Jurisdictional competence over administrative appeals against central authorities: Appellate vs. Tribunal jurisdiction under Law 554/2004

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 2.594 din data de 25 septembrie 2018, Tribunalul Cluj, secţia mixtă, de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi, în consecinţă, a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 304 din 12 decembrie 2018, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Cluj de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor Religioase, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit art. 10 alin. (1) şi (11) din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (11) Toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel."

Deci, art. 10 alin. (1) şi (11) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin cererea de chemare în judecată se solicită obligarea pârâţilor Guvernul României şi Comisia Specială de Retrocedare să răspundă reclamantei la o cerere de comunicare a unor informaţii de interes public, respectiv informaţii referitoare la opt fonduri care au aparţinut Bisericii Romano-Catolice: dacă acestea au fost în proprietate statului român înainte de anul 1900, dacă statul a fost proprietarul acestora şi al bunurilor din patrimoniul acestora după anul 1932, dacă fondurile există şi în prezent, dacă au fost dizolvate şi patrimoniul lor a trecut în proprietatea statului, prin ce decret lege s-a făcut această operaţiune, precum şi să i se comunice decretul lege menţionat.

Potrivit art. 8 alin. (1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată are ca obiect refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri şi, pe cale de consecinţă, obligarea Comisiei speciale de retrocedare de a formula un răspuns la solicitarea adresată de reclamantă.

Cum pârâta Comisia Specială de Retrocedare este o autoritate publică centrală, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. şi pârâţii Guvernul României şi Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 martie 2019.

Procesat de GGC - CT