CNSAS challenge to status as Securitate worker: whether supervising a politically motivated surveillance file constitutes suppression of fundamental rights

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea la data de 30.01.2015, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a chemat în judecată pârâtul A. solicitând instanţei să aprecieze asupra calităţii pârâtului de lucrător al Securităţii.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1540 din 2 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul A. şi s-a constatat existenţa calităţii de lucrător al Securităţii în privinţa pârâtului.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, pârâtul A. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

In drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât a arătat că sentinţa atacată este nelegală pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a reţinut în mod greşit că activitatea pe care a desfăşurat-o în calitate de Sergent Major se încadrează în noţiunea de lucrător de Securitate, definită de art. 2 lit. (a) din O.U.G. Nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.

Recurentul arată că deşi este adevărat faptul ca a avut funcţie in cadrul Ministerului de Interne, in perioada 1945 -1989, totuşi nu a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în scopul susţinerii puterii totalitar comuniste. Instanţa a apreciat în mod greşit şi cu o motivare generică, necorespunzătoare că ar fi îndeplinită ce-a de-a doua condiţie referitoare la faptul că activităţile desfăşurate ar fi suprimat drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului. Activităţile desfăşurate în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu respectarea ordinelor de serviciu şi a cadrului legal în vigoare, nu pot dovedi vreun abuz din partea sa. Astfel, susţine recurentul, activitatea sa s-a desfăşurat cu respectarea strictă a actelor normative în vigoare la acea dată, inclusiv a Constituţiei şi a Pactului Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, a instrucţiunilor şi ordinelor specifice, fiind, în acest cadru, permise ingerinţe ale statului în anumite condiţii şi că activităţile au fost justificate la momentul respectiv de apărarea securităţii naţionale, conform atribuţiilor de serviciu şi nu de motive politice. Pe de alta parte, pentru constatarea calităţii de lucrător ai Securităţii, nu a fost dovedita îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

De asemenea, instanţa de fond a făcut aplicarea şi interpretarea greşită a legii întrucât a ignorat faptul că activităţile persoanelor vizate erau incriminate de legislaţia în vigoare la momentul respectiv, iar existenţa unor posibile restrângeri ale drepturilor era permisă sub imperiul legislaţiei comunitare dar este permisă şi în prezent iar această restrângere se circumscrie dispoziţiilor art. 6 din CEDO, jurisprudenţa Curţii fiind în acest sens .

Totodată, in sprijinul relatării şi apărării ca nu a fost lucrător al securităţii, recurentul susţine că nu exista nicio dovadă scrisă in acest sens întrucât: nu există nici un angajament scris prin care sa-şi asume această calitate, nu există nicio dovadă de recompensă, nu există nicio notă informativă adresată vreunui ofiţer de securitate .Notele sale conţin generalităţi şi au fost informaţii uzuale, dar fără a cuprinde nimic concret, care sa fi putut atrage repercusiuni asupra unor persoane.

Instanţa de fond şi-a atribuit drepturi procedurale pe care Legea Contenciosului Administrativ şi C. proc. civ. nu i le recunosc, judecarea unor "suprimări sau îngrădiri ale drepturilor omului", prin raportare nemijlocită la prevederi ale Constituţiei României din 1965, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1948 şi Pactului Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice intrate în vigoare în anul 1976.

Toate documentele internaţionale şi jurisprudenţa C.E.D.O. precizează că încălcarea acestora sunt acţiuni ce cad în responsabilitatea statului. Ofiţerul de informaţii nu este subiect de drept internaţional şi nu poate fi acuzat de încălcarea tratatelor internaţionale, ci numai de încălcarea legilor statului.

În opinia recurentului, consemnarea publică a unei persoane pentru faptul că a fost lucrător al Securităţii are multe consecinţe, precum stigmatizarea socială, crearea şi menţinerea unei stări permanente de confuzie şi temeri, constituind o încălcare a dreptului la propria imagine.

Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 8 mai 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) NPCP.

Prin încheierea din 20 septembrie 2017, completul-filtru a constatat, în acord cu raportul întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a apreciat recursul declarat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond a acestuia.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate şi în raport de actele şi lucrările dosarului dar şi de prevederile legale incidente, constată că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În speţă, după cum rezultă din actele aflate la dosar, verificarea domnului A. a avut ca temei legal cererea nr. x, adresată C.N.S.A.S. de către doamna B. prin care, în temeiul art. 1 alin. (7) şi (8) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare, se solicita verificarea sub aspectul constatării calităţii de lucrător al Securităţii, pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului fond informativ nr. x .

Prima instanţă, după analizarea material depus în probaţiune de către CNSAS -note informative, rapoarte, - a conchis în sensul că este întrunită ipoteza normei legale cuprinse în art. 2 lit. b) teza a I-a din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii, în privinţa pârâtului.

Aceasta este şi concluzia instanţei de recurs.

Înalta Curte constată că în speţă s-a dovedit îndeplinirea tuturor condiţiilor legale necesare pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii.

Criticile privind neîncadrarea activităţii recurentului-pârât în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 sunt nefondate.

Potrivit prevederilor enunţate, este lucrător al Securităţii "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv de ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului."

Prima condiţie prevăzută de dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv persoana să aibă calitatea de ofiţer, inclusiv acoperit, al Securităţii în perioada 1945-1989, este întrunită, întrucât recurentul-pârât A. a avut calitatea de sergent major în cadrul Inspectoratului Judeţean Vaslui, Postul de Miliţie Stănileşti (1976, 1980, 1981) şi a contribuit în mod direct la instrumentarea acţiunii de urmărire informativă desfăşurată de organele de Securitate asupra titularului dosarului fond informativ nr. x.

Din analiza actelor de la dosar, instanţa de control judiciar reţine că dosarul având cota C.N.S.A.S. nr. x îl are ca titular pe numitul C., pensionar, fost condamnat politic ca membru al unei organizaţii subversive (1957-1964), supravegheat prin dosar de urmărire informativă în urma primirii unor informaţii din care rezultă că cel în cauză face comentarii negative la adresa politicii partidului şi statului. Dosarul conţine o notă informativă din 27.05.1976 referitoare la C., pe care este întocmită şi semnată olograf o notă de către recurentul-pârât în care se menţionează că "informatorului i s-a trasat sarcina în continuare să ne furnizeze date despre comportarea elementului semnalat, în familie, comportarea lui cu vecinii, cine îl vizitează, dacă vin cu bagaje sau pleacă cu bagaje".

Nota informativă din 08.01.1980 conţine, de asemenea, o notă întocmită şi semnată olograf de către recurent, în care se consemnează că "informatorului i s-a trasat sarcina să discute în continuare cu elementul semnalat, pentru a ne stabili poziţia lui actuală faţă de politica statului nostru, discuţiile pe care le poartă la adresa statului nostru, comportarea acestuia cu cetăţenii din stat C. este cunoscut în evidenţă ca fost condamnat politic".

Prin urmare, Înalta Curte constată că nu pot fi reţinute susţinerile recurentului potrivit cărora la dosar nu există nicio dovadă scrisă că a fost lucrător al securităţii, având în vedere documentele semnate olograf în dosarul menţionat care atestă fără dubiu faptul că domnul A., în calitate de sergent major în cadrul Inspectoratului Judeţean Vaslui, Postul de Miliţie Stănileşti (1976, 1980, 1981), a contribuit în mod direct la instrumentarea acţiunii de urmărire informativă desfăşurată de organele de Securitate asupra titularului acestui dosar.

De asemenea, Înalta Curte constată ca fiind neîntemeiate criticile recurentului sub aspectul lipsei angajamentului scris prin care să-şi fi asumat această calitate, a dovezii de recompensă şi a notei informative adresate vreunui ofiţer de securitate.

Elementele enumerate de recurent nu au nicio legătură cu definiţia pe care legiuitorul a dat-o "lucrătorului Securităţii", fiind evident că recurentul confundă prevederile art. 2 lit. a) (definiţia lucrătorului Securităţii) aplicabile în cazul său, cu cele stipulate de art. 2 lit. b) (definiţia colaboratorului Securităţii).

În acest sens, Înalta Curte reaminteşte că pentru stabilirea calităţii de lucrător al Securităţii în sensul O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, legiuitorul stabileşte în cuprinsul art. 2 lit. a) cerinţele ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru reţinerea acestei calităţi, respectiv: a)în perioada 1945-1989, să fi avut calitatea de ofiţer/subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit.; b)în calitatea menţionată la pct. a), să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

De asemenea, cea de-a doua condiţie vizată de art. 2 alin. (1), respectiv persoana vizată să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, este evident întrunită în cauză.

Activitatea desfăşurată de recurentul-pârât, prin măsurile dispuse sau încuviinţate au încălcat drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului garantate prin legile în vigoare la acea dată, în contextul în care din actele depuse de reclamant la dosar rezultă că măsurile întreprinse sau încuviinţate de pârât au încălcat flagrant drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, garantate prin legile în vigoare şi la acea dată .

Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect, prima instanţă a constatat că recurentul-pârâtul a participat la supravegherea informativă a unui pensionar, fost condamnat politic, semnalat pentru "comentarii negative la adresa politicii partidului şi statului" desfăşurând activitatea de dirijare a informatorului aflat în legătura sa, activitate constând în preluarea notelor informative date de acesta, trasarea sarcinilor legate de supravegherea persoanei urmărită informativ.

Această activitate a avut ca rezultat obţinerea unor informaţii cu caracter personal referitoare la persoana urmărită de Securitate, fără cunoştinţa şi acordul acesteia, pentru motive ce nu aveau legătură cu apărarea intereselor naţionale, ceea ce constituia o încălcare a dreptului la viaţă privată.

Simpla obţinere a unor informaţii cu caracter personal referitoare la cei urmăriţi de Securitate, fără cunoştinţa şi fără acordul acestora şi pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naţionale, constituia o violare a dreptului la viaţă privată.

În cauză, este evident că urmărirea titularului dosarului avut în vedere în probaţiune, de către organele de Securitate a avut drept scop stabilirea poziţiei acestuia faţă de regimul comunist şi nu a avut nici ca obiect, nici ca rezultat, prevenirea unor acţiuni contrare intereselor statului român, aşa încât ea să poată fi în vreun fel legal justificată.

Ordinele primite de la superiorii ierarhici, respectarea unor regulamente interne sau a unor cutume ale activităţii profesionale nu pot legitima încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, garantate de Constituţia în vigoare la acea dată şi de tratatele internaţionale asumate de România. De asemenea, nu are nicio relevanţă împrejurarea că asupra persoanei urmărite s-au luat şi alte măsuri abuzive în afară de cele la care a participat nemijlocit şi recurentul.

Legea nu impune ca efectele negative să se fi produs efectiv, fiind suficient ca informaţiile "să vizeze" îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, iar informaţiile oferite de către recurent aveau, în mod evident, această calitate.

Contrar susţinerilor recurentului, acesta nu a dovedit că persoanele urmărite ar fi fost pe punctul de a comite o infracţiune sau de a destabiliza ordinea publică, pentru a fi supuse intruziunii în viaţa sa privată.

Prin preluarea de informaţii şi dirijarea surselor din legătura sa, recurentul-pârât a participat nemijlocit la instrumentarea unei acţiuni motivate exclusiv politic, aşa cum reiese de altfel şi din motivul urmăririi titularului dosarului. Documentele întocmite şi notele informative primite şi instrumentate operativ de către pârât nu au semnalat fapte sau preocupări care să fi fost incriminate de legislaţia în vigoare

Împrejurarea că activitatea desfăşurată de recurent a respectat şi s-a încadrat în prevederile regulamentelor militare şi ordinelor comandanţilor nu este de natură a înlătura aplicarea dispoziţiilor legale ce definesc noţiunea de lucrător al Securităţii, care nu fac o astfel de distincţie între cei care au respectat şi cei care nu s-au conformat normelor care reglementau activitatea Securităţii.

Înalta Curte constată că activităţile desfăşurate de către pârât, în calitate de angajat al fostei Securităţi, au îngrădit dreptul la viaţă privată, prevăzute de art. 33 din Constituţia României din 1965, coroborat cu art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice.

În consecinţă, Înalta Curte constată că recursul este nefondat iar sentinţa este temeinică şi legală.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. x, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 1540 din 2 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 martie 2018.