CSM’s discretionary margin to refuse a prosecutor-to-judge transfer based on host-unit workload and candidate aptitude
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of a prosecutor, upholding the decision of the Plenar of the Superior Council of Magistracy (CSM) that had refused his application for transfer from the prosecution service to a judgeship at a local court. The dispute concerned the administrative legality of the CSM's refusal to appoint the applicant, who was temporarily delegated to the National Anti-Corruption Directorate (DNA), as a judge, with the applicant arguing that the CSM exceeded its powers by relying on subjective assessments of professional aptitude and motivation rather than strict legal criteria. The Court ruled that under Article 61(1) of Law No. 303/2004, the statutory provision confers only a vocation or possibility for inter-service transfer, not an absolute right, thereby granting the CSM a broad discretionary margin to assess the needs of the judicial system. The Court held that the CSM properly exercised this discretion by considering all cumulative criteria established in its internal regulations, including the specific volume of work and vacant posts at the prosecutor's current host unit (DNA) rather than his home unit, and that the inclusion of subjective aptitude and motivation assessments derived from interviews did not constitute an abuse of power or arbitrary action, as it was necessary to ensure the good functioning of the judiciary and maintain a proportionate balance between public interest and individual interests.
Legislator headnote
AI generatedart. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004; CSM’s discretionary margin to refuse a prosecutor-to-judge transfer based on host-unit workload and candidate aptitude: The dispute concerned the administrative legality of the CSM's refusal to appoint the applicant, who was temporarily delegated to the National Anti-Corruption Directorate (DNA), as a judge, with the applicant arguing that the CSM exceeded its powers by relying on subjective assessments of professional aptitude and motivation rather than strict legal criteria. The Court ruled that under Article 61(1) of Law No. 303/2004, the statutory provision confers only a vocation or possibility for inter-service transfer, not an absolute right, thereby granting the CSM a broad discretionary margin to assess the needs of the judicial system. The Court held that the CSM properly exercised this discretion by considering all cumulative criteria established in its internal regulations, including the specific volume of work and vacant posts at the prosecutor's current host unit (DNA) rather than his home unit, and that the inclusion of subjective aptitude and motivation assessments derived from interviews did not constitute an abuse of power or arbitrary action, as it was necessary to ensure the good functioning of the judiciary and maintain a proportionate balance between public interest and individual interests.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThis provision served as the legal basis for the High Court to exercise its jurisdiction to review the CSM decision and was cited in the final order dismissing the appeal.
Full text
Asupra contestaţiei de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea supusă controlului judiciar
Prin Hotărârea nr. 1089 din 26 octombrie 2017, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea formulată de domnul A., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, delegat în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, de eliberare din funcţia de procuror şi numire în funcţia de judecător la Judecătoria Piteşti.
Pentru a hotărî astfel, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (Plenul CSM) a reţinut, în esenţă, că secţia pentru Judecători, prin Hotărârea nr. 1013 din 29 septembrie 2017 a sesizat Plenul cu propunere de respingere a numirii în funcţia de judecător, a domnului procuror, în raport de aspectele care privesc aptitudinile specifice funcţiei de judecător, dar şi de cele motivaţionale, rezultate din răspunsurile candidatului, precum şi de împrejurarea că la acel moment domnul procuror îşi desfăşura activitatea în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, fiind delegat în cadrul acestei structuri începând cu data de 15.06.2016 în considerarea complexităţii deosebite a dosarelor date în competenţa acestei unităţi de parchet, dar şi a numărului mare de posturi efectiv vacante (21 de posturi de conducere şi 19 posturi de execuţie).
2. Motivele înfăţişate de contestator
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie dl. A., care a indicat că emiterea hotărârii contestate este rezultatul exercitării excesive a prerogativelor Consiliului Superior al Magistraturii, astfel că apreciază ca fiind nelegală şi netemeinică Hotărârea Plenului CSM, în esenţă, pentru următoarele motive:
- soluţia adoptată de Plenul CSM se întemeiază pe considerente şi aprecieri de ordin subiectiv legate de aptitudinile şi motivaţia profesională, în condiţiile în care criteriile stabilite de lege pentru soluţionarea unei atare cereri nu prevăd posibilitatea unor astfel de aprecieri;
- în mod greşit în cuprinsul hotărârii este asimilată situaţia delegării sale în cadrul unei unităţi de parchet cu situaţia în care ar fi fost încadrat în acea unitate de parchet, prerogativa recunoscută CSM fiind strict condiţionată de respectarea unor dispoziţii legale, inclusiv în ceea ce priveşte criteriile de analiză a cererii procurorului de numire în funcţia de judecător, ceea ce reiese cu claritate din cuprinsul art. 61 alin. (1) teza finală, din Legea nr. 303/2004, republicată cu modificări, acestea fiind dispoziţiile legale în raport de care se impunea a fi analizată cererea sa;
- nu rezultă din cuprinsul actului atacat că nu ar fi fost îndeplinite în cazul său cerinţele legate de vechime şi de volumul de muncă la parchetul la care îşi desfăşoară activitatea, după cum nu s-a negat existenţa unui punct de vedere favorabil obţinut de la conducătorul instituţiei la care a solicitat a fi numit;
- Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 193/2006 conţine singura modalitate prin care un procuror poate accede la funcţia de judecător, această modalitate impunându-se a fi recunoscută ca una obiectivă care să poată fi suspusă cenzurii in fata instanţelor de judecată, iar actul emis de CSM trebuie să respecte cerinţele de legalitate şi să nu conţină aprecieri subiective, dincolo de rezultatul unei voinţe majoritare a membrilor prezenţi la şedinţele Plenului.
2. Întâmpinarea Consiliului Superior al Magistraturii
2.1 Intimatul CSM a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei formulate de dl. A., ca neîntemeiată, arătând în esenţă, în contextul situaţiei de fapt, concrete a contestatorului, că, contrar susţinerilor acestuia, este atributul exclusiv al CSM în a lua măsurile care se impun pentru ocuparea posturilor vacante, raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, stabilitatea în sistem, precum şi parcurgerea etapelor de formare, perfecţionare, promovare a judecătorilor şi procurorilor, numirea procurorilor în funcţia de judecător şi a judecătorilor în funcţia de procuror. Dispoziţiile legale şi regulamentare conferă numai o vocaţie în sensul arătat astfel că este la latitudinea CSM să dispună cu privire la cererile care au ca obiect numirea în funcţia de judecător sau de procuror.
2.2 Contestatorul a formulat şi răspuns la întâmpinarea intimatului CSM, arătând, în rezumat, că în mod greşit s-a avut în vedere la soluţionarea cererii sale situaţia locurilor vacante în cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ - DNA deoarece el este doar delegat în cadrul acestei unităţi de parchet, nefiind procuror definitiv în cadrul acesteia, iar în interpretarea sa sintagma "parchetul de la care provine solicitantul " vizează exclusiv unităţile de parchet unde solicitantul are calitatea de procuror definitiv, nu şi unităţile unde solicitantul ar putea fi delegat sau detaşat.
3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, legal investită în baza art. 29 alin. (7) coroborat cu alin. (5) din Legea nr. 317/2004 cu soluţionarea contestaţiei formulată de dl. A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, delegat în cadrul DNA - Serviciul Teritorial Piteşti, împotriva Hotărârii nr. 1089 din 26 octombrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, analizând documentatia depusă la dosar, prin prisma susţinerilor părţilor şi a cadrului normativ aplicabil, apreciază contestaţia ca fiind neîntemeiată pentru argumentele ce vor fi redate în continuare.
Plenul CSM, prin Hotărârea 1089 din 26 octombrie 2017, a respins cererea formulată de către dl A., de eliberare din funcţia de procuror şi numire în funcţia de judecător la Judecătoria Piteşti.
În cuprinsul hotărârii atacate, Plenul CSM a arătat că solicitarea contestatorului este întemeiată şi supusă prevederilor generale cuprinse în art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată cu modificările şi completările ulterioare, ("la cererea motivată, judecătorii pot fi numiţi în funcţia de procuror, prin decret al Preşedintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu respectarea condiţiilor prevăzute în prezenta lege") şi a normelor administrative adoptate pentru aplicarea acestora.
Cu referire la motivarea hotărârii, adoptată cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi, astfel cum s-a consemnat (17 voturi împotrivă şi 1 vot pentru) în sensul respingerii cererii formulate, Plenul CSM a arătat că la soluţionarea cererii domnului procuror A. au fost avute în vedere criteriile prevăzute in Regulament, motivele invocate, faptul că secţia pentru judecători a sesizat Plenul cu propunerea de respingere a numirii în funcţia de judecător a domnului procuror, în raport de aspectele care privesc aptitudinile specifice funcţiei de judecător dar şi de cele motivaţionale, rezultate din răspunsurile candidatului, precum şi împrejurarea că în prezent domnul procuror îşi desfăşoară activitatea în cadrul DNA - Serviciul Teritorial Piteşti, fiind delegat în cadrul acestei structuri începând cu data de 15.06.2016, în considerarea complexităţii deosebite a dosarelor date în competenţa acestei unităţi de parchet dar şi a numărului mare de posturi efectiv vacante.
Conform art. 23 alin. (11) din Hotărârea nr. 193/9.03.2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea Regulamentului privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, cu modificările şi completările ulterioare, cererile întemeiate pe prevederile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, de numire din funcţia de judecător în funcţia de procuror şi, respectiv, din funcţia de procuror în funcţia de judecător, se soluţionează pe baza următoarelor criterii:
- volumul de activitate al instanţei sau parchetului de la care provine solicitantul şi la care se solicită numirea, numărul posturilor vacante la instanţele ori parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;
- vechimea efectivă în funcţia de judecător sau procuror;
- vechimea la instanţa sau parchetul de la care provine solicitantul;
- vechimea în gradul aferent instanţei, respectiv parchetului la care se solicită numirea.
Înalta Curte, contrar susţinerilor contestatorului, remarcă că prin actul atacat au fost examinate toate aceste criterii, ajungându-se motivat la concluzia respingerii cererii de numire în funcţia de judecător la Judecătoria Piteşti.
Nu este întemeiată susţinerea contestatorului în sensul că în mod greşit s-a avut în vedere la soluţionarea cererii sale situaţia locurilor vacante în cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ - DNA deoarece este doar delegat în cadrul acestei unităţi de parchet, nefiind procuror definitiv în cadrul acesteia.
În interpretarea Înaltei Curţi sintagma "parchetul de la care provine solicitantul" vizează în mod firesc şi chiar prioritar, dat fiind momentul în raport de care sunt analizaţi o serie de parametri ce ţin de volumul de activitate dar şi de politica de resurse umane din sistemul judiciar, parchetul la care, in mod efectiv îşi desfăşoară activitatea solicitantul, chiar delegat fiind, pentru că în caz contrar menţionarea şi examinarea unui atare criteriu ar fi complet golită de conţinut şi practic inutilă.
Şi aceasta cu atât mai mult cu cât Plenului CSM îi incumba obligaţia de a asigura o bună organizare şi funcţionare a instanţelor judecătoreşti, a parchetelor implicate în proceduri de acest fel, neputând ignora complexitatea activităţii unităţilor de parchet, volumul de muncă al acestora ca şi schemele existente la data cererii.
În aceste context Înalta Curte apreciază, deopotrivă contrar susţinerilor contestatorului că intimatul a examinat în mod efectiv şi concret toate criteriile prevăzute în mod cumulativ de art. 3 din Hotărârea Plenului CSM nr. 193 din 09.03.2006, cu modificările şi completările ulterioare, tocmai în scopul de asigura un just echilibru între interesul public ce se impune a fi ocrotit şi drepturile ori interesele legitime private care pot fi lezate prin actul administrativ.
Critica esenţială adusă de contestator actului atacat vizează împrejurarea că hotărârea are un caracter arbitrar şi a fost emisă cu exces de putere, în condiţiile în care, în motivarea hotărârii s-a făcut referire la aprecieri de ordin subiectiv, legate de aptitudinile şi de motivaţia profesională şi nu doar la criteriile strict prevăzute de lege, care nici nu prevăd posibilitatea unor astfel de aprecieri.
Nici aceste susţineri nu sunt întemeiate şi nu vor putea fi primite întrucât se fundamentează pe o premisă argumentativă eronată.
Astfel, deşi contestatorul se referă numai la examinarea criteriilor strict prevăzute de lege, ceea ce implica practic eliminarea marjei de apreciere şi ar atrage în mod automat un drept de a fi numit în funcţia de judecător, Înalta Curte arată, astfel cum a statuat deja în mod constant în jurisprudenţa sa, că textul legal aplicabil, respectiv art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, nu consacră un drept ci, în mod evident doar o vocaţie la numirea din funcţia de procuror în cea de judecător şi, respectiv, din funcţia de judecător în cea de procuror.
Din interpretarea acestui text legal aflat în discuţie nu rezultă existenta unui drept de care beneficiază automat persoanele vizate de ipoteza normei legale şi nici obligaţia corelativă a autorităţii publice de a dispune admiterea cererilor de numire în funcţiile de procuror/judecător.
Drept urmare, în exercitarea acestei competenţe legale, Plenul CSM nu se limitează la punerea în aplicare, în mod mecanic, a dispoziţiei legale pre-citate, ci are o marjă largă de apreciere în gestionarea resurselor umane ale instanţelor şi parchetelor, respectiv în a dispune măsurile pe care le apreciază adecvate din punct de vedere administrativ, în scopul asigurării unui just echilibru între interesul general, acela a bunei funcţionări a instanţelor şi parchetelor, şi interesele personale ale magistraţilor care formulează cereri întemeiate pe prevederile art. 61 alin. (1) din actul normativ pre-citat.
Contestatorul a susţinut că Plenul CSM a acţionat cu exces de putere prin emiterea hotărârii de respingere a cererii sale, în termenii art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, excesul de putere fiind definit ca "exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor".
Înalta Curte observă însă că hotărârea contestată în cauză nu a fost adoptată de Plenul CSM cu exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, actul infralegislativ în discuţie fiind adoptat în limitele competenţei conferite intimatului CSM prin art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, cu respectarea procedurii instituite de lege şi regulament, în scopul asigurării unei bune funcţionări a justiţiei.
Ţinând seama de împrejurarea că actul administrativ trebuie să aibă calitatea de a satisface atât rigorile legii, cât şi o nevoie socială determinată, limitele legale ale exercitării dreptului de apreciere se raportează la scopul legii iar analiza respectării acestora vizează, în final, respectarea principiului proporţionalităţii, al echilibrului necesar între măsurile individuale şi interesul public ocrotit, potrivit sumei de atribuţii ce constituie competenţa legală a autorităţii publice, în speţă fiind vorba în mod evident de interesul public al bunei funcţionari a justiţiei.
Drept urmare, în examinarea criticilor privind şi oportunitatea soluţiei administrative atacate, Înalta Curte porneşte de la premisa că raportul de drept administrativ este supus principiului proporţionalităţii între măsurile individuale dispuse de autorităţile publice şi interesul public pe care acestea au misiunea de a-l aduce la îndeplinire.
Acest principiu impune ca actele administrative să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel că inconvenientele cauzate destinatarului să nu fie excesiv de împovărătoare.
În coordonatele astfel trasate, Înalta Curte reţine că în cauză, raportat la analiza de mai sus a conţinutului, respectiv a motivării hotărârii atacate, nu se constată nici exercitarea abuzivă de către Plenul CSM (încălcarea cu bună ştiinţă) a drepturilor sau libertăţilor recunoscute magistraţilor, în speţă, a contestatorului din prezenta cauză, şi nici aprecierea eronată a situaţiei acestuia.
În concret, Plenul CSM, examinând cererea formulată de către dl procuror A., prin prisma prevederilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, precum şi a criteriilor stabilite prin art. 23 alin. (11) din Hotărârea nr. 193 din 9 martie 2006 a Plenului CSM a apreciat, în contextul analizării tuturor criteriilor legale, sus enunţate, că în soluţionarea cererii prezintă relevanţă şi aspectele care privesc aptitudinile specifice funcţiei de judecător, dar şi cele motivaţionale, rezultate din răspunsurile candidatului, la interviul susţinut în faţa secţiei pentru judecători în şedinţa din 29.09.2017 (Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 1013 din 29 septembrie 2017) astfel că a respins cererea acestuia de numire în funcţia de judecător.
O atare apreciere şi raportare a intimatului şi la aptitudinile specifice funcţiei şi respectiv la cele motivaţionale, constatate şi evaluate ca atare, nemijlocit, in urma interviului, reprezintă tocmai reflectarea dreptului de apreciere ce se impune a-i fi recunoscut intimatului CSM, drept ce a fost exercitat însă în limitele legii, fără exces de putere.
Prin urmare, Înalta Curte, constatând că la emiterea actului administrativ contestat Plenul CSM nu a acţionat abuziv, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, cu încălcarea limitelor marjei sale de apreciere, contestaţia formulată de către dl. procuror A. va fi respinsă ca nefondată, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 1089 din 26 octombrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 martie 2018.