VAT refund denied where subscription contracts lacked evidence of specific service rendering and economic reality

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2014 reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iasi.

- anularea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/22.10.2013 emisa de Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Iasi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava - Activitatea de inspecţie fiscală în ceea ce priveşte respingerea la rambursare a TVA in suma de 1.708.179 Iei,

- anularea Deciziei nr. DRc 7234/13.03.2014, emise de Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Iasi, cu ocazia soluţionării contestaţiei formulate de subscrisa împotriva deciziei de impunere,

- obligarea pârâtei sa ramburseze subscrisei suma de 1.708.179 Iei, reprezentând TVA ce a fost respinsa la rambursare prin decizia de impunere,

- obligarea pârâtei la plata dobânzilor, in conformitate cu prevederile art. 124 din O.G. nr. 92/2003, republicata, privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, de la data expirării termenului de 45 de zile, calculat de la data înregistrării decontului de TVA cu opţiune de rambursare şi pana la data rambursării efective a sumei de 1.708.179 RON precum şi

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 160 din 14 octombrie 2015, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Iasi şi a dispus anularea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/22.10.2013 şi a Deciziei nr. DRc 7234/13.03.2014 emise de Direcţia Generala Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava - Activitatea de inspecţie fiscală.

Totodată, a obligat pârâta să ramburseze reclamantei suma de 1.708.179 Iei, reprezentând TVA ce a fost respinsă la rambursare prin decizia de impunere şi a obligat pârâta la plata dobânzilor, in conformitate cu prevederile art. 124 din O.G. nr. 92/2003, republicata, privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, de la data expirării termenului de 45 de zile, calculat de la data înregistrării decontului de TVA cu opţiune de rambursare şi pana la data rambursării efective a sumei mai sus indicate.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 160 din 14 octombrie 2015, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iasi, în condiţiile art. 483 din Noul C. proc. civ. (în continuare noul C. proc. civ.).

Se constată că recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iasi a invocat ca temei legal al căii de atac exercitate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., prin raportare la prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

În acest sens, recurenta a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecând cauza in fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, în termenul legal, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii sentinţei atacate ca temeinică şi legală.

Recurenta-pârâta Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Iasi a depus răspuns la întâmpinare.

5. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 24 octombrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din 2 februarie 2018, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de recurentul -reclamant şi, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. a acordat termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. DGRFP Iaşi - AJFP Suceava a susţinut că sentinţa este nemotivată, întrucât din examinarea considerentelor hotărârii recurate rezultă în mod evident ca nu se face o analiza a temeiurilor juridice invocate şi nici nu se arată motivele pentru care au fost înlăturate justificat apărările noastre, instanţa raportându-se doar la o serie de decizii pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pentru a justifica legalitatea acordării dreptului de rambursare a TVA în suma de 1.290.261 RON aferenta facturilor emise de SCA B., respectiv procedează la o motivare lapidara in legătura cu raporturile contractuale ale reclamantei cu S.C. C. S.R.L., care nu corespunde însă exigentelor art. 425 alin. (1) lit. b) din Noul C. proc. civ.

În prezenta speţă, societatea reclamanta a solicitat rambursarea de TVA aferentă facturilor emise şi de alţi furnizori, respectiv S.C. D. S.R.L. Bucureşti şi S.C. E. S.R.L., însă în conţinutul hotărârii nu se regăseşte nici un argument care să justifice soluţia instanţei de acordare a dreptului de rambursare TVA în baza acestor documente şi nici motivele pentru care au fost înlăturate susţinerile paratei in legătura cu aceste aspecte.

Cât priveşte susţinerea motivului de recurs fundamentat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt detaliate argumentele care să conducă la concluzia că în mod eronat prima instanţă a apreciat ca reprezentând documente justificative înscrisurile prezentate de reclamantă astfel că în mod eronat s-a acordat dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugata în sumă totală de 1.768.179 RON aferentă facturilor reprezentând achiziţii de servicii prestate de S.C.A. B., S.C. D. S.R.L. Bucureşti, SC. C. S.R.L. Bucureşti şi S.C. E. S.R.L. Bucureşti, deoarece documentele justificative prezentate nu reflectă conţinutul economic al serviciilor prestate, nu justifică necesitatea efectuării acestora în folosul operaţiunilor taxabile ale S.C. A. S.R.L., jud. Suceava.

Prin Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. x/22.10.2013 emise de DRGFP Iaşi - AJFP Suceava, menţinută prin Decizia nr. DRC 7234/13.04.2014 emisă de DRGFP Iaşi prin respingerea contestaţiei formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere s-a respins solicitarea de rambursare TVA în limita a 1.708.179 RON reprezentând dreptul de deducere a TVA in suma de 1.290.261 RON, aferenta facturilor emise de SCA "B.", întrucât facturile de achiziţii nu reflecta conţinutul economic al tranzacţiilor, nejustificând necesitatea, oportunitatea şi realitatea serviciilor achiziţionate de la aceasta firma de avocatura;

- pentru TVA in suma de 90.413 RON, aferenta facturilor emise de S.C. D. S.R.L., autorităţile fiscale au menţionat ca facturile emise de acest prestator se refera la refacturarea unor costuri iar documentele anexate la facturi nu sunt de natura sa justifice prestarea serviciilor şi destinaţia acestor servicii, in folosul operaţiunilor taxabile ale societăţii A.

- pentru TVA in suma de 316.653 RON, aferenta facturilor emise de C. S.R.L., organele de inspecţie fiscala au refuzat rambursarea acestei sume pe considerentul ca reclamanta nu a prezentat documente din care sa rezulte care este conţinutul economic al serviciilor prestate de C. S.R.L., necesitatea acestora şi daca acestea sunt destinate utilizării in folosul operaţiunilor taxabile;

- în ceea ce priveşte TVA in suma de 10.852 RON, aferenta facturilor emise de S.C. E. S.R.L., autorităţile fiscale au menţionat ca facturile emise de aceasta societate sunt însoţite de anexe-rapoarte de activitate in care nu sunt specificate in mod clar şi nu sunt cuantificate activităţile prestate, ci sunt doar prezentate generic, ele neavând un grad de exactitate şi de detaliu care sa justifice serviciile prestate. In plus, autorităţile fiscale au constatat suprapunerea serviciilor prestate de aceasta societate comerciala cu serviciile prestate de către alţi prestatori.

Or, potrivit art. 145 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare "orice persoană impozabilă are dreptul de a deduce taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării, în folosul unor operaţiuni taxabile".

Taxa pe valoare adăugată reprezintă impozitul indirect suportat finalmente de consumatorul final prin care agentul economic în calitate de furnizor al bunului sau serviciului îl colectează şi apoi îl virează la bugetul de stat.

În condiţiile în care agentul economic nu realizează o activitate taxabilă în care au fost folosite resursele pentru care a suportat taxa pe valoare adăugată, o cerere de rambursare a TVA este lipsită de fundament legal având în vedere că societatea nu recuperează TVA de la consumatorul final.

Prin dispoziţiile art. 45 din Normele metodologice de aplicare a art. 145 din Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, s-a stabilit limitele în care dreptul de deducere a TVA aferentă achiziţiilor poate fi exercitat.

Evaluarea intenţiei persoanei impozabile de a desfăşura o activitate taxabilă se face pe baza unor elemente obiective, aceste criterii de evaluare fiind reluate şi în cuprinsul pct. 66 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 153 din Codul fiscal la care face referire recurenta.

Instanţa de fond nu a negat incidenţa dispoziţiilor evocate dar evaluând argumentele şi dovezile expuse de reclamantă în justificarea intenţiei de a desfăşura în viitor operaţiuni taxabile, ţinând cont şi de necesitatea serviciilor pentru care a suportat TVA, în mod corect a concluzionat că în cauză lipseşte "intenţia de dezvoltare a parcului eolian", iar operaţiunea pentru care se solicită deducerea TVA să fie destinată utilizării în folosul operaţiunilor taxabile.

Potrivit art. 145 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, "o persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operaţiuni:

a) operaţiuni taxabile;

b) operaţiuni rezultate din activităţi economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, dacă taxa ar fi deductibilă, în cazul în care aceste operaţiuni ar fi fost realizate în România;

c) operaţiuni scutite de taxă, conform art. 143, 144 şi 1441;

d) operaţiuni scutite de taxă, conform art. 141 alin. (2) lit. a) pct. 1 - 5 şi lit. b), în cazul în care cumpărătorul ori clientul este stabilit în afara Comunităţii sau în cazul în care aceste operaţiuni sunt în legătură directă cu bunuri care vor fi exportate într-un stat din afara Comunităţii, precum şi în cazul operaţiunilor efectuate de intermediari care acţionează în numele şi în contul altei persoane, atunci când aceştia intervin în derularea unor astfel de operaţiuni;

e) operaţiunile prevăzute la art. 128 alin. (7) şi la art. 129 alin. (7), dacă taxa s-ar fi aplicat transferului respectiv".

Este evident că deductibilitatea taxei aferentă achiziţiilor este condiţionată de necesitatea acestora pentru nevoile societăţii, taxa pe valoare adăugată fiind deductibilă dacă acestea sunt utilizate pentru realizarea unor operaţiuni din cele prevăzute de art. 145 alin. (2) şi (3) din Codul fiscal.

În consecinţă, taxa pe valoare adăugată aferentă serviciilor de asistenţă juridică poate fi dedusă doar în situaţia în care acestea sunt efectuate în folosul unor operaţiuni din cele prevăzute la art. 145 Codul fiscal, operaţiuni necesare pentru nevoile societăţii.

La soluţionarea cererii se va avea în vedere şi rolul unificat al jurisprudenţei de către ICCJ, avându-se astfel în vedere şi hotărârile pronunţate între acelaşi părţi în dosarele nr. x/2014, z/2015.

Cu privire la sumele menţionate, Înalta Curte reţine că instanţa de fond validează susţinerile reclamantei, analizând conţinutul celor patru contracte încheiate de reclamantă cu furnizorii de servicii şi ajungând la concluzia că toate acestea reprezintă contracte tip abonament. Or, în aceasta materie, spune instanţa fondului, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-a pronunţat printr-o serie de decizii în care a arătat ca atunci când prestarea de servicii se caracterizează, printre altele, prin disponibilitatea permanentă a prestatorului de servicii pentru a furniza, la momentul potrivit, prestările cerute de beneficiar, nu este necesar, pentru a constata existenta unei legături directe intre prestaţia respectiva şi contraprestaţia obţinută, sa se dovedească faptul ca plata priveşte o prestare individualizata şi punctuala efectuata la cererea unui beneficiar. In toate cele trei situaţii analizate de CJUE exista o prestare de servicii impozabila la care se raporta suma forfetara, independent de numărul de prestaţii furnizate şi primite exact ca şi in situaţia de fata.

Pe aceste considerente apreciază instanţa de judecata faptul ca reclamanta nu avea obligaţia sa ataşeze facturilor emise tipul de documentaţie complexa solicitata de organul fiscal, fiind suficiente simplele trimiteri făcute la dispoziţiile contractuale şi termenele de scadenta ale sumei forfetare stabilite.

Contrar acestei abordări, Înalta Curte apreciază că reclamanta antamează la un nivel ridicat cheltuieli cu consultanţa în domeniul juridic (facturate de S.C.A. B. din Bucureşti - TVA aferentă în sumă de 1.290.261 RON RON), cu prestări de bunuri şi servicii, (facturate de S.C. D. S.R.L. - TVA aferentă 76.107 RON), cu consultanţa pentru impementarea proiectelor de energie (facturate de S.C. E. S.R.L. - TVA aferentă 90.413 RON), respectiv cu obţinerea unui aviz tehnic de racordare (facturate de S.C. C. S.R.L. - TVA aferentă 316.653 RON).

Contractul de asistenţă juridică nr. 609/28.05.2010 de care se prevalează reclamanta pentru deducerea TVA-ului aferent facturilor emise în baza acestuia cuprinde un onorariu fix pe întreaga durată a contractului pentru ca ulterior prin actele adiţionale nr. 1/17.12.2010 nr. 2/16.06.2011, nr. 4/11.03.2012 să se prelungească perioada contractuală până în 28.05.2017 şi să se specifice pe lângă onorariul fix şi plata unor onorarii calculate pe bază de rate orare diferenţiate după cum este vorba de servicii prestate de avocaţii asociaţi, avocaţii colaboratori seniori sau avocaţii colaboratori şi, deci, din această perspectivă, rezultă că sunt pertinente concluziile organelor fiscale privitoare la fişele de timp anexate facturilor .

Astfel, s-a sesizat în mod corect de organele de soluţionare a contestaţiei faptul că facturile întocmite de societatea de avocatură sunt emise în primele zile ale lunii în condiţiile în care fişele de timp care justifică modul general de desfăşurare a serviciilor prestate pentru fiecare factură cuprind întreaga perioadă a lunii respective. De altfel, aceste fişe de timp nu s-ar justifica câtă vreme reclamanta pretinde că în speţă a fost stabilit un onorariu fix indiferent de volumul de muncă realizat pe întreaga durată a contractului, dar atâta vreme cât prin Actul adiţional nr. x s-a stabilit şi plata unui onorariu calculat în sistemul ratelor orare, fişele de timp devin astfel indispensabile pentru modul de calcul al onorariului.

Înalta Curte mai reţine că, într-adevăr contractul de asistenţă juridică poate îmbrăca o anumită formă ce respectă modelul tipizat prevăzut în anexa la Statutul profesiei de avocat (fără ca în speţă contractul de care se prevalează reclamanta intimata să respecte acest model tipizat) şi că acesta trebuie să cuprindă un minim de clauze conform dispoziţiilor cuprinse în acelaşi statut, dar aceasta nu înseamnă că din cuprinsul contractului de asistenţă juridică nu trebuie să rezulte în mod explicit şi neechivoc obiectul acestuia şi anume, prestarea serviciilor de asistenţă juridică necesare reclamantei pentru derularea investiţiei privind parcul eolian, întrucât fără identificarea exactă a investiţiei în discuţie nu se poate stabili cu certitudine că facturile fiscale astfel eliberate vizează exact obiectul de activitate al reclamantei pentru care s-ar putea justifica deducerea de TVA.

De asemenea, Înalta Curte constată că nu este dovedită prestarea efectivă a unor activităţi de asistenţă juridică, de vreme ce reclamanta nu a fost în măsură să prezinte rezultate concrete ale acestui contract.

În hotărârea Asparuhovo Lake Investment C-464/14, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, analizând caracterul impozabil al prestărilor de servicii efectuate in baza unui contract de abonament privind prestarea serviciilor de consultanta.

Trebuie ţinut însă cont de faptul că în cauza Asparuhovo nu a fost pusă sub semnul îndoielii, după cum notează CJUE, existenţa efectivă a serviciilor de consultanţă şi nici nu a fost pretinsă existenţa unei fraude. Cu alte cuvinte, nici instanţele de judecată, nici organele fiscale nu au pus la îndoială realitatea prestării serviciilor de consultanţă şi nu au avut indicii că părţile contractului de consultanţă pe bază de abonament au avut intenţia fraudării mecanismului TVA-ului.

De altfel, Curtea afirmă foarte clar faptul că lasă la aprecierea instanţelor naţionale să se asigure de existenţa şi realitatea contractului de abonament privind prestarea de servicii de consultanţă, ceea ce înseamnă că raţionamentul Curţii este aplicabil doar în cauzele în care frauda este exclusă. Dacă intenţia părţilor a fost aceea de a frauda sau de a construi un mecanism care nu are un beneficiu economic, ci doar eludarea plăţii TVA-ului, atunci beneficiul acestei jurisprudenţe ar trebui refuzat contribuabilului.

Luând in considerare obiectul prestării de servicii in baza unui contract de abonament astfel cum este tranşat de CJUE, în speţa, corect susţine recurenta că, asistenta juridica realizată prin contractul nr. x/28.05.2010 şi Actele adiţionale nr. 1/17.12.2010, nr. 2/06.06,2011, nr. 3/07.06.2011 şi nr. 4/11.04.2012 incheiate intre S.C. F. S.R.L şi S.C.A. B. Bucureşti nu are natura acestui tip de contract.

Astfel, obiectul contractului este e bine definit, fiind individualizate, în art. 1.2, în mod clar clar şi concret serviciile contractate, pe etape de implementare, care constau în constituire/dobândire titluri asupra proiectului şi activităţi de asistenta curentă.

În condiţiile în care prestarea de servicii este efectuată prin însusi faptul de a se afla la dispoziţia clientului in perioada contractului de abonament, rezultă ca acest contract de asistenta juridica nr. 609 din 28.05.2010 nu are caracteristicile tipului de contract de abonament astfel cum a fost definit in accepţiunea CJUE.

Un alt element specific şi particular contractului de abonament astfel cum definit de CJUE consta in existenta angajamentului prestatorului de a se abţine da la încheierea unor contracte cu obiect similar cu terţe persoane.

În prezenta speţa, această condiţie nu este îndeplinita intrucat SC A B. Bucureşti avea încheiate în aceeaşi perioada contracte cu obiect similar şi cu alţi terii beneficiari - S.C. G. S.R.L. (contractul de asistenta juridica nr. 580 din 08.02.2010), S.C. A. S.R.L. (contract de asistenţă juridică nr. 610 din 28.05.2010).

Nu în ultimul rând, se impune a fi avut în vedere şi faptul că H. este reprezentantul legal atât al societăţilor care facturează prestările de servicii cat şi al societăţii pentru care a prestat serviciile - S.C. F. S.R.L.. Într-o situaţie similara este şi d-na I., care la data depunerii contestaţiei administrative avea calitatea de administrator la S.C. F. S.R.L.

În condiţiile in care reprezentantul beneficiarului contractului de asistenta juridica este în realitate unul dintre ce care prestează aceste servicii iar administratorul societăţii este prestatorul unor activităţi de consultantă pentru beneficiarul S.C. F. S.R.L.., suspiciunile fiscului privind realitatea prestării serviciilor sunt întemeiate.

Referitor la taxa pe valoarea adăugată în sumă de 90.413 RON, aferenta achiziţiilor de servicii de la S.C. D. S.R.L. Bucureşti, aceasta avea şi calitatea de asociat ar societăţii reclamante, fiind persoana afiliata.

În fapt, este vorba despre refacturarea unor servicii, bunuri şi prestări de servicii facturate trimestrial, care nu fac obiectul unui contract, nu descriu serviciul prestat conform art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, nu au anexate documente, situatii de lucrări, rapoarte de lucru, alte documente similare pe baza cărora se stabilesc serviciile

Referitor la taxa pe valoarea adăugată în sumă de 316.653 RON aferentă achiziţiilor de servicii de la S.C. C. S.R.L. Bucureşti, dat fiind faptul că reclamanta nu a prezentat documente pentru a justifica în ce fel de activităţi realizate efectiv au constat serviciile prestate nu au anexate documente (situaţii de lucrări, rapoarte de lucru, alte documente similare pe baza cărora se stabilesc serviciile efectuate), acordarea ei de către instanţa este nejustificată.

Referitor la taxa pe valoarea adăugată în suma de 10.852 RON aferentă achiziţiilor de la S.C. E. S.R.L Bucureşti, facturile sunt insotite de rapoarte de activitate, dar care nu au specificat in mod clar şi nu au delimitat in timp activităţile prestate, fiind enumerate doar activităţile şi nu pot fi asimilate cu situaţiile de lucrări, rapoarte de lucru, alte documente similare pe baza cărora se stabilesc serviciile efectuate, care sa susţină serviciile facturate. De asemenea, facturile nu descriu serviciul prestat conform art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

În privinţa dobânzilor, cum acestea urmează soarta principalului, Înalta Curte apreciază că nu mai este necesar a face o analiză a exigibilităţii acestora, raportat la situaţia debitului principal.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de aceste considerente, în baza art. 496 C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, împotriva sentinţei nr. 160 din 14 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va respinge acţiunea formulată de reclamanta societatea F. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava împotriva sentinţei civile nr. 160 din 14 octombrie 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată.

Respinge acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. prin lichidator judiciar J. SPRL.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2018.