Appeal upheld, judgment quashed and remanded for retrial; financial correction notice revived pending merits review under EU-law precedence.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău la data de 22.05.2015, reclamantul Municipiul Piatra Neamţ a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul pentru Societatea Informaţională - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale - O.I.P.S.I., următoarele:

- anularea actului administrativ unilateral - Titlu de creanţă nr. x/30.09.2014 şi a Deciziei nr. 19723/03.12.2014, prin care s-a soluţionat contestaţia administrativă;

- suspendarea executării actelor administrative, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Prin sentinţa nr. 138/2015 din 6 octombrie 2015, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Piatra Neamţ, prin reprezentant legal primar A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul pentru Societatea Informaţională - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale - OIPSI, având ca obiect anulare act administrativ - suspendare executare act administrativ;

- a anulat Nota de constatare şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/30.09.2014 şi Decizia nr. 19723/2014 de soluţionare a contestaţiei;

- a admis cererea de suspendare a executării Notei de constatare şi a suspendat executarea Notei nr. x, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul pentru Societatea Informaţională, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Cu privire la consecinţele efectelor Deciziei nr. 66/2015, pronunţată de către Curtea Constituţională, recurentul reţine că definirea noţiunii de neregulă şi stabilirea corecţiilor financiare aplicabile în cazul nerespectării normelor privind achiziţiile publice erau, anterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, reglementate prin intermediul O.G. nr. 79/2003, iar, din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 66 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, rezultă că activităţile de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare desfăşurate după intrarea în vigoare a ordonanţei se finalizează şi se valorifică cu aplicarea acestui act normativ.

Arată recurentul că potrivit observaţiilor scrise transmise de Comisia Europeană în cauzele conexate C-260/14 şi C-261/14, Judeţul Neamţ şi alţii, comunicate la dosarul Curţii Constituţionale de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în anexă la punctul său de vedere (paragraful 14), o acţiune sau inacţiune poate fi calificată drept "neregulă" dacă sunt reunite trei condiţii: (1) să se fi încălcat o normă din dreptul Uniunii, (2) să fie cauzată de un operator economic şi (3) să aibă, sau să poată avea, ca efect prejudicierea bugetului Uniunii Europene. Cu privire la "dreptul Uniunii", Comisia arată că prevederile de drept naţional care sunt menite să pună în aplicare legislaţia Uniunii, inclusiv cele referitoare la procedura de achiziţii publice, incidente în prezenta cauză, trebuie să fie considerate ca intrând sub incidenţa art. 1 alin. (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95.

Din compararea celor două definiţii, pe de-o parte cea cuprinsă în Ordonanţa Guvernului nr. 79/2003, pe de altă parte cea cuprinsă în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, Curtea a observat că acestea nu au un conţinut identic, elementul cel mai important de diferenţiere constituindu-l potenţialitatea prejudiciului, care este reglementată numai în art. 2 lit. a) din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 66/2011.

Faţă de posibilitatea ca soluţia ce urma a fi pronunţată de către Curtea Europeană de Justiţie în cele două cauze aflate pe rolul acesteia să aibă incidenţă asupra Deciziei nr. 66/2015 a Curţii Constituţionale, lăsând-o astfel fără efecte, întrucât urma a se stabili dacă corecţiile financiare ale statelor membre, în cazul în care acestea au fost aplicate cheltuielilor cofinanţare din fondurile structurale, pentru nerespectarea normelor în materia achiziţiilor publice, sunt măsuri administrative în accepţiunea art. 4 din Regulamentul (CE) nr. 2988/1995 sau sunt sancţiuni administrative în accepţiunea art. 5 lit. c) din acelaşi regulament (şi dacă astfel devine incident principiul aplicării retroactive a sancţiunii mai puţin severe prevăzut în art. 2 alin. (2) teza a II-a din Regulamentul (CE) nr. 2988/1995, recurentul consideră că s-a procedat greşit trecând la judecarea cauzei nr. x, constatând incidenţa în cauză a Deciziei nr. 66 din 26.02.2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi art. 66 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011.

În opinia recurentului, soluţia ce trebuia dispusă, soluţie de altfel împărtăşită şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în practica sa, era suspendarea cauzei până la soluţionarea celor două cauze nr. C-260/14 şi C-261/14, aflate pe rolul Curţii Europene de Justiţie.

În ceea ce priveşte speţa de faţă, pe situaţia de fapt, recurentul arată că, atât O.U.G. nr. 66/2011, cât şi Regulamentul (CE) nr. 2988/95, conţin aceeaşi definiţie a neregulii/abaterii, iar în privinţa măsurilor administrative care pot fi luate de autorităţile competente, art. 2 alin. (1) lit. o) din O.U.G. nr. 66/2011 conţine, în privinţa noţiunii de "aplicare de corecţii financiare" o definiţie similară celei din art. 4 alin. (1) teza I şi alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 2988/95.

Reţine recurentul că, în conformitate cu aceste dispoziţii, reclamantului i s-a aplicat o măsură administrativă constând în excluderea de la finanţare a cheltuielilor pentru care au fost constatate neregulile.

Astfel, autoritatea contractantă a accelerat nejustificat procedura de licitaţie restrânsă prin invocarea Ordinului nr. 51/2009, respectiv natura excepţională a situaţiei economice ca motiv de urgenţă. Termenul dintre data publicării în SEAP şi JOUE a anunţului de participare şi data limită pentru depunerea candidaturilor a fost de 17 zile. (17.08.2010-03.09.2010).

În opinia recurentului, accelerarea procedurii de către autoritatea contractantă, pe motiv de urgenţă, nu a fost justificată, iar aplicarea procedurii restrânse accelerate a determinat prezentarea unui singur ofertant la procedură.

Astfel, ofertantul câştigător nu a făcut dovada îndeplinirii unei cerinţe de calificare şi selecţie, respectiv experienţă similară în implementarea soluţiei software specifică SGE (sistem de gestiune economică) şi STI (sistem de taxe şi impozite) în cel puţin două instituţii publice, iar Autoritatea Contractantă nu a solicitat clarificări cu privire la acest aspect.

Arată recurentul că, atât în legislaţia naţională, prin art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, cât şi în legislaţia comunitară, prin art. 1 din Regulamentul (CE) nr. 2988/95 şi art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 (aplicabil în cauză), se dă abaterii/neregulii/neregularităţii semnificaţia de încălcare a unei dispoziţii care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic "care a prejudiciat sau poate prejudicia" - art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, "care poate sau ar putea prejudicia" - art. 1 alin. (2) Regulamentul (CE) nr. 2988/95, "care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu" la adresa bugetului Uniunii Europene şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora.

Constatarea unei abateri/nereguli nu este condiţionată de constatarea unui prejudiciu efectiv, toate cele trei acte normative având în vedere şi potenţialitatea ca actul sau omisiunea beneficiarului ori autorităţii cu competenţe în domeniu să producă un prejudiciu.

În opinia recurentului, în mod corect a fost dispusă aplicarea unei corecţii în cuantum de 25% din valoarea de 1.471.000 RON fără TVA, aferentă Contractului nr. x/11/10.2010, atribuit fără organizarea unei licitaţii adecvate, respectiv suma de 367.750 RON fără TVA.

Cu privire la suspendarea executării actului administrativ atacat, faţă de motivele invocate de către reclamant în susţinerea capătului de cerere cu privire la suspendarea executării Notei de constatare nr. x, recurentul arată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv: cazul bine justificat şi paguba iminentă.

În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, niciunul dintre pretinsele motive de nelegalitate ale actului administrativ nu este de natură a răsturna prezumţia de legalitate.

Or, suspendarea se poate dispune în situaţia în care sunt întrunite cumulativ cerinţa îndoielii asupra legalităţii actului, o aparenţă care atestă un "caz bine justificat" şi un prejudiciu material viitor, previzibil, ce relevă o "pagubă iminentă".

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 08.06.2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 23.11.2017, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ. şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data de 23.03.2018.

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.

Instanţa de fond a fost învestită cu soluţionarea unei acţiuni având ca obiect anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/30.09.2014 şi a Deciziei nr. 19723/03.12.2014, prin care s-a soluţionat contestaţia administrativă formulată împotriva acestei note, precum şi suspendarea executării notei de constatare până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea, a anulat Nota de constatare şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/30.09.2014 şi Decizia nr. 19723/2014 de soluţionare a contestaţiei, a admis cererea de suspendare a executării Notei de constatare şi a suspendat executarea acesteia până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a avut în vedere Decizia nr. 66 din 26 februarie 2015, prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, faptul că contractul de finanţare în legătură cu care s-au constatat abaterile este anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, iar neregulile au fost stabilite şi sancţionate în baza prevederilor de drept substanţial cuprinse în O.U.G. nr. 66/2011.

În raport de acestea, instanţa de fond a apreciat că Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/30.09.2014 a fost încheiată de autoritatea pârâtă cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale privind neretroactivitatea legii civile, astfel că aceasta este nelegală şi este lovită de nulitate absolută şi, pe cale de consecinţă, şi Decizia nr. 19723/03.12.2014, prin care s-a soluţionat contestaţia administrativă formulată de reclamantă împotriva notei de constatare.

Referitor la cererea de suspendare, s-a reţinut în considerentele sentinţei recurate că este pe deplin dovedit cazul bine justificat, având în vedere că instanţa a statuat deja asupra anulării actului administrativ a cărui suspendare a executării se solicită, îndoiala serioasă confundându-se cu însăşi soluţia pronunţată în cauză.

Referitor la paguba iminentă, s-a apreciat că executarea sumei de 455.659,70 RON, reprezentând corecţia financiară, în condiţiile în care instanţa a reţinut nulitatea actului administrativ care constituie titlul de creanţă pentru această sumă, aceasta având în vedere cuantumul important al sumei, este de natură a o prejudicia pe reclamantă prin lipsa de folosinţă a acestei sume în perioada de până la soluţionarea definitivă a cauzei.

De asemenea, instanţa a constatat că interesele pârâtei sunt protejate ca urmare a măsurii suspendării executării actului administrativ contestat, reclamanta consemnând la dispoziţia instanţei o cauţiune de 40.000 RON, sumă care acoperă eventualele prejudicii aflate în raport de cauzalitate cu măsura suspendării dispuse de instanţă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, arătând că a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor legale incidente în cauză, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-pârât a criticat soluţia instanţei de fond, arătând că a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Recurentul a criticat faptul că instanţa de fond a greşit trecând la judecarea pricinii, constatând incidenţa în cauză a Deciziei nr. 66 din 26.02.2015, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi art. 66 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011.

A arătat recurentul că soluţia ce trebuia dispusă, soluţie de altfel împărtăşită şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în practica sa, era suspendarea cauzei până la soluţionarea celor două cauze, nr. C-260/14 şi C-261/14, aflate pe rolul Curţii Europene de Justiţie.

Înalta Curte constată că, pentru a pronunţa soluţia recurată, instanţa de fond a reţinut că, deşi actul administrativ contestat în cauza pendinte era anterior publicării deciziei Curţii Constituţionale, acesta nu avea caracter definitiv la data publicării deciziei, aflându-se în procedura contenciosului administrativ şi astfel Decizia nr. 66/2015 produce efecte şi în prezentul litigiu.

A apreciat Curtea de apel că, pentru situaţia juridică anterioară datei intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, în lipsa prejudiciului, încălcările pretins săvârşite de reclamantă la atribuirea contractului de achiziţie publică, chiar dovedite, nu au semnificaţia juridică a unei nereguli în sensul O.G. nr. 79/2003, aşa cum aceasta este definită prin art. 3 lit. a) şi nu poate astfel angaja răspunderea reclamantei.

S-a concluzionat de către instanţa de fond că Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/30.09.2014 a fost încheiată de autoritatea pârâtă cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale privind neretroactivitatea legii civile, astfel că aceasta este nelegală şi este lovită de nulitate absolută şi pe cale de consecinţă şi Decizia nr. 19723/03.12.2014, prin care s-a soluţionat contestaţia administrativă formulată de reclamant împotriva notei de constatare.

În opinia instanţei de control judiciar, procedând astfel, în mod cert judecătorul fondului nu a realizat o analiză efectivă a cauzei supuse judecăţii.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a pronunţat o soluţie greşită întrucât nu a cercetat legalitatea şi temeinicia cererii formulate de reclamant, nu a clarificat obiectul acţiunii, scopul real urmărit de acesta, în vederea unei juste şi complete dezlegări a raportului litigios, pentru a asigura un act de justiţie eficient şi a preîntâmpina alte litigii viitoare.

Astfel, în raport de obiectul acţiunii, Înalta Curte constată că instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora:

"(2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc. "

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond nu a stăruit prin toate mijloacele legale în vederea stabilirii situaţiei de fapt, nesocotind astfel dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. cu privire la rolul activ al judecătorilor.

Înalta Curte constată, astfel, că prima instanţă nu a procedat la examinarea în totalitate a fondului cauzei, limitându-se la a constata exclusiv aplicabilitatea deciziei pronunţate de instanţa de contencios constituţional, celelalte apărări formulate de reclamant nefiind analizate, astfel că fondul cauzei a rămas necercetat.

Recurentul pretinde că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că actele administrative atacate sunt nelegale şi a dispus anularea acestora, constatând incidenţa în cauză a Deciziei nr. 66/2015 a Curţii Constituţionale.

Referitor la principiul neretroactivităţii, potrivit art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, act normativ care a stat la baza controlului şi a întocmirii actelor contestate:

"Activităţile de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare care sunt în desfăşurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se finalizează şi se valorifică cu aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 79/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările şi completările ulterioare."

Este adevărat că textul permite interpretarea per a contrario, potrivit căreia O.U.G. nr. 66/2011 se aplică pentru activităţile de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare care nu sunt în desfăşurare la data intrării acesteia în vigoare, chiar dacă acestea au fost săvârşite sub imperiul O.G. nr. 79/2003, aşa cum este cazul în speţă, iar pentru acest considerent, coroborat cu faptul că O.U.G. nr. 66/2011 permite aplicarea normelor de drept substanţial din cuprinsul acesteia unor nereguli săvârşite în intervalul temporal în care era în vigoare O.G. nr. 79/2003, Curtea Constituţională a României a declarat neconstituţional art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011.

Totuşi, Înalta Curte are în vedere prioritatea dreptului Uniunii Europene (UE) şi împrejurarea că prin Hotărârea Curţii de Justiţie a UE din 26.05.2016 pronunţată în cauzele conexe C 260/14 şi C 261/14 s-a stabilit, printre altele, că "Principiile securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecţii financiare reglementate printr un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziţii în materia atribuirii unor contracte de achiziţii publice, cu condiţia să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competenţa instanţei de trimitere, care trebuie să ţină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale."

Astfel, prin Hotărârea din 26 mai 2016, pronunţată în cauzele reunite C-260/14 şi C-261/14, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a analizat aplicabilitatea dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011 şi cu privire la a patra întrebare în cauza C-260/14 a concluzionat că:

Prin intermediul celei de a patra întrebări în cauza C 260/14, instanţa de trimitere solicită, în esenţă, să se stabilească dacă, în împrejurările din cauza principală, principiile securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că se opun aplicării de către un stat membru a unor corecţii financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziţii în materia atribuirii unor contracte de achiziţii publice.

În această privinţă, dintr-o jurisprudenţă constantă reiese că, atunci când statele membre adoptă măsuri prin care pun în aplicare dreptul Uniunii, ele au obligaţia de a respecta principiile generale ale acestui drept, printre care figurează în special principiile securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime (a se vedea în special Hotărârea din 3 septembrie 2015, A2A, C 89/14, EU:C:2015:537, punctele 35 şi 36, precum şi jurisprudenţa citată).

Pe de altă parte, trebuie amintit că, potrivit aceleiaşi jurisprudenţe, deşi principiul securităţii juridice se opune aplicării retroactive a unui regulament, cu alte cuvinte, unei situaţii anterioare intrării sale în vigoare, indiferent de efectele favorabile sau nefavorabile pe care le ar putea avea o astfel de aplicare asupra persoanei interesate, acelaşi principiu impune ca orice situaţie de fapt să fie în mod normal apreciată, în lipsa unei dispoziţii exprese contrare, în lumina normelor de drept în vigoare la data producerii sale. Cu toate acestea, deşi legea nouă îşi produce efectele numai pentru viitor, aceasta se aplică, în lipsa unei derogări, şi efectelor viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul legii vechi (a se vedea în special Hotărârea din 3 septembrie 2015, A2A, C 89/14, EU:C:2015:537, punctul 37 şi jurisprudenţa citată).

Astfel cum reiese din aceeaşi jurisprudenţă, nici domeniul de aplicare al principiului încrederii legitime nu poate fi extins într-atât încât să împiedice, la modul general, o nouă reglementare să se aplice efectelor viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul reglementării anterioare (a se vedea în special Hotărârea din 3 septembrie 2015, A2A, C 89/14, EU:C:2015:537, punctul 38 şi jurisprudenţa citată).

Reiese din cele ce precedă că trebuie să se răspundă la a patra întrebare în cauza C 260/14 că principiile securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecţii financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziţii în materia atribuirii unor contracte de achiziţii publice, cu condiţia să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competenţa instanţei de trimitere, care trebuie să ţină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale.

În esenţă, dată fiind prioritatea dreptului european, consacrată la nivel constituţional prin dispoziţiile art. 148 alin. (2), statuările CJUE asupra problemei de drept în dispută vor fi reţinute ca argument în combaterea ideii de înlăturare a incidenţei dispoziţiilor art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011.

Înalta Curte constată că, în cauză, contractul în legătură cu care s-au constatat abaterile a fost încheiat anterior adoptării O.U.G. nr. 66/2011, însă instanţa de fond în mod greşit a reţinut inaplicabilitatea acestui act normativ pentru că nu era în vigoare la data încheierii contractului şi a săvârşirii faptelor ce pot fi sancţionate cu corecţie financiară, având în vedere faptul că activităţile de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare care se desfăşoară după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011 se finalizează şi se valorifică cu aplicarea prevederilor acestui act normativ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 66/2011, pronunţând o hotărâre nelegală şi netemeinică, motiv pentru care o va casa, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.

În consecinţă, pentru toate considerentele expuse anterior, constatând că în mod greşit şi nelegal a soluţionat cauza Curtea de apel, fără a cerceta fondul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 497 şi art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., coroborat cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează să analizeze acţiunea reclamantului pe fond, în raport de temeiurile legale invocate, să valorifice toate apărările şi susţinerile părţilor şi toate înscrisurile noi depuse la dosar de către ambele părţi, în vederea asigurării accesului acestora la dublul grad de jurisdicţie, respectiv să procedeze la o examinare pe fond a tuturor pretenţiilor deduse judecăţii pe calea prezentei acţiuni.

Aşadar, cu ocazia rejudecării instanţa de fond va analiza actele administrative supuse cenzurii prin prisma verificării condiţiilor de fond ale neregulii, în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011, precum şi a legalităţii corecţiilor aplicate de organul administrativ, precum şi toate apărările şi susţinerile părţilor, urmând a analiza cauza şi din perspectiva jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv a jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în cauzele C-260/14 şi C-261/14.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul pentru Societatea Informaţională (în prezent Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale) împotriva sentinţei nr. 138/2015 din 06 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 martie 2018.