Negative conflict of jurisdiction over public procurement penalties: Bucharest Court of Appeal assigned competence

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017 din 02.08.2017 reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 13.746,60 RON.

În esenţă, a arătat că suma mentionată în cuprinsul facturii fiscale nr. X/17.01.2017, reprezentând penalităţi de intârziere calculate conform art. 13.2 din contractele de achiziţii nr. x/09.12.2013, 1963,8 RON; x/09.12.2013, 1963,8 RON; x/09.12.2013, 1963,8 RON; x/09.12.2013, 1963,8 RON; x/10.12.2013, 1963,8 RON; x/10.12.2013, 1963,8 RON; x/10.12.2013, 1963,8 RON.

Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

Prin sentinta civilă nr. 6934/20.11.2017 Tribunalul Bucuresti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi, pe cale de consecinţă, a declinat cauza formulată de reclamantul S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri Şi Poduri Iaşi, Iaşi, în favoarea Tribunalului Iaşi.

În argumentele prezentate, instanţa a reţinut, în esenţă, dispozitiile art. 49 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 potrivit căruia competenţa de soluţionare a cauzelor aparţine tribunalului în a cărui arie de competenţă teritorială se află sediul autorităţii contractante, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin complete specializate în achiziţii publice şi faptul ca litigiul de faţă ce are ca obiect acţiunea reclamantei de obligare a pârâtei la plata penalităţilor ce decurg din contractele de achiziţii publice, contractele fiind încheiate cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, sediul autorităţii fiind în Iaşi (art. 1 din contracte).

Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunlul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 48 din 18 ianuarie 2018, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Iaşi şi a declinat competenţa de soluţionare a actiunii formulata de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu parata Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Directia Regionala Drumuri şi Poduri Iasi, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Totodată, a constatat ivit un conflict negativ de competenţă şi a inainţat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului .

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa analizand cu prioritate exceptia invocata din oficiu, a reţinut ca în speta raporturile contractuale dintre parti au fost reglementate prin contractele indicate in cererea de chemare in judecata, acestea fiind incheiate baza O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publica, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii .

Prin urmare, în cauză stabilirea competentei reglementată de art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 se face prin raportare la sediul autorităţii contractante fară a prezenta relevanta sediul reprezentantului său, chiar daca acesta are la rândul sau capacitate administrativă.

Conchide instanţa în sesnul că, potrivit contractelor indicate de reclamanta calitatea de parte şi autoritate contractanta o are Compania Natională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., sub acest aspect neavand relevanta imputernicirea data DRPD Iasi pentru reprezentare în raporturile cu parata, fata de competenta teritoriala exclusiva instituită in favoarea Tribunalului de la sediul autoritatii contractante, conform dispozitiilor legale citate.

Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 13.746,60 RON, reprezentând contravaloarea contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii nr. x/09.12.2013, 1963,8 RON; x/09.12.2013, 1963,8 RON; x/09.12.2013, 1963,8 RON; x/09.12.2013, 1963,8 RON; x/10.12.2013, 1963,8 RON; x/10.12.2013, 1963,8 RON; x/10.12.2013, 1963,8 RON.

În susţinerea acţiunii reclamanta a invocat dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006, H.G. nr. 925/2006, Legea nr. 554/2004 .

Înalta Curte constată că pretenţiile solicitate de către reclamantă sunt fundamentate pe dispoziţiile contractelor mai sus - menţionate încheiate în temeiul O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, şi învestesc instanţa de judecată cu analiza unor aspecte legate de executarea de către pârâtă a obligaţiilor contractuale de natură financiară.

Potrivit art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006:

"(1) Procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică se soluţionează în primă instanţă de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante."

În ceea ce priveşte procedura de soluţionare a litigiilor privind achiziţiile publice, a fost adoptată Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Referitor la competenţa instanţelor de judecată, prevederile Legii nr. 101/2016 au preluat conţinutul art. 286 din O.U.G. nr. 34/2006, stabilind în cuprinsul art. 53 alin. (1) că:

"(1) Procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante, prin complete specializate în achiziţii publice."

Faţă de aceste dispoziţii, Înalta Curte constată că tribunalului îi revine competenţa materială exclusivă de soluţionare a cauzei, pretenţiile reclamantei decurgând din contracte de lucrări supus legislaţiei speciale privind achiziţiile publice, competenţa instanţelor de judecată stabilindu-se tot prin raportare la dispoziţiile speciale.

În cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, acestea reprezentând dispoziţii generale în materia contenciosului administrativ, cele două criterii de stabilire a competenţei instanţelor de judecată utilizate în acest text normativ (criteriul valoric şi criteriul autorităţii emitente a actului administrativ), putând fi utilizate doar în cazul în care nu se regăsesc prevederi derogatorii cuprinse în legi speciale.

În acest sens, valoarea creanţei pretinse de reclamantă este irelevantă în stabilirea competenţei materiale a instanţei de judecată, atât timp cât prevederile Legii nr. 554/2004 nu au aplicabilitate, iar prevederile Legii nr. 101/2016 nu prevăd un asemenea criteriu, competenţa aparţinând tribunalului indiferent de cuantumul pretenţiilor.

Nu în ultimul rând, aşa cum în mod corect a reţinut Tribunalul Iaşi, potrivit contractelor indicate de reclamanta calitatea de parte şi autoritate contractanta o are Compania Natională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., sub acest aspect neavand relevantă imputernicirea data DRPD Iasi pentru reprezentare in raporturile cu pârâta, faţă de competenţa teritorială exclusivă instituită in favoarea Tribunalului de la sediul autoritatii contractante.

În consecinţă, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 martie 2018.