Suspension of administrative license suspension order under Law 554/2004: requirement of obvious illegality and imminent irreparable damage

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată initial la Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a, conflicte de muncă şi asigurări sociale şi ulterior pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a declinării competenţei soluţionării cauzei în favoarea acestei ultime instanţe, prin sentinţa nr. 8473/28.09.2011, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Stat în Construcţii, pe cale de ordonanţă preşedinţială, suspendarea măsurii luate prin Ordinul nr. 407/11.07.2016, până la soluţionarea fondului cauzei, ulterior precizând temeiul de drept al cererii ca fiind dispoziţiile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3822 din 29 noiembrie 2016, a respins cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 407/11.07.2016, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., susţinând că hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, în cauză fiind îndeplinite condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut, cu privire la cazul bine justificat, nelegalitatea ordinului atacat, întrucât cele trei sancţiuni care au stat la baza emiterii ordinului de suspendare a activităţii nu au continuitate şi nu sunt consecutive, aşa încât nu pot conduce la situaţia sancţionării sale cu suspendarea dreptului la liberă practică, iar prin menţiunea acestui ordin s-ar produce o pagubă iminentă, având în vedere că are în derulare contracte de prestări servicii, dar şi oferte de contracte în perioada următoare.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate cu consecinţa admiterii cererii şi suspendării executării actului administrativ atacat.

4. Apărarea intimatului-pârât

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Inspectoratul de Stat în Construcţii a invocat excepţia nulităţii pentru motivare insuficientă, iar pe fond a solicitat respingerea recursului.

5. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 28 septembrie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 25 ianuarie 2018.

II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, prin Raportul asupra admisibilităţii, s-a constatat că susţinerile recurentei pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., iar, potrivit art. 486 alin. (3) din acelaşi cod, neindicarea denumirii şi sediului intimatului nu sunt sancţionate cu nulitatea.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimat şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Ordinului nr. 407/11.07.2016, prin care intimatul-pârât îi suspendă, pe o perioada de un an de zile, autorizaţia de diriginte de şantier, până la soluţionarea fondului cauzei.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Prin prisma acestor condiţii, soluţia pronunţată de prima instanţă şi considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, întrucât s-a apreciat corect că nu pot fi reţinute, în argumentarea cazului bine justificat, susţinerile reclamantei legate de aspecte ce vizează blocarea totală a activităţii reclamantei, atât în ceea ce priveşte contractele aflate în derulare, dar şi ofertele de muncă din perioada următoare, situaţia materială şi familială.

Aşadar, motivele circumscrise de recurenta-reclamantă cazului bine justificat privesc cerinţa "pagubei iminente", cum corect a reţinut şi prima instanţă.

În dovedirea existenţei unui caz bine justificat, recurenta invocă şi nelegalitatea ordinului atacat, făcând referire la sancţiunile aplicate care, în opinia sa, nu pot conduce la măsura luată.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă

a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare), etc.

Prin urmare, aspectele ce ţin de fondul cauzei nu pot fi analizate într-o cerere de suspendare, în cadrul căreia nu se poate antama fondul dreptului dedus judecăţii.

Înalta Curte reţine, totodată, că prin sentinţa nr. 2037 din 31 mai 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamantă privind anularea Ordinului nr. 407/11.07.2016, astfel că măsura suspendării executării acestui act administrativ ar fi produs efecte până la momentul pronunţării primei instanţe în privinţa acţiunii în anulare.

În plus, acţiunea reclamantei, care viza anularea actului administrativ în litigiu, fiind respinsă de prima instanţă, reprezintă implicit o confirmare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ a cărui suspendare se solicită, soluţie în raport cu care a fost respinsă şi cererea de suspendare formulată de parte în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, prevăzută de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş din Legea nr. 554/2004, se reţine că existenţa pagubei iminente a fost reţinută de prima instanţă, însă nu se mai impune a fi analizată, având în vedere că ambele condiţii trebuie să fie îndeplinite cumulativ.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă, aşadar, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 3822 din 29 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2018.