Inadmissibility of special cassation against first-instance supreme court decision resolving CSM staff dispute

Asupra contestaţiei în anulare de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea atacată în calea extraordinară de atac

Prin Decizia nr. 1311 din 28 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondate, excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi a lipsei de interes, în formularea contestaţiei împotriva Hotărârii nr. 1070/26.10.2017, invocate de intimatul A., şi a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de B. împotriva Hotărârilor nr. 1070 şi nr. 1090 din 26 octombrie 2017 ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva Deciziei nr. 1311 din 28 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2017 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat contestaţie în anulare contestatoarea B., solicitând anularea acesteia şi admiterea contestaţiei sale împotriva Hotărârii nr. 1090 din 26 octombrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

În motivarea contestaţiei în anulare se arată că acea contestaţie prevăzută de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 este o cale de atac prevăzută împotriva hotărârilor Plenului CSM privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, care soluţionează în primă şi ultimă instanţă criticile formulate de contestatori, fiind aplicabile dispoziţiile art. 503 alin. (3) C. proc. civ., astfel încât decizia nefiind supusă recursului, rezultă admisibilitatea contestaţiei în anulare.

Sub aspectul erorii materiale, contestatoarea a susţinut, în esenţă, că instanţa nu a observat un element factual esenţial, anume faptul că nu una, ci două persoane sunt peste schemă, astfel încât admiterea a două cereri de eliberare din funcţia de procuror ar fi condus la revenirea la situaţia normală, în care cele 17 posturi existente ar fi fost ocupate, nerămânând nici posturi vacante, nici posturi peste schemă.

Eroarea instanţei nu este una de judecată, deoarece nu s-a făcut nici o analiză a situaţiei reale, care presupunea verificarea gradului de afectare a activităţii parchetului, în condiţiile în care, urmare a admiterii cererii contestatoarei, nu ar fi rămas nici un post vacant, faţă de cele două posturi peste schemă ocupate. Dacă ar fi observat acest lucru, instanţa nu putea constata că nu ar fi oportună admiterea unei a doua cereri, neputându-se susţine că ocuparea integrală a numărului de posturi existente ar fi insuficientă.

În aceste condiţii, de vreme ce întregul raţionament al instanţei se bazează pe constatarea neîndeplinirii unui singur criteriu pentru admiterea unei a doua cereri - anume criteriul gradului de afectare a activităţii parchetului - rezultă că decizia este rezultatul unei erori materiale.

4. Apărările formulate de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii

Legal citat, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care a invocat:

(i) în principal, excepţia tardivităţii introducerii contestaţiei în anulare speciale, solicitând respingerea acesteia ca tardiv formulată;

(ii) în subsidiar, excepţia inadmisibilităţii formulării contestaţiei în anulare speciale, solicitând respingerea acesteia ca inadmisibilă;

(iii) în subsidiar, respingerea contestaţiei în anulare ca neîntemeiată.

Cu privire la excepţia tardivităţii, intimatul a arătat că Decizia nr. 1311/28.03.2018 a fost comunicată contestatoarei la data de 11.09.2018, iar contestaţia în anulare a fost introdusă în data de 3.10.2018, aşa cum rezultă din menţiunile de pe portalul instanţei de judecată, după termenul imperativ de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate prevăzut de art. 506 alin. (1) din C. proc. civ.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii, intimatul a susţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., contestaţia în anulare specială, întemeiată pe existenţa unei erori materiale, poate fi formulată doar împotriva hotărârilor instanţei de recurs sau hotărârilor instanţei de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.

Deşi şi acestea sunt definitive, nu pot face obiectul contestaţiei în anulare speciale hotărârile pronunţate în primă şi ultimă instanţă, care nu pot fi atacate nici cu apel şi nici cu recurs, cum este hotărârea care face obiectul cauzei pendinte, care a fost pronunţată în procedura instituită de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

Pe fond, intimatul a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei în anulare, argumentând, în esenţă, că aspectele învederate de contestatoare nu se încadrează în sintagma "erori materiale", ci reprezintă critici de legalitate vizând pretinse erori de judecată, imposibil a fi analizate pe calea contestaţiei în anulare speciale.

Cu toate că decizia Înaltei Curţi este motivată corespunzător, contestatoarea este de fapt nemulţumită din cauză că nu s-a dat răspuns argumentului privind existenţa unei scheme de personal mai mare decât cea prevăzută de statul de funcţii şi personal a Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti. Or, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu era obligată să răspundă în considerentele hotărârii tuturor motivelor contestaţiei, ci a procedat la analiza acelora care puteau duce la soluţionarea cauzei, alegând în mod judicios să analizeze criteriul încărcăturii, de 1118 dosare/procuror, foarte aproape de media naţională de 1290 dosare/procuror.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

4.1. Analizând excepţia tardivităţii, invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată.

Astfel, conform menţiunilor conţinute de dovada de înmânare a hotărârii civile nr. 1311/28.03.2018, decizia atacată pe calea contestaţiei în anulare i-a fost comunicată contestatoarei la data de 17 septembrie 2018, iar contestaţia în anulare a fost declarată în data de 3 octombrie 2018, în termenul de 15 zile de la comunicare prevăzut de dispoziţiile art. 506 alin. (1) din C. proc. civ.

4.2. În continuare, examinând excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, invocată de către intimat, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată şi o va admite, pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile şi condiţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ., republicat.

Legiuitorul a statuat o serie de condiţii de admisibilitate ale căii de atac extraordinare a contestaţiei în anulare, ce privesc atât hotărârea ce poate face obiectul acestei căi de atac, cât şi motivele ce pot fi valorificate prin introducerea contestaţiei în anulare şi care sunt indisolubil legate de considerentele hotărârii atacate.

Potrivit art. 503 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, text de lege pe care se întemeiază contestaţia în anulare de faţă: "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: [...] 2. Dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."

Spre deosebire la contestaţia în anulare de drept comun prevăzută de art. 503 alin. (1), care poate fi exercitată împotriva oricărei hotărâri definitive, indiferent în ce etapă procesuală a fost pronunţată, contestaţia în anulare specială prevăzută de art. 503 alin. (2), cum este şi cea formulată în speţa de faţă, poate avea ca obiect numai o hotărâre pronunţată în recurs, respectiv în apel atunci când respectiva hotărâre nu poate fi atacată cu recurs.

În speţă, hotărârea atacată este reprezentată de Decizia nr. 1311 din 28 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de B. împotriva Hotărârilor nr. 1070 şi nr. 1090 din 26 octombrie 2017 ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în procedura prevăzută de dispoziţiile art. 29 alin. (5) - (7) din Legea nr. 317/2004.

Potrivit acestor prevederi, "(5) Hotărârile plenului privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor se redactează în cel mult 20 de zile şi se comunică de îndată [...] (7) Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu contestaţie de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Contestaţia se judecă în complet format din 3 judecători [...] (9) Hotărârea prin care se soluţionează contestaţia prevăzută la alin. (7) este definitivă."

Faţă de acestea Înalta Curte constată că hotărârea atacată cu contestaţie în anulare în cauza de faţă, nu îndeplineşte condiţia imperativ prevăzută de legiuitor, de a fi pronunţată de o instanţă de recurs sau apel, fiind pronunţată de Înalta Curte în primă şi ultimă instanţă. În circumstanţele de faţă, Decizia nr. 1311/2018 nu poate constitui obiect al contestaţiei în anulare specială întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) din C. proc. civ., prevederi cărora Înalta Curte este ţinută a le da efect, câtă vreme acestea sunt în vigoare şi nu au fost declarate neconstituţionale prin decizie a Curţii Constituţionale a României.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 508 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de B. împotriva Deciziei nr. 1311 din 28 martie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii, invocată prin întâmpinare de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii.

Respinge contestaţia în anulare formulată de B. împotriva Deciziei nr. 1311 din 28 martie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2017, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 aprilie 2019.

Procesat de GGC - GV