Proportionality of disability pension contribution period for lawyers with dual social insurance enrollment versus age-based eligibility thresholds in the autonomous bar pension system

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 24 august 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Casa de Asigurări a Avocaţilor din România, anularea dispoziţiilor art. 59 şi art. 60 alin. (4) şi (5) din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor adoptat prin Hotărârea nr. 8 a Congresului Avocaţilor din 15 - 16 iunie 2012, în vigoare de la 01 octombrie 2012.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 1323 din 19 aprilie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal:

- a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Casa de Asigurări a Avocaţilor din România, în sensul că a anulat în parte dispoziţiile art. 59 alin. (1) din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor, adoptat prin Hotărârea nr. 8/2012, cu privire la condiţia îndeplinirii stagiului de cotizare necesar "în raport cu vârsta, conform următorului tabel"

- a respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată;

- a obligat reclamanta la plata sumei de 150 RON către pârâtul UNBR, reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) şi art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 1323 din 19 aprilie 2016, au formulat recurs reclamanta A. şi pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România.

3.1. Reclamanta A. şi-a întemeiat recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinţei recurate, în sensul anulării dispoziţiilor art. 60 alin. (4) şi (5) din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor adoptat prin Hotărârea nr. 8 a Congresului Avocaţilor din 15 - 16 iunie 2012, în vigoare de la 01 octombrie 2012 şi respingerii cererii U.N.B.R. de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

A arătat recurenta-reclamantă că a exercitat calea de atac doar împotriva acelei părţi a dispozitivului sentinţei atacate prin care prima instanţă a respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată, respectiv a fost respinsă cererea reclamantei prin care s-a solicitat anularea dispoziţiilor art. 60 alin. (4) şi (5) din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor adoptat prin Hotărârea nr. 8 a Congresului Avocaţilor din 15 - 16 iunie 2012, în vigoare de la 01 octombrie 2012, dispoziţii criticate pentru nelegalitate.

În raport de temeiul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., arată recurenta-reclamantă că sentinţa recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, întrucât sunt total ignorate exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) noul C. proc. civ., fiind contradictorii considerentele reţinute de prima instanţă. A arătat recurenta A. că, deşi prima instanţă a reţinut că nu există discriminare, întrucât persoanele cărora li se aplică prevederile art. 60 alin. (1) - (3) se află în situaţii juridice diferite faţă de cele cărora li se aplică alin. (5) - (6) ale aceluiaşi articol, nu se motivează în ce constă diferenţa de tratament juridic.

În opinia recurentei-reclamante nu există text legal care să reglementeze cote diferenţiate de contribuţie la CAA pentru avocaţi, în funcţie de criteriul contribuţiei ori necontribuţiei şi în alte sisteme de asigurări sociale, iar câtă vreme contribuţia la CAA nu este diferita (diminuată) pentru avocaţii care contribuie şi la alte sisteme de asigurări sociale, nu există situaţie juridică diferită în raportul cu CAA.

În concluzie, susţine recurenta-reclamantă că nu poate fi încălcat principiul contributivităţii, nu poate fi încălcat principiul fundamental de drept potrivit căruia obligaţiile egale generează drepturi egale, iar prevederile art. 60 alin. (4) din Statutul CAA au fost ignorate de judecătorul fondului, lipsind motivarea pe aspectele circumscrise acestui temei de drept.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., a susţinut recurenta-reclamantă că încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificata a aplicării prevederilor legale, violarea unor principii generale de drept.

Criticile recurentei A. sunt în sensul că sentinţa recurată încalcă în mod brutal principii fundamentale de drept consfinţite prin Constituţia României la art. 16, întrucât, în lumina dispoziţiilor legale arătate în recursul său, stagiul potenţial pe care CAA trebuie să i-l acorde şi să i-l ia în calcul la stabilirea pensiei de invaliditate este de 13 ani, 4 luni şi 13 zile, însă, făcând aplicarea dispoziţiilor nelegale, discriminatorii ale dispoziţiilor art. 60 alin. (4) şi (5) din Statutul CAA, intimata-pârâtă Casa de Asigurări a Avocaţilor a reţinut şi valorificat la emiterea deciziei de pensionare un stagiu potenţial de numai 3 ani, 4 luni şi 19 zile, fapt de natură să creeze o situaţie discriminatorie, comparativ cu orice alt coleg avocat, asigurat al CAA, care, în aceleaşi condiţii de vârstă şi stagiu de cotizare în sistemul de asigurări al avocaţilor, fără să fi contribuit şi la sistemul public de asigurări, ar fi beneficiat de un stagiu potenţial de 13 ani, 4 luni şi 3 zile.

Recurenta-reclamantă a susţinut că nu poate fi vorba despre o situaţie juridica diferită, câtă vreme contribuţia la CAA nu este diferită (diminuată) pentru avocaţii care contribuie şi la alte sisteme de asigurări sociale, iar principiul contributivităţii nu poate fi încălcat, ştiut fiind că obligaţiile egale generează drepturi egale.

A mai arătat recurenta-reclamantă că, prin respingerea cererii sale de anulare a dispoziţiilor art. 60 alin. (4) şi (5) din Statutul CAA, sentinţa recurată înfrânge, în mod nepermis, principiul ierarhiei normelor juridice şi consfinţeşte încălcarea principiului constituţional al legalităţii. În acest context, pârâtele intimate UNBR şi CAA, prin adoptarea şi aplicarea art. 60 alin. (4) şi (5) din Statutul CAA, sunt mai presus de lege, prin emiterea unui act normativ cu forţă juridică inferioară care contravine principiilor şi dispoziţiilor actelor normative cu forţă juridică superioară‚ în baza şi în executarea cărora au fost elaborate, raportarea fiind făcută la textele legale enumerate, respectiv art. 1 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, art. 321 alin. (2) din Statutul Profesiei de Avocat adoptat prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 64/2011, publicata în M. Of. nr. 898/19.12.2011, art. 1, 4 şi 10 din Statutul CAA adoptat prin Hotărârea nr. 8 a Congresului Avocaţilor din 15 - 16 iunie 2012, în vigoare de la 01 octombrie 2012, art. I şi art. 1, 2, 3 şi 13 din Legea nr. 452 din 18 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 221/2000 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor Publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 413 din 25 iulie 2001 Parlamentul României adopta prezenta lege.

A mai fost criticată sentinţa primei instanţe şi pentru faptul că, deşi art. 131 din O.U.G. nr. 221/2000 prevede în mod expres faptul că doar stagiul de cotizare la CAA este luat în considerare pentru calculul pensiei, se consfinţeşte nelegalitatea, menţinând dispoziţiile art. 60 alin. (4) şi (5) din Statutul CAA, care introduc în calcul şi perioada de contribuţie la sistemul public de pensii, ca factor diminuant al stagiului potenţial pe care CAA trebuie să i-l acorde recurentei reclamante în calitate de avocat care şi-a achitat integral şi în mod egal cu toţi ceilalţi colegi obligaţiile faţă de CAA.

3.2 Recursul declarat de pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România (U.N.B.R.)

Pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România şi-a întemeiat recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 8 (menţionat greşit pct. 2) C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii în întregime ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată suportate de UNBR în fond şi recurs.

A criticat recurenta-pârâtă partea din sentinţa atacată prin care a fost admisă în parte acţiunea, în sensul că au fost anulate în parte dispoziţiile art. 59 din Statut, şi anume cele cu privire la condiţia îndeplinirii stagiului de cotizare "în raport cu vârsta, conform următorului tabel", fiind respinse în rest capetele de cerere.

Instanţa de fond a reţinut în esenţă că, pentru identitate de raţiune, este aplicabilă în situaţia intimatei-reclamante Decizia nr. 680 din 20 iunie 2012 a Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat că sintagma "în raport cu vârsta, conform tabelului nr. 3" din cuprinsul art. 73 alin. (1) al Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice este neconstituţională, întrucât sistemul de pensie publică are la bază principiul contributivităţii şi că, în cazul acordării pensiei de invaliditate, trebuie ţinut cont strict de stagiul de cotizaţie deja realizat, indiferent de vârsta asiguratului.

Ca atare, reţine instanţa de fond, şi în cazul pensiei de invaliditate pentru avocaţi trebuie ţinut cont numai de stagiul de cotizaţie efectiv realizat, astfel că dispoziţiile referitoare la îndeplinirea stagiului de cotizare "în raport cu vârsta, conform următorului tabel" sunt apreciate ca fiind nelegale.

În raport de temeiul de casare indicat, respectiv prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., a arătat recurenta-pârâtă că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii, întrucât, potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 221/2000 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor, dreptul la pensie şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocatului se exercită în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă prin sistemul unic, propriu şi autonom de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, gestionat de Casa de Asigurări a Avocaţilor din România".

Ordonanţa mai sus citată, completată şi modificată prin Legea de aprobare nr. 452/2001, este actul normativ de bază ce reglementează sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor, sistem autonom faţă de celelalte sisteme de pensii.

Aceeaşi ordonanţă prevede la art. 1 alin. (2) că "Organizarea şi funcţionarea Casei de Asigurări a Avocaţilor se stabilesc în condiţiile prevăzute de lege şi de Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor", iar la art. 13 că prin lege, în cuprinsul prezentului act normativ, se înţelege Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, cu modificările ulterioare. Din dispoziţiile normative de mai sus rezultă că pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale au o reglementare specială, sistemul fiind unic, propriu şi autonom, distinct de celelalte sisteme de pensii.

A susţinut recurenta-pârâtă că legiuitorul a făcut referiri la legătura acestui sistem cu sistemul public doar în cuprinsul art. 131 din O.U.G. nr. 221/2000, astfel că Decizia Curţii Constituţionale nr. 680/2012 nu este aplicabilă unui sistem diferit de cel public, cu reglementare specială, cum este sistemul propriu al avocaţilor, ce face obiectul prezentului litigiu.

Sintagma "în raport cu vârsta, conform următorului tabel" cuprinsă în art. 59 din Statutul CAA nu contravine prevederilor normative speciale ce reglementează organizarea şi funcţionarea sistemului CAA, iar la stabilirea pensiei pentru invaliditate a intimatei-reclamante CAA a stabilit corect perioada efectivă în care a avut calitatea de avocat (7 ani şi 2 luni), respectiv stagiul potenţial de 3 ani, 4 luni şi 19 zile corespunzător vechimii în avocatură, în baza art. 60 alin. (4) din Statutul CAA.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimata-pârâtă Casa de Asigurări a Avocaţilor din România a formulat întâmpinări la recursurile declarate în cauză, prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului reclamantei A.. Intimata-pârâtă CAA din România a formulat întâmpinare la recursul declarat de Uniunea Naţională a Barourilor din România împotriva Sentinţei civile nr. 1323/19.042016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, solicitând admiterea acestui recurs, casarea sentinţei atacate şi respingerea în tot a acţiunii reclamantei.

Prin întâmpinarea depusă de intimata-pârâtă CAA din România la recursul declarat de recurenta A. împotriva Sentinţei civile nr. 1323/19.04.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a solicitat respingerea, ca nefondat, a acestui recurs, arătându-se că, în mod corect prima instanţă a respins cererea reclamantei privind anularea disp. art. 60 alin. (4) şi (5) din Statutul CAA intrat în vigoare la 1.10.2012, cu motivarea că cele două texte reglementează modul de calcul al stagiului potenţial în situaţia în care asiguraţii din sistemul CAA au cotizat şi în alte sisteme de asigurări sociale.

4.2. Intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România (U.N.B.R.) a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta A. împotriva Sentinţei civile nr. 1323/19.04.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, solicitând a se dispune respingerea recursului declarat de aceasta, ca nefondat.

4.3. Recurenta-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România a depus întâmpinare la recursul formulat de reclamanta A., prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

4.4. Legal citată, reclamanta A. nu a depus întâmpinare faţă de recursul pârâtei Uniunea Naţională a Barourilor din România.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 9 mai 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 18 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 6 martie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând recursurile declarate în cauză prin prisma motivelor invocate şi a probelor administrate, Înalta Curte reţine caracterul lor nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

A. Recursul declarat de reclamanta A.

Prin Sentinţa civilă nr. 1323/19.04.2016 s-a respins cererea reclamantei de anulare a prevederilor art. 60 alin. (4) şi (5) din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor, reţinându-se că nu există un tratament discriminatoriu între persoanele care beneficiază de prevederile art. 60 alin. (1) - (3) şi cele aflate în situaţia reglementată de art. 60 alin. (5) - (6), întrucât acestea se află în situaţii juridice diferite.

Criticând această soluţie, a arătat recurenta-reclamantă că, din perspectiva motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., sentinţa atacată nu este motivată, nefiind respectate exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. În sprijinul argumentaţiei sale, a reluat recurenta-reclamantă pasaje din considerentele primei instanţe, în care a considerat că nu s-a realizat o motivare convingătoare şi adecvată raţionamentului juridic care a condus la pronunţarea soluţiei atacate în cauză.

Înalta Curte reţine însă că nu poate fi vorba despre o nemotivare a sentinţei recurate, iar lipsa unui răspuns punctual la fiecare argument din cererea de chemare în judecată nu echivalează cu un viciu al nemotivării, cât timp se poate decela în cuprinsul hotărârii silogismul juridic ce a condus la pronunţarea soluţiei în cauza respectivă. În consecinţă, Înalta Curte observă că sentinţa atacată respectă exigenţele cerute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. pentru a fi considerată motivată, în raport şi de prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de art. 21 din Constituţia României.

O astfel de motivare permite exercitarea controlului ierarhic superior asupra legalităţii sale, asigurând, totodată, garanţiile necesare pentru efectivul acces la justiţie şi pentru evitarea arbitrariului în soluţionarea cauzei.

Prin urmare, din perspectiva temeiului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recursul declarat de reclamanta A. este nefondat.

Cel de-al doilea motiv de casare indicat de recurenta-reclamantă ca fiind incident în raport de soluţia pronunţată de către prima instanţă este cel prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., referitor la "interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material".

Un prim palier de argumentaţie în structurarea recursului declarat de reclamantă este cel în care se critică încălcarea unor principii fundamentale consfinţite prin Constituţia României. Raportat la prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, a pretins recurenta-reclamantă că este discriminată prin modalitatea de calcul a stagiului potenţial potrivit normelor cuprinse la art. 60 alin. (4) şi (5) din statutul CAA, în raport de alte persoane, asigurate la Casa de asigurări a Avocaţilor, care nu ar fi contribuit şi la sistemul public de asigurări.

Discriminarea pretinsă de către recurenta-reclamantă presupune un tratament diferenţiat între persoane aflate în situaţii analoage, însă raportarea pe care o face numita A. la asiguraţii exclusiv din sistemul propriu al avocaţilor nu comportă o similitudine a apartenenţei sale la această categorie, cât timp perioada sa de cotizare cuprinde atât contribuţia în sistemul public al asigurărilor sociale, cât şi cea în sistemul asigurărilor pentru avocaţi, conform statutului CAA.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, comparaţia făcută de aceasta între cele două categorii de persoane, cu stagiu exclusiv în raport de profesia de avocat ori cu stagiu incomplet, ca urmare a cotizării şi în sistemul public de pensii, pentru munca prestată în alte domenii decât cel al avocaturii, nu este una care să poată fi considerată drept caz de discriminare, nefiind încălcat, prin urmare, principiul constituţional al egalităţii în drepturi.

În privinţa pretinsei încălcări a principiului legalităţii, consfinţit prin dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Constituţia României, a susţinut recurenta A. că, în strânsă legătură cu acest principiu este cel al ierarhiei normelor juridice, ambele principii fiind încălcate prin faptul că prevederile art. 60 alin. (4) şi (5) din statutul CAA înfrâng dispoziţii din acte normative cu forţă juridică superioară.

Au fost invocate, în acest sens, prevederile art. 1, alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată în 2011, art. 321 alin. (2) din Statutul Profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 64/2011, art. 1, art. 4 şi art. 10 alin. (1) - (3) din Statutul CAA adoptat prin Hotărârea nr. 8 a Congresului Avocaţilor din 15 - 16 iunie 2012, art. 1 - 3 din O.U.G. nr. 221/2000 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor, precum şi dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 452/2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 221/2000.

Dispoziţiile art. 60 alin. (4) şi (5) din Statutul CAA adoptat prin Hotărârea nr. 8 a Congresului Avocaţilor din 15 - 16 iunie 2012, în vigoare de la 1.10.2012, stabilesc următoarele:

"(4) Pentru asiguraţii care au contribuit şi în alte sisteme de asigurări sociale, stagiul potenţial acordat este proporţional cu perioada de contribuţie în sistemul de asigurări sociale al avocaţilor faţă de întreaga perioadă de cotizare la sistemele de asigurări sociale obligatorii.

(5) Stagiul potenţial prevăzut la alin. (4) se determină prin înmulţirea stagiului potenţial calculat conform alin. (1), (2) şi (3) cu raportul între perioada de cotizare la sistemul de asigurări sociale al avocaţilor la totalul perioadei de cotizare în sistemele de asigurări sociale obligatorii."

Prezintă relevanţă în analiza legalităţii normei supuse controlului judecătoresc de contencios administrativ prevederile art. 131 din O.U.G. nr. 221/2000, în care se arată că:

"(1) Între sistemul de pensii al avocaţilor şi sistemul public de pensii se recunosc reciproc stagiile de cotizare, respectiv vechimea în muncă, în vederea deschiderii dreptului la pensie pentru pensiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a), b), d) şi e).

(2) În situaţia prevăzută la alin. (1), pensia, în sistemul de pensii al avocaţilor, se stabileşte numai pentru stagiul de cotizare realizat în acest sistem.

(3) Perioadele asimilate stagiului de cotizare, prevăzute la art. 38 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările ulterioare, care constituie stagiu de cotizare atât în sistemul public de pensii, cât şi în sistemul de pensii al avocaţilor, se iau în calcul, opţional, în unul dintre sisteme.

Aşadar, stagiul de cotizare realizat în sistemul public de pensii, precum şi vechimea în muncă, au fost avute în vedere doar în vederea deschiderii dreptului la pensii pentru pensia de invaliditate, prevăzută de art. 6 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 221/2000, urmând a se calcula pensia cuvenită pentru perioada efectivă de contribuţie în sistemul de pensii al avocaţilor, fiind corelate, astfel, prevederile art. 131 din O.U.G. nr. 221/2000 cu cele ale art. 60 alin. (4) din Statutul CAA, în sensul recunoaşterii, în sistemul de pensii al avocaţilor, a pensiei cuvenite numai pentru perioada în care o persoană a avut calitatea de avocat şi a contribuit la Casa de asigurări a avocaţilor. O astfel de reglementare prin Statutul CAA nu vine în contradicţie cu principiile enunţate la art. 1 - 3 din O.U.G. nr. 221/2000, care stabilesc reguli proprii pentru pensiile acordate persoanelor care au exercitat profesia de avocat. În schimb, nicio prevedere din cuprinsul O.U.G. nr. 221/2000 nu interzice cumulul pensiei stabilită în sistemul de pensii al avocaţilor cu cea calculată pentru valorificarea stagiului de cotizare realizat în sistemul public de pensii, aferent perioadei în care s-a contribuit în cadrul acestui sistem.

În consecinţă, modul de calcul al stagiului potenţial, astfel cum este prevăzut la alin. (4) al art. 60 din Statutul CAA, respectă norma cu rang superior ce a stat la baza adoptării respectivului statut, adică prevederile O.U.G. nr. 221/2000.

Totodată, se reţine că modalitatea de valorificare a stagiului potenţial pentru situaţia în care persoana asigurată a contribuit la mai multe sisteme de pensii respectă conceptul unitar avut în vedere în cadrul Statutului CAA, acela de stabilire a pensiei în sistemul prevăzut pentru avocaţi doar pentru perioada în care o persoană a exercitat această profesie, în acest sens fiind interpretate prevederile art. 10 din Statut ("Pensiile vor avea ca bază de calcul exclusiv stagiile de cotizare şi contribuţiile achitate de avocatul asigurat") şi cele ale art. 42 alin. (1) - (2) din Statut ["(1) Între sistemul de pensii al avocaţilor şi sistemul public de pensii se recunosc reciproc stagiile de cotizare, respectiv vechimea în muncă sau vechimea în serviciu, în vederea deschiderii drepturilor la pensie pentru pensiile prevăzute la art. 37 alin. (1) lit. a), b), d) şi e).

(2) În situaţia prevăzută la alin. (1), pensia din sistemul de pensii al avocaţilor se stabileşte numai pentru stagiul de cotizare realizat în acest sistem.]

În referire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, care arată că "profesia de avocat este liberă şi independentă, cu organizare şi funcţionare autonome, în condiţiile prezentei legi şi ale statutului profesiei", reţine Înalta Curte că principiile exercitării profesiei de avocat nu au fost încălcate prin reglementarea modului de stabilire şi de calcul al stagiului potenţial pentru asiguraţii care au contribuit şi în alte sisteme de asigurări sociale, nu doar în cel al avocaţilor.

Nici în ceea ce priveşte nelegalitatea prevederilor art. 60 alin. (4) şi (5) din Statutul CAA în raport de prevederile art. 321 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 64/2011 nu se pot valida susţinerile recurentei-reclamante, cât timp norma în raport de care s-a avut în vedere această încălcare prevede că "pensiile şi ajutoarele sociale vor avea ca bază de calcul exclusiv stagiile de cotizare şi cuantumul contribuţiilor achitate de avocatul asigurat, fiind interzisă aplicarea altor criterii de calcul", fapt ce s-a avut în vedere prin toată reglementarea specifică pensiilor cuvenite din sistemul propriu al avocaţilor, ideea centrală fiind aceea de valorificare a drepturilor cuvenite doar în raport de stagiul efectiv de cotizare şi contribuţiile plătite de avocatul asigurat în cadrul acestui sistem.

Nu poate fi acreditată nici susţinerea potrivit căreia, deşi norma prevăzută la art. 131 din O.U.G. nr. 221/2000 stabileşte că doar stagiul de cotizare la CAA este luat în considerare pentru calculul pensiei, dispoziţiile art. 60 alin. (4) şi (5) din Statutul CAA introduc în calcul şi perioada de contribuţie la sistemul public de pensii, ca factor diminuant al stagiului potenţial pe care CAA trebuie să-l acorde recurentei-reclamante, în calitate de avocat care şi-a achitat integral şi în mod egal cu toţi ceilalţi colegi obligaţiile faţă de CAA. Aceasta deoarece, din modalitatea în care a fost stabilit calculul stagiului potenţial pentru avocaţii care au contribuit doar la sistemul propriu de pensii, se observă că formula de calcul are în vedere diferenţa între stagiul complet de cotizare şi stagiul de cotizare realizat efectiv până la data acordării pensiei de invaliditate, în schimb, pentru persoanele care au contribuit şi în alte sisteme de pensii, art. 60 alin. (4) din Statutul CAA prevede că stagiul potenţial acordat este proporţional cu perioada de contribuţie în sistemul de asigurări sociale al avocaţilor, faţă de întreaga perioadă de cotizare la sistemele de asigurări sociale obligatorii. Această formulă de calcul este menită să respecte întocmai principiul acordării pensiei cuvenite numai pentru stagiul de cotizare realizat în sistemul de pensii al avocaţilor, iar pentru asigurarea menţinerii proporţionalităţii în raport de ceea ce se cuvine doar din sistemul propriu avocaţilor, este necesar a se vedea cât anume din totalul perioadei de cotizare în sistemele de asigurări sociale obligatorii a reprezentat contribuţia efectivă la sistemul de pensii al avocaţilor.

Nu se poate vorbi însă, despre o luare în calcul a perioadei de contribuţie la sistemul public de pensii pentru a se diminua stagiul potenţial calculat pentru pensia cuvenită ca avocat, de natură a înfrânge prevederea art. 131 din O.U.G. nr. 221/2000, ci de o punere în aplicare, în modalitatea instituită prin art. 60 alin. (4) şi (5) din Statutul CAA, a normei la care a făcut referire recurenta-reclamantă, fiind necesar a se stabili o pro-rată a pensiei aferente doar perioadei de contribuţie în sistemul de asigurări sociale al avocaţilor.

Prin urmare, niciun argument de nelegalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (4) şi (5) din Statutul CAA nu este întemeiat, respectivele prevederi statutare fiind conforme actelor normative cu forţă juridică superioară, ele fiind edictate tocmai în vederea punerii în aplicare conform principiilor statuate prin legile şi statutul care reglementează profesia de avocat şi drepturile cuvenite acestora, inclusiv dreptul la pensie din sistemul propriu de asigurări sociale al avocaţilor.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va menţine sentinţa atacată în privinţa părţii din dispozitiv care se referă la respingerea cererii reclamantei A. prin care a solicitat anularea art. 60 alin. (4) şi (5) din Statutul CAA, recursul declarat împotriva acestei soluţii fiind nefondat.

B. Recursul declarat de pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR)

Recurenta-pârâtă UNBR a criticat sentinţa primei instanţe în privinţa părţii din dispozitiv prin care s-a dispus anularea în parte a dispoziţiilor art. 59 alin. (1) din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor, adoptat prin Hotărârea nr. 8/2012, cu privire la condiţia îndeplinirii stagiului de cotizare necesar "în raport cu vârsta, conform următorului tabel."

Critica acestei soluţii a vizat, în esenţă, faptul că prima instanţă a reţinut o identitate de raţiune între situaţia din dosar şi cea avută în vedere prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 680/20.06.2012, prin care s-a constatat că sintagma "în raport cu vârsta, conform tabelului nr. 3" din cuprinsul art. 73 alin. (1) al Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice este neconstituţională. În acest context, a susţinut recurenta-pârâtă că pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor au o reglementare specială, sistemul fiind unic, propriu şi autonom, distinct de celelalte sisteme de pensii.

Or, având de verificat în ce măsură dispoziţiile considerate de reclamantă ca fiind nelegale încalcă prevederile normative speciale ce reglementează organizarea şi funcţionarea sistemului CAA, prima instanţă nu era îndreptăţită să reţină aplicabilitatea unei decizii de neconstituţionalitate pronunţate asupra unei norme dintr-o lege ce reglementează un alt sistem de pensii decât cel al avocaţilor.

Contrar opiniei recurentei-pârâte, reţine Înalta Curte că prima instanţă a valorificat prin citarea deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 680/2012 doar analiza pe care judecătorul constituţional a efectuat-o asupra unui principiu de bază al stabilirii pensiei de invaliditate, pornind de la caracterul aleatoriu şi imprevizibil a cazurilor în care ajunge o persoană să-şi piardă capacitatea de muncă, astfel că o asemenea pensie nu poate fi raportată la alte criterii decât cel al stagiului de cotizare efectiv realizat, orice alte elemente cerute pentru deschiderea dreptului la pensie fiind de natură să încalce principiul contributivităţii.

Or, prevederile art. 59 alin. (1) din Statutul CAA, care condiţionează acordarea pensiei de invaliditate în funcţie de îndeplinirea stagiului de cotizare necesar în raport cu vârsta, încalcă principiul contributivităţii, astfel cum acesta este statuat atât prin prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 221/2000, în care se arată că "Sistemul prevăzut la art. 1 este organizat şi funcţionează pe baza principiilor autonomiei, solidarităţii, obligativităţii, contributivităţii, descentralizării şi al repartiţiei, astfel cum acestea sunt prevăzute de lege şi de Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor", cât şi pe cele statuate chiar în principiile stabilite la art. 4 din Statutul CAA, în care, printre altele, se defineşte principiul contributivităţii, la lit. e), ca fiind acela "conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiei obligatorii a fiecărui avocat, iar drepturile de pensii şi asigurări sociale se cuvin pe baza acestei contribuţii".

Prin urmare, este nelegală sintagma "în raport cu vârsta, conform următorului tabel:" din cuprinsul art. 59 alin. (1) din Statutul CAA, prin raportare la norme juridice cu forţă superioară (O.U.G. nr. 221/2000 aprobată prin Legea nr. 452/2001) ce reglementează un principiu fundamental al dreptului la pensie, a cărui respectare este încălcată prin norma analizată, fapt ce impune sancţionarea respectivei norme cu anularea sa parţială, în privinţa sintagmei anterior enunţată.

Pentru aceste considerente, se reţine caracterul nefondat al recursului declarat de pârâta UNBR, astfel că soluţia primei instanţe este legală, urmând a fi menţinută aşa cum a fost pronunţată.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele anterior expuse, aplicând prevederile art. 496 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, ambele recursuri declarate în cauză, împotriva Sentinţei civile nr. 1323 din 19 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sentinţă ce va fi menţinută astfel cum a fost pronunţată, fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România împotriva Sentinţei civile nr. 1323 din 19 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 aprilie 2019.

Procesat de GGC - GV