Exclusive territorial competence for challenges to traffic toll contraventions under O.G. 15/2002

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 5846 din data de 20 septembrie 2018, Judecătoria Sectorului 6 a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a plângerii formulate de petentul A., împotriva intimatului Ministerul Afacerilor Interne - IPJ Dâmboviţa - Serviciul Rutier, în favoarea Judecătoriei Răcari.

Învestită prin declinare, Judecătoria Răcari, prin Sentinţa civilă nr. 1570 din 22 noiembrie 2018, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Răcari şi Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă şi a suspendat judecata cauzei, până la soluţionarea conflictului de competenţă.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit art. 10 alin. (1) şi (11) din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (11) Toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel."

Dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 instituie regula generală de competenţă în materia contenciosului administrativ, ele fiind aplicabile, numai dacă prevederi exprese nu stabilesc norme derogatorii pentru anumite categorii de acţiuni în contencios, statuând în mod exclusiv competenţă în primă instanţă, a altei instanţe, indiferent de "rangul" autorităţii emitente a actului dedus judecăţii ori suma contestată.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin procesul-verbal contestat petentul a fost sancţionat pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.

Conform art. 8 alin. (11) din O.G. nr. . 15/2002, fapta de a circula fără a deţine peaj valabil constituie contravenţie continuă şi se sancţionează cu amendă, iar potrivit art. 101 din acelaşi act normativ, prin derogare de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, în cazul contravenienţilor cu domiciliul sau sediul în România, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei se introduce la judecătoria pe raza teritorială a căreia contravenientul domiciliază sau îşi are sediul.

Analizând dispoziţiile menţionate mai sus, instanţa reţine că, derogând de la prevederile art. 32 din O.G. nr. 2/2001, care prevăd că plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită fapta, prevederile art. 101 din O.G. nr. 15/2002 instituie o competenţă materială şi teritorială exclusivă în favoarea judecătoriei în a cărei rază teritorială domiciliază sau îşi are sediul contravenientul, competenţă ce este de ordine publică.

Instanţa constată că domiciliul petentului A. este în Bucureşti, iar prin plângerea formulată acesta a învestit în mod corect Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul A. şi intimatul Ministerul Afacerilor Interne - I.P.J. Dâmboviţa - Serviciul Rutier în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 martie 2019.

Procesat de GGC - CT