Labor revision inadmissible where res judicata was raised and analyzed in the subsequent proceedings

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată, la data de 24 aprilie 2018, pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, sub nr. x/2018, revizuenta A. a solicitat revizuirea decizie nr. 819 din data de 21 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în Dosarul nr. x/2015, susţinând că există contrarietate între aceasta şi Sentinţa civilă nr. 1233 din data de 11 octombrie 2013, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă prin Decizia nr. 465 din data de 26 februarie 2014 a Curţii de Apel Piteşti.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2. Decizia pronunţată de instanţa de revizuire:

Prin Decizia civilă nr. 1942 din data de 12 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 819 din data de 21 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în Dosarul nr. x/2015, formulată de revizuenta A.

3. Cererea de recurs:

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-revizuentă A., care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub acelaşi număr de dosar.

Criticând Decizia civilă nr. 1942 din data de 12 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, recurenta-revizuentă A. a susţinut că hotărârea pronunţată în revizuire este nelegală şi netemeinică.

A arătat că revizuirea a fost respinsă, ca inadmisibilă, curtea de apel reţinând că în al doilea proces s-a invocat autoritatea de lucru judecat, însă, prin considerente, s-a constatat şi că nu există contrarietate de hotărâri, fiind vorba de perioade de timp diferite.

Totodată, a susţinut că, în prezenta cauză este incidentă autoritatea de lucru judecat, prin cea de-a doua hotărâre încălcându-se aceasta excepţie, iar instanţa, care a soluţionat cererea de revizuire, a considerat-o ca fiind inadmisibilă, pe motiv că în cauză se opune puterea de lucru judecat asupra problemei respective, nefiind astfel admisibilă revizuirea.

Recurenta-revizuentă a apreciat că instanţa de revizuire a făcut o greşită aplicare a celor două instituţii juridice, nefăcând distincţia dintre autoritatea de lucru judecat şi puterea de lucru judecat, deşi se impunea acest fapt, efectele fiind diferite şi existând diferenţe între cele doua instituţii juridice.

În opinia sa, distincţia teoretică dintre autoritatea de lucru judecat şi puterea de lucru judecat se raportează la efectele hotărârilor definitive. Primul efect este efectul pozitiv, care constituie temeiul juridic al executării dispoziţiilor sentinţei (eficienţa activă), exprimat concis prin puterea lucrului judecat, ce conferă persoanei în favoarea căreia au fost pronunţate dispoziţiile hotărârii dreptul de a folosi mijloacele legale pentru executarea acestor dispoziţii. Al doilea efect este efectul negativ, ce se exprimă prin împiedicarea unei noi judecăţi pentru faptele şi pretenţiile soluţionate prin hotărâre, exprimat în conceptul de autoritate de lucru judecat.

A apreciat că articolul 431 alin. (2) C. proc. civ. nu cere întrunită tripla identitate, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă în legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, fie prin decizie, fie prin considerente.

Totodată, a susţinut şi că, atunci când se invocă autoritatea de lucru judecat ca excepţie procesuală, se foloseşte expresia de autoritate de lucru judecat, iar când aceasta se invocă ca o prezumţie, se foloseşte expresia de putere de lucru judecat.

Recurenta-revizuentă a apreciat că, în speţa dedusă judecăţii, prin hotărârea recurată, instanţa nu a analizat autoritatea de lucru judecat, ci s-a referit la puterea de lucru judecat, întemeindu-şi hotărârea şi apreciind că cererea de revizuire este inadmisibilă, pe motiv că în cauza se opune puterea de lucru judecat, ceea ce contravine înseşi esenţei motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A mai considerat că instanţa a reţinut în mod greşit că ar fi invocat în al doilea proces puterea de lucru judecat ca excepţie, şi, astfel, a ajuns la pronunţarea unei hotărâri nelegale, în condiţiile în care partea s-a referit, în cererea de revizuire, la excepţia autorităţii de lucru judecat, ceea ce se impunea în raport de motivul de revizuire invocat.

4. Încheierea de admitere în principiu:

Prin rezoluţia din data de 6 septembrie 2018, s-a dispus comunicarea cererii de recurs către intimaţii B. şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, cu menţiunea de a depune întâmpinare, precum şi efectuarea celorlalte formalităţi de comunicare menţionate în dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimaţilor la data de 12 septembrie 2018, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosar, iar, în termen legal, la data de 3 octombrie 2018, intimatul Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului promovat de către partea adversă şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică.

De asemenea, a solicitat a se analiza dacă prezenta cale de atac este admisibilă, raportat la împrejurarea că recurenta-revizuentă nu a invocat în mod expres niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Intimata B. nu a formulat întâmpinare.

Întâmpinarea depusă de intimatul Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea a fost comunicată celorlalte părţi la data de 8 octombrie 2018, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosar, iar recurenta-revizuentă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin raportorul privind admisibilitatea în principiu a recursului, raportorul şi-a exprimat opinia în sensul că prezentul recurs este scutit de plata taxei judiciare de timbru, este declarat în termen legal şi îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii, iar părţile au deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârii atacate.

Totodată, a reţinut şi că intimatul-pârât Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, iar intimatul Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea a depus punct de vedere prin care a reiterat excepţia nulităţii recursului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin încheierea de şedinţă din data de 27 februarie 2019, a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de către intimatul Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, şi a admis, în principiu, prezenta cale de atac.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Cu caracter preliminar, Înalta Curte reţine că, prin încheierea de şedinţă din data de 27 februarie 2019, s-a constatat că susţinerile recurentei-revizuente se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurenta-revizuentă, în esenţă, a susţinut că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, întrucât cererea de revizuire a fost respinsă, ca inadmisibilă, pentru motivul că în al doilea proces s-a invocat autoritatea de lucru judecat, însă, prin considerente, s-a reţinut că nu există contrarietate de hotărâri, fiind vorba despre perioade de timp diferite.

A arătat că instanţa de revizuire a nu a făcut distincţia dintre autoritatea de lucru judecat şi puterea de lucru judecat, făcând o aplicare greşită a celor două instituţii.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Aşadar, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri îşi are suportul logic în respectarea puterii lucrului judecat, în situaţia în care instanţele au dat soluţii contrare, a căror executare este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieşirea din situaţia anormală, creată de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea şi anularea ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorităţii de lucru judecat.

Fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă autoritatea de lucru judecat şi presupune îndeplinirea mai multor condiţii cumulative.

Astfel, este necesar ca hotărârile potrivnice să întrunească cerinţa triplei identităţi de cauză, obiect şi părţi, cu menţiunea că hotărârile trebuie pronunţate în dosare diferite, şi nu pe parcursul ciclurilor procesuale ale aceleiaşi pricini.

Totodată, admisibilitatea unei revizuiri pentru contrarietate de hotărâri este supusă condiţiei ca în cel de-al doilea proces să nu fi fost invocată autoritatea de lucru judecat sau, dacă aceasta a fost invocată, să nu se fi discutat.

Raţiunea acestei condiţii este aceea ca instanţa de revizuire, învestită cu soluţionarea unei cereri întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., să nu încalce ea înseşi autoritatea de lucru judecat a hotărârii a cărei anulare se solicită.

În speţă, recurenta-revizuentă a susţinut că Decizia nr. 819 din data de 21 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2015, încalcă autoritatea de lucru judecat a Sentinţei nr. 1233 din data de 11 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, definitivă prin Decizia nr. 465 din data de 26 februarie 2014 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

În cel de-al doilea proces, ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2015, prin întâmpinarea depusă, recurenta-revizuentă s-a apărat susţinând că în ceea ce priveşte îndreptăţirea sa de a beneficia de sporurile de 100% şi respectiv 20%, ce trebuie calculate la nivelul salariului de bază, care este salariul din luna respectivă, este incidentă puterea de lucru judecat, întrucât prin Sentinţa civilă nr. 1233 a Tribunalului Vâlcea, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 465/2014 a Curţii de Apel Piteşti, s-a dispus obligarea pârâtului la plata integrală a diferenţelor salariale, stabilite şi calculate conform OMS nr. 547/2010, pe perioada anilor 2010 - 2012, deci luând în calcul salariul avut în luna respectivă, şi nicidecum salariul din luna decembrie 2009.

Aceste susţineri au fost formulate şi prin concluziile orale ale avocatului recurentei-revizuente de la termenul de judecată la care a fost pronunţată decizia a cărei revizuire a fost solicitată.

Instanţa a analizat aceste susţineri ale părţii şi a reţinut că "această apărare este neîntemeiată, întrucât, pe de o parte, din hotărârea indicată nu rezultă faptul că diferenţa de drepturi salariale constând în sporuri ar reieşi din modalitatea de calcul pe care în prezentul litigiu reclamantele o invocă", iar, pe de altă parte, "chiar dacă litigiul anterior a avut ca obiect calcularea sporurilor în maniera în care o solicită reclamantele, hotărârea anterioară, vizând o altă perioadă, nu are putere de lucru judecat în prezenta cauză".

Prin urmare, Înalta Curte reţine că în mod corect instanţa de revizuire a constatat că în al doilea proces a fost invocată autoritatea de lucru judecat, iar instanţa s-a pronunţat cu privire la acest aspect, nefiind, astfel, întrunită una dintre condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire.

Sunt nefondate susţinerile recurentei-revizuente potrivit cărora instanţa de revizuire nu a făcut distincţia între autoritatea de lucru judecat şi puterea de lucru judecat şi a reţinut în mod în mod greşit că ar fi invocat în al doilea proces puterea de lucru judecat, ca excepţie procesuală.

Astfel, prin decizia recurată, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, reţinând că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a revizuirii întrucât în al doilea proces s-a invocat autoritatea de lucru judecat.

A constatat că, în cadrul considerentelor Deciziei nr. 819 din data de 21 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, se arată că, în ceea ce o priveşte reclamanta A., apărarea acesteia în sensul că modalitatea de calculare a sporurilor solicitate a fost stabilită irevocabil prin Sentinţa civilă nr. 1233 din data de 11 octombrie 2013, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, irevocabilă prin Decizia nr. 465 din data de 26 februarie 2014 a Curţii de Apel Piteşti, nu este întemeiată, precum şi că această instanţă a avut în vedere şi că hotărârea anterioară vizând o altă perioadă de timp nu are putere de lucru judecat în cauza ce formează obiectul dosarului.

Prin urmare, contrar celor arătate de către recurenta-revizuentă, instanţa de revizuire nu a reţinut că partea a invocat acest aspect pe cale de excepţie, ci a constatat invocarea autorităţii de lucru judecat şi analizarea de către curtea de apel a susţinerilor formulate.

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de revizuire trebuie să analizeze dacă este încălcată autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, iar una dintre condiţiile de admisibilitate a revizuirii formulate în baza acestui temei de drept vizează verificarea împrejurării dacă autoritatea de lucru judecat a fost invocată în cel de al doilea proces şi instanţa a analizat-o.

Autoritatea de lucru judecat, astfel cum este reglementată de art. 430 şi 431 C. proc. civ., cunoaşte două manifestări procesuale, respectiv excepţia şi prezumţia, astfel că, atunci când se face trimitere la autoritatea de lucru judecat, contrar celor susţinute de către recurenta-revizuentă, nu se poate reţine că se are în vedere doar excepţia autorităţii de lucru judecat, ci această trimitere desemnează inclusiv prezumţia, puterea de lucru judecat.

Esenţa motivului de revizuire invocat în cauză, astfel cum s-a mai arătat, este autoritatea de lucru judecat, dispoziţiile legale nefăcând vreo distincţie între efectul negativ sau efectul pozitiv al acesteia.

Ca atare, nu se poate reproşa instanţei de revizuire că ar fi aplicat în mod greşit dispoziţiile vizând autoritatea de lucru judecat, nefăcând distincţie între cele două manifestări procesuale ale acesteia, iar susţinerile recurentei-revizuente în sensul că referirea instanţei la puterea de lucru judecat contravine chiar esenţei motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt, de asemenea, nefondate.

În ceea ce priveşte afirmaţia recurentei-revizuente potrivit căreia, în considerentele deciziei recurate, s-a reţinut că nu există contrarietate de hotărâri, fiind vorba despre perioade de timp diferite, Înalta Curte constată că aceasta nu se verifică în speţă, instanţa de revizuire cercetând doar condiţia privind invocarea şi analizarea autorităţii de lucru judecat în cel de-al doilea proces, iar referirea la perioadele de timp diferite este cuprinsă în redarea celor reţinute în motivarea deciziei revizuite în sensul că aspectele dezlegate prin Sentinţa nr. 1233 din data de 11 octombrie 2013 a Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, nu au putere de lucru judecat în prezentul litigiu.

Faţă de cele anterior reţinute, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-revizuentă A. împotriva Deciziei nr. 1942 din data de 12 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 mai 2019.

Procesat de GGC - GV