Securitate worker status challenge: insufficiency of reasoning and failure to effectively examine evidence violating fair trial standards

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A. să se constate calitatea acestuia de lucrător al Securităţii.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2372 din 28 septembrie 2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat calitatea pârâtului de "lucrător al Securităţii".

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 2372 din 28 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat.

Prin cererea de recurs, pârâtul a solicitat, în esenţă, rejudecarea cauzei în fond şi respingerea ca neîntemeiată a acţiunii în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii.

În motivarea cererii, recurentul a evocat situaţia de fapt în contextul în care judecătorul fondului şi-a argumentat că în mod eronat soluţia adoptată.

Criticile subsumate motivelor de recurs vizează, în esenţă, următoarele aspecte:

- instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nemotivată sau motivată insuficient (art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ.);

- hotărârea recurată a fost pronunţată ca urmare a unei greşite aplicări a dispoziţiilor legale (art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ.).

A mai susţinut recurentul că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

1.4. Apărările intimatului

Legal citat, intimatul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a depus întâmpinare la 23 decembrie 2015, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul a argumentat, în esenţă, că admiterea cererii a fost justificată, astfel că nu poate avea relevanţă, în cauză, numărul de paragrafe în care prima instanţă a analizat situaţia de fapt şi prevederile legale aplicabile, relevanţă având cuprinsul considerentelor hotărârii iar nu volumul acestora.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reiterat argumentele prezentate în cererea de recurs în raport de apărările formulate de intimatul-reclamant prin întâmpinare.

2. Procedura de soluţionare a recursului

2.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 26 septembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 12 decembrie 2017, completul filtru a constatat, faţă de conţinutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, a declarat recursul formulat de pârât ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, şi a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

2.2. Cu privire la cererea de recurs. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de casare şi a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului pentru considerentele expuse în continuare.

Intimatul-reclamant Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat instanţei de contencios administrativ să constate calitatea pârâtului A. de lucrător al Securităţii.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâtul, având gradul de locotenent în cadrul Direcţiei Regionale Suceava, secţia Anchete Penale (1959) a anchetat şi pus sub învinuire pe dl. B., cunoscut ca fost vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a C., calitate în care a fost trimis ulterior în judecată în anul 1959, fiind condamnat la 9 ani închisoare corecţională pentru "uneltire contra ordinei sociale".

Judecătorul fondului a admis acţiunea formulată de reclamant şi a constatat calitatea pârâtului de "lucrător al Securităţii".

În motivarea soluţiei, prima instanţă s-a limitat însă la consideraţii cu caracter general referitoare la condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, conchizând că măsurile întreprinse de către pârâtul A. în calitate de angajat al fostei Securităţi, au încălcat flagrant drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului garantate prin legile în vigoare şi la acea dată. Acţiunile întreprinse de către pârâtul A. au presupus încălcări grave ale dreptului fundamental la libertatea de exprimare.

O astfel de conduită procedurală nu răspunde exigenţelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care impune în sarcina primei instanţe obligaţia de motivare a hotărârii pronunţate, în sensul de prezenta "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor", şi nici exigenţelor art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, drept care nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt în mod real examinate de către instanţa sesizată.

Orice parte, în cadrul unei proceduri, are dreptul să prezinte judecătorului observaţiile şi argumentele sale şi dreptul ca acesta să le examineze în mod efectiv.

Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât dacă toate cererile şi observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, aceasta având în mod necesar obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă.

În speţă, soluţia pronunţată de instanţa de fond nu a fost însoţită de stabilirea şi analiza proprie a aspectelor de fapt şi de drept relevante, conduită procesuală care nu corespunde exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., echivalând, practic, cu soluţionarea procesului fără a se intra pe fondul cauzei făcând practic imposibilă exercitarea controlului judiciar.

Se impune, în aceste condiţii, casarea cu trimitere spre rejudecare, pentru a asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie.

Curtea Constituţională a constatat că pentru a da eficienţă dreptului la un proces echitabil şi implicit dreptului la apărare, "relatările verbale consemnate de lucrătorii Securităţii" nu pot fi administrate şi apreciate individual, ca probe unice, nu pot servi ca temei al admiterii acţiunii în constatare, decât dacă pe calea unei atente şi competente analize sunt coroborate cu datele sau informaţiile provenite din alte documente sau rezultate din administrarea altui mijloc de probă. În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, conform jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.

Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Deoarece Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, dreptul aflat în discuţie nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.

Cu alte cuvinte, art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

Respectarea acestei cerinţe, a motivării actului jurisdicţional aflat în calea extraordinară de atac a recursului, s-a analizat în raport de motivele prezentate în acţiunea dedusă judecăţii şi de argumentele aduse în apărare de partea adversă.

Prima instanţă nu a expus în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale cu privire la temeinicia acţiunii reclamantului.

De fapt, instanţa de fond nu a verificat dacă sunt îndeplinite în concret condiţiile prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008, nu a analizat situaţia factuală existentă în speţă, în raport cu probele cauzei.

În fond după casare, instanţa de trimitere urmează să administreze toate probele care se impun, raportat la susţinerile părţilor, în vederea stabilirii corecte a situaţiei de fapt, şi să examineze toate aspectele invocate, pentru a pronunţa o hotărâre legală şi temeinică.

La dosarul cauzei există o serie de note informative, procese-verbale de interogator ce au fost ignorate de judecătorul fondului, care nu a făcut o analiză aprofundată şi efectivă a probei cu înscrisuri.

Pe de altă parte se impune a fi subliniat faptul că deşi legal citat, pârâtul nu a contestat realitatea celor consemnate în respectivele note informative.

Prin urmare, soluţia pronunţata de instanţa de fond, fără o cercetare pe fond a cauzei precum şi a tuturor cererilor şi apărărilor recurentului impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea repunerii probelor în discuţia părţilor, în raport cu obiectivele propriu zise ale acestora, indicate expres pentru fiecare dintre tezele probatorii, numai astfel fiind posibilă stabilirea pe deplin a împrejurărilor de fapt, în scopul verificării aplicării corecte a legii în actele administrative contestate, în condiţiile în care, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în cazul în care reformarea sentinţei atacate are numai scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.

Astfel, cu ocazia rejudecării cauzei, se va proceda la examinarea efectivă a tuturor aspectelor de nelegalitate invocate de părţile litigante precum şi luarea în considerare a tuturor criticilor formulate în recurs, a căror examinare a devenit inutilă în raport de soluţia dată recursului, acţionând în cadrul impus de prevederile art. 22 alin. alin. (2) C. proc. civ. şi în vederea asigurării exigenţelor art. 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Ca urmare, în temeiul art. 20 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004, art. 496 din C. proc. civ., se va admite recursul, cu consecinţa casării sentinţei cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 2372 din 28 septembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 martie 2018.