Irrevocability of appellate decisions on judicial classification resolutions under special disciplinary procedure law

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Inspecţia Judiciară, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună anularea Rezoluţiei de clasare nr. x şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

Prin sentinţa civilă nr. 84 din 17 ianuarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A.

În faţa instanţei de recurs, recurenta-reclamantă a depus la dosar, la data de 13.10.2017, prin împuternicit B., respectiv prin mandatara C., o cerere prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 13 şi art. 83 din C. proc. civ., solicitând sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea acestei excepţii.

La termenul din data de 13.10.2017, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii recursului, raportat la decizia de unificare a practicii judiciare luată în şedinţa din 09 octombrie 2017 a Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal, în aplicarea art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, în sensul că această prevedere este incidentă şi în ipoteza rezoluţiei de clasare.

S-a procedat la comunicarea cererii vizând excepţia de neconstituţionalitate invocată, către intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară, cu menţiunea de a depune la dosar un punct de vedere cu privire la această excepţie, prorogându-se discutarea excepţiei de neconstituţionalitate pentru termenul acordat, precum şi discutarea excepţiei inadmisibilităţii, după ce părţile vor lua la cunoştinţă de invocarea ei şi după soluţionarea cererii de ajutor public judiciar, conform O.U.G. nr. 51/2008, rămasă nesoluţionată în cauză.

Prin încheierea din data de 16 octombrie 2017, Înalta Curte a admis, în parte, cererea de ajutor public judiciar formulată de recurenta A. şi a acordat acesteia scutirea de la plata taxei de timbru datorată pentru exercitarea recursului împotriva sentinţei civile nr. 84 din 17 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar sub forma asistenţei juridice şi reprezentării pentru exercitare cale de atac.

La data de 10 noiembrie 2017, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a depus la dosar Note scrise, prin care a solicitat respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, ca inadmisibilă.

Ulterior, la data de 22 noiembrie 2017, recurenta A. a formulat o nouă cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma asistenţei juridice şi reprezentării prin apărător, iar prin încheierea din 24 noiembrie 2017, această cerere a fost respinsă.

La data de 04 ianuarie 2018, recurenta-reclamantă A. a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii de şedinţă de la 24.11.2017, iar prin încheierea din 23 februarie 2018, Înalta Curte, constatând că recursul nu poate fi analizat anterior lămuririi definitive a aspectelor vizând timbrajul aferent, a amânat judecarea cauzei în vederea soluţionării cererii de reexaminare, cerere ce făcea obiectul dosarului nr. x aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu termen de judecată la data de 27 februarie 2018.

La data de 22 martie 2018 s-a depus la dosar, de către petentul B., cerere de intervenţie accesorie în sprijinul recurentei-reclamante A.

I. Examinând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 şi art. 83 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată:

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:

- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.

Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că în cauză nu este îndeplinită cerinţa legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 şi art. 83 din C. proc. civ.

Obiectul prezentului dosar constă în anularea unei rezoluţii de clasare emisă de Inspecţia Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată.

Înalta Curte apreciază că în prezenta cauză a fost voinţa reclamantei de a fi reprezentată de un mandatar, iar modul în care se realizează reprezentarea convenţională a persoanelor fizice nu are legătură cu rezoluţia de clasare emisă de Inspecţia Judiciară.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 462 din 17.09.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din data de 24.10.2014 şi prin Decizia nr. 485 din 23.06.2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din data de 20.07.2015, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (2) teza a II-a, art. 83 alin. (3) şi art. 84 alin. (2) din Noul C. proc. civ., a căror neconstituţionalitate este invocată implicit şi de către recurenta-reclamantă în prezenta cauză.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 şi art. 83 din C. proc. civ., ca inadmisibilă.

II. Examinând cererea de recurs prin prisma dispoziţiilor incidente, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituţia României:

"Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege menţionate anterior rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului recurs este întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, precum şi pe dispoziţiile art. 45 şi art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, instanţa fiind învestită cu cererea privind anularea unei rezoluţii de clasare, emisă de pârâta Inspecţia Judiciară.

Prin Decizia nr. 397 din 03 iulie 2014, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, legile şi ordonanţele în vigoare, constatate a fi neconstituţionale, "îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept".

Întrucât, la expirarea termenului de 45 de zile, nu au fost operate modificările legislative necesare punerii în acord a dispoziţiilor Legii nr. 317/2004 cu prevederile constituţionale, Înalta Curte, în exercitarea rolului de unificator al jurisprudenţei, prin Soluţia de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal, a stabilit că:

"Rezoluţia de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în faţa instanţei de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile."

Pentru a dispune în acest sens, secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut că judecarea pricinilor privind contestarea rezoluţiei de clasare se face potrivit dispoziţiilor edictate pentru instituţia juridică asemănătoare (cea mai apropiată), respectiv conform regimului juridic aplicabil acţiunii exercitate împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării, reglementat de art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, şi nu potrivit dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, ce constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

De asemenea, prin Soluţia de principiu adoptată la data de 09 octombrie 2017, de către Plenul judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut că:

"În ipoteza în care contestaţia formulată împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluţionată pe fond de prima instanţă prin prisma dispoziţiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil."

Această interpretare a fost generată de împrejurarea că dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 nu pot fi aplicate parţial, doar în ceea ce priveşte aspectele legate de îndeplinirea procedurii prealabile, şi ignorate în privinţa altor aspecte procedurale, precum regimul căilor de atac, o astfel de situaţie putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin aplicarea concomitentă a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 şi dispoziţiilor Legii nr. 317/2004.

Aşadar, prin Soluţia de principiu adoptată la 09 octombrie 2017 s-a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 47 alin. (6)-(7) şi în ceea ce priveşte procedura de contestare a rezoluţiilor de clasare şi regimul căii de atac formulate împotriva hotărârii instanţei de fond, aceste prevederi stabilind că:

(6) Soluţiile pe care le poate pronunţa secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti sunt: a) respingerea contestaţiei; b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-şef şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă."

Astfel, faţă de soluţia de principiu adoptată, de aplicare prin analogie a prevederilor legale sus-enunţate, şi faţă de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, se constată că sentinţa civilă nr. 84 din 17.01.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care prima instanţă a soluţionat pe fond contestaţia formulată de A. împotriva Rezoluţiei nr. 2161/IJ/1230/DIJ/2016 emise de Inspecţia Judiciară, prin care s-a dispus clasarea sesizării sale, este definitivă (irevocabilă, în formularea Legii nr. 314/2004).

Prin urmare, întrucât prin dispoziţiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 s-a reţinut că hotărârile Curţii de Apel Bucureşti sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), iar aceste prevederi legale sunt incidente şi în cazul contestării rezoluţiilor de clasare, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamanta A. este inadmisibil, fiind promovat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege".

Potrivit art. 634 alin. (1) din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, hotărârile definitive nu sunt susceptibile de a fi atacate cu apel/recurs.

În cauză, recurenta a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, faţă de aplicarea dispoziţiilor anterior reţinute, este definitivă.

În concluzie, instanţa de control judiciar constată că recurenta nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinţei atacate, pe de o parte pentru că aceasta a fost îndreptată împotriva unei hotărâri definitive, hotărâre care nu face parte din categoria celor supuse recursului, iar, pe de altă parte, deoarece calea de atac formulată de recurentă nu este prevăzută de textul de lege special, respectiv art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

De altfel, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză nu a fost nici motivat.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 520 alin. (1) din Noul C. proc. civ. şi va respinge recursul declarat ca inadmisibil, ţinând seama şi de prevederile art. 499 din acelaşi cod.

III. Înalta Curte apreciază că, în raport de soluţia dată excepţiei de inadmisibilitate, nu se mai impune a fi analizată cererea de intervenţie accesorie formulată în cauză de petentul B.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de instanţă din oficiu.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 84 din 17 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 şi art. 83 C. proc. civ., formulată de recurenta-reclamantă A., ca inadmisibilă.

Cu recurs în 48 de ore de la pronunţare pe soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Definitivă pe soluţia de respingere a recursului ca inadmisibil.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 martie 2018.