Taxpayer’s moot action upheld but 4,900 RON costs award against tax authority quashed.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererile de chemare în judecată conexate

1.1. Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/2015 la Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 10 iunie 2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. Focşani a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea, suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. F VN 278/29.05.2015, cu consecinţa desfiinţării măsurilor asiguratorii instituite, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/2015 la Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 17 iunie 2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. Focşani a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea, anularea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. F VN 278/29.05.2015, cu consecinţa desfiinţării măsurilor asiguratorii instituite, precum şi suspendarea executării deciziei până la soluţionarea definitivă a contestaţiei în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

1.3. Prin încheierea pronunţată la data de 25 iunie 2015 în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de litispendenţă invocată de intimată şi a dispus ataşarea dosarului nr. x/2015 la dosarul nr. x/2015.

1.4. Prin sentinţa civilă nr. 446/2015 din 25 iunie 2015, Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererilor conexate în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 236/2015 din 06 octombrie 2015, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, a dispus următoarele:

- a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea, ca rămasă fără obiect;

- a obligat pârâta la plata sumei de 4900 RON, cheltuieli de judecată;

- a dispus restituirea cauţiunii în sumă de 1000 RON, depusă de reclamantă cu recipisa de consemnare nr. 630256/2 din data de 23.06.2015 la B. - Unitatea Focşani - Centru.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 236/2015 din 06 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că se critică hotărârea Curţii de Apel doar cu privire la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, recurenta apreciind că aceste cheltuieli sunt excesive, vis-a-vis de situaţia de fapt şi de drept din cauza dedusă judecăţii.

Recurenta invocă faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., instanţa dând valenţă acestor dispoziţii, ce promovează principiul potrivit căruia cheltuielile de judecată se suportă, la finalul demersului judiciar, de "partea care pierde procesul".

Apreciază recurenta că hotărârea Curţii este contradictorie, din moment ce instanţa de fond a luat act de solicitarea pârâtei - autoritatea fiscală şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea reclamantei ca fiind rămasă fără obiect, dar a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

Subliniază recurenta că dezlegarea instanţei excede ipotezei cuprinse în textul de lege menţionat, care este de strictă interpretare, cu atât mai mult cu cât fundamentul cheltuielilor de judecată rezidă în culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul.

În opinia recurentei, pârâta ar fi fost în culpă dacă nu ar fi dat curs manifestării de voinţă a legiuitorului, or situaţia reţinută, în mod paradoxal, chiar de Curte denotă contrariul, şi anume că pârâta a răspuns exigenţelor în materie.

Solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinţei recurate, cu consecinţa exonerării recurentei-pârâte de la plata cheltuielilor de judecată.

4. Procedura derulată în recurs

Prin Raportul asupra inadmisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., s-a constatat că cererea de recurs îndeplineşte atât cerinţele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a şi c) - e) C. proc. civ., cât şi cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ. De asemenea, s-a reţinut că recursul a fost declarat şi motivat cu respectarea termenului prevăzut de lege.

Prin încheierea din 8 iunie 2017, completul a dispus comunicarea raportului întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

5. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va admite recursul declarat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentei se circumscriu motivului de recurs prevăzut la pct. 8 art. 488 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Înalta Curte constată că în motivarea cererii de recurs recurenta critică în fapt obligarea sa de către instanţa de fond la plata sumei de 4900 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, apreciind că aceste cheltuieli sunt excesive, vis-a-vis de situaţia de fapt şi de drept din cauza dedusă judecăţii.

Înalta Curte apreciază că aceste critici ale recurentei, astfel cum au fost formulate, sunt întemeiate.

Soluţia primei instanţe, de obligare a pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 4900 RON, cheltuieli de judecată, nu este legală, fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Astfel, prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Galaţi a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea, ca rămasă fără obiect, a obligat pârâta la plata sumei de 4900 RON cheltuieli de judecată şi a dispus restituirea cauţiunii în sumă de 1000 RON, depusă de reclamantă cu recipisa de consemnare nr. 630256/2 din data de 23.06.2015 la B. - Unitatea Focşani - Centru.

Prin cererea de recurs formulată, recurenta a solicitat casarea în parte a sentinţei recurate, în sensul înlăturării obligaţiei stabilite în sarcina sa, de plată a cheltuielilor de judecată dispuse prin această sentinţă.

Înalta Curte constată că problema de drept care trebuie dezlegată în soluţionarea recursului este aceea de a cerceta dacă cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, formulată de reclamantă în faţa instanţei de fond, este întemeiată.

Conform dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din Noul C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Prin urmare, pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenţii, în sensul art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Or, această condiţie nu a fost îndeplinită în speţă, de vreme ce pârâta nu este partea care a căzut în pretenţii, acţiunea reclamantei fiind respinsă ca lipsită de obiect.

În mod greşit a reţinut instanţa de fond că, deşi va respinge acţiunea reclamantei, "o va obliga pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată întrucât litigiul de faţă a fost pornit de reclamantă ca urmare a emiterii de către pârâtă a deciziei de impunere şi care ulterior a fost anulată de aceasta".

În ceea ce priveşte condiţia stabilită de art. 453 din C. proc. civ., în sensul că partea care este obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să fie "căzută în pretenţii", Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită în ceea ce o priveşte pe pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea.

În speţa de faţă, aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, reclamanta a fost beneficiara directă a amnistiei fiscale, consecinţa fiind reprezentată de anularea diferenţelor de obligaţii fiscale, precum şi ale accesoriilor stabilite prin Decizia de impunere nr. 278/29.05.2015.

Astfel cum în mod corect a subliniat recurenta, autoritatea fiscală a dat curs manifestării de voinţă a legiuitorului, concretizată prin emiterea Legii nr. 209/2015 şi a procedat în consecinţă.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă situaţia netăgăduită de reclamantă, potrivit căreia prin Decizia nr. 47783/03.09.2015 au fost anulate obligaţiile fiscale în sumă de 10.601.665 RON stabilite în sarcina reclamantei, aceasta fiind obligaţia de îndeplinit de către autoritatea pârâtă.

Or, în condiţiile în care decizia de impunere a fost anulată de autoritatea pârâtă ca rezultat al aplicării dispoziţiilor legale susmenţionate, ar fi lipsită de substanţă juridică transferarea întregii culpe procesuale în sarcina pârâtei, pe considerentul că litigiul a debutat ca urmare a emiterii deciziei de impunere, de vreme ce pârâta a răspuns exigenţelor în materie.

În acest context, în mod corect instanţa de fond, prin sentinţa pronunţată, a constatat că obiectul pretenţiilor deduse judecăţii a fost realizat şi că primul capăt de cerere trebuie respins ca rămas fără obiect, pronunţând şi soluţia în consecinţă.

Dezlegarea dată de către instanţă primului capăt de cerere ale acţiunii face imposibilă aplicarea dispoziţiilor art. 453 din C. proc. civ., neputându-se reţine o "cădere în pretenţii" a pârâtei, având în vedere că prin anularea obligaţiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantei practic instanţa nu mai putea constata o culpă a autorităţii pârâte.

Prin urmare, demersul judiciar al reclamantei în mod obiectiv nu a mai putut fi finalizat printr-o hotărâre judecătorească de obligare a autorităţii pârâte la satisfacerea pretenţiilor deduse judecăţii şi, prin urmare, instanţa nici nu o putea obliga pe aceasta la cheltuieli de judecată, pârâta neavând o atitudine procesuală de opoziţie sau de nerecunoaştere a dreptului pretins de reclamantă.

Pe de altă parte, atâta vreme cât prin prevederile art. 454 din C. proc. civ. se arată că pârâtul care a recunoscut pretenţiile la prima zi de înfăţişare nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu atât mai mult faptul că cererea formulată de reclamantă a fost soluţionată favorabil înainte de termenul de judecată nu poate determina obligarea la plata acestora.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt întemeiate, iar instanţa de fond în mod greşit a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentinţa atacată, în sensul că va înlătura obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4900 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea, împotriva sentinţei nr. 236/2015 din 06 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi, rejudecând, înlătură obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4900 RON.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 martie 2018.