Football club's challenge to federation affiliation ruling inadmissible; sports jurisdiction exclusivity upheld.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 23.09.2013 sub numărul de dosar x/2013, reclamanta A. S.A., societate în insolvenţă, în contradictoriu cu pârâţii B. (B.), Comitetul Executiv al B., A. S.A., Municipiul Craiova şi A., a solicitat:

- suspendarea parţială a executării pct. 1 şi 2 din hotărârea Comitetului Executiv al B., adoptată în data de 14.08.2013, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004,

- anularea parţială a pct. 1 şi 2 din hotărârea Comitetului Executiv al B., adoptată în data de 14.08.2013, având în vedere mod nelegal şi netemeinic prin care s-a dispus afilierea A. S.A. la B. şi s-a dispus înscrierea şi participarea A. S.A. în Campionatul de fotbal al ligii a 2-a, seria a 2-a;

- obligarea pârâtului B. ca, în termen de 5 zile de la data pronunţării hotărârii Curţii de Apel Bucureşti, la publicarea pe site-ul B. hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în integralitate.

Totodată, a înţeles să formuleze, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepţia de nelegalitate a pct. 14 din hotărârea Adunării Generale a B. din data de 14.05.2012.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 747 din 17 martie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiate, excepţia lipsei capacităţii procesuale a reclamantului, invocată la termenul din data de 23.06.2014 de pârâtul A. S.A. precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Craiova, invocată de acest pârât prin întâmpinarea formulată la data de 12.11.2013.

De asemenea, a admis excepţia de inadmisibilitate, invocată de către pârâţii A. S.A., Municipiul Craiova şi B. prin întâmpinările formulate în cauză şi, în consecinţă a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată în prezenta cauză de reclamantul A. S.A., prin lichidator judiciar Agenţia de Insolvenţă S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B., Comitetul Executiv al B., Comitetul de Urgenţă al B., A. S.A., A. şi Municipiul Craiova, prin care s-a solicitat suspendarea executării pct. 1 şi 2 din hotărârea Comitetului Executiv al B., adoptată în data de 14.08.2013, până la soluţionarea definitivă a cauzei, anularea pct. 1 şi 2 din hotărârea Comitetului Executiv al B., adoptată în data de 14.08.2013 şi obligarea pârâtului B. ca, în termen de 5 zile de la data pronunţării hotărârii Curţii de Apel Bucureşti, să publice pe site-ul B. hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în integralitate.

Totodată, a respins, ca inadmisibile, excepţiile de nelegalitate, invocate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată şi prin notele scrise depuse la data de 27.01.2014, referitoare la pct. 14 din hotărârea Adunării Generale a B. din data de 14.05.2012, la contractul de asociere în participaţiune nr. 41/08.07.2013, încheiat între pârâţii A. S.A., Municipiul Craiova şi A. şi la hotărârea Comitetului de Urgenţă al B. nr. 12 din data de 29.08.2013.

Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 747 din 17 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reclamanta A. S.A., societate în insolvenţă a promovat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivare, recurenta-reclamantă, reluând susţinerile formulate în faţă instanţei de fond, în esenţă, arată că în mod eronat instanţa de fond a reţinut că Hotărârea Comitetului Executiv al B.. din data de 14 august 2013 nu reprezintă act administrativ.

În acest sens a arătat că B.. conform art. 35 din Legea nr. 69/2000 este persoană juridică de drept privat declarată de utilitate publică, autonomă, neguvernamentală, etc. Prin urmare, caracterul de autoritate publică a B.-lui a fost obţinut prin lege, iar actele emise de acesta sunt asimilate actelor administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.

Recurenta reproşează instanţei de fond că nu a sesizat că B. are certificat de identitate sportivă şi autorizate de funcţionare eliberată în condiţiile legii, acesta fiind persoană juridică română, de drept privat şi de utilitate publică.

Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă A. S.A. a formulat întâmpinare, la recursul promovat de recurentă, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

De asemenea, intimata-pârâtă B. a formulat întâmpinare, la recursul promovat de recurentă, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul -pârât Municipiul Craiova, a formulat întâmpinare, la recursul promovat de recurentă, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de filtrare a recursului

Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost comunicat părţilor în baza încheierii din data de15 noiembrie 2016, în conformitate cu prevederile alin. (4) al aceluiaşi articol.

Prin încheierea din data de 17 ianuarie 2017 completul de filtru a constatat că recursul îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi l-a admis în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., fixând termen pentru judecata pe fond a acestuia, cu dezbateri contradictorii.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând în prealabil excepţia nulităţii recursului invocată de reprezentantul intimatei-pârâte B., în sensul că recurenta nu formulează nicio critică cu privire la raţionamentul instanţei de fond, ci se referă la faptul că B. este o entitate asimilată unei autorităţi publice şi la faptul că actul contestat este susceptibil de a produce efecte juridice, în temeiul art. 494, corelat cu art. 248 şi 390 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu fondată, având în vedere că prin încheierea din 17 ianuarie 2017, Completul de filtru s-a pronunţat, în camera de consiliu, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ.

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma motivului prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum a fost dezvoltat de recurenta - reclamantă, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, reclamanta a înţeles să învestească instanţa de contencios administrativ cu controlul de legalitate al unor acte emise de structuri (entităţi) din cadrul pârâtului B. (Comitetul Executiv al B., Adunarea Generală a B., Comitetul de Urgenţă al B.) fie pe calea acţiunii directe, în contencios administrativ, vizând anularea pct. 1 şi 2 din hotărârea Comitetului Executiv al B., adoptată în data de 14.08.2013, prin care s-a dispus afilierea pârâtului A. S.A. la B. şi s-a dispus înscrierea şi participarea acestuia în Campionatul de fotbal al ligii a 2-a, seria a 2-a, în acelaşi cadru formulându-se şi cererile vizând suspendarea parţială (în ce priveşte pct. 1 şi 2) a executării acestei Hotărâri a Comitetului Executiv al B. din data de 14.08.2013 până la soluţionarea definitivă a cauzei, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 şi obligarea pârâtului B. ca, în termen de 5 zile de la data pronunţării hotărârii Curţii de Apel Bucureşti, să publice pe site-ul B. hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în integralitate,acest din urmă capăt de cerere având, evident, caracter accesoriu, în sensul art. 30 alin. (4) C. proc. civ., care prevede că "Cererile accesorii sunt acele cereri a căror soluţionare depinde de soluţia dată unui capăt de cerere principal", fie pe calea indirectă, a excepţiei de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, vizând (1) pct. 14 din hotărârea Adunării Generale a B. din data de 14.05.2012, (2) contractul de asociere în participaţiune nr. 41/08.07.2013 şi (3) hotărârea Comitetului de Urgenţă al B. nr. 12 din data de 29.08.2013.

Soluţia curţii de apel este corectă.

Este de menţionat că din lecturarea criticilor reclamantei se desprinde ideea că acesta a înţeles să formuleze critici doar în ceea ce priveşte soluţia instanţiei de respingere ca inadmisibilă, a cererii de chemare în judecată formulată în prezenta cauză de reclamantul A. S.A., prin lichidator judiciar Agenţia de Insolvenţă S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B., Comitetul Executiv al B., Comitetul de Urgenţă al B., A. S.A., A. şi Municipiul Craiova, prin care s-a solicitat suspendarea executării pct. 1 şi 2 din hotărârea Comitetului Executiv al B., adoptată în data de 14.08.2013, până la soluţionarea definitivă a cauzei, anularea pct. 1 şi 2 din hotărârea Comitetului Executiv al B., adoptată în data de 14.08.2013 şi obligarea pârâtului B. ca, în termen de 5 zile de la data pronunţării hotărârii Curţii de Apel Bucureşti, să publice pe site-ul B. hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în integralitate.

Astfel, în ceea ce priveşte admisibilitatea acţiunii în contencios administrativ, s-a susţinut că instanţa de fond a omis faptul că este posibil ca o instituţie asimilată unei autorităţi publice să emită anumite acte în regim de putere publică şi altele în regim de drept privat, iar pentru încadrarea corectă într-o categorie sau alta, contează natura actului, deci dacă la emiterea lui administraţia a utilizat sau nu puterea publică cu care a fost investită.

Raportat la subiectul de drept emitent al actului atacat, se constată că hotărârea nr. 14 din 15 mai 2012 2011 a fost adoptată de B., ca autoritate publică asimilată, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora sunt asimilate autorităţilor publice şi persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Relevante în acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, conform cărora, federaţiile sportive naţionale sunt structuri sportive de interes naţional, constituite prin asocierea cluburilor sportive şi asociaţiilor judeţene şi ale Municipiului Bucureşti, pe ramuri de sport şi deci federaţiile sportive naţionale sunt persoane juridice de drept privat, de utilitate publică, autonome, neguvernamentale, apolitice şi fără scop lucrativ.

Calitatea de autoritate publică, dobândită prin asimilare, de un subiect de drept nu conferă însă în mod automat caracterul de act administrativ pentru toate actele întocmite în exercitarea activităţii şi deci nu impune exercitarea controlului legalităţii lor pe contenciosului administrativ.

Esenţială în acest sens este şi natura juridică a actului atacat şi hotărârea nr. 6/20 iulie 2011 pentru care s-a formulat prezenta acţiune în anulare nu reprezintă un act administrativ, în sensul definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Această hotărâre nu îndeplineşte criteriile legale pentru a avea natura juridică a unui act administrativ, în principal pentru următoarele argumente:

- actul nu a fost emis de autoritatea publică în regim de putere publică, fiind adoptat de orice persoană juridică de drept privat, care aplică sancţiunea extremă unui membru al său în condiţiile propriului statut, ceea ce lipseşte de relevanţă şi statutul special de utilitate publică al federaţiei recurente, întrucât măsura excluderii nu a fost luată prin utilizarea puterii publice;

- caracterul unilateral nu este independent de vreun consimţământ al destinatarului actului, întrucât actul de excludere, întemeiat pe prevederile Statutului, are la bază un consimţământ dat anticipat şi deci indirect al destinatarului actului şi anume, consimţământul dat în mod abstract ca organul competent să aplice sancţiunile statutare oricărui membru al federaţiei care încalcă prevederile acestui statut;

- actul nu a fost emis pentru punerea în aplicare a legii, în sensul de norme imperative care trebuie să se impună, chiar cu forţa, tuturor subiecţilor de drept şi deci măsura adoptată nu a avut un scop de interes public, ca element esenţial al unui act administrativ de autoritate, fiind în realitate un act de punere în executare a statutului, ca act juridic de ordine privată.

În consecinţă, izvorul deciziei luate de federaţie prin care s-a admis cererea de afiliere a unui club sportiv la B., nu este legea, ci acordul părţilor, conform Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, care reglementează în dreptul român structurile asociative (asociaţiile, fundaţiile, federaţiile) ca o expresie a dreptului la liberă asociere.

Drept urmare, la momentul în care o asociaţie/federaţie ia o decizie asupra dobândirii sau încetării calităţii de membru a unei entităţi afiliate, ea nu emite un act de executare a unei legi/caz în care ar putea avea natura unui act administrativ, ci un act de executare a unei convenţii şi deci natura juridică a unui asemenea act este de drept privat.

Statutul B. este un act de drept privat, în cadrul căruia noţiunea de excludere acoperă ipotezele de pierdere a calităţii de membru ca urmare a aplicării unor reguli de drept privat care au forţă obligatorie pentru membrii structurii asociative şi deci hotărârea nr. 14/14 mai 2012 nu a fost adoptată în exercitarea prerogativelor de ordine publică privind disciplina sportivă, ci în baza vocaţiei fiecărei federaţii/asociaţii de a-şi administra funcţionarea, vocaţie conferită prin Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, în coroborare cu statutul federaţiei/asociaţiei respective.

Faţă de natura juridică a actului contestat în prezenta cauză, instanţa de fond in mod corect a decis respingerea acţiunii în anulare ca inadmisibilă pentru necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti rezultată din prevederile legale şi regulamentare care impun jurisdicţia unor tribunale sportive, excluzând pentru litigiile care fac obiectul lor competenţa instanţelor de drept comun.

Conform art. 57 alin. (1)-(2) din Statutul B., litigiile izvorâte din/sau în legătură cu activitatea fotbalistică din România, în care sunt angrenate cluburi afiliate şi oficiali ai acestora, oficiali ai B, jucători, agenţi de jucători sau agenţi de meciuri urmează să fie soluţionate exclusiv de comisiile cu atribuţii jurisdicţionale ale B., iar aceste dispoziţii exclud, pentru toate litigiile decurgând din activitatea sportivă, competenţa instanţelor judecătoreşti, cu excepţia litigiilor decurgând din interpretarea şi executarea contractelor civile sau individuale de muncă încheiate între jucători şi cluburi sau între antrenor şi cluburi.

Prin reglementarea acestei clauze compromisorii, B. a aplicat dispoziţiile art. 68 alin. (3) din Statutul C., care prevăd că asociaţiile trebuie să introducă în statutele sau regulamentele lor o clauză care să stipuleze interzicerea înaintării către instanţele de drept comun a litigiilor din cadrul asociaţiilor sau a litigiilor implicând ligile, membrii ligilor, cluburile, membrii cluburilor, jucătorii, oficialii sau oficialii altor asociaţii, în afară de cazul în care regulamentul FIFA sau dispoziţiile legale obligatorii prevăd sau stipulează în mod expres recurgerea la instanţele de drept comun.

Aceeaşi reglementare, obligatorie pentru B., în calitate de membră FIFA din anul 1923, prevede că, în locul instanţelor de drept comun se va prevedea recurgerea la arbitraj, litigiile de acest gen fiind înaintate către un tribunal arbitral independent şi legal constituit, recunoscut prin regulamentele asociaţiei sau confederaţiei sau către TAS, iar pentru asigurarea implementării acestei prevederi la nivelul asociaţiei, se pot impune sancţiuni oricăror părţi care nu respectă obligaţia respectivă, urmând ca apelurile împotriva acestor sancţiuni să fie înaintate, în mod similar, spre arbitraj şi nu instanţelor de drept comun.

Prin afilierea sa la B., intimata - reclamantă a consimţit la toate clauzele din Statutul B., inclusiv la acelea care reglementează modul de soluţionare a litigiilor, recunoscând competenţa instanţelor sportive organizate de federaţiile internaţionale, ceea ce este natură să asigure liberul acces la justiţie, deoarece Tribunalul Arbitral al D. respectă garanţiile de independenţă şi imparţialitate cerute unui organ arbitral.

Faţă de soluţia dată acestor motive de recurs, nu se mai impune examinarea criticilor formulate care vizează în mod exclusiv fondul pricinii, care nu poate constitui obiectul judecăţii în raport cu natura juridică a actului contestat, astfel cum a fost expusă în considerentele anterioare.

Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente cauzei, astfel că urmează să dispună, în temeiul art. 496 C. proc. civ., respingerea recursului ca nefondat.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar Agenţia de Insolvenţă S.P.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 747 din 17 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 martie 2017.