Extraordinary appeal for unlawful summons inadmissible where citation was served and judgment requested in absentia

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Caraş-Severin, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 25 aprilie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 5 Vest România - CRDRP 5 Vest Timişoara, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare nr. x/14.06.2013, cu toate consecinţele care decurg din acesta.

Prin sentinţa civilă nr. 1248 din 22 septembrie 2014, Tribunalul Caraş-Severin a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Timişoara.

La această din urmă instanţă, dosarul a fost înregistrat, sub nr. unic x/2014, pe rolul secţiei contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 333 din 25 noiembrie 2014, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (în prezent, reorganizată ca Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale).

Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Timişoara a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) şi art. 488 alin. (1) pct. 8 (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material) din C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 1002 din 15 martie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 333 din 25 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie în anulare recurenta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., invocând dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, contestatoarea susţine că hotărârea contestată a fost dată fără respectarea prevederilor legale privind citarea.

Contestatoarea arată, astfel, că nici administratorul S.C. A. S.R.L, C., nici reprezentantul convenţional al acestuia, nu au primit citaţia pentru termenul de judecată care a avut loc în data de 15 martie 2017. Prin urmare, aceştia nu au luat la cunoştinţă de termenul de judecată la care trebuiau să se prezinte din vreo cauză care să le poată fi imputată, ci datorită lipsei de citare şi a nerespectării art. 154 C. proc. civ., unde este prevăzut faptul că:

"(1) Comunicarea citaţiilor şi a tuturor actelor de procedură se va face, din oficiu, prin agenţii procedurali ai instanţei sau prin orice alt salariat al acesteia, precum şi prin agenţi ori salariaţi ai altor instanţe, în ale căror circumscripţii se află cel căruia i se comunică actul".

În opinia contestatoarei, o consecinţă a neîndeplinirii procedurii legale de citare este vătămarea părţii nelegal citate şi anume punerea acesteia în imposibilitate de a cunoaşte data judecăţii, de a fi asigurat principiul contradictorialităţii şi de a-şi pregăti apărările necesare.

Subliniază contestatoarea că prin aceasta i-au fost încălcate principii fundamentale care guvernează raporturile juridice civile, mai exact principiul dreptului la apărare, care este reglementat de prevederile art. 13 C. proc. civ., precum şi principiul contradictorialităţii, care este reglementat de art. 14 C. proc. civ.

Contestatoarea consideră că nu este importantă doar adresa unde s-a îndeplinit procedura de citare, ci şi persoana (în cazul de faţă, persoana juridică) căreia s-a solicitat să-i fie comunicate actele de procedură, primirea lor de altă persoană decât cea desemnată fiind echivalentă cu neîndeplinirea procedurii de citare.

Cum neîndeplinirea acestei condiţii echivalează, în opinia contestatoarei, cu nelegalitatea citării, consecinţa acestei situaţii fiind reprezentată de vătămarea părţii care nu a fost legal citată, fiind astfel pusă în imposibilitate de a cunoaşte data judecăţii şi de a-şi face apărările necesare, sancţiunea care intervine este nulitatea absolută a deciziei pronunţate.

Punctează contestatoarea că, întrucât nu a fost legal citată, hotărârea s-a dat cu încălcarea legii, societatea fiind astfel pusă în imposibilitate de a cunoaşte termenul de judecată şi de a-şi întocmi apărările necesare.

Solicită admiterea contestaţiei în anulare, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului.

Analizând decizia contestată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază că prezenta contestaţie în anulare este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.

Conform dispoziţiilor art. 503 din C. proc. civ.:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanta de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

(3) Dispoziţiile alin. (2) pct. 1, 2 şi 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."

Deci, pentru a promova contestaţie în anulare se cere, pe de o parte, ca hotărârea care se contestă să fie definitivă, iar, pe de altă parte, se cere ca motivul pe care se sprijină această cale de atac să nu fi putut fi invocat prin căile ordinare de atac.

Potrivit art. 634 alin. (1) C. proc. civ. sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului; hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs; hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel; hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs; hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii; orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

Din interpretarea coroborată a prevederilor anterior citate, rezultă că obiect al unei contestaţii în anulare îl poate forma numai o hotărâre definitivă, prin care s-a soluţionat un recurs împotriva unei decizii date în apel, sau o hotărâre a instanţelor de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.

Potrivit art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia în anulare poate fi exercitată în cazul hotărârilor definitive, atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

Astfel, motivul de contestaţie în anulare reglementat de dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. vizează o situaţie obiectivă, în care partea nu a fost legal citată şi nici nu s-a prezentat în faţa instanţei de judecată, legiuitorul prezumând necunoaşterea de către aceasta a termenului de judecată şi, prin urmare, vătămarea adusă drepturilor sale procesuale. În situaţia în care există o dovadă din care rezultă că partea a cunoscut, pe orice cale, termenul de judecată acordat în cauză, nu mai subzistă vătămarea prezumată de dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., chiar dacă partea nu a fost prezentă în faţa instanţei de judecată.

În speţă, contestatoarea a criticat faptul că nu a fost legal citată pentru termenul de judecată din 15 martie 2017, însă acest lucru nu este susţinut de actele şi lucrările dosarului.

Astfel, pentru termenul de judecată din data de 15 martie 2017 procedura de citare a fost legal îndeplinită, recurenta fiind citată la sediul acesteia, rezultat din toate actele existente în dosar, iar contestatoarea însăşi a solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel cum permit dispoziţiile art. 411 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.

Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că judecarea recursului declarat în dosarul nr. x/2014 s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte citarea şi reprezentarea contestatoarei S.C. "A." S.R.L.

Sub acest aspect, faţă de considerentele expuse anterior şi în raport cu dispoziţiile legale citate, contestaţia în anulare formulată în cauză este inadmisibilă.

Din analiza textelor legale anterior citate rezultă că un exerciţiu legal al contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac, este condiţionat de invocarea unor motive de fapt care să se circumscrie în mod riguros celor limitativ prevăzute de art. 503 alin. (1) şi respectiv art. 503 alin. (2) C. proc. civ.

Or, motivele invocate de către contestatoare în susţinerea cererii sale nu pot fi încadrate în textele de lege invocate drept temei al căii de atac exercitate în cauză.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că, în pricina de faţă, contestaţia în anulare nu îndeplineşte condiţiile expres şi limitativ prevăzute în textele legale enumerate mai înainte.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 503, coroborat cu art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare de faţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. "A." S.R.L. împotriva Deciziei nr. 1002 din 15 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 martie 2018.