începând cu data de 01.03.2013 şi 01.03.2015 să modifice indemnizaţia de încadrare prin adăugarea a 10% respectiv 15%, începând cu data de 11.11.2012 să aplice sporul pentru condiţii de muncă grele de 15%, sporul de risc de 25% şi de confidenţialitate de 5%, respectiv de aplicare a art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83 din 2014, începând cu 09.04.2015, ca rămasă fără obiect.

Prin aceeaşi hotărâre a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Suceava, a obligat pârâtul să plătească diferenţa de drepturi salariale neplătite, actualizate cu rata inflaţiei la momentul plăţii şi la plata dobânzii legale începând cu data de 11.11.2012 până la plata efectivă, pârâtul fiind obligat şi la plata sumei de 327 RON către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei au declarat recurs atât reclamanta A. cât şi pârâtul Ministerul Justiţiei, ambii criticând-o pentru nelegalitate.

3.1. Recurenta-reclamantă A., în motivarea recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., a susţinut, în esenţă, următoarele:

- instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra legalităţii ordinelor contestate reţinând neîntemeiat că, prin Ordinul nr. 676/C/2016 comunicat instanţei după închiderea dezbaterilor, i s-ar fi acordat drepturile salariale restante, producând astfel o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată în vederea soluţionării fondului pricinii;

- instanţa de fond nu a cercetat solicitarea referitoare la acordarea sporului aferent vechimii în funcţie, în condiţiile în care la data de 1.03.2013, recurenta-reclamantă împlinise 3 ani vechime în funcţia de judecător, devenind incidente dispoziţiile art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 19/2012, potrivit cărora ar fi trebuit să aibă o indemnizaţie brută lunară de 4.336 RON la care să se adauge suplimentar un procent de 2,5% potrivit art. 6 alin. (3) din legile salarizării coroborat cu Ordinul nr. 42/77 din 2011, pct. III lit. A).

De asemenea, la data de 1.03.2015 când a împlinit 5 ani vechime în funcţia de judecător au devenit incidente dispoziţiile O.U.G. nr. 83/2014, recurenta-reclamantă trebuind să beneficieze de majorarea pentru vechime în funcţie, la care să se adauge suplimentar 2,5%, conform art. 6 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 83/2014, recurenta-reclamantă trebuind să beneficieze de majorarea pentru vechime în funcţie, la care să se adauge suplimentar 2,5%, conform art. 6 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 83/2014.

În opinia recurentei-reclamante, prin aplicarea incorectă şi nelegală a legilor salarizării, angajatorul a încălcat principiul egalităţii de remunerare, creând o discriminare în raport de judecătorii absolvenţi ai INM încadraţi după data de 01.01.2010, cu judecătorii care au promovat la instanţele superioare cărora li s-a recunoscut vechimea în funcţie, cu judecătorii care au fost delegaţi sau numiţi în funcţii de conducere cărora li s-a recunoscut vechimea în funcţie, cu cei care au avut raporturile de serviciu suspendate (concediu creştere copil sau alte situaţii) cărora la reangajare li s-a recunoscut vechimea în funcţie şi li s-a dat salariul corespunzător funcţiilor similare în plată prin majorarea indemnizaţiei de încadrare cu procentele aferente tranşelor de vechime în funcţie: 10% (de la 3 la 5 ani), 15% (de la 5 la 10 ani), 20% (de la 10 la 15 ani), 25% (de la 15 la 20 ani), 30% (peste 20 ani) chiar dacă au trecut în aceste tranşe de vechime după 01.01.2011.

- referitor la sporurile pentru condiţii de muncă reglementate de art. 4 şi 5 din Capitolul VIII anexa VI din Legea nr. 284/2010, instanţa de fond a reţinut în mod greşit acordarea acestora, deşi la un calcul simplu se poate observa că, potrivit Ordinului de salarizare nr. 676/C din 26.02.2016, sporurile nu au fost modificate cu toate că indemnizaţia de încadrare brută lunară a fost modificată prin luarea în calcul a vechimii în muncă;

- în ceea ce priveşte obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea a noi ordine de salarizare în acord cu dispoziţiile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, în mod greşit instanţa de fond a respins cererea ca rămasă fără obiect, în condiţiile în care Ordinul de salarizare nr. 676/C/2016 nu face referire la prevederile legale invocate de către recurenta-reclamantă.

3.2. Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei, în motivarea căii de atac întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a invocat nelegalitatea sentinţei recurate din perspectiva lipsei calităţii procesuale în ceea ce priveşte solicitarea de plată în concret a drepturilor salariale restante, atribuţia recurentului-pârât limitându-se numai la administrarea bugetelor instanţelor şi asigurarea fondurilor necesare.

A învederat şi faptul că, anterior pronunţării sentinţei recurate, respectiv la data de 8 aprilie 2016 Tribunalul Suceava a achitat diferenţele salariale care rezultau din aplicarea Ordinului nr. 676/C/25.02.2016, astfel că şi capătul de cerere privind plata diferenţelor salariale a rămas fără obiect.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea depusă la data de 19.01.2017, recurenta-reclamantă reclamanta A. a solicitat anularea recursului declarat de Ministerul Justiţiei pentru neîncadrarea motivelor de recurs în criticile prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea acestuia ca neîntemeiat, invocând culpa recurentului-pârât în emiterea ordinelor de salarizare.

4.2. Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 30.01.2017, intimaţii-pârâţi Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Suceava au solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă ca nefondat, arătând, în esenţă, că prin Ordinul nr. 676/C/2016, recurentei-reclamante i s-a recunoscut perioada de 3 ani, 11 luni şi 11 zile cât a urmat cursurile Academiei de Poliţie ca fiind vechime în muncă, fiind achitate şi drepturile salariale restante care rezultau din aplicarea ordinului invocat.

5. Procedura derulată în recurs

Prin rezoluţia completului investit cu soluţionarea cauzei din 18.10.2018, în raport de Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura e filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen de judecată, cu citarea părţilor, în şedinţă publică.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa civilă recurată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă A. a învestit instanţa de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 8 cu referire la art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Suceava, emiterea începând cu data de 11.11.2012, a noi ordine de salarizare prin care să se modifice clasa de salarizare şi gradaţia potrivit prevederilor Legii nr. 284/2010 şi în funcţie de acestea să majoreze indemnizaţia de încadrare lunară, astfel: - începând cu 01.08.2011 - gradaţia 4 şi clasa de salarizare 98, aferente unei vechimi în muncă de 15 - 20 ani şi vechime în funcţie de 0 - 3 ani, începând cu 01.03.2013 - gradaţia 4 şi clasa de salarizare 99, aferente unei vechimi în muncă de 15 - 20 ani şi vechime în funcţie de 3 - 5 ani şi începând cu 01.03.2015 - gradaţia 4 şi clasa de salarizare 100, aferente unei vechimi în muncă de 15 - 20 ani şi vechime în funcţie de 5 - 10 ani; obligarea pârâţilor ca începând cu 01.03.2013 şi ulterior cu 01.03.2015 să modifice indemnizaţia de încadrare prin adăugarea a 10% şi respectiv a 15% din indemnizaţia de încadrare, ca urmare a schimbării condiţiilor referitoare la vechimea în funcţie, astfel: începând cu 01.03.2013 - să modifice indemnizaţia brută de încadrare prin adăugarea a 10% din indemnizaţia de încadrare, procent aferent unei vechimi în magistratură de la 3 la 5 ani şi începând cu 01.03.2015 - să modifice indemnizaţia brută de încadrare prin adăugarea a 15% din indemnizaţia de încadrare, procent aferente unei vechimi în magistratură de la 5 la 10 ani.

De asemenea, reclamanta a mai solicitat obligarea pârâţilor să emită începând cu data de 11.11.2012 alte Ordine de salarizare în care să acorde sporul pentru condiţii de muncă grele de 15% din indemnizaţia lunară de încadrare, a sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 25% şi a sporului pentru păstrarea confidenţialităţii de 5%, fiecare aplicate la indemnizaţia lunară de încadrare, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) să emită noi ordine de salarizare în vederea înlăturării discriminării salariale şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, să-i calculeze şi să-i plătească diferenţa de drepturi băneşti neplătite, actualizate cu rata inflaţiei la momentul plăţii şi la plata de dobânzi legale corespunzătoare acestor drepturi băneşti neplătite de la momentul datorării, 11.11.2012 şi până la plata lor efectivă şi la plata cheltuielilor de judecată.

Soluţionând cauza, curtea de apel, reţinând că pe parcursul procesului pârâtul a emis ordinul de salarizare nr. 676/C/2016 prin care începând cu data de 11.11.2012 s-a modificat clasa de salarizare şi gradaţia şi începând cu data de 01.03.2013 şi 01.03.2015 s-a modificat indemnizaţia de încadrare prin adăugarea a 10% respectiv 15%, de asemenea, începând cu data de 11.11.2012 s-a aplicat sporul pentru condiţii de muncă grele de 15%, sporul de risc de 25% şi de confidenţialitate de 5% şi s-a făcut aplicarea art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83 din 2014, începând cu 09.04.2015, prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, a respins capetele de cerere 1 - 4 ca rămase fără obiect. Totodată a constatat întemeiat capătul de cerere vizând plata diferenţelor salariale neplătite şi a dispus obligarea pârâtului la plata acestor sume.

Această soluţie nu este împărtăşită de către instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a cadrului normativ incident situaţiei de fapt.

Astfel, Înalta Curte constată că prima instanţă a soluţionat cauza fără să lămurească pe deplin împrejurările de fapt, limitându-se la preluarea în cuprinsul considerentelor a dispoziţiilor Ordinului nr. 676/C/26.02.2016, depus la data de 21.03.2016 lăsând nesoluţionat fondul cauzei.

Înalta Curte reţine că instanţa de fond nu a analizat susţinerile recurentei-reclamante depuse la data de 12.04.2016 după comunicarea Ordinului nr. 676/C/2016 prin care a învederat că, prin emiterea ordinului sus arătat nu au fost soluţionate capetele de cerere astfel cum au fost formulate în cererea de chemare în judecată.

Procedând astfel, a fost încălcat dreptul recurentei-reclamante la un proces echitabil şi i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin aplicarea prevederilor art. 497 C. proc. civ., respectiv casarea hotărârii recurate şi trimiterea, la aceeaşi instanţă de fond, a cererii de chemare în judecată pentru soluţionarea pe fond a acesteia.

Găsind întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte nu va analiza criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării.

În ceea ce priveşte recursul declarat de către recurentul-pârât Ministerul Justiţiei, Înalta Curte constată că este fondat sub aspectul calităţii procesuale pasive pe capătul de cerere privind obligarea Ministerului Justiţiei să achite diferenţele salariale restante.

Aceasta întrucât, calitatea recurentului-pârât de ordonator principal de credite, prevăzută de art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 nu cuprinde şi obligaţia de plată a diferenţelor salariale restante, ci numai de a dispune toate măsurile ce se impun în vederea asigurării în bugetele proprii şi ale instanţelor a creditelor necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii.

Având în vedere şi cele statuate în Decizia nr. 13/2016 pronunţată într-un recurs în interesul legii (aplicabilă mutatis mutandis în cauza de faţă), se poate concluziona că, în privinţa capătului de cerere prin plata diferenţelor salariale restante, Ministerul Justiţiei nu are calitate procesuală pasivă, nefiind titular al obligaţiei ce formează conţinutul raportului juridic de drept material dedus judecăţii.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite ambele recursuri, va casa sentinţa civilă recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva Sentinţei nr. 1240 din 12 aprilie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2019.

Procesat de GGC - GV