Jurisdictional conflict over claim for medical reimbursement: ordinary civil vs. administrative competence for patrimonial claims against public institutions

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 3866 din 2 iunie 2018, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., pârâţii Spitalul Clinic Colentina şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi intimata Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 568 din 19 decembrie 2018, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, a constatat ivit conflict negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, spre soluţionare.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin cererea de chemare în judecată reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Spitalul Clinic Colentina, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Casa de asigurări de Sănătate Mehedinţi şi Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, obligarea acestora la rambursarea sumei de 28.189 RON ce reprezintă contravaloare defibrilator cardiac implantabil tricameral şi accesorii, sumă ce se va actualiza cu indicii de inflaţie şi dobânda legală aferentă sumei şi cu cheltuieli de judecată.

Înalta Curte are în vedere faptul că contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit art. 10 alin. (1) şi (11) din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (11) Toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel."

Deci, art. 10 alin. (1) şi (11) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată".

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".

Înalta Curte constatată că, în cauză, nu s-a solicitat anularea unui act administrativ emis de pârâţi, iar litigiul nu decurge din încheierea modificarea sau executarea unui contract administrativ şi nici nu se referă la acte emise sau încheiate de autorităţile publice locale sau centrale, după cum nici nu are ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorii vamale.

Ca urmare cererea reclamanţilor nu se subsumează niciuneia dintre categoriile reglementate în Legea nr. 554/2004 şi nici prin alte legi speciale, pentru ca, astfel, instanţa de contencios administrativ să fie competentă în a soluţiona acţiunea.

Acţiunile patrimoniale, având ca obiect obligarea unei instituţii publice la plata unei sume de bani sunt de competenţa instanţei de drept comun, atunci când nu se cere şi anularea unui act nelegal, nu se cere cenzurarea refuzului de a emite un act administrativ, ori nu au legătură cu încheierea, modificarea, executarea sau încetarea unui contract administrativ.

Raportul juridic care a condus la sesizarea instanţei nu este unul de drept public, ci unul de drept comun, acţiunea reclamanţilor având ca obiect plata unor sume, astfel încât soluţionarea unei astfel de cereri intră în competenţa jurisdicţiei de drept comun şi nu a celei de contencios administrativ, instanţa competentă să soluţioneze litigiul fiind judecătoria.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., pârâţii Spitalul Clinic Colentina şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi intimata Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 martie 2019.

Procesat de GGC - CT