Stray-dog management rules partially annulled; association's broader challenge rejected.

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 18 mai 2014 sub nr. x/2014 reclamanta Asociaţia "A." Braşov, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României: anularea prevederilor: art. 1, alin. (2); art. 2, lit. n; Art. 3, alin. (1) şi (3); Art. 5, alin. (4), (5) şi (6); Art. 6, alin. (3) şi (4); Art. 7, alin. (1); art. 20; art. 21, alin. (2); art. 24, alin. (1); Art. 29, alin. (1), alin. (3) şi alin. (6) şi Art. 43, alin. (1); art. 47, alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 1059/2013; obligarea paratului la modificarea prevederilor mai sus menţionate, cu respectarea întocmai a prevederilor O.U.G. nr. 155/2001 şi cu observarea criticilor aduse prin prezenta acţiune, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 190/F din data de 16.12.2014 Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Asociaţia "A." Braşov, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

A admis în parte cererile de intervenţie accesorie în interesul pârâtului formulate de intervenienţii Asociaţia B. şi Asociaţia C..

A dispus anularea art. 2 lit. b), art. 2 lit. n), art. 20, art. 21 alin. (2), art. 24 alin. (1), art. 29 alin. (3) şi art. 43 din Anexa la H.G. nr. 1059/2013

A respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la modificarea prevederilor din Anexa la H.G. nr. 1059/2013 a căror anulare a solicitat-o.

A respins restul pretenţiilor reclamantei.

A obligat pârâtul şi intervenienţii în interesul pârâtului să plătească reclamantei suma de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 16 martie 2015 Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta şi în dispozitivul sentinţei civile nr. 190/F/16.12.014 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în sensul că după alin. (6) al dispozitivului se va introduce alin. (7) cu următorul conţinut:După rămânerea definitivă a sentinţei, aceasta se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, fiind scutită de plata taxelor de publicare.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 07 aprilie 2015 Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de petenta Asociaţia "A." Braşov având ca obiect îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele sentinţei civile nr. 190/16.12.2014, pronunţate de Curtea de Apel Braşov în dosar nr. x şi, pe cale de consecinţă a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele sentinţei civile nr. 190/16.12.2014 a Curţii de Apel Braşov în sensul că:

- la fila x, paragraful 8 se va trece "art. 6 alin. (3) din Norme", în loc de "art. 6 alin. (2) din Norme", cum greşit s-a menţionat

- la fila x, paragraful ultim se va trece "art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 155/2001", în loc de "art. 4 alin. (2) din O.G.", cum greşit s-a menţionat;

- la fila x, paragrafele 3 şi 5 se va trece "art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 155/2001", în loc de "art. 2 alin. (4) din O.G.", cum greşit s-a menţionat;

- la fila x, paragraful 7 se va trece "treburile publice", în loc de "drepturile publice", cum greşit s-a menţionat;

- la fila x, paragraful 13 se va trece "O.U.G. nr. 155/2001", în loc de "O.U.G. nr. 115/2001", cum greşit s-a menţionat

- la fila x, paragraful 5 se va trece "art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 155/2001", în loc de "art. 4 alin. (2) din Norme", cum greşit s-a menţionat;

- la fila x, paragraful 2 se va trece "intervalul orar 10-18", în loc de "intervalul orar 10-13", cum greşit s-a menţionat

- la fila x, paragraful 8 se va trece "art. 2 lit. b", în loc de "art. 24 lit. b", cum greşit s-a menţionat;

Împotriva sentinţei civile nr. 190 F/16.12.2014 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal au formulat pârâtul Guvernul României şi reclamanta Asociaţia " A." .

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 13 octombrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 26 aprilie 2017 completul filtru, a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererile de recurs formulate îndeplinesc condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă a declarat recursurile ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Recursul declarat de pârâtul Guvernul României

Motivele de recurs au fost întemeiate de recurentul-pârât pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. invocându-se faptul că în parte hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii.

Aceasta în partea din hotărâre prin care a fost admisă acţiunea şi anulată în parte hotărârea contestată H.G. nr. 1059/2013.

Prin sentinţa atacată prima instanţă a anulat din cuprinsul H.G. nr. 1059/2013 următoarele dispoziţii: art. 2 lit. b), art. 2 lit. n), art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (2), art. 24 alin. (1), art. 29 alin. (3) şi art. 43.

Raportat la acest motiv recurentul-pârât critică lipsa de argumentaţie proprie a instanţei care nu a motivat în concret nelegalitatea unor dispoziţii din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 155/2001 în raport de actul juridic cu forţa juridică superioară, respectiv O.U.G. nr. 155/2001.

Deşi nu invocă expres în cadrul motivelor de recurs criticile pe fond arătate se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare şi interpretare a legii în ceea ce priveşte pe fond analizarea legalităţii şi conformităţii H.G. nr. 1059/2013.

În cadrul motivelor de recurs se arată în concret aspectele de nelegalitate pentru fiecare din dispoziţiile legale anulate de prima instanţă.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate în sensul respingerii în tot a acţiunii ca neîntemeiată şi menţinerea ca legal emisă a anexei la H.G. nr. 1059/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

Recursul declarat de recurenta-reclamantă Asociaţia "A.".

Motivele de recurs invocate de recurenta-reclamantă se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare şi interpretare a legii în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de anulare a anumitor dispoziţii din Anexa la H.G. nr. 1059/2013.

Se arată că în motivele de recurs în concret pe fiecare dispoziţie din Norme care a fost menţinută prin soluţia de respingere aspecte de nelegalitate atât în raport de dispoziţiile O.U.G. nr. 155/2001 aprobată şi modificată de Legea nr. 227/2002 cât şi de dispoziţiile Legii nr. 215/2001 ale Legii nr. 24/2000.

Totodată, se invocă faptul că o parte din dispoziţiile criticate, care au fost menţinute prin soluţia de respingere încalcă prevederile art. 1 din Protocolul adiţional nr. x la CEDO.

Se solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi pe fond rejudecând admiterea în integralitate a acţiunii astfel cum a fost formulată şi admiterea în consecinţă şi a celor două cererii de intervenţie formulate în interesul reclamantei.

La dosar ambele părţi au formulat întâmpinări faţă de recursurile declarate în cauză solicitând reciproc respingerea recursurilor ca nefondate.

La dosar, în faza judecării recursurilor s-a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul recurentului Guvernului României de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor conform art. 61 şi 63 C. proc. civ. invocându-se faptul că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate. Prin cererea de intervenţie s-a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat.

Faţă de cererea de intervenţie accesorie recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare în care a arătat că nu se opune în principiu la admiterea cererii de intervenţie solicitând pe fond respingerea acestuia.

La dosar recurenta-reclamantă a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cerere admisă prin încheierea din 06.03.2018 fiind sesizată motivat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 155/2001.

Pe cererea de intervenţie accesorie, motivat Curtea a admis-o în şedinţa publică din 26.09.2017.

În termenul de amânare a pronunţării recurenta-reclamantă şi intervenientul accesoriu au depus la dosar concluzii scrise.

Pe excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de intervenienta-accesorie ANSVSA, Curtea o apreciază pentru următoarele considerente ca nefondată şi urmează a fi respinsă ca atare.

Excepţia autorităţii de lucru judecat a fost invocată conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ. în raport de sentinţa rămasă definitivă pronunţată în dosarul nr. x al Curţii de Apel Bucureşti conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

"Oricare dintre părţi poate opune lucrul judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Intervenienta accesorie a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de o altă acţiune formulată de Federaţia D. şi Mediului, acţiune care a făcut obiectul dosarului nr. x soluţionată prin respingerea conform sentinţei civile nr. 2188/14.07.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, recursul declarat fiind respins de către ICCJ, secţia contencios administrativ şi fiscal prin Decizia nr. 618/4.03.2016.

Acţiunea soluţionată definitivă a avut ca obiect contestarea unor dispoziţii din H.G. nr. 1059/2013, arătându-se că pentru o parte din dispoziţii respectiv art. 2 lit. b), art. 3 alin. (1) art. 5 alin. (4) (5) şi (6), art. 20 art. 29 alin. (3) şi art. 43 există autoritate de lucru judecat deoarece aceste dispoziţii au fost contestate, acţiunea fiind respinsă definitiv şi în dosarul nr. x

Curtea constată că în cauză nu poate fi opus efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat prevăzut de art. 431 alin. (2) C. proc. civ. deoarece nu există identitate de părţi ca unul din elementele esenţiale faţă de care se poate constata existenţa autorităţii de lucru judecat în sensul solicitat de intervenientă.

Curtea constată că în cauză nu există identitate de părţi între cele două cauze, în prima soluţionată prin sentinţa civilă definitivă nr. 2188/14.07.2014 fiind reclamantă Federaţia D. şi Mediului, iar în prezenta cauză reclamanta-recurentă Asociaţia A. fiind terţ faţă de cele stabilite prin sentinţa civilă nr. 2188/2014. În consecinţă având în vedere principiul realităţii efectelor lucrului judecat care operează numai faţă de părţile din dosarul nr. x, Curtea constatând că nu există identitate de părţi va respinge excepţia autorităţii de lucru judecat pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând recursurile declarate în cauză Curtea constată pentru următoarele considerente că este nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă şi că este fondat recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României.

Recursul declarat de recurenta-reclamantă este nefondat în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind dată cu aplicarea corectă a legii sentinţa atacată în partea prin care a fost respinsă cererea de anulare a următoarelor dispoziţii din H.G. nr. 1059/2013 art. 3 alin. (1) şi (3), art. 5 alin. (4), (5) şi 6 art. 6 alin. (3) şi (4), art. 7 alin. (1) art. 29 alin. (1) şi (6) şi art. 47 alin. (1).

Cu privire la dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi (3) din H.G. nr. 1059/2013, Curtea apreciază ca nefondate aspectele de nelegalitate reiterate în recurs de către recurenta care critică ca nelegală posibilitatea încheierii unor protocoale de colaborare de către serviciile specializate cu autorităţile administrativ-teritoriale cu care se învecinează.

Această reglementare nu încalcă principiul cu autonomiei locale şi nu adaugă la lege reglementând această posibilitate numai pentru eficientizarea gestionării câinilor fără stăpân dintr-un UAT de către serviciile specializate dintr-un alt UAT cu care se învecinează.

Dispoziţiile art. 5 alin. (4), (5) şi 6 din H.G. nr. 1059/2013 sunt legale neputându-se reţine încălcarea principiului autonomiei locale prin reglementarea posibilităţii amplasării adăposturilor într-un UAT învecinat. Nu este o faptă de discriminare şi nu sunt încălcate drepturi ale persoanelor care doresc să revendice sau să adopte un câine.

Amenajarea unor adăposturi în UAT învecinate nu se poate realiza decât cu acordul celor două UAT învecinate. Considerentele de oportunitate reiterate în recurs nu pot forma analiza în cadrul acţiunii de faţă, fiind înlăturate în mod corect de prima instanţă.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 6 alin. (3) şi (4) din Norme, Curtea constată că acestea sunt legale în raport de dispoziţiile din O.U.G. nr. 155/2001 prin care se stabileşte că "programul de lucru în relaţie cu publicul este în intervalul 10.00-18.00".

Astfel, pentru a se evita unele situaţii neplăcute, determinate de o interpretare greşita a sintagmei " relaţie cu publicul" (întrucât relaţia cu publicul poate însemna doar oferirea de informaţii telefonice), în H.G. nr. 1059/2013 s-a precizat clar faptul că acest interval coincide cu cel în care este permis accesul publicului.

Referitor la obligativitatea de a respecta Regulamentul de Organizare Interioară, această prevedere a fost inclusă în H.G. nr. 1059/2013 pentru a preîntâmpina apariţia unor situaţii excepţionale cu impact negativ asupra activităţii adăpostului (de ex. accesul persoanelor în stare de ebrietate sau neînsoţite de personalul de specialitate).

In ceea ce priveşte art. 7 alin. (1) - obligativitatea respectării condiţiilor minime atât de adăposturile publice cât şi de către cele private a fost introdusă întrucât s-a considerat că reglementările aplicabile câinilor fără stăpân trebuie să se aplice şi celor cu stăpân.

In Anexa 1 la O.U.G. nr. 155/2001 sunt prevăzute condiţiile minime pentru funcţionarea adăposturilor pentru câini, fără a se menţiona că este vorba despre cele publice, O.U.G. nr. 155/2001 stabilind, aşa cum este precizat şi în plângerea prealabilă formulată, obligaţii atât pentru adăposturile publice cât şi pentru cele private. Astfel, întrucât Anexa 1 se referă la adăposturi pentru câini", este evident faptul că acestea sunt atât publice, cât şi private.

Dispoziţiile criticate sunt legal emise faţă de actul normativ cu forţă juridică superioară, nefiind de natură a încălca drepturi ale animalelor sau ale organizaţiilor neguvernamentale care deţin adăposturi private pentru câini.

În ceea ce priveşte articolul 29 alin. (1),(3) şi (6) din Norme pe recursul reclamantei Curtea apreciază că în mod corect prima instanţă a anulat în parte dispoziţiile contestate respectiv dispoziţiile alin. (3) şi a menţinut dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (6) din Norme. Urmează a fi analizată legalitatea anulării alin. (3) din art. 29 cu ocazia examinării recursului declarat de către recurentul-pârât.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi 86) din Norme, Curtea constată că în mod legal s-a apreciat necesitatea existenţei unei solicitări scrise din partea asociaţiilor pentru a participa la acţiuni specifice privind câinii fără stăpâni, nefiind necesară o aprobare din partea serviciilor specializate. Aceste fundaţii au obligaţia de a nu perturba aceste activităţi neputându-se reţine că sunt încălcate dispoziţiile din O.U.G. nr. 155/2001.

Prevederea din art. 47 alin. (1) din Norme este legală fiind o măsură tranzitorie pentru câinii asumaţi a fi supravegheaţi de către asociaţiile de proprietari, iar obligativitatea de a ţine aceşti câini într-un spaţiu îngrădit ţine cont de scopul emiterii Normelor - acela de a reduce numărul câinilor fără stăpân astfel cum este definită această noţiune de dispoziţiile art. 11 din O.U.G. nr. 155/2001.

Faţă de cele expuse, Curtea îl va aprecia ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă şi îl va respinge ca atare.

Recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României este apreciat ca fondat în cauză fiind îndeplinite în parte condiţiile motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în parte sentinţa atacată fiind dată cu aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte anularea unor dispoziţii din H.G. nr. 1059/2013.

Pentru aceleaşi considerente, Curtea va admite cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul recurentului-pârât de către intervenientul accesoriu Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, cerere calificată ca o apărare în interesul autorităţii emitente.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat în cauză sentinţa atacată, pe soluţia dispusă fiind motivată în fapt şi în drept cu respectarea dispoziţiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 din CEDO.

Soluţia de admitere în parte a actului administrativ cu caracter normativ contestat respectiv H.G. nr. 1059/2013 este motivată, argumentele expuse fiind de natură a permite exercitarea controlului ierarhic de legalitate.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este fondat., Curtea apreciind că în parte, în ceea ce priveşte anularea dispoziţiilor art. 2 lit. b) şi n), art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (2) şi art. 43 din Anexa la H.G. nr. 1059/2013 sentinţa recurată este dată cu aplicarea greşită a legii.

Urmează a fi menţinută sentinţa atacată în ceea ce priveşte anularea dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi a art. 43 din Anexa la H.G. nr. 1059/2013 şi a soluţiei de respingere a restului pretenţiilor reclamantei inclusiv a capătului de acţiune apreciat ca inadmisibil şi respins ca tare.

Curtea apreciază că dispoziţiile art. 2 lit. b) şi n) din H.G. nr. 1059/2013 sunt legale raportat la dispoziţiile art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 155/2001. Aceste dispoziţii, contrar opiniei instanţei de fond, nu adaugă la textul ordonanţei care reprezintă o enumerare a entităţilor care pot prelua prin concesionare serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân.

Enumerarea din art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 155/2001 prevede că astfel de servicii pot fi considerate de către persoane juridice asociaţii sau fundaţii care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei animalelor.

În cauză nu pot fi reţinut faptul că definiţia dată conform art. 2 lit. b) din Norme "adăpostului privat" ar fi nelegală fiind limitată. Aceasta cuprinde o enumerare limitativă în condiţiile în care în O.U.G. nr. 155/2001 nu s-a definit termenul de "adăpost privat".

În ceea ce priveşte art. 20 din Norme Curtea a constatat că acestea sunt legale nefiind contrare dispoziţiile art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 155/2001 care prevăd că proprietarul ca suporta contravaloarea cheltuielilor de întreţinere a câinilor în cuantumul stabilit de consiliul local.

Art. 20 alin. (1) din H.G. nr. 1059/2013 dispune:

"(I) In vederea recuperării câinilor revendicaţi, proprietarii vor achita contravaloarea sumelor cheltuite pe perioada staţionării acestora în adăpost, în cuantumul stabilit prin hotărârea consiliului local, respectiv prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti."

Alin. (2) al art. 20 din H.G. nr. 1059/2013 dispune:

"(2) Achitarea sumelor se va face în termenul stabilit prin hotărâre a consiliului local, respectiv prin hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti."

Instanţa fondului a apreciat că acest text de lege este nelegal întrucât " impune proprietarilor de câini plata unor sume reprezentând contravaloarea acestora !!! în adăpost într-un cuantum şi într-un termen ce urmează să fie stabilit prin hotărâre de Consiliu Local" şi că, prin aceasta, se încalcă dispoziţiile art. 4 alin. (5) din O.G. nr. 155/2001.

Curtea apreciază ca fiind greşită această constatare neputându-se reţine că dispoziţiile contestate condiţionează adopţia de plată a unor sume de bani în condiţiile în care conform art. 22 alin. (1) din Norme adopţia este gratuită. Dar aceasta nu înseamnă că proprietarul câinelui nu este obligat să suporte sumele cheltuite pe perioada staţionării în adăpost, considerentele sentinţei civile nr. 2188/14.07.2014 fiind de plin aplicabile deoarece aceste dispoziţii au făcut obiectul analizei de legalitate în dosarul nr. x

Cu privire la dispoziţiile art. 21 aalin. (2) din Norme care dispun următoarele:

Art. 21 alin. (2) "Serviciile speciale pentru gestionarea câinilor fără stăpân, respectiv operatorii serviciilor specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân au obligaţia să înapoieze câinii revendicaţi imediat după înregistrarea şi verificarea veridicităţii cererii de revendicare, potrivit programului de lucru".

În sentinţa atacată s-a arătat că sentinţa încălcată dispoziţiile art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 155/2011 Curtea apreciind că aceste dispoziţii au caracter tehnic, "veridicitatea" nefiind de natură a atrage nelegalitatea obligaţiei impusă prin textul de lege criticat urmează a aprecia ca legale dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Norme.

Curtea analizând dispoziţiile art. 43 din H.G. nr. 1059/2013 apreciază că anularea acestor dispoziţii de către instanţa de fond este greşită.

Art. 43 din H.G. nr. 1059/2013 dispune:

"(1) Deţinătorii de câini sunt obligaţi ca, la ieşirea cu aceştia în spaţiile publice, să aibă asupra lor carnetul de sănătate al acestora."

(2) în carnetele de sănătate ale câinilor este obligatorie consemnarea numărului microcipului, a sterilizării, în cazul câinilor de rasă comună şi al metişilor acestora, iar în cazul celor exceptaţi de la sterilizare, motivele medicale ale exceptării câinilor de la sterilizare."

Obligaţia deţinătorilor de câini de a avea asupra lor carnetul de sănătate la ieşirea acestora din spaţiile publice nu este disproporţionată în raport de dispoziţiile O.U.G. nr. 155/2001 deoarece deţinerea carnetului de sănătate nu este pentru identificarea câinilor ci pentru verificarea îndeplinirii obligaţiilor de către deţinător respectiv obligativitatea sterilizării şi microcipării câinelui.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi art. 29 alin. (3) din Anexa la H.G. nr. 1059/2011 Curtea apreciază că în mod corect prima instanţă le-a apreciat ca nelegale în raport de dispoziţiile O.U.G. nr. 155/2001.

Dispoziţiile art. 24 alin. (1) din H.G. nr. 1059/2013 prevăd:

"(1) Persoana care adoptă mai mult de 2 câini din adăposturile publice şi îi adăposteşte într-un bloc de locuinţe în care există asociaţie de proprietari, aceasta trebuie să prezinte la momentul depunerii cererii de adopţie acordul asociaţiei de proprietari."

Instanţa fondului a reţinut că solicitarea de anulare a acestui text de lege este întemeiată întrucât "în condiţiile în care se face o diferenţiere în tratamentul persoanelor care adoptă mai mult de doi câini din adăposturile publice şi persoane care ajung să deţină acelaşi număr de câini pe alte căi.

Curtea apreciază ca întemeiată reţinerea instanţei de fond în cauză situaţia persoanelor care deţin mai mult de doi câini în apartament trebuind să fie reglementată similar, nefiind aplicabile dispoziţiile deciziilor Curţii Constituţionale invocate în recurs de către pârâtul Guvernul României.

Pe de altă parte dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Norme limitează dreptul adoptatorilor de a opta între acordul vecinilor şi acordul asociaţiei de proprietari, drept prevăzut de art. 8 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 1556/2001.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Norme prin care se instituie obligaţia ca reprezentanţii asociaţiilor şi fundaţiilor D. care participă la examinarea medicală să aibă studii de specialitate în domeniu, Curtea apreciază că în mod legal prima instanţă a constatat nelegalitatea acestor dispoziţii.

Aceasta deoarece dispoziţiile art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 155/2001 acordă acest drept de a participa la examinarea medicală fără ca această participare să fie condiţionată de studii de specialitate care sunt necesare în cazul operaţiunilor complexe cum sunt sterilizarea sau eutanasierea ultima reglementată de dispoziţiile art. 36 alin. (3) din Norme.

Faţă de toate considerentele expuse mai sus în baza art. 496-498 C. proc. civ. Curtea pe excepţie şi pe recursurile declarate va dispune următoarele:

Va respinge excepţia autorităţii de lucru judecat, ca nefondată.

Va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă.

Va admite recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României şi cererea de intervenţie accesorie formulată de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Va casează în parte sentinţa atacată şi rejudecând:

Va respinge ca nefondată cererea de anulare a prevederilor art. 2 lit. b), art. 2 lit. n), art. 20, art. 21 alin. (2), art. 43 din Anexa la H.G.1059/2013.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia autorităţii de lucru judecat, ca nefondată.

Respinge recursul declarate de Asociaţia "A." împotriva sentinţei nr. 190F din 16 decembrie 2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei nr. 190F din 16 decembrie 2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal şi cererea de intervenţie accesorie formulată de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor în interesul Guvernului.

Casează în parte sentinţa atacată şi rejudecând:

Respinge cererea de anulare a prevederilor art. 2 lit. b), art. 2 lit. n), art. 20, art. 21 alin. (2), art. 43 din Anexa la H.G.1059/2013, ca nefondată.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2018.