Negative jurisdictional conflict resolved: Tree-owner State aid claim assigned to Târgu Mureș Court of Appeal as central-authority tribunal
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict by assigning the case to the Târgu Mureș Court of Appeal, Second Civil, Administrative and Fiscal Section, ruling that this court—not the Harghita Tribunal—has first-instance competence; the lower court's declination stands, and the appellate court must hear the matter. The dispute arose from a forest owners' association's action against the Brașov Forestry Guard and the Ministry of Waters and Forests seeking €526,529.09 as State aid compensation for unharvested timber on 1,445.30 ha of protected forest, plus fiscal interest, challenging the authorities' refusal to act on its application. Applying Article 10(1) of Law No. 554/2004, the Court held that material jurisdiction in administrative litigation turns on the rank of the public authority involved in the legal relation, here the central authority (Ministry of Waters and Forests) responsible under H.G. No. 861/2009 for granting such compensations, not merely the local act-issuing authority, and since the claimed sums are not taxes, duties, or customs debts, the value criterion is inapplicable; thus, the case belongs to the appellate court as the central-authority tribunal.
Legislator headnote
AI generatedart. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Negative jurisdictional conflict resolved: Tree-owner State aid claim assigned to Târgu Mureș Court of Appeal as central-authority tribunal: The dispute arose from a forest owners' association's action against the Brașov Forestry Guard and the Ministry of Waters and Forests seeking €526,529.09 as State aid compensation for unharvested timber on 1,445.30 ha of protected forest, plus fiscal interest, challenging the authorities' refusal to act on its application. Applying Article 10(1) of Law No. 554/2004, the Court held that material jurisdiction in administrative litigation turns on the rank of the public authority involved in the legal relation, here the central authority (Ministry of Waters and Forests) responsible under H.G. No. 861/2009 for granting such compensations, not merely the local act-issuing authority, and since the claimed sums are not taxes, duties, or customs debts, the value criterion is inapplicable; thus, the case belongs to the appellate court as the central-authority tribunal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for the court to set the jurisdiction of the case in favor of the Curtea de Apel Târgu Mureș after resolving the negative conflict of competence.
Main ground establishing that the case falls under the competence of the Curtea de Apel because the defendant is a central public authority.
Full text
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita sub nr. x/2017 la data de 17 mai 2017, reclamantul Composesoratul A., prin reprezentant, a chemat în judecată pe pârâţii Garda Forestieră Braşov, prin reprezentant legal, şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, prin ministru, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate nesoluţionarea în termenul legal de 30 de zile a Cererii reclamantei de avizare a documentaţiei întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite pentru anul 2017, şi, în consecinţă, să dispună următoarele:
- obligarea în solidar a pârâţilor de rând 1 şi 2 la plata sumei de 526.529,09 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamantul nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafaţa de pădure de 1.445,30 ha, situate în tipul funcţional T I şi T II, cu titlul de compensaţii/ajutoare de stat aferente anului 2017;
- obligarea în solidar a pârâţilor de rând 1 şi 2 la plata dobânzilor fiscale calculate asupra debitului principal în cuantum de 526.529,09 RON, începând cu data de 03.04.2017 şi până la plata efectivă a debitului;
- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 2102 din 7 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Harghita s-a admis excepţia de necompetenţă materială a tribunalului, invocată de pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor, şi s-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantul Composesoratul A., prin reprezentant legal, împotriva pârâţilor Garda Forestieră Braşov şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, în favoarea Curţii de Apel Târgu-Mureş.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că la stabilirea competenţei materiale operează criteriul autorităţii publice chemate în judecată şi, din moment ce într-unul din capetele de cerere se pretinde obligarea unei autorităţi publice centrale (Ministerul Apelor şi Pădurilor) să efectueze o operaţiune administrativă de plată a unor sume de bani, Curtea de Apel Târgu-Mureş este competentă material şi teritorial să soluţioneze integral prezenta acţiune, această soluţie fiind în concordanţă cu cea mai recentă practică a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materie.
2.2. Prin sentinţa nr. 33 din 26 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia necompetenţei materiale a curţii de apel, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Harghita.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia, precum şi suspendarea judecării cauzei.
Pentru pronunţarea acestei soluţii, instanţa a reţinut că, având în vedere obiectul cauzei, în materia contenciosului administrativ, criteriul de stabilire a competenţei materiale este acela al emitentului actului, care în cauză este o autoritate publică locală, Garda Forestieră Braşov, chemarea în judecată şi a MAP - organ ierarhic superior al Gărzi Forestiere Braşov şi autoritate publică centrală în materia silviculturii, nu schimbă cu nimic competenţa, întrucât actul administrativ atacat nu emană de la această autoritate, astfel că în raport cu prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Tribunalul Harghita este instanţa competentă să soluţioneze cauza.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.
Astfel cum rezultă din înscrisurile din dosarul cauzei, prin acţiunea introductivă de instanţă reclamantul a solicitat, în esenţă, în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Braşov şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafaţa de pădure de 1.445,30 ha, situate în tipul funcţional T I şi T II, cu titlul de compensaţii/ajutoare de stat aferente anului 2017, în cuantum de 526.529,09 RON, precum şi plata dobânzilor fiscale calculate asupra debitului principal în cuantum de 526.529,09 RON, începând cu data de 03.04.2017 şi până la plata efectivă a debitului.
Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată:
"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
În raport de dispoziţiile legale citate, competenţa materială de soluţionare a cauzelor de către instanţele de contencios administrativ se stabileşte în raport de două criterii şi anume: al rangului organului emitent/autorităţii publice, respectiv criteriul valoric care priveşte taxele şi impozitele, contribuţiile, datoriile vamale, precum şi accesorii ale acestora.
În cauză, după cum se constată, sumele solicitate ca despăgubiri nu se încadrează în categoria taxelor, impozitelor, contribuţiilor, datoriilor vamale, precum şi accesorii ale acestora.
Acţiunea formulată vizează refuzul autorităţilor publice pârâte de acordare a despăgubirilor solicitate de reclamantă, astfel că se va stabili competenţa materială de soluţionare a cauzei în raport de criteriul rangului autorităţii publice pârâte implicată în raportul juridic administrativ.
În cauză, potrivit dispoziţiilor H.G. nr. 861/2009, Ministerului Apelor şi Pădurilor îi revin, în principal, atribuţii în ceea ce priveşte problema acordării compensaţiilor reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, astfel încât competenţa materială de soluţionare a prezentei cauze urmează a se stabili în raport de rangul acestei autorităţi publice.
Întrucât Ministerul Apelor şi Pădurilor se încadrează în categoria autorităţilor publice centrale, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cauzei de faţă revine Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul Composesoratul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apelor şi Pădurilor şi Garda Forestieră Braşov în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2018.