Tax Precautionary Attachment Annulment Quashed for Jurisdictional Split; Third-Party Appeal Rejected as Inadmissible

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost precizată la data de 08.09.2016, reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală a Marilor Contribuabili din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Direcţia Regională Antifraudă Constanţa din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea - Biroul Fiscal Comunal Baia, anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/06.04.2016 precum şi a actelor subsecvente emise în temeiul acestei decizii, respectiv anularea măsurilor asigurătorii instituite prin Procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr. x/14.04.2016, Procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr. x/14.04.2016 şi prin Procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile nr. x/14.04.2016, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 146 din 15 septembrie 2016, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală a Marilor Contribuabili din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Direcţia Regională Antifraudă Constanţa din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea - Biroul Fiscal Comunal Baia, având ca obiect contestaţie act administrativ-fiscal, astfel cum a fost precizată.

A anulat Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A_FCT 8887/06.04.2016 emisă de Direcţia Regională Antifraudă Constanţa din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, la data de 06.04.2016.

A anulat măsurile asigurătorii instituite prin Procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr. x/14.04.2016, prin Procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr. x/14.04.2016 şi prin Procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile nr. x/14.04.2016, întocmite în dosarul fiscal nr. x/2016 de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea, Biroul Fiscal Comunal Baia din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

3. Cererile de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 146/CA din 15 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi pârâtele Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea - Biroul Fiscal Comunal Baia.

3.1. Recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea cu trimitere către instanţa competentă în judecarea acţiunii împotriva actelor de executare, iar pe fond respingerea acţiunii în contencios administrativ formulată de intimata-reclamantă.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a soluţionat în mod greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în considerarea faptului că decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/6.04.2016 a fost emisă de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală 2 Constanţa.

Întrucât raportul de drept procesual se poate lega valabil doar între titularii care rezultă din raportul de drept material dedus judecăţii, în opinia recurentei-pârâte se impunea admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.

În privinţa actelor de executare emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice, a arătat că, în mod greşit, instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii raportat la temeiul de drept invocat - art. 213 alin. (13) C. proc. fisc. - având în vedere că procesul-verbal de sechestru este un act de executare care poate fi atacat doar în condiţiile art. 260, art. 261 şi art. 213 din Legea nr. 207/2015, dispoziţii legale de strictă interpretare şi aplicare.

În ceea ce priveşte legalitatea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii a arătat că reţinerea existenţei pericolului real de sustragere de la plata obligaţiilor fiscale din partea intimatei-reclamante justifică în mod evident măsura organului fiscal dispusă prin decizia contestată, întrucât la momentul emiterii acesteia reprezenta cel mai rapid mijloc de asigurarea a protejării şi conservării creanţei fiscale în cuantum de 4.562.621 RON.

3.2. Recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea - Biroul Fiscal Comuna Baia a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi menţinerea actelor administrativ fiscale contestate.

În motivarea căii de atac, în esenţă, a arătat că, aplicând greşit textele de lege incidente în cauză, instanţa de fond a apreciat în mod greşit că cererea de anulare a proceselor-verbale de sechestru este de competenţa curţii de apel, în primă instanţă.

Invocând Decizia nr. XIV din 5.02.2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, recurenta-pârâtă a subliniat faptul că procesul-verbal de sechestru este asimilat actelor de executare, iar nu actelor administrativ-fiscale, situaţie în care competenţa de soluţionare aparţine judecătoriei.

În opinia recurentei-pârâte, în mod greşit, instanţa de fond a respins excepţia tardivităţii contestaţiei împotriva actelor de executare în raport de dispoziţiile art. 261 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 207/2015 care instituie un termen de 15 zile, sub sancţiunea decăderii, termen care nu a fost respectat de către intimata-reclamantă, actele de executare contestate în prezenta cauză fiindu-i comunicate la data de 15.04.2016.

Sub aspectul legalităţii actelor de executare, recurenta-pârâtă a învederat că au fost emise cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, respectiv art. 213 alin. (6) şi art. 220 alin. (5) C. proc. fisc.

3.3. Recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, rejudecând cauza, în principal, să fie admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei-pârâte, iar, în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivarea căii de atac, în esenţă, recurenta-pârâtă a arătat că în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, în condiţiile în care actele administrativ-fiscale contestate au fost emise de către o altă entitate juridică.

Pe fondul recursului, recurenta-pârâtă a solicitat să se constate legalitatea deciziei de instituire măsuri asiguratorii în raport de faptul că organul de control, în urma controlului operativ inopinat efectuat de către inspectorii antifraudă la sediul societăţii intimate, a identificat elemente care au indicat că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească averea, periclitând sau îngreunând în mod considerabil recuperarea creanţei datorate statului.

3.4. Recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat repunerea în termenul de recurs, întrucât hotărârea recurată a fost comunicată la Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Constanţa, structură fără personalitate juridică care funcţionează în cadrul Agenţiei recurente.

În susţinerea căii de atac, a arătat că premisele care au condus la pronunţarea sentinţei recurate sunt greşite, întrucât legislaţia incidentă nu impune ca existenţa pericolului de sustragere să fie dovedită prin probe certe, ci este suficient să existe indicii temeinice în contextul factual care rezultă ca urmare a controlului, indicii menţionate de către inspectorii antifraudă.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 28.12.2016, intimata-reclamantă A. SRL a solicitat respingerea recursului Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală ca inadmisibil, întrucât nu a fost parte în proces la judecata fondului şi respingerea celorlalte recursuri ca nefondate, răspunzând punctual fiecărei critici formulate.

Reiterând coordonatele esenţiale ale cauzei, intimata-reclamantă a arătat că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă competentă potrivit legii, întrucât nelegalitatea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii se răsfrânge sub forma nulităţii şi asupra actelor de executare prin care au fost aduse la îndeplinire dispoziţiile deciziei contestate.

În opinia intimatei-reclamante, instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod corect dispoziţiile legale incidente în cauză, atât în ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a entităţilor chemate în judecată, cât şi în ceea ce priveşte fondul cauzei în sensul că aprecierea pericolului trebuie realizată în concret, simpla citare a dispoziţiilor legale nesuplinind obligaţia organului de control de a menţiona motivele de fapt concrete care au stat la baza emiterii deciziei contestate.

4.2. Prin întâmpinarea depusă la 29.11.2016, recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat admiterea recursurilor declarate de celelalte autorităţi fiscale, arătând că intimata-reclamantă nu a dovedit existenţa unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de către organul de control, sarcina probei incumbând acesteia, conform art. 249 C. proc. civ.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, astfel cum a fost calificată în şedinţa publică de la 7 martie 2019, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 458 C. proc. civ. " Căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane".

Dată fiind obligativitatea şi relativitatea efectelor hotărârilor judecătoreşti, dispoziţiile legale precitate reglementează posibilitatea atacării acesteia numai pentru părţile aflate în proces.

Or, în speţă, recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu a fost parte în procedura derulată în faţa primei instanţe, cadrul procesual fiind stabilit între intimata-reclamantă A. SRL şi pârâtele Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - prin Administraţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa în calitate de emitente ale deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, respectiv Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea - Biroul fiscal comunal Baia în calitate de organe care au instituit măsurile asigurătorii prin actele subsecvente.

Susţinerile recurentei în sensul justificării calităţii procesuale din perspectiva dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din H.G. nr. 520/2013 care reglementează organizarea şi funcţionarea Agenţiei nu pot fi primite, întrucât, în cadrul unui litigiu de contencios administrativ, având ca obiect anularea unui act administrativ, calitate procesuală are autoritatea sau instituţia publică emitentă a actului administrativ.

Aceasta întrucât, în sarcina reclamantului, în calitate de persoană care a declanşat procedura judiciară, există obligaţia de a justifica atât calitatea procesuală activă cât şi calitatea procesuală pasivă, prin indicarea pretenţiei sale, precum şi a împrejurărilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază. Rolul instanţei constă în verificarea identităţii dintre cel chemat în judecată şi subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecăţii, precum şi a identităţii dintre cel care promovează cererea şi titularul dreptului subiectiv sau cel care se prevalează de un anumit interes.

Aşa fiind, cum reclamanta nu a chemat în judecată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, iar sentinţa civilă recurată nu a fost pronunţată în contradictoriu cu această parte, Înalta Curte, în baza art. 458 C. proc. civ., va respinge recursul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.

Examinând sentinţa civilă recurată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare, cu precizarea că argumentele recurentelor vor fi grupate şi li se va răspunde prin considerente comune în funcţie de finalitatea lor concretă.

Instanţa de fond a fost investită, pe calea prevăzută de art. 213 alin. (13) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu verificarea legalităţii deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/6.04.2016 emisă de Direcţia Regională Antifraudă Constanţa, precum şi a actelor subsecvente emise în baza acestei decizii, respectiv a proceselor-verbale de sechestru asigurător bunuri mobile nr. x/14.04.2016, nr. y/14.04.2016 şi nr. z/14.04.2016 emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea, Biroul Fiscal Comunal Baia.

Înalta Curte constată că cererea astfel formulată priveşte atât contestarea unui act administrativ fiscal, respectiv decizia de instituire a măsurilor asigurătorii, cât şi contestarea unor acte de executare propriu-zise, respectiv procesele-verbale de sechestru asigurător bunuri mobile, cereri care atrag competenţe diferite, neputând opera prorogarea legală de competenţă.

Aceasta întrucât, în timp ce contestarea unui act administrativ-fiscal este supusă regimului juridic stabilit de dispoziţiile art. 213 din Legea nr. 207/2015, în privinţa actelor de executare care nu reprezintă acte administrative în sensul legii fiscale sunt incidente dispoziţiile art. 260 şi art. 261 C. proc. fisc.

De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 213 alin. (14) din Legea nr. 207/2015, împotriva actelor prin care se aduc la îndeplinire măsurile asigurătorii, cel interesat poate face contestaţie la executare în conformitate cu prevederile art. 260 şi art. 261 din aceeaşi lege, iar conform art. 260 alin. (4) din Legea nr. 207/2015, contestaţia la executare se introduce la instanţa judecătorească competentă, norma legală făcând trimitere la dispoziţiile privitoare la competenţa instanţei de executare reglementată de C. proc. civ. (art. 714 şi art. 651).

Prin urmare, instanţei de executare, stabilită potrivit dreptului comun, îi revine competenţa să soluţioneze contestaţia împotriva executării propriu-zise, atunci când o astfel de contestaţie vizează un titlu executoriu emis de organul fiscal, aşa cum este cazul în speţa dedusă judecăţii.

Necompetenţa materială în privinţa contestaţiei la executare este una de ordine publică, în sensul art. 130 alin. (2) C. proc. civ., fiind invocată în termen legal prin întâmpinare de către pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea, putând constitui astfel motiv de casare al sentinţei.

Având în vedere specializarea diferită a instanţelor competente să soluţioneze cele două capete de cerere devine aplicabilă soluţia preconizată de legiuitor în art. 99 alin. (1) C. proc. civ., neputând fi invocată o eventuală prorogare de competenţă conform art. 99 alin. (2) C. proc. civ., dată fiind situaţia că instanţele diferite care ar trebui, potrivit legii, să soluţioneze cererile, sunt exclusiv competente în raport de natura acestora şi în lipsa unei prevederi exprese privind aplicarea normei şi secţiilor specializate. Astfel, prorogarea de competenţă preconizată de legiuitor în favoarea instanţei de grad mai înalt, atunci când competenţa de soluţionare a diferitelor capete principale de cerere aparţine unor instanţe de grad diferit, operează doar dacă cererile au aceeaşi natură, în sensul că atrag competenţa unor complete sau secţii de aceeaşi specializare, dar aparţinând unor instanţe de grad diferit.

Ca atare în speţă, prorogarea de competenţă nu poate opera în favoarea curţii de apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în privinţa capătului de cerere privind anularea actelor de executare, care este de competenţa instanţei de executare stabilită potrivit dreptului comun.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că instanţa de fond trebuia să îşi verifice propria competenţă de soluţionare a fiecărui capăt de cerere în parte, în raport de obiectul de fiecărei pretenţii în parte, să constate că cererea de anulare a actelor de executare emise în baza deciziei de instituire a măsurilor de executare este de competenţa instanţei de executare determinată în raport de dispoziţiile art. 714 şi art. 651 C. proc. civ., să disjungă acest capăt de cerere şi să îşi decline în mod corespunzător competenţa, astfel cum prevăd explicit dispoziţiile art. 99 alin. (1) C. proc. civ.

Constatând întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. invocat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, Înalta Curte nu va proceda la analiza celorlalte critici, urmând a fi avute în vedere de instanţa de fond cu ocazia rejudecării.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ. va admite recursurile formulate de către recurentele-pârâte, va casa sentinţa civilă recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, iar, în baza art. 458 C. proc. civ. va respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de recurentele - pârâte Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea - Biroul Fiscal Comunal Baia împotriva Sentinţei civile nr. 146 din 15 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond .

Respinge recursul formulat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei civile nr. 146 din 15 septembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 aprilie 2019.

Procesat de GGC - GV