Administrative challenge time-barred; second suit against same agency decision rejected.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Administrative and Tax Litigation Section) dismissed the claimant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's judgment that had rejected the administrative challenge as time-barred. The dispute concerned an individual enterprise's challenge to a decision by the rural investment financing agency regarding irregularities and budget claims; the court affirmed that the second action against the same administrative act, filed in January 2015, was introduced after the 6-month limitation period under Article 11 of Law No. 554/2004 on administrative litigation, which ran from the definitive rejection of the re-examination request on 16 May 2014 (and ultimately from notification of the initial decision on 9 September 2013), not from the later communication date alleged by the claimant. The appeal was rejected under Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code as the lower court correctly applied substantive law, with the final decision being definitive.
Legislator headnote
AI generatedart. 182 C. proc. civ, art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ, art. 487 din C. proc. civ, art. 486 alin. (2) C. proc. civ, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 11 din Legea nr. 554/2004; Administrative challenge time-barred; second suit against same agency decision rejected: The dispute concerned an individual enterprise's challenge to a decision by the rural investment financing agency regarding irregularities and budget claims; the court affirmed that the second action against the same administrative act, filed in January 2015, was introduced after the 6-month limitation period under Article 11 of Law No. 554/2004 on administrative litigation, which ran from the definitive rejection of the re-examination request on 16 May 2014 (and ultimately from notification of the initial decision on 9 September 2013), not from the later communication date alleged by the claimant. The appeal was rejected under Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code as the lower court correctly applied substantive law, with the final decision being definitive.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for dismissing the appeal as unfounded.
Applied in conjunction with art. 496 alin. (1) C. proc. civ. to dismiss the appeal.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi la data de 22.01.2015, reclamanta Întreprindere Individuală A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (fostă Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit), contestaţie împotriva Deciziei nr. 28125/4.09.2013, emisă de Comisia de Soluţionare a Contestaţiei din cadrul instituţiei pârâte.
Prin sentinţa nr. 139/2015 din 22 septembrie 2015, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca tardivă contestaţia formulată de reclamanta Întreprinderea Individuală A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - AFIR, împotriva Deciziei nr. 28125/4.09.2013.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Întreprinderea Individuală A.
În motivarea recursului declarat se arată, în esenţă, că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că cea de-a doua acţiune împotriva aceluiaşi act administrativ a fost introdusă abia la 22.01.2015, după expirarea termenului de 6 luni de la data respingerii cererii de reexaminare formulată împotriva încheierii prin care prima acţiune a fost anulată.
Apreciază recurenta că acest calcul este greşit, faţă de prevederile art. 182 C. proc. civ., care stipulează clar că înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată.
Prin urmare, data depunerii acţiunii la instanţă este 15.01.2015, aşa cum arată atestarea făcută de serviciul de curierat, pe care o depune în copie certificată la dosar, iar nu data de 22.01.2015, aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond.
În opinia recurentei, chiar şi în cazul presupunerii potrivit căreia data de înregistrare la instanţă a cererii a fost 22.01.2015, reclamanta tot s-ar fi aflat în termenul legal de 6 luni, întrucât, conform prevederilor art. 184 alin. (1): "Termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel."
Astfel, comunicarea încheierii civile de dezinvestire din data de 16.05.2014, din dosarul nr. x, prin care s-a respins cererea de reexaminare, s-a realizat de către instanţa de fond la data de 30.07.2014, cum se poate observa din copia plicului cu ştampila oficiului poştal, pe care o depune în probatoriu.
Subliniază recurenta că, în raport de prevederile art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., în ceea ce priveşte calculul termenelor, termenul de 6 luni de la data comunicării încheierii civile de dezinvestire pronunţată la data de 16.05.2014 şi primită la data de 30.07.2014, printr-o numărătoare simplă, respectând prevederile C. proc. civ. referitoare la calculul termenelor procedurale, s-a împlinit la data de 30 ianuarie 2015.
Faţă de cele expuse mai sus, în opinia recurentei, în mod greşit a reţinut instanţa că acţiunea a fost tardiv formulată, întrucât termenul de 6 luni curge de la data comunicării încheierii de dezinvestire şi nu de la data pronunţării privind "respingerea cererii de reexaminare formulată împotriva încheierii, prin care prima acţiune a fost anulată", aşa cum a menţionat instanţa în considerentele sentinţei.
Solicită admiterea recursului, să se constate că acţiunea reclamantei a fost formulată în termenul legal, să se caseze sentinţa instanţei de fond şi să fie trimisă cauza spre rejudecare.
Prin Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului ce formează obiectul acestei cauze, în urma verificării îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 486 şi ale art. 487 din C. proc. civ. republicat, s-a reţinut că cererea de recurs îndeplineşte atât cerinţele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) şi c) - e) C. proc. civ., cât şi cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., că recursul a fost declarat şi motivat cu respectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, respectiv că este admisibil în principiu.
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din Noul C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 8 iunie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din Noul C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă Întreprinderea Individuală A. a formulat punct de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Analizând cererea de recurs, Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentei se circumscriu motivului de recurs prevăzut la pct. 8 art. 488 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".
Înalta Curte apreciază că aceste critici ale recurentei, vizând pretinsa încălcare sau greşita aplicare de către instanţa de fond a normelor de drept material, astfel cum au fost formulate, nu sunt întemeiate.
Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi la data de 22.01.2015, sub nr. x/2015, reclamanta Întreprinderea Individuală A. a solicitat instanţei anularea actelor administrative emise de A.P.D.R.P, respectiv a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/21.06.2013 şi a Deciziei nr. 28.125/04.09.2013 de soluţionare a contestaţiei beneficiarului.
În cauză a formulat întâmpinare pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, invocând excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, motivat de faptul că reclamanta a luat la cunoştinţă de decizia contestată la data de 09.09.2013, iar termenul de introducere a acţiunii era de 6 luni de la acest moment, fiind astfel depăşit.
Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, arătând că a formulat în termen contestaţia la decizia emisă, la data de 05.03.2014, însă în procedura de regularizare s-a dispus anularea contestaţiei. Noua contestaţie a fost introdusă în termen de 6 luni de la data la care a luat cunoştinţă în urma cererii de reexaminare, respectiv 30.06.2014.
Curtea de Apel Iaşi a invocat din oficiu excepţia tardivităţii, iar, prin sentinţa recurată, a respins acţiunea ca tardiv formulată, reţinând că reclamanta A. - Întreprindere Individuală a introdus pe rolul Curţii de Apel Iaşi, ca instanţă de contencios administrativ, la data de 22.01.2015 o acţiune având ca obiect contestarea Deciziei nr. 28125, emisă de APDRP (actuală AFIR) la data de 04.09.2013.
A reţinut Curtea că, anterior formulării prezentei acţiuni, reclamanta a mai învestit Curtea de Apel Iaşi cu o acţiune având ca obiect contestarea aceleiaşi decizii, iar, prin încheierea din 01.04.2014, pronunţată în dosarul nr. x, s-a dispus anularea contestaţiei. Împotriva acestei încheieri Întreprinderea Individuală A. a formulat cerere de reexaminare, iar, prin încheierea din 16.05.2014, definitivă, reexaminarea a fost respinsă.
Rezultă astfel că această primă contestaţie formulată de reclamantă împotriva aceleiaşi decizii a fost anulată definitiv anterior formulării contestaţiei care face obiectul prezentului dosar.
Problema care se pune în cauză este aceea a momentului de la care începe să curgă termenul de 6 luni pentru introducerea celei de-a doua contestaţii.
Astfel, potrivit art. 11 din Legea nr. 554/2004:
"(l) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:
a) data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau, după caz, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluţionare a cererii;
b) data expirării termenului legal de soluţionare a cererii, fără a depăşi termenul prevăzut la alin. (2);
c) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.
(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului."
Instanţa de fond a apreciat că în cauză nu este în discuţie faptul introducerii în termenul legal de 6 luni, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, a unei acţiuni formulată de reclamantă în dosarul nr. x (care a avut ca obiect prima contestaţie), ci faptul că a doua acţiune împotriva aceluiaşi act administrativ a fost introdusă abia la data de 22.01.2015, după expirarea termenului de 6 luni de la data respingerii cererii de reexaminare formulată împotriva încheierii prin care prima acţiune a fost anulată.
Aşa cum s-a arătat anterior, încheierea prin care a fost respinsă cererea de reexaminare s-a pronunţat la data de 16.05.2014, aceasta fiind data la care încheierea prin care s-a anulat prima contestaţie formulată de reclamantă a rămas definitivă.
Aşadar, în opinia instanţei de fond, termenul de 6 luni trebuia să curgă începând de la această dată, astfel că s-ar fi considerat împlinit la data de 16.11.2014.
Or, având în vedere că reclamanta a introdus prezenta acţiune în luna ianuarie 2015, cu depăşirea termenului menţionat anterior, instanţa de fond a respins acţiunea ca fiind tardiv formulată.
Înalta Curte apreciază, totodată, în completarea argumentaţiei înfăţişate de prima instanţă, că atâta vreme cât cererea de chemare în judecată iniţială a fost anulată exclusiv datorită neglijenţei reclamantei prin încheierea din data de 01.04.2014, pronunţată în dosarul nr. x, iar cererea de reexaminare formulată împotriva acestei încheieri a fost respinsă din aceleaşi considerente, nefiind vorba de cauze obiective, cum ar fi fost de exemplu forţa majoră, prin încheierea din data de 16.05.2014, pronunţată în dosarul nr. x, soluţia instanţei mai întâi sesizată devenind definitivă, admiterea unei noi cereri de chemare în judecată pentru motivele invocate de recurenta-reclamantă ar însemna ignorarea şi lăsarea fără nici o eficienţă a celor două încheieri menţionate anterior.
Or, legalitatea încheierii de anulare a primei cereri de chemare în judecată, respectiv a celei de respingere a cererii de reexaminare, pronunţate într-un alt dosar, nu mai pot fi puse în discuţie în prezentul dosar, iar argumentele nu pot fi avute în vedere în susţinerea unei eventuale cereri de repunere în termen.
Înalta Curte apreciază că, având în vedere, pe de o parte, data comunicării deciziei de soluţionare a contestaţiei, 09.09.2013, iar, pe de altă parte, data formulării prezentei contestaţii, respectiv în luna ianuarie 2015, în mod corect Curtea de apel a respins contestaţia ca tardiv formulată, ca urmare a depăşirii termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, se constată că instanţa de fond a procedat în mod întemeiat la examinarea cu prioritate a excepţiei tardivităţii introducerii acţiunii reclamantei, invocată din oficiu, şi la admiterea acestei excepţii, cu consecinţa respingerii acţiunii ca tardiv formulată, nemaifiind necesară luarea în discuţie şi analizarea aspectelor referitoare la nelegalitatea actului atacat.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar şi susţinerile părţilor, apreciind că soluţia instanţei de fond nu a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta Întreprinderea Individuală A. împotriva sentinţei nr. 139/2015 din 22 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 martie 2018.