Competent court for salary reclassification claims against a court as defendant under imperative statutory prorogation

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Bucureşti, anularea Deciziei nr. 96/02.02.2018 a Preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti privind reîncadrarea în funcţie a reclamantei, conform Legii nr. 153/2017; obligarea pârâtei Curtea de Apel Bucureşti la emiterea unei decizii prin care să stabilească reclamantei o încadrare şi un cuantum al venitului salarial brut, astfel încât venitul salarial net cuvenit începând cu data de 01.01.2018 să fie egal cu cel care i se cuvenea la data de 31.12.2017; obligarea pârâtei Curtea de Apel Bucureşti la plata diferenţelor dintre venitul salarial net cuvenit la data de 31.12.2017 şi cel efectiv încasat până la data soluţionării irevocabile a prezentei cereri.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin Sentinţa nr. 3783 din 25.09.2018, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale instanţe şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 3 şi art. 127 alin. (2) C. proc. civ., raportându-se la Decizia Curţii Constituţionale nr. 290/2018 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial NR. 638 din 23 iulie 2018, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

2.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 9.11.2018, sub nr. x/2018.

Prin Sentinţa civilă nr. 2 din 11.01.2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată de reclamanta A., şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Constatând că s-a ivit un conflict negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acestuia, până la data soluţionării conflictului cauza fiind suspendată de drept.

Curtea a reţinut, în esenţă, că în prezenta cauză nu ne aflăm în situaţia în care un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, astfel încât art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu este aplicabil, reclamantul având calitatea de specialist IT, categorie neavută în vedere de textul legal menţionat. Nicăieri în conţinutul Deciziei nr. 290 din 26.04.2018 Curtea nu a reţinut că această normă referitoare la competenţă se referă şi la alte categorii de persoane în afara celor menţionate de legiuitor.

Art. 127 alin. (1) C. proc. civ. este o normă de excepţie, are o aplicare restrânsă, neputând fi extinsă, pe calea interpretării, la alte categorii de personal, potrivit principiului de drept exceptio est strictissimae interpretationis.

În cauza de faţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. care reglementează situaţia în care cererile introduse de orice persoană sunt de competenţa instanţei care are şi calitatea de pârâtă. Cu toate acestea, dispoziţiile alin. (2), spre deosebire de cele ale alin. (1) din cuprinsul art. 127 C. proc. civ. prevăd o competenţă facultativă, la alegerea reclamantului, de vreme ce utilizează sintagma "poate sesiza", iar reclamantul a ales să sesizeze Curtea de Apel Bucureşti, care este chiar instanţa pârâtă.

În această situaţie, instanţa nu poate invoca din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială, rămânând legal învestită cu soluţionarea cauzei ca urmare a alegerii făcute de reclamant.

Totodată, art. 7 din Capitolul VIII, Anexa nr. 5 din Legea nr. 153/2017 stabileşte expres competenţa de soluţionare în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

3. Soluţia Înaltei Curţi

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte constată că în speţă, în raport de obiectul litigiului şi dispoziţiile legale incidente, competenţa soluţionării cauzei aparţine Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În speţă, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Bucureşti, anularea Deciziei nr. 96/02.02.2018 a Preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti privind reîncadrarea în funcţie a reclamantei, conform Legii nr. 153/2017; obligarea pârâtei Curtea de Apel Bucureşti la emiterea unei decizii prin care să stabilească reclamantei o încadrare şi un cuantum al venitului salarial brut, astfel încât venitul salarial net cuvenit începând cu data de 01.01.2018 să fie egal cu cel care i se cuvenea la data de 31.12.2017; obligarea pârâtei Curtea de Apel Bucureşti la plata diferenţelor dintre venitul salarial net cuvenit la data de 31.12.2017 şi cel efectiv încasat până la data soluţionării irevocabile a prezentei cereri.

Reclamanta exercită funcţia de specialist IT în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, care are calitatea de pârâtă în prezenta cauză.

Potrivit art. 127 C. proc. civ. "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii."

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 290 din 26.04.2018 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate ridicată şi s-a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale. Totodată, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Baroul Vâlcea în Dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, şi s-a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

Este adevărat că, potrivit art. 7 din Capitolul VIII, Anexa nr. 5 din Legea nr. 153/2017, "(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti."

Dispoziţiile art. 127 alin. (2) din Noul C. proc. civ. instituie însă un caz de prorogare legală a competenţei teritoriale după calitatea persoanei, derogând, în mod expres, de la normele ce stabilesc competenţa teritorială în mod uzual pentru cauzele având un anumit obiect, din raţiuni ce privesc asigurarea imparţialităţii judecătorului chemat să soluţioneze cauza, raţiuni ce au prioritate, potrivit noii reglementări procedurale.

Caracterul facultativ este dat de posibilitatea de a opta între mai multe instanţe, egale în grad, aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate, norma având însă caracter imperativ, sub aspectul obligaţiei de a sesiza o altă instanţă decât cea la care reclamantul sau pârâtul, ce are calitatea de judecător, îşi desfăşoară activitatea, respectiv, în acord cu interpretarea dată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 290/2018, altă instanţă decât cea care are calitatea de reclamantă/pârâtă în cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a prezentei cauze, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Bucureşti, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 aprilie 2019.

Procesat de GGC - GV