Inadmissibility of revision for EU primacy violation where European law was not invoked in the initial appeal

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Decizia contestată

Prin decizia nr. 2785 din 17 septembrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de S.C. A. S.R.L., prin Administrator Judiciar împotriva sentinţei nr. 1417 din 22 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut că prin OPANAF nr. 1167/29.05.2009, S.C. B. S.R.L. a fost declarată inactivă.

Referitor la acest act, recurenta-reclamantă a susţinut că nefiind publicat în Monitorul Oficial al României nu produce niciun efect faţă de terţi şi nu îi este opozabil.

Întrucât textul art. 11 alin. (12) din Codul fiscal a fost modificat în întregime prin O.U.G. nr. 46/2009 la data emiterii Ordinului nr. 1167/2009, dispoziţiile referitoare la publicarea în Monitorul Oficial a listei contribuabililor declaraţi inactivi erau abrogate.

În speţă nu interesează procedura de declarare a contribuabililor inactivi, aplicabilă la data de 27.06.2012 când au fost întocmite raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere adresate recurentei-reclamante, având în vedere momentul emiterii OPANAF nr. 1167/2009 şi principiul tempus regist actum.

Susţinerea recurentei, conform căreia, întrucât ordinele Preşedintelui ANAF au o forţă mai mică decât dispoziţiile cuprinse în legi, astfel încât modificarea în sensul că ordinul de aprobare a listei contribuabililor inactivi intră în vigoare în termen de 15 zile de la data aplicării listei nu a fost luată în considerare şi a fost considerată nefondată.

Art. 11 alin. (12) Codul fiscal a lăsat organului fiscal o marjă largă de apreciere în privinţa stabilirii procedurii de declarare a contribuabililor inactivi, neexistând o contradicţie între actul normativ cu valoare juridică superioară şi actul administrativ emis în baza acestuia.

Instanţa de recurs a mai reţinut că prin Decizia nr. 1354/24.03.2015 pronunţată în Dosarul nr. x, Înalta Curte a constatat cu titlu de autoritate de lucru judecat că Ordinul nr. 1167/2009 este legal şi că la emiterea sa au fost respectate dispoziţiile art. 11 alin. (12) Codul fiscal modificare prin O.U.G. nr. 46/2009, nemaifiind necesară publicarea acestuia în Monitorul Oficial al României, Partea I.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva deciziei nr. 2785 din 17 septembrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal reclamanta S.C. "A." S.R.L. a formulat cerere de revizuire.

Cererea de revizuire este întemeiată pe dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În motivarea cererii se arată că instanţele de judecată naţionale, atât instanţa de fond cat şi instanţa de recurs au interpretat în mod greşit prevederile legale incidente şi au apreciat că, deşi la data intrării în vigoare a Ordinului 1167/29.05.2009, prin care au fost declarate inactive cele doua societăţi, era obligatorie publicarea în Monitorul Oficial a Ordinului de aprobare a contribuabililor declaraţi inactivi (aşa cum dispunea Ordinul Preşedintelui A.N.A.F. nr. 819/29.05.2008) totuşi, modificarea legislativă survenită prin Ordinului Preşedintelui A.N.A.F. 2258/05.09.2010 ar trebui să se aplice retroactiv şi să vizeze şi actele normative anterior emise, respectiv Ordinului 1167/29.05.2009.

Aceasta interpretare este profund greşită şi contravine unor principii fundamentale de drept, respectiv principiul neretroactivităţii legii şi principiul securităţii raporturilor juridice.

Un alt aspect învederat instanţei se referă la faptul că, la data de 29.05.2009, C. S.R.L. şi B. S.R.L. au fost declarate contribuabili inactivi în mod nelegal fără a fi transmise acestor contribuabili notificările prevăzute la pct. 1 şi 9 din secţiunea B" Procedura privind înscrierea contribuabililor în evidenţa contribuabililor inactivi" a anexei la Ordinul Preşedintelui A.N.A.F. nr. 819/29.05.2008.

De altfel, de la data publicării listei sus-menţionate de către ANAF (Ordinul nr. 1167/29.05.2009), listă dificil de consultat pe site-ul Agenţiei fiscale, fiind vorba despre un singur fişier pdf, care conţine aproximativ 68.000 de contribuabili romani "inactivi", nici o acţiune de control, verificare, contestaţie nu a fost făcută furnizorilor A. S.R.L., iar aceştia au continuat să funcţioneze fără nici un fel de control timp de ani de zile, având la dispoziţie inclusiv conturi bancare active prin care au operat în toata această perioadă.

Nu a fost întreprinsă nici o acţiune ANAF de blocare, contactare în vederea închiderii activităţii furnizorilor A. S.R.L. şi a restului de 67.998 (68.000 - 2), a acestor contribuabili "inactivi", în afara înscrierii într-o listă pdf afişată pe propriul site şi fără a fi publicată în Monitorul Oficial.

Revizuenta mai arată că a înţeles să conteste raportul de inspecţie fiscala, decizia de impunere şi toate obligaţiile fiscale suplimentare stabilite prin acestea, precum şi Decizia de soluţionare a contestaţiei, constă în aceea că, prin constatările organului fiscal au fost încălcate principiile comunitare ale neutralităţii fiscale şi proporţionalităţii, precum şi principiul protecţiei încrederii legitime, care au fost consacrate fără rezerve de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, fiind frecvent amintite în contextul unor speţe în care impozitele şi taxele prevalate statele membre erau considerate ca fiind incompatibile cu dreptul comunitar.

În opinia recurentei, chiar dacă hotărârea atacată "nu evocă fondul", aşa cum cere în mod expres art. 322 C. proc. civ., cererea formulată este admisibilă în raport de prevederile exprese, derogatorii de la dreptul comun, ale art. 21 alin. (2) din legea nr. 554/2004.

Ca urmare a pronunţării deciziei nr. 1039/2012 a Curţii Constituţionale, pot fi atacate cu cerere de revizuire, întemeiată pe prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi hotărârile definitive, pronunţate de instanţele de recurs chiar dacă prin acestea nu se evocă fondul.

Prin raportare la dispoziţiile derogatorii ale textului art. 21 alin. (2) teza a II-a, care reglementau iniţial o procedură de comunicare specifică în această materie, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.609 din 9 decembrie 2010, acestea au fost declarate neconstituţionale, urmând să fie aplicate prevederile dreptului comun.

Revizuenta mai precizează că decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene invocată în susţinerea cererii este decizia C-101/16, prin care CJUE a răspuns unor întrebări preliminare formulate de Curtea de Apel Cluj la solicitarea D. S.R.L.

Prin prezenta cerere de revizuire, se invoca încălcarea prevederilor dreptului comunitar derivat din modul în care Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene de la Luxemburg într-un recurs prejudicial a interpretat Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată în cauza D.

Cazul special de revizuire reglementat de art. 21 din Legea nr. 554/2004 vizează pronunţarea unor hotărâri irevocabile date cu aplicarea greşită a legii naţionale, în situaţii în care aceasta era contrară unor prevederi ale legislaţiei comunitare, cu aplicabilitate prioritară, preeminentă.

În opinia recurentei, condiţia de admisibilitate privind incidenţa unor prevederi ale dreptului comunitar de care instanţa nu a ţinut seama la pronunţarea hotărârii este îndeplinită în cauză, întrucât, la data la care s-a pronunţat decizia atacată, nu era încă soluţionată cererea de interpretare a Directivei în Cauza D. Interpretarea dată de Curte prevederilor dreptului comunitar trebuie acceptată şi aplicată de către instanţele naţionale, "deliberarea preliminară a Curţii este obligatorie pentru curţile naţionale în ceea ce priveşte interpretarea prevederilor comunitare" (Cazul nr. 811/1979 Admministrazione delle Finanze v.Ariete).

Ca urmare a rejudecării recursului, revizuenta solicită să constate că această decizie a CJUE schimbă perspectiva analizării compatibilităţii dreptului intern - Codul fiscal, cu prevederile Directivei 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, ceea ce conduce la schimbarea deciziei instanţei de recurs şi implicit a sentinţei instanţei de fond, prin prisma analizării tocmai a aplicării corecte a Directivei 2006/112/CE, în sensul că dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată nu poate fi refuzat unei persoane impozabile pentru singurul motiv că operatorul care i-a furnizat o prestare de servicii în schimbul unei facturi a fost declarat inactiv de administraţia fiscală a unui stat membru.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire

Analizând cererea de revizuire formulată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că este întemeiată excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, motiv pentru care o va admite şi, pe cale de consecinţă, va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere următoarele considerente.

Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 - Legea nr. 554/200: - Căile extraordinare de atac (...) - (2) Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivată a părţii interesate, în termen de 15 zile de la pronunţare. Cererea de revizuire se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, într-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare."

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.609 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 27 ianuarie 2011, prevederile art. 21 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 554/2004 au fost declarate neconstituţionale.

Prin Legea nr. 299/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 916 din 22 decembrie 2011, a fost abrogat alin. (2) al art. 21 din Legea nr. 554/2004, iar ulterior, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.039 din 5 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 29 ianuarie 2013, dispoziţiile Legii nr. 299/2011, care au abrogat alin. (2) al art. 21 din Legea nr. 554/2004, au fost declarate neconstituţionale, iar prevederile art. 21 alin. (2) teza întâi şi a treia din Legea nr. 554/2004, reintrate în fondul activ al legislaţiei, conform acestei decizii a Curţii Constituţionale, subsecvent, au fost declarate neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că nu pot face obiectul revizuirii hotărârile definitive şi irevocabile pronunţate de instanţele de recurs, cu încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, atunci când nu evocă fondul cauzei;

În consecinţă, art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este în continuare în vigoare, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.039 din 5 decembrie 2012, însă numai în ceea ce priveşte tezele întâi şi a treia, iar teza întâi este constituţională numai în măsura în care se interpretează în sensul că pot face obiectul revizuirii hotărârile definitive şi irevocabile pronunţate de instanţele de recurs cu încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, indiferent dacă acestea evocă sau nu fondul cauzei (consecinţă rezultând, per a contrario, din aceeaşi decizie a Curţii Constituţionale).

Deci, revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este o cale extraordinară de atac, ca şi cea prevăzută de art. 322 C. proc. civ., numai că motivul pentru care se solicită revizuirea este diferit de cel prevăzut de C. proc. civ. şi are menirea de a asigura respectarea de către instanţele de contencios administrativ a principiului priorităţii normelor dreptului comunitar faţă de norma internă, principiu care are şi o consacrare constituţională în art. 148 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

Instituirea căii de atac a revizuirii prin art. 21 alin. (2) menţionat, reprezintă o modalitate prin care legiuitorul român, în materia contenciosului administrativ, a prevăzut un mijloc procedural prin care să se poată verifica modul în care instanţele naţionale respectă principiul priorităţii dreptului comunitar şi deci, protejarea intereselor persoanelor, care ar putea fi lezate prin încălcări ale dreptului comunitar.

Principiul priorităţii dreptului european la care face referire art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 vizează aplicarea cu prioritate a dreptului Uniunii, în integralitatea sa, indiferent de rangul normei de drept a Uniunii, faţă de dreptul naţional, consacrat de art. 148 alin. (2) din Constituţia României.

Condiţiile de admisibilitate ale cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare au fost dezlegate de instanţa supremă în Decizia nr. 14/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Astfel, în paragrafele 75 - 80 ale deciziei s-a stabilit:

"75. Inadmisibilă este şi revizuirea prin care se urmăreşte schimbarea cauzei juridice a cererii de chemare în judecată sub aspectul motivelor de fapt care susţin obiectul cererii sau, altfel spus, al drepturilor subiective invocate care stau la baza pretenţiilor formulate şi a căror protecţie se solicită pe cale judiciară.

76. Cauza juridică a oricărei cereri de chemare în judecată este constituită din fundamentul faptic al raportului juridic dedus judecăţii şi calificarea lui juridică, implicând temeiurile în drept aplicabile. În contenciosul administrativ, care are ca obiect anularea unui act administrativ, cauza juridică a cererii o constituie motivele de fapt, calificate prin prisma normelor juridice incidente, care constituie, împreună, argumentele de nelegalitate a actului administrativ.

77. Caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac, presupune că aceasta poate fi exercitată exclusiv pentru motivele prevăzute de lege, care sunt de strictă interpretare şi aplicare. Aceste limitări sunt de ordine publică.

78. Nu este necesar ca partea să fi invocat în cursul soluţionării procesului încălcarea vreunui text din dreptul european, însă trebuie să fi invocat dreptul subiectiv ocrotit de dreptul european, chiar dacă nu s-a referit la incompatibilitatea normei interne cu dreptul european. Este inadmisibil ca, sub cuvânt de prioritate a dreptului european, să se invoce în revizuire un motiv de nelegalitate cu totul nou, întrucât se opune caracterul extraordinar al căii de atac.

79. Motiv al revizuirii întemeiate pe art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004 îl constituie calificarea juridică a faptelor prin prisma normei de drept european incidente sau a interpretării acesteia rezultate dintr-o hotărâre CJUE, iar nu faptele deduse judecăţii, care reprezintă un element imutabil al litigiului.

80. Prin urmare, în revizuirea întemeiată pe art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu se pot invoca fapte relevante noi care constituie motive de nelegalitate a actului administrativ ce nu au fost invocate în faţa instanţei care a pronunţat hotărârea supusă revizuirii."

Din analiza dosarului de recurs şi, aşa cum chiar revizuenta a arătat în faţa instanţei ce soluţionează cererea de revizuire, normele de drept european au fost invocate de către recurenta printr-un "memoriu" depus la 28 august 2014 prin care se invocă faptul că ANAF nu a ţinut seama, între altele, de directivele comunitare referitoare la TVA şi impozit pe profit, cu precizarea că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1417/22 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost înregistrat la 7 iunie 2013 la instanţa a cărei hotărâre a fost atacată şi nu avea invocată nicio normă de drept european ca fiind încălcată de către instanţa de fond, ci numai referiri la legislaţia naţională. Chiar şi în concluziile depuse în faţa instanţei de recurs, astfel cum acestea au fost consemnate în practicaua Deciziei nr. 2785/17 septembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, recurenta A. S.R.L. nu a făcut referire la vreo normă de drept european ce ar fi fost încălcată, ci la normele de drept naţional, respectiv art. 11 alin. (1)/2 Codul fiscal şi Ordinul nr. 1167/2009.

Prin urmare, încălcarea normelor de drept european nu a fost invocată în cadrul motivelor de recurs astfel că instanţa de recurs, prin decizia ce a fost atacată cu prezenta revizuire, nu a făcut nicio referire la aceste aspecte, iar invocarea printr-un "memoriu" prin care se critică "măsurile nefondate din dosarul întocmit şi a măsurilor luate de către ANAF" nu dovedeşte îndeplinirea condiţiei de admisibilitate a cererii de revizuire.

Motivele invocate de către revizuentă prin cererea de revizuire sunt aspecte care vizează rejudecarea cauzei şi nu ipoteza juridică avută în vedere de legiuitor la adoptarea soluţiei legislative cuprinsă în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, din motivele invocate de revizuentă rezultă că prezenta cerere de revizuire tinde, în realitate, la o nouă judecare a recursului, situaţie inadmisibilă faţă de prevederile art. 6 alin. (1) din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cu referire la respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, pentru că numai în cererea de revizuire a invocat încălcarea normelor europene, dar nu şi în cadrul motivelor de recurs.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire.

Respinge cererea de revizuire formulată de reclamanta S.C. "A." S.R.L., în insolvenţă, prin administrator judiciar E. împotriva deciziei nr. 2785 din 17 septembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 martie 2018.