Appeal upheld: untimely summons voids forfeiture, amended claim revived and remanded for retrial.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea din 25 noiembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepţia tardivităţii cererii modificatoare depuse la data de 06.05.2014, invocată de pârâţii CNAS şi Institutul Oncologic "Prof. Dr. A."

- a constatat că a operat sancţiunea decăderii reclamanţilor din dreptul de a-şi modifica cererea de chemare în judecată;

- a constatat că nu au calitatea de pârâţi în prezenta cauză părţile care au fost introduse în această calitate prin cererea modificatoare depusă la data de 06.05.2014, respectiv Institutul Oncologic "Prof. Dr. A.", Ministerul Sănătăţii, Guvernul României, Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice;

- a respins, ca neîntemeiate, excepţiile lipsei calităţii sale procesuale pasive, invocată de către pârâtul CNAS;

- a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, invocată de către pârâtul CASMB;

- a constatat că, în prezenta cauză, este legal învestită cu cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. şi continuată, după decesul acesteia, de moştenitorii săi, reclamanţii C. şi E. (prin reprezentant legal C.), în contradictoriu cu pârâţii CNAS şi CASMB, având ca obiect a se constata refuzul, pretins nejustificat, al pârâţilor chemaţi în judecată de a asigura gratuit reclamantei iniţiale medicamentul Zelboraf şi de a pune în executare sentinţa civilă nr. 3807/2.12.2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în soluţionarea ordonanţei preşedinţiale şi obligarea pârâţilor, în solidar, la plata de daune materiale în cuantum de 60.000 euro şi daune morale în cuantum de 40.000 euro.

Prin sentinţa civilă nr. 99 din 19 ianuarie 2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanţii C. şi E. prin reprezentant legal C., în contradictoriu cu pârâtele Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, şi Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva încheierii din 25 noiembrie 2014 şi a sentinţei civile nr. 99 din 19 ianuarie 2016, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii C. şi E. au declarat recurs.

În motivarea recursului se arată că prin acţiunea astfel cum a fost precizată la termenul din 12.11.2013, reclamanta B., decedată la data de 06.01.2014 în timpul judecării fondului, acţiunea fiind continuată de moştenitori, a formulat cerere prin care a solicitat instanţei următoarele:

- să constate, în contradictoriu cu cele două pârâte, refuzul nejustificat al acestora de a-i asigura gratuit, în virtutea recunoaşterii dreptului la viaţă, medicamentul Zelboraf şi a oricăror alte medicamente prescrise de medici pentru tratarea afecţiunii de care suferă, respectiv de melanom malign metastazic;

- să oblige pârâtele la plata daunelor materiale constând în costul tratamentului plătit din surse proprii în cuantum de 60.000 euro şi daune morale în cuantum de 40.000 euro reprezentând suferinţele psihice la care a fost supusă prin neacordarea gratuită a medicamentului, singurul cu rezultat favorabil, care s-a dovedit că a dus la regresia bolii, încălcând astfel Constituţia României şi art. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Se mai susţine că sentinţa recurată este dată cu nerespectarea principiului continuităţii completului de judecată, încălcându-se astfel dreptul la un proces echitabil, având în vedere că în acest dosar s-au schimbat nu mai puţin de 6 judecători.

Principiul continuităţii completului de judecată este consacrat de art. 19 C. proc. civ.. potrivit căruia judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului decât pentru motive temeinice, în condiţiile legii, precum şi de art. 214 alin. (1) C. proc. civ., care dispune că membrii completului care judecă procesul trebuie să rămână aceeaşi în tot cursul judecăţii.

Existenţa acestui principiu este justificată de necesitatea ca judecătorul să îşi formeze, din perceperea personală a întregii desfăşurări a procesului, eliminându-se astfel riscul, că anumite aspecte neconsemnate sau consemnate incomplet în încheierile de şedinţă, dar relevante pentru soluţionarea cauzei, să nu fie cunoscute de judecătorul care pronunţă hotărârea. Practic, continuitatea asigură o mai bună cunoaştere a tuturor probelor administrate în dosar şi implicit o soluţie fundamentată şi corectă.

Importanţa acestui principiu este reliefată şi de faptul că, în caz de disjungere, continuitatea este asigurată, potrivit art. 99 alin. (4) din regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, dosarul nou format se va repartiza aceluiaşi complet.

Având în vedere că în acest dosar s-au succedat nu mai puţin de 6 judecători, s-a încălcat astfel şi principiul nemijlocirii, reglementat de art. 16 C. proc. civ., care presupune că probele să fie administrate de către instanţa care va pronunţa soluţia în cauză, pentru ca aceasta să le perceapă în mod direct, formându-şi convingerea în acest mod.

Or, în prezenta cauză, la fiecare termen de administrare a probelor a fost un alt judecător, iar d-na judecător care a soluţionat dosarul, după repunerea pe rol, iniţial rămânând în pronunţare o altă d-na judecător, a fost doar la termenul din 12.01.2016, termen la care nu s-a administrat nicio probă, punând în discuţie necesitatea efectuării unei expertize medico-legale, respinsă ca neutilă cauzei.

Prin neasigurarea continuităţii completului, s-a încălcat astfel nu doar art. 19 C. proc. civ. ci şi art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Instanţa a modificat obiectul cererii astfel cum a fost precizată, considerând în mod greşit că s-a solicitat includerea pe Lista cu denumiri comune internaţionale a medicamentului Zelboraf, fără a pune în discuţia părţilor acest aspect.

Prin cerere s-a solicitat să se constate refuzul nejustificat şi obligarea pârâtelor în a acorda gratuit medicamentul Zelboraf.

Or, câtă vreme reclamanta a stabilit obiectul cererii, instanţa este obligată să statueze asupra celor solicitate de părţi, fără a putea depăşi cadrul procesual trasat de către acestea şi numai asupra a ceea ce părţile au dedus judecăţii, fără a avea posibilitatea să dea mai mult decât s-a solicitat ori să se pronunţe asupra unei pretenţii nesolicitate.

Se mai arată că instanţa de fond a respins greşit cererea principală ca neîntemeiată, apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale, iar pârâtele nu au săvârşit o faptă ilicită prin care au adus un prejudiciu reclamantei, în sensul de a fi adus atingere dreptului la viaţă al acesteia.

Faptul că pârâtele puteau şi trebuiau să asigure gratuit medicamentul este recunoscut de pârâta CASMB în răspunsul la interogatoriu, când vorbeşte despre "excepţiile" de la Lista ce cuprinde denumirile comune internaţionale, confirmând că decontează chiar acest medicament Zelboraf către diferiţi pacienţi numai prin Ordin al Preşedintelui CNAS, prin încheierea unor contracte separate cu unităţi (farmacii) cu care se află în relaţii contractuale.

Susţinerile instanţei, potrivit cărora, pârâtele nu pot deconta decât medicamentele din Lista cu DCI-uri este astfel greşită, câtă vreme pârâtele recunosc că decontează şi medicamente care nu sunt incluse în Listă.

Decesul reclamantei a intervenit atât de repede ca urmare a atitudinii pasive a autorităţilor care au refuzat să acorde gratuit medicamentul solicitat atât prin răspunsuri date pe cale administrativă, cât şi să pună în executare o hotărâre judecătorească (sentinţa 3807/02.12.2013 pronunţată în dosarul x/2013).

Se mai precizează că sentinţa atacată este greşită deoarece instanţa nu a reţinut faptul că pârâtele nu au soluţionat cererea asiguratei privind acordarea gratuită a medicamentelor privind tratamentul cancerului de piele, încălcând astfel prevederile Directivei 89/105/CEE din 21 decembrie 1988 privind transparenţa masurilor care reglementează stabilirea preţurilor medicamentelor de uz uman şi includerea acestora în domeniul de aplicare al sistemelor naţionale de asigurări de sănătate care prevede un termen de 90 de zile, ce poate fi prelungit în anumite condiţii cu încă 90 de zile, în care trebuie luată şi comunicată solicitanţilor o decizie privind includerea unui produs medical în lista produselor cuprinse în sistemul de asigurări de sănătate, pe baza unor criterii obiective şi verificabile. În susţinere se invocă jurisprudenţa CJUE în cauzele C-245/03 Merck. Sharp şi Dohme c. Belgia, C-296/03 Glaxosmithkline c. Belgia şi C-424/99 Commission e. Austria, în care s-a reţinut că termenul limită prevăzut de Directiva 89/105/CE1E este un termen obligatoriu pe care autorităţile naţionale nu au dreptul de a-l depăşi şi că solicitanţii au dreptul de a se adresa cu o plângere către organe judiciare autentice.

În opinia recurenţilor încheierea din data de 25.11.2014 este nelegală deoarece, în mod greşit, instanţa a admis excepţia tardivităţii cererii precizatoare formulată la data de 06.05.2014.

Având în vedere că decesul reclamantei a intervenit la data de 04.01.2014, iar primul termen în care părţile au fost legal citate a fost cel din 01.04.2014, termen la care s-a solicitat amânare pentru soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului, recurenţii consideră că, după eşuarea discuţiilor privind soluţionarea amiabilă, primul termen până la care puteau să modifice acţiunea este cel din 06.05.2014.

Deoarece demersurile privind soluţionarea amiabilă începuseră anterior termenului din 01.04.2014, în acest sens încheindu-se procesul-verbal de mediere la data de 31.03.2014, care au eşuat ulterior, în opinia recurenţilor modificarea acţiunii este făcută în termen, instanţa admiţând astfel greşit excepţia tardivităţii.

Sentinţa civilă atacată nu este motivată corespunzător, instanţa reţinând greşit, în raport de probatoriul administrat, ca pârâtele nu au încălcat dreptul la viaţă prin atitudinea pasiva.

În mod greşit reţine instanţa că cele două pârâte au numai atribuţii de executare, neputând să deconteze un medicament care nu se afla pe Lista DCI aprobate de Ministerul Sănătăţii.

Acest aspect este răsturnat chiar de pârâta CASMB prin răspunsurile la interogatoriu, care la întrebarea 1 recunoaşte că a mai existat un caz similar în noiembrie 2013, când pentru o altă pacientă, pentru acelaşi tip de medicament, s-a acordat gratuit prin Ordinul Preşedintelui CNAS nr. 947/20.11.2013, care stabilea proceduri clare de decontare a facturii însoţită de prescripţie medicală.

Tot din răspunsurile la interogatoriu CASMB recunoaşte că pentru situaţii similare, aşa zisele excepţii, în care se decontează medicamente care nu se află pe Lista denumirilor comune internaţionale (DCI), există în derulare relaţii contractuale prin acte adiţionale lunare.

Deşi pârâtele recunosc că există excepţii de acordare gratuită de medicamente ce nu se regăsesc în Lista DCI, instanţa nu reţine acest aspect, ci numai cel referitor la decontarea medicamentelor aflate în Lista DCL.

Obligaţia statelor de a proteja dreptul la viaţă nu se limitează, la abţinerea de la luarea unei vieţi în mod intenţionat şi ilegal, ci implică totodată obligaţia de a lua măsurile necesare pentru a proteja vieţile celor aflaţi sub jurisdicţia lor (a se vedea L.C.B. împotriva Regatului Unit, 9 iunie 1998, pct. 36, Culegere de hotărâri şi decizii 1998-111).

Tocmai pentru lipsa de reacţie a organelor statului sau pentru acţiuni tardive ale acestora. România a fost condamnată în mai multe rânduri la CEDO (spre exemplificare, cauza Panaitescu contra României, Eugenia Lazar contra României etc.).

În opinia recurenţilor, hotărârea instanţei de fond încalcă jurisprudenţa CEDO, fiind dată cu încălcarea art. 2 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului pentru următoarele considerente:

Obiectul şi scopul convenţiei ca instrument pentru protecţia persoanelor impune interpretarea dispoziţiilor sale şi aplicarea lor astfel încât garanţiile acesteia să fie practice şi efective (Yaşa împotriva Turciei, 2 septembrie 1998, pct. 64).

Acest aspect a fost deja tranşat în cazul Panaitescu contra României, Curtea Europeană reţinând încălcarea art. 2 din CEDO sub aspect strict procedural, în sensul că autorităţile naţionale nu au făcut ceea ce era de aşteptat din partea lor, nu doar de solicitant, ci şi de către instanţele interne, care le-au ordonat să îi asigure reclamantului medicamentul necesar tratamentului bolii de care suferea.

Medicamentul a fost solicitat de către reclamantă, în condiţiile în care nu exista un alt medicament care să dovedească efecte pozitive cât timp a fost administrat, examenele medicale constatând regresii semnificative ale bolii.

Curtea Europeană a reţinut că "tot aşa cum o autoritate nu are voie să invoce lipsa de fonduri sau resurse ca scuză pentru a nu onora o obligaţie izvorâtă dintr-o hotărâre judecătorească, acelaşi principiu se aplică a priori atunci când există necesitatea de a asigura protecţia practică şi efectivă a dreptului garantat de art. 2 din CEDO.

De asemenea, se mai arată că instanţa de fond a ignorat neexecutarea de către pârâte a sentinţei civile 3807/02.12.2013, prin care au fost obligate să asigure gratuit medicamentul solicitat.

Instanţa în mod greşit a apreciat că reclamanta nu a dovedit un interes legitim în promovarea acţiunii.

În opinia instanţei, legitimitatea acţiunii este data doar dacă medicamentul solicitat ar fi fost inclus în lista cu medicamente compensate, în caz contrar, considerând că solicitarea reclamantei nu este întemeiată.

Practic, reclamantei nu i-a fost asigurat tratamentul, încălcându-i-se astfel dreptul la viaţă garantat de Constituţie şi CEDO, prin refuzul autorităţilor de a pune în executare o hotărâre judecătorească, boala fiindu-i agravată mai ales de felul umilitor în care a fost tratată de pârâte care au refuzat constant să-i acorde gratuit tratamentul.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea de şedinţă din data de 25 ianuarie 2018, recursul a fost admis în principiu.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimaţilor, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Prin acţiunea formulată la data de 22.10.2013 reclamanta B. a chemat în judecată pârâţii Institutul Oncologic " Prof. Dr. A." Bucureşti, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa:

1 să se constate eroarea medicală comisă de medicii de la Institutul Oncologic " Prof. Dr. A." Bucureşti;

2. să fie obligat Institutul Oncologic " Prof. Dr. A." Bucureşti la:

a) plata daunelor morale urmare erorii medicale comisă de medicii/angajaţi ai aceste unităţi;

b) plata despăgubirilor materiale reprezentând contravaloarea medicamentului achiziţionat în baza înscrisurilor prezentate;

3. să fie obligată Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în solidar cu celelalte pârâte să-i asigure gratuit pe intervalul stabilit de medici medicamentul Zelboraf, precum şi a oricăror medicamente prescrise de medici pentru tratamentul afecţiunii de melanom metastatic (fonturi diferite);

4.să fie obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea formulată la data de 12.11.2013 reclamanta B. a formulat cerere modificatoare a acţiunii, arătând următoarele:

- sub aspectul cadrului procesual pasiv a arătat că se judecă doar în contradictoriu cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti;

- obiectul cererii a fost circumstanţiat la cenzurarea refuzului pârâtelor de a-i asigura gratuit medicamentul Zelboraf (Vemurafenib), recunoaşterea dreptului la viaţă prin obligarea pârâtelor la a-i asigura gratuitate cu privire la acest medicament, precum şi la orice alte medicamente şi tratamente prescrise de medicii specialişti, care tratează afecţiunea de care suferă-melanom malign metastatic şi obligarea pârâtelor la plata daunelor materiale, în cuantum de 91 650 RON, reprezentând costul medicamentului în perioada 30.08.2013-16.10.2013, pe care l-a suportat cu ajutorul unor împrumuturi, cu menţiunea actualizării acestor sume până la pronunţarea hotărârii, obligarea pârâtelor la plata daunelor morale în cuantum de 50 000 RON, reprezentate de suferinţele psihice la care a fost supusă, cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din data de 04.02.2014, faţă de decesul reclamantei B., instanţa a dispus introducerea în cauză a moştenitorilor E. şi C..

La data de 06.05.2014 reclamanţii E. şi C. au formulat cerere de modificare şi de precizare a acţiunii, astfel:

- sub aspectul cadrului procesual pasiv au solicitat introducerea în cauză a pârâţilor Institutul Oncologic " Prof. Dr. A." Bucureşti, Ministerul Sănătăţii, Guvernul României, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice;

- s-a invocat drept cauză suplimentară a acţiunii pronunţarea sentinţei civile nr. 3807/2.12.2013 a Curţii de Apel, secţia a VIII-a prin care pârâtele Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti au fost obligate, pe calea ordonanţei preşedinţiale, să-i acorde reclamantei medicamentul Zelboraf (Vemurafenibum) pe intervalul stabilit de medici, până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. x, prezentul dosar;

- cu privire la natura şi cuantumul daunelor materiale, s-a precizat că acestea privesc cheltuielile ocazionate de transportul reclamantei şi al rudelor la unităţile spitaliceşti din ţară şi din străinătate, cheltuielile cu plata onorariilor cuvenite medicilor şi cu achiziţionarea medicamentului Zelboraf, precum şi daune cauzate reclamanţilor constând în cheltuieli de înmormântare a defunctei, cheltuieli pentru eternizarea memoriei victimei potrivit obiceiului locului şi cheltuieli cauzate minorului ca urmare a decesului mamei, precum şi soţului supravieţuitor.

S-a indicat cuantumul daunelor materiale la suma de 60 000 euro şi al daunelor morale la 40 000 euro.

Prin încheierea din data de 25.11.2014, instanţa de fond a admis excepţia tardivităţii cererii modificatoare din data de 06.05.2014, constatând că a operat decăderea reclamanţilor din dreptul de a-şi modifica acţiunea; a constatat că nu au calitatea de pârâţi cei introduşi în cauză prin această cerere modificatoare, excepţiile invocate de aceştia rămânând fără obiect şi a respins excepţiile lipsei calităţii procesual pasive invocate de pârâtele iniţiale CNAS şi CASMB; a reţinut că doar în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor civile pretinse cererea este formulată în termen, fiind incidente dispoziţiile art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Pe fond, Curtea de apel a apreciat că obiectul şi cauza acţiunii sunt determinate de cererea aşa cum a fost formulată şi precizată la data de 12.11.2013, analizând temeinicia pretenţiilor împotriva pârâtelor Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti pentru neasigurarea gratuită a medicamentului Zelboraf în perioada 30.08.2013-16.10.2013.

Procedând în acest mod, instanţa de control judiciar apreciază că instanţa de fond în mod greşit a constatat că a operat sancţiunea decăderii reclamanţilor din dreptul de a-şi modifica cererea de chemare de judecată, pronunţând astfel o încheiere nelegală .

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin cererea depusă la termenul din data de 06.05.2014, reclamanţii C. şi E., introduşi în cauză ca urmare a decesului reclamantei B., au modificat, pe de o parte, cadrul procesual sub aspect subiectiv, în sensul că, pe lângă pârâţii iniţiali (CNAS şi CASMB), au chemat în judecată alţi patru pârâţi (Institutul Oncologic "Prof. Dr. A.", Ministerul Sănătăţii, Guvernul României şi Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice) şi, pe de altă parte, cauza cererii, în sensul că au precizat temeiul în drept al pretenţiilor deduse judecăţii.

Iniţial, pentru cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B., primul termen a fost fixat la data de 04.02.2014, conform rezoluţiei din 08.01.2014.

Conform certificatului de deces seria x nr. x/06.01.2014, reclamanta B. a decedat la data de 06.01.2014.

La primul termen de judecată fixat, respectiv la 04.02.2014, procedura de citare cu reclamanta nu a fost îndeplinită, fiind prezent doar C., soţul supravieţuitor al reclamantei B..

Soţul reclamantei C. a invocat nulitatea procedurii de citare cu reclamanta B., cauzată de decesul acesteia şi a cerut amânarea cauzei.

Prin încheierea din data de 04.02.2014, instanţa, în compunerea completului de la acel termen, a dispus introducerea în cauză a moştenitorilor reclamantei decedate B., respectiv a numiţilor C. şi E. (prin reprezentant legal C.), în calitate de reclamanţi, ţinând seama că aceştia sunt moştenitori legali sezinari, a încuviinţat cererea reclamanţilor de amânare a judecăţii, "în vederea pregătirii apărării şi pentru a completa/preciza cererea de chemare în judecată.

La următorul termen, cel din data de 01.04.2014, procedura de citare cu reclamanţii C. şi E. (prin reprezentant legal C.) a fost legal îndeplinită, dar a fost învederată împrejurarea că pentru reclamantul E., a fost desemnat curator special numita F., în baza Dispoziţiei nr. 4050/22.01.2014 a Primăriei Sectorului 3 Bucureşti - Biroul de autoritate tutelară şi că se impune citarea reclamantului E., prin curatorul special.

Prin încheierea din data de 01.04.2014, instanţa de fond, în compunerea completului de la acel termen, a dispus citarea reclamantului E., prin curatorul special F. şi a încuviinţat cererea de amânare a judecăţii formulată de către reclamantul C., prin avocat, "în vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă", acordând termen la data de 06.05.2014, astfel că la acest termen de judecată nu se poate considera că reclamanţii C. şi E. au fost legal citaţi, în condiţiile în care instanţa a dispus citarea reclamantului E., prin curatorul special F..

Faptul că instanţa a acceptat introducerea în cauză a curatorului minorului şi citarea acestuia la termenul din 01.04.2014 dovedeşte că procedura de citare nu era legal îndeplinită cu reclamanţii şi s-a acordat un nou termen de judecată.

Pentru termenul fixat (6 mai 2014) reclamanţii C. şi E. au depus cerere de precizare şi completare a cererii de chemare în judecată, iar prin încheierea din data de 06.05.2014, Curtea de apel Bucureşti a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâţi, alături de pârâţii CNAS şi CASMB, a următorilor: Institutul Oncologic "Prof. Dr. A.", Ministerul Sănătăţii, Guvernul României, Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice şi a pus în vedere pârâţilor, în baza art. 204 alin. (1) C. proc. civ., să depună întâmpinare la cererea completatoare cu cel puţin 10 zile înaintea termenului fixat la data de 17.06.2014.

Înalta Curte constată că instanţa de fond, în mod greşit, a apreciat că precizarea la acţiune este tardiv formulată, din moment ce primul termen de judecată în care reclamanţii C. şi E. au fost legal citaţi este 06.05.2014.

Potrivit art. 204 alin. (1) prima teză C. proc. civ.:

"(1) Reclamantul poate să-şi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat" .

În raport cu aceste prevederi rezultă că reclamantul poate modifica cererea de chemare în judecată şi să propună noi dovezi numai până la primul termen la care este legal citat, iar nerespectarea acestui termen duce la decăderea din dreptul de a modifica cererea.

Conform art. 204 alin. (3) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată va putea fi modificată şi după acest termen, dar cu acordul expres al tuturor părţilor.

În speţă, însă, nu este nevoie de exprimarea expresă a acordului părţilor deoarece cererea de chemare în judecată a fost modificată la termenul din 6 mai 2014, când reclamanţii erau legal citaţi.

În raport de toate acestea, Înalta Curte apreciază că cererea precizatoare şi completatoare depusă la 6 mai 2014 nu este tardiv formulată, motiv pentru care va casa încheierea atacată şi, prin urmare, va fi casată şi sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

Faţă de această situaţie, instanţa de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de nelegalitate invocate în recurs, ce vizează sentinţa atacată, în raport de soluţia pronunţată.

La rejudecare, instanţa de fond va analiza cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost precizată şi completată de către reclamanţi şi va prezenta argumentele sale în sprijinul soluţiei ce va fi adoptată.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea şi sentinţa atacate şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii C. şi E. împotriva încheierii din 25 noiembrie 2014 şi a sentinţei civile nr. 99 din 19 ianuarie 2016, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează încheierea şi sentinţa atacate şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 martie 2018.