Jurisdiction assigned to labour tribunal in salary-increase dispute by Ministry of Health employees.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 3970 din 11 mai 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a declinat soluţionarea cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E. şi F., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 3624 din 14 septembrie 2019, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, în favoarea Tribunalului Bucureşti, a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi a înaintat cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin cererea de chemare în judecată reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună:

- în conformitate cu dispoziţiile notei x din Anexa VIII, Cap. II, lit. A), pct. 1, subpct. 2.9 a Legii-cadru nr. 153/2017 obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale corespunzătoare majorării salariului de bază cu 15% pentru complexitatea muncii, începând cu data de 1 iulie 2017, actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală aferentă până la data plăţii efective;

- în conformitate cu dispoziţiile art. 1 din Anexa VIII, Cap. II lit. I) a Legii-cadru nr. 153/2017 obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale corespunzătoare majorării salariului de bază cu 10% pentru condiţii vătămătoare, începând cu data de 1 martie 2015, actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală aferentă până la data plăţii efective;

- obligarea pârâtului la plata către stat a contribuţiilor aferente drepturilor salariale menţionate;

- obligarea pârâtului conform art. 7 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 să depună în termen de 30 zile la Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti declaraţii rectificative;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte are în vedere faptul că potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, contenciosul administrativ este definit ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit art. 10 alin. (1) şi (11) din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (11) Toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel."

Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 statuează în mod expres că:

"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".

Reclamanţii sunt angajaţi ai Ministerului Sănătăţii prin contracte individuale de muncă, în calitate de consilieri afaceri europene. Aceştia solicită obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale corespunzătoare majorării salariului de bază cu 15% pentru complexitatea muncii.

Înalta Curte constată că, în cauză, nu este vorba despre un litigiu de drept administrativ, deoarece reclamanţii nu sunt funcţionari publici, ci deţin calitatea de personal contractual.

Legea nr. 153/2017 face distincţie între persoanele care deţin calitatea de funcţionar public şi cele care sunt personal contractuale prin aceea că a specificat faptul că persoana nemulţumită se poate adresa instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătoreşti competente, potrivit legii.

Înalta Curte constată că dispoziţiile sus-menţionate nu sunt incidente în cauza de faţă, deoarece petitul acţiunii nu vizează un act administrativ, ci vizează un raport juridic de muncă sui generis - recalcularea unor drepturi salariale şi plata unor majorări derivând din drepturi salariale.

În raport cu obiectul cererii, se constată că raportul juridic dedus judecăţii este unul civil, guvernat de normele de dreptul muncii, iar competenţa materială a instanţei va fi stabilită în raport de prevederile C. muncii.

Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de C. muncii, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali.

Prin conflicte de muncă se înţeleg conflictele dintre salariaţi şi angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă.

Art. 266 C. muncii statuează că: "Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod".

În raport de dispoziţiile art. 269 alin. (1) C. muncii:

"Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii", iar, potrivit art. 269 alin. (2):

"Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul."

Potrivit dispoziţiilor art. 208 din Legea nr. 62/2011, actualizată, "Conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal", iar dispoziţiile art. 210 din acelaşi act normativ statuează în mod expres că:

"Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Cu alte cuvinte, cauza dedusă judecăţii fiind un litigiu de muncă, competenţa de soluţionare aparţine tribunalului.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. şi pârâtul Ministerul Sănătăţii în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 martie 2019.

Procesat de GGC - CT