Regression claim for collective dismissal compensatory payments denied due to lack of mandatory pre-dismissal counseling participation

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 22 martie 2001 pe rolul Judecătoriei Satu-Mare, reclamanta B.A. SA, sucursala Satu Mare, a chemat în judecată A.J.O.F.M. Satu Mare, pentru a fi obligată să-i plătească suma de 43.494.372 lei reprezentând echivalentul plăților compensatorii achitate de reclamantă către fosta angajată M.F., în baza sentinței civile nr. 8011 din 10 octombrie 2000 pronunțată de Judecătoria Satu Mare.

S-au invocat în drept dispozițiile art. 998 și art. 999 C. civ. și împrejurarea că pârâta este cea care în final trebuie să suporte cuantumul plăților compensatorii, ca urmare a restructurării B. A. SA.

Prin sentința civilă nr. 5257 din 17 mai 2001 Judecătoria Satu Mare a admis acțiunea astfel cum a fost formulată, invocându-se în motivare incidența O.U.G. nr. 98/1999 și dispozițiile art. 998 și art. 999 C. civ.

După un prim ciclu procesual, recursul împotriva acestei sentințe a fost soluționat de Tribunalul Satu Mare, care prin decizia civilă nr. 87 din 28 martie 2003 a respins recursul declarat de A.J.O.F.M. Satu Mare.

A reținut instanța în motivare că potrivit art. 54 alin. (2) din O.U.G. nr. 98/1998 plățile compensatorii acordate în temeiul acestui act normativ se suportă exclusiv din fondul pentru plata ajutorului de șomaj. Ca atare, conform art. 1108 pct. 3 C. civ., s-a considerat că operează de drept subrogarea, iar pârâta trebuie să suporte contravaloarea plăților compensatorii plătite salariatei supuse măsurii de concediere colectivă.

Împotriva ambelor hotărâri judecătorești procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat, conform art. 330 pct. 2 C. proc. civ., recursul în anulare de față, susținându-se că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, respectiv a art. 29 alin. (4), art. 50 alin. (1) și art. 55 din O.U.G. nr. 98/1999, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Prin întâmpinare, A.J.O.F.M. Satu Mare a solicitat admiterea recursului în anulare.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul în anulare este fondat, urmând a fi admis conform art. 312 C. proc. civ., cu consecința casării ambelor hotărâri iar pe fond a respingerii acțiunii, pentru următoarele considerente:

La data de 18 noiembrie 1999 B.A. SA (în prezent privatizată sub denumirea B.A.R. SA) a desființat agenția Satu-Mare, iar ulterior, la 2 februarie 2000, F.P.S. a hotărât restructurarea întregii bănci și a aprobat disponibilizarea colectivă a unui număr de 1500 angajați, în două etape; respectiv, februarie – aprilie 2000 și 15 mai – 17 mai 2000 – în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 98/1999. În acest scop s-a încheiat Protocolul din 21 februarie 2000 între conducerea centrală a B.A. SA și A.N.O.F.M.

În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 98/1999, sucursala Satu-Mare a B.A. a întocmit tabele nominale, cu salariații disponibilizați colectiv, pentru fiecare dintre cele două etape, și le-a depus la A.J.O.F.M. Satu Mare, pentru ca aceștia să participe la serviciile de preconcediere colectivă, obligatorii, conform prevederilor art. 29 alin. (4) din ordonanță, ca o condiție prealabilă acordării plăților compensatorii.

Or, M.F., nu a fost cuprinsă în aceste tabele și nu a participat la serviciile de preconcedire colectivă, deoarece se afla în incapacitate temporară de muncă, iar contractul său de muncă a fost desfăcut, după încetarea acestei incapacități, prin decizia nr. 68 din 22 iunie 2000 a B.A., deci după disponibilizarea colectivă finalizată în luna mai 2000.

În aceste împrejurări, prin sentința civilă nr. 8011 din 10 octombrie 2000, Judecătoria Satu Mare a obligat B.A. SA, sucursala Satu Mare, să-i plătească fostei salariate plățile compensatorii conform O.U.G. nr. 98/1999, deoarece, prin decizia de desfacere a contractului de muncă, nu a beneficiat de măsuri de protecție, respectiv plăți compensatorii.

În sensul O.U.G. nr. 98/1999, măsurile de protecție se aplică salariaților prin concedieri colective, efectuate conform programelor de restructurare aprobate de A.P.A.P.S., fost FPS.

Angajatorii care urmează să efectueze disponibilizări prin concedieri colective au obligația să acorde preaviz salariaților ce urmează a fi disponibilizați, conform art. 27 din O.U.G. nr. 98/1999, iar în perioada preavizului, care este de 60 de zile, aceștia sunt obligați să participe la serviciile de preconcediere colectivă realizate prin intermediul A.J.O.F.P., potrivit art. 46 alin. (1) din aceeași ordonanță.

Dreptul la plată compensatorie, care se naște la data desfacerii contractului individual de muncă, se acordă numai persoanelor care fac dovada că au participat la serviciile de preconcediere colectivă, conform art. 29 alin. (4) din ordonanță. Cheltuielile pentru plăți compensatorii și serviciile de preconcediere colectivă se suportă din fondul pentru plata ajutorului de șomaj, potrivit art. 50 alin. (1) și art. 55 din ordonanță.

În speță, angajata B.A., M.F. nu a îndeplinit condițiile legale pentru a beneficia de plăți compensatorii din fondul pentru plata ajutorului de șomaj, astfel încât, în acest context, acțiunea în regres promovată de B.A. trebuia respinsă, deoarece plata compensatorie acordată fostei salariate se suportă din propriile fonduri, conform art. 42 și art. 43 din Ordonanță.

O atare soluție se impune, întrucât dispozițiile legale menționate sunt imperative, iar absența angajatei de la programul de restructurare s-a datorat culpei angajatorului, care nu a inclus-o pe M.F. în tabelele înaintate A.J.O.F.M., așa încât urmează să suporte costul disponibilizării din propriile fonduri.

Pentru aceste motive, recursul în anulare va fi admis astfel cum a fost formulat, hotărârile pronunțate fiind date cu încălcarea esențială a legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei civile nr. 87 R din 28 martie 2003 a Tribunalului Satu și sentinței civile nr. 5257 din 17 mai 2001 a Judecătoriei Satu Mare.

Casează ambele hotărâri și rejudecând respinge acțiunea formulată de reclamanta Banca R., sucursala Satu Mare, (fostă B.A. SA), împotriva pârâtei A.J.O.F.M. Satu Mare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2004.